Anulare act administrativ . Decizia 538/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 538

Ședința publică de la 20 Martie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Teodora Bănescu

JUDECĂTOR 2: Magdalena Fănuță

JUDECĂTOR 3: Doina Ungureanu

Grefier - -

S-a luat în examinare recursul declarat de recurentul reclamant SINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI VAMEȘILOR PRO, împotriva sentinței numărul 799 din 03 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: intimatul reclamant personal și asistat de avocat, intimatul pârât INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI O, prin consilier juridic și recurentul reclamant SINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI VAMEȘILOR PRO, prin reprezentant și avocat.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că recurentul reclamant a depus la dosar note scrise, iar intimatul pârât întâmpinare.

Recurentul reclamant, prin avocat depune înscrisuri.

Intimatul pârât, prin consilier juridic depune înscrisuri.

Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul părților asupra recursului.

Recurentul reclamant, prin avocat susține oral motivele de recurs formulate în scris, în raport de care solicită admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii contestației și anulării Dispoziției nr.716/2.10.2007, arătând că în cazul mutării definitive în cadrul altui compartiment este necesar acordul scris al funcționarului public, iar reclamantul nu a solicitat mutarea.

Intimatul reclamant susține aceleași concluzii.

Intimatul pârât, prin consilier juridic solicită admiterea excepției lipsei capacității de exercițiu a recurentului, invocată prin întâmpinare, iar pe fond solicită respingerea recursului.

Cu privire la excepția invocată, recurentul reclamant, prin avocat solicită respingerea acesteia.

Intimatul reclamant solicită respingerea excepției lipsei capacității de exercițiu a recurentului.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Prin sentința nr. 799 din 3.12.2007 Tribunalul Olta respins ca neîntemeiate cererile de anulare a dispoziției nr. 716/2.10.2007 și de suspendare a executării dispoziției formulate de reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor "Pro, reclamantul împotriva pârâtului Inspectoratul de Poliție al Județului

În considerentele sentinței s-a reținut că prin dispoziția nr. 716/2.10.2007 a Șefului Inspectoratului de Poliție Județean O pentru reclamantul, inspector de poliție la Serviciul de Investigare a Fraudelor s-a dispus mutarea în interesul serviciului la Poliția Mun. C - Biroul de Investigare a Fraudelor în funcția de ofițer principal II cu un salariu de 740 lei, urmând să beneficieze de un spor pentru misiune permanentă de 25% din salariu și 30% spor pentru condiții de pericol deosebit.

Invocarea dispoz. art. 22 alin. 4 și 7 din Legea nr. 360/2002 nu este legală întrucât aceste dispoziții legale cuprind norme generale ce fac referire la încadrarea polițiștilor în funcții de execuție prevăzute în ștatele de organizare, corespunzător normelor de competență aprobate prin Ordin al ministrului și totodată dispoziții cu privire la eliberarea din funcție, potrivit de asemenea normelor de competență aprobate prin Ordin al ministrului în condițiile legii.

Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului reprezintă o lege specială aplicându-se numai polițistului, iar Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici este o lege generală, care se aplică tuturor funcționarilor publici, iar potrivit art. 78 din Legea nr. 360/2002, această lege se completează cu prev. Legii 188/1999, în situația în care domeniile respective nu sunt reglementate în legislația specifică a polițistului.

Măsura mutării reclamantului polițist a fost dispusă cu respectarea dispozițiilor cuprinse și în Ordinul nr. 300/2004.

Potrivit OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor reclamantul beneficiază de o serie e drepturi salariale în condițiile în care este mutat într-o altă localitate în baza art. 46 din Legea nr. 360/2002, respectiv are dreptul la o compensație lunară pentru chirie, astfel cum este reglementat prin HG 284/7.04.2005 și de asemenea de o indemnizație de mutare egală cu serviciul de bază corespunzător Ordinului nr. 132/2004.

Mutarea reclamantului într-o altă instituție nu a produs nici un prejudiciu material, atâta timp cât retribuția naf ost modificată, ci dimpotrivă a beneficiat de o serie de drepturi salariale, o parte din acestea fiind prevăzute în dispoziția nr. 716/2007, iar o altă parte în Legea nr. 360/2002 și OG 38/2003.

Ca atare, nu se impunea nici suspendarea executării dispoziției, în cauză nefiind îndeplinite dispoz. art. 14 din Legea 554/2004, întrucât acest text de lege prevede că această măsură poate fi dispusă numai în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente.

Faptul că are angajate credite ipotecare, rate, acestea nu sunt de natură ca în condițiile date să-i aducă un prejudiciu, acestea fiind deja obligații existente și nu au survenit ca urmare a mutării și nici nu este pus în imposibilitatea de a le achita.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurentul reclamant SINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI VAMEȘILOR PRO, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului a susținut că instanța de fond în mod eronat a respins acțiunea, arătând faptul că cererile de anulare a dispoziției nr. 716/2.10.2007, precum și suspendarea executării dispoziției sunt neîntemeiate.

În conformitate cu prevederile art. 79 alin. 2, lit. a din Legea 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici "mutarea definitivă în cadrul altui compartiment poate avea atunci când se dispune de către conducătorul unității sau instituției publice în care-și desfășoară activitatea funcționarul public, pe o funcție publică vacantă de aceeași categorie, clasă și grad profesional sau cu repartizarea postului corespunzător funcției deținute, cu respectarea pregătirii profesionale a funcționarului public și a salariului acestuia. În acest caz fiind necesar acordul scris al funcționarului public".

Mutarea d-lui G s-a dispus în interes public, iar potrivit art. 87 alin. 2 lit. d din Legea 188/1999 nu s-a putut refuza aplicarea unei astfel de măsuri, dar nu s-a reținut faptul că în aceste cazuri, modificarea raportului de serviciu se dispunea de persoana care avea competența de numire în funcție publică, cu avizul sau la solicitarea Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, așa cum este prevăzut la art. 87 alin. 3 din Legea 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.

Nu s-a ținut cont la mutarea în interesul serviciului a d-lui G de dispozițiile imperative a Legii 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici republicată cu modificările ulterioare.

De asemenea, nu s-a ținut cont de adresa nr. -/26.10.2007 emisă de Direcția Generală Management Resurse Umane din cadrul MIRA prin care s-a recunoscut că modificarea raportului de serviciu se face potrivit Legii nr. 360/2002 privind Statutul Polițistului și se completează cu prev. Legii 188/1999 privind Statutul Funcționarilor Publici, referitoare la situațiile, condițiile și limitele în care acestea se dispun.

Și-a întemeiat recursul pe prevederile art. 304 pct. 9 Cod pr. civilă.

Recursul este fondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare:

Prin dispoziția nr. 716 din 2.10.2007 a șefului IPJ O s-a dispus mutarea intimatului reclamant din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ O la Poliția Mun. C Biroul de Investigare a Fraudelor.

Instanța de fond a apreciat că măsura mutării s-a făcut cu respectarea art. 46 din Legea 360/2002 așa cum a fost modificată prin OG 89/2003 și a fost dispusă și cu respectarea dispozițiilor Ordinului nr. 360/2004.

A mai apreciat instanța de f9ond că mutarea reclamantului în cadrul altei instituții nu i-a produs nici un prejudiciu material sau moral și nu era necesar acordul acestuia deoarece mutarea s-a făcut în interes public.

În conformitate cu dispoz. art. 79 alin. 2 lit. a din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, mutarea definitivă în cadrul altui compartiment poate avea loc atunci când se dispune de către conducătorul autorității sau instituției publice pe op funcție publică vacantă de aceeași categorie. clasă și grad profesional, caz în care este acordul scris al funcționarului public.

Din dispoziția atacată se constată că intimatul reclamant a fost mutat în "interesul serviciului" fără respectarea dispozițiilor art. 87 alin. 3 din Legea nr. 188/1999, adică cu avizul sau la solicitarea Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.

Este de observat că în mod greșit instanța a reținut că mutarea intimatului reclamant s-a dispus în interes public, iar potrivit art. 87 alin. 2 lit. d din Legea nr. 188/1999 nu se poate refuza aplicarea unei astfel de măsuri, deoarece în aceste cazuri modificarea raporturilor de serviciu se face așa cum s-a arătat mai sus cu avizul sau la solicitarea ANFP.

Din adresa nr. -/26.10.2007 a din cadrul MIRA invocată de recurentul reclamant se reține că modificarea raporturilor de serviciu se face în conformitate cu prev. Legii 360+/2002 privind statutul polițistului și se completează cu prev. Legii 188/1999 privind statutul funcționarilor publici.

În raport de prevederile legale incidente și care au fost expuse mai sus se apreciază că instanța de fond a pronunțat sentința atacată cu încălcarea pre4v. art. 304 pct. 9 Cod pr. civilă și în consecință în temeiul art. 312 din același cod se va admite recursul declarat de reclamant, modificându-se sentința primei instanțe în sensul că se va admite acțiunea, anulându-se dispoziția nr. 716/2.10.2007 emisă de șeful IPJ

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de recurentul reclamant SINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI VAMEȘILOR PRO, împotriva sentinței numărul 799 din 03 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr-.

Modifică sentința în sensul că admite acțiunea și anulează Dispoziția nr. 716/12.- emisă de Șeful Inspectoratului de Poliție al Județului

Irevocabilă

Pronunțată în ședința publică de la 20 Martie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

red. Jud. D

Ex.3//

Jud. fond M

M T

Președinte:Teodora Bănescu
Judecători:Teodora Bănescu, Magdalena Fănuță, Doina Ungureanu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Decizia 538/2008. Curtea de Apel Craiova