Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 540/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 540
Ședința publică de la 20 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Teodora Bănescu
JUDECĂTOR 2: Magdalena Fănuță
JUDECĂTOR 3: Doina Ungureanu
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul formulat de recurentele pârâte DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE C și AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR, împotriva sentinței numărul 2651 din 21 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurentele pârâte DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE C și AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR, intimatul pârât BIROUL VAMAL TG J și intimatul reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează că recursul a fost declarat în termen legal, că s-a depus la instanța a cărei hotărâre se atacă potrivit art.302 Cod procedură civilă și este scutit de taxa de timbru.
S-a arătat că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform dispozițiilor art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
S-a referit că intimatul reclamant a depus note de ședință.
Curtea, constatând cauza în stare de soluționare, a trecut la deliberări.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâților Autoritatea Națională Vamală B, Direcția Regională Vamală C și Biroul Vamal Tg-J la plata primelor de concediu pe anii 2001-2006, actualizată cu indicele de inflație.
In motivarea cererii reclamantul au arătat că este funcționar public și în conformitate cu dispozițiile art. 33 alin. 2 din Legea 188/1999, au dreptul pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat, după republicare art. devenind 34. Ulterior însă, printr-o serie de acte normative, s-a dispus suspendarea aplicării acestui articol, suspendare pe care o consideră nelegală și neconstituțională. Consideră că, potrivit Legii 188/1999 (art. 34 alin. 2) i se cuvine prima de vacanță în acest sens invocând și practica judiciară în materie.
În drept, și-au întemeiat cererea pe dispozițiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarului public.
În cauză au formulat întâmpinare pârâții, prin care au invocat excepțiile de necompetență materială a instanței, inadmisibilitatea cererii ca urmare a neîndeplinirii procedurii prealabile în raport de disp. art. 7 din Legea 554/2004 și prescripția dreptului la acțiune pentru perioada 2001-2003, iar pe fond au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată având în vedere dispozițiile cu privire la suspendarea plății primelor de vacanță din legile bugetare aferente anilor 2001-2005.
Prin sentința nr.2651 din 21 septembrie 2007, s-au respins excepțiile invocate, s-a respins ca prescrisă cererea reclamanților pentru plata primelor de concediu de odihnă aferente anilor 2001-2002.
S-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți, în contradictoriu cu pârâților Autoritatea Națională Vamală B, Direcția Regională Vamală C și Biroul Vamal Tg-
Au fost obligat pârâta să plătească reclamanților primele de concediu de odihnă eferente anilor 2003-2006 actualizate la data efectivă a plății.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că dispozițiile art.34 alin.2 din Legea nr. 188/1999 au fost suspendate anual prin legea bugetului de stat și că suspendarea nu echivalează cu stingerea dreptului, având ca efect doar imposibilitatea realizării lui pe perioada în care exercițiul a fost suspendat.
Potrivit art. 3 și 7 din Decretul nr. 167/1958, termenul general de prescripție este de 3 ani și începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune, în speță la finalul anului când încetează suspendarea anuală.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtele Autoritatea Națională Vamală B și Direcția Regională Vamală, criticând-o ca netemeinică și nelegală.
In motivele de recurs, pârâtele au reiterat excepțiile invocate prin întâmpinarea depusă la instanța de fond, respectiv excepția de necompetență materială a instanței, excepția inadmisibilității cererii ca urmare a neîndeplinirii procedurii prealabile în raport de disp. art. 7 din Legea 554/2004 și excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 2001-2003.
Au mai susținut că neacordarea primei de concediu avut la bază o succesiune de acte normative prin care dispozițiile art.33 alin.2 din Legea 188/1999 referitoare la prima de concediu au fost suspendate.
Recursul este nefondat.
Cu privire la excepția de necompetență materială invocată de pârâta C, se reține că este nefondată, având în vedere că acțiunea este îndreptată împotriva pârâtei C, în calitate de ordonator secundar de credite și a Autoritatii Naționale a Vămilor, în calitate de ordonator principal de credite, potrivit art.4 alin.4 din HG 130/2006.
Prin Legea 251/2006, s-a modificat și completat Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.
În conformitate cu art.911din actul normativ menționat, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarilor publici sunt de competența instanțelor de contencios administrativ, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe.
In speță, competența aparține tribunalului, ca instanță cu plenitudine de competență în materia contenciosului administrativ fiscal.
Raportul de funcție și plata tuturor drepturilor care decurg din exercitarea funcției se între reclamant și Direcția Regională Vamală.
Obligația de plată drepturilor de natură salarială aparține instituției față de care s- născut raportul de funcție, respectiv
Astfel fiind, în raport de prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004 și art. 2 din Codul d procedură civilă, competența de soluționare cauzei aparține tribunalului, autoritatea publică cu obligație directă față de reclamant fiind o instituție la nivelul județean.
Excepția lipsei procedurii prealabile nu este întemeiată, întrucât cauza este soluționată în raport de dispozițiile legii speciale privind Statutul funcționarului public, și nu de dispozițiile Legii 554/2004.
Motivele de recurs privind neluarea în considerare dispozițiilor în conformitate cu care aplicarea prevederilor referitoare la acordarea primelor de concediu a fost suspendată, sunt neîntemeiate.
Raportul de serviciu al funcționarului public este un ansamblu de drepturi și obligații ale acestuia și ale instituției publice în care își desfășoară activitatea.
Indemnizația de concediu de odihnă face parte din categoria drepturilor salariale ale funcționarului public, înscriindu-se în prevederile art.34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999.
Fiind una dintre componentele drepturilor salariale, indemnizația de concediu de odihnă se circumscrie sferei raportului de serviciu ale funcționarului public.
În conformitate cu art.34 alin.2 din Legea nr. 188/1999, privind salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor publici, aceștia beneficiază de primă de concediu de odihnă.
Ca urmare, funcționarii publici trebuie să beneficieze de primă de concediu de odihnă.
Însă, prin legile bugetare anuale s-a suspendat succesiv acordarea acestor drepturi.
Legile bugetare au suspendat plata drepturilor pentru prima de vacanță și nu au abrogat aceste drepturi, nu le-au desființat.
Dreptul funcționarului public de a i se plăti prima de concediu de odihnă a rămas în vigoare, numai plata a fost suspendată succesiv.
Dreptul la primă de concediu de odihnă nu a fost înlăturat prin nici un act normativ echivalent celui prin care a fost instituit.
Ca urmare, dreptul subzistă, iar după încetarea suspendării devine actual, partea fiind repusă în dreptul respectiv cu efect retroactiv.
Din conținutul art.53 din Constituția României, care reglementează restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți rezultă că aceasta este o măsură excepțională și se dispune în condiții limitativ prevăzute în Constituție, numai prin lege.
În speță prin lege dreptul la primă de concediu de odihnă, care face parte din categoria dreptului la muncă și protecție socială, reglementat de art.41 din Constituția României, a fost suspendat, și nu înlăturat.
Pentru ca dreptul la prima de concediu de odihnă să nu fie o simplă ficțiune, ceea ce ar echivala cu înlăturarea lui, cu lipsirea de substanță, este necesar ca după încetarea suspendării, dreptul să producă efectele pentru care a fost creat, sens în care autoritățile statului trebuie să asigure plata primei concediului de odihnă.
Obligativitatea plății, după încetarea suspendării, rezultă și din principiul general constituțional prevăzut în art.1 alin.5 din Constituție, care dispune că în România, respectarea Constituției, a supremației legii și a legilor este obligatorie.
Suspendarea a produs efecte temporare, ceea ce înseamnă că temporar a fost amânată plata drepturilor de primă de concediu de odihnă.
Reclamantul este funcționar public în cadrul pârâtei și a solicitat să i se achite prima de vacanță pe perioada 2001 - 2006, inclusiv.
În mod corect, instanța de fond a admis cererea reclamantului privind acordarea primei de concediu aferentă perioadei 2003 - 2006, având în vedere că, în ceea ce privește perioada 2001 - 2002 a operat prescripția extinctivă, fiind depășit termenul general de prescripție de 3 ani prevăzut de Decretul nr.167/1958, art.3.
Potrivit art. 3 și 7 din Decretul nr. 167/1958, termenul general de prescripție este de 3 ani și începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune, în speță la finalul anului când încetează suspendarea anuală.
Curtea constată că față de data introducerii acțiunii -20 martie 2007, dreptul la acțiune pentru plata sumelor reprezentând prima de concediu pentru anii 2001-2002 s-a prescris.
Cum, în materia prescripției nu există dispoziții specifice, sunt aplicabile dispozițiile dreptului comun, Decretul nr. 167/1958.
Decretul nr. 167/1958, în art. 13, 14 stabilește expres cazurile în care cursul prescripției se suspendă, reclamantul nefiind în nici unul din aceste cazuri.
In consecință, având în vedere prevederile art. 304, 3041și 312 cod procedură civilă, se va respinge recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurentele pârâte DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE C și AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR, împotriva sentinței numărul 2651 din 21 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 20 Martie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. Jud.
Tehnored./2 ex.
26.03.2008
Președinte:Teodora BănescuJudecători:Teodora Bănescu, Magdalena Fănuță, Doina Ungureanu
