Anulare act administrativ . Decizia 562/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR.562
Ședința publică din data de 22 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Stoicescu Maria
JUDECĂTORI: Stoicescu Maria, Nițu Teodor Tănăsică Elena
- - -
Grefier - - -
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de pârâțiiORASUL V DE M-prin Primar cu sediul în V de M,-, Județ P, PRIMARUL ORASULUI V DE cu sediul în V de M,-, Județ P, împotriva sentinței nr.466 pronunțată la 18 decembrie 2007 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanta domiciliată în V de M,-, Județ
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata-reclamantă - reprezentată de avocat din cadrul Baroului P, conform împuternicirii avocațiale depusă la dosar, lipsind recurenții-pârâți orașul V de M - prin primar și primarul orașului V de
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că, prin intermediul Serviciului registratură s-a depus la dosar taxă judiciară de timbru în cuantum de 2 lei, conform chitanței nr. - din 18.04.2008 și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, de asemenea, se învederează că, în cuprinsul recursul formulat, s-a solicitat judecarea și în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art.242 alin.2 pr.civilă.
Avocat pentru intimată depune la dosar întâmpinare, declarând că nu mai are alte cereri de formulat și solicită cuvântul în combaterea recursului.
Curtea ia act de susținerile reprezentantei intimatei, analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul intimatei solicită respingerea recursului, susținerea recurentei-pârâte, în sensul că intimata a ocupat funcția fără concurs este contradictorie și, deoarece, chiar recurenta a emis decizia nr.678/2002, în care se face referire expresă la concursul organizat. Se solicită cheltuieli de judecată, conform chitanței nr.39 din 14.04.2008 depusă la dosar.
CURTEA:
Asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin sentința nr.466 din 18 decembrie 2008 Tribunalul Prahovaa admis acțiunea precizată, formulată de reclamanta -, împotriva pârâților orașul V de M prin Primar și Primarul orașului V de M, s-a dispus anularea adresei nr.1364 din 7 martie 2007 emisă de orașul V de M prin primar și dispoziția nr.1425/31.01.2007 emisă de primarul orașului V de M, fiind obligați pârâții să plătească reclamantei drepturile corespunzătoare nivelului de încadrare al funcției de conducere de șef serviciu impozite și taxe și anume nivelul prevăzut în statul de funcții, respectiv consilier clasa I superior I pe ultimii 3 ani. De asemenea, au fost obligați pârâții să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 1050 lei.
Pentru se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că, potrivit carnetului de muncă seria B nr.-, reclamanta a fost delegată pe o perioadă de 120 zile în funcția de șef serviciu impozite și taxe, fapt care rezultă și din dispoziția nr.395/5.04.2002 emisă de primarul orașului V de M privind delegarea unui funcționar public în funcția de șef serviciu impozite și taxe, în care se menționează că delegarea pe o perioadă de 120 zile are loc până la organizarea concursului în funcția de "șef serviciu impozite și taxe" cu un salariu de 3.062.000 lei ROL, spor conducere 30% și spor vechime 20%, iar potrivit carnetului său de muncă reclamanta a fost numită definitiv în funcția de șef serviciu impozite și taxe la data de 1.08.2002, aspect ce rezultă și din dispoziția nr.678/7.08.2002 privind numirea unui funcționar public în funcția de șef de serviciu impozite și taxe prin care reclamanta a fost numită în această funcție, începând cu data de 1.08.2002, ținând cont de rezultatele concursului organizat în data de 30.07.2002.
Astfel că, instanța de fond a respins susținerea pârâtului, potrivit căreia acest post a fost ocupat de către reclamantă fără concurs, fapt contrazis de însăși dispoziția mai sus menționată emisă de primarul orașului V de
S-a mai reținut că la data de 1.04.2002 - data delegării reclamantei în funcția de șef serviciu impozite și taxe, Legea nr.188/1999 prin art. 68 nu stipula condiția existenței unei vechimi în specialitate, ulterior, art. 56 alin.1 și 2 din Legea nr.161/2003 de modificare a Legii 188/1999 stipula vechimea de 2 ani și studii superioare de dungă durată.
Tribunalul a apreciat că, la momentul încadrării sale în funcția de șef serviciu impozite și taxe, reclamanta îndeplinea condițiile necesare în ceea ce privește studiile deținute, de asemenea, că potrivit OG nr.2/2006 art.6 (4) reclamanta trebuia să beneficieze de drepturile bănești corespunzătoare funcției deținute, aspect reglementat abia în 2007 corespunzător OG 6/2007 prin emiterea dispoziției nr.1425/30.01.2007.
Împotriva sentinței au declarat recurs pârâții Orașul V de M prin primar și Primarul Orașului V de M criticând-o pentru nelegalitate, potrivit art.304 pct.9 pr.civilă, arătându-se că, în mod greșit instanța a reținut faptul că a fost organizat concursul pentru ocuparea funcției de șef serviciu, întrucât, din dispoziția nr.678/07.08.2002 rezultă că reclamanta a fost numită în funcție ținând cont de rezultatele concursului organizat în data de 30.07.2007, însă dacă ar fi fost organizat concursul trebuia ca la dosarul reclamantei să existe anumite documente,care să ateste acest lucru, astfel că, instanța nu a ținut cont de Hotărârea Consiliului nr.44/4.08.2000 prin care s-au stabilit condițiile de ocupare a funcțiilor publice de conducere din cadrul aparatului propriu al Consiliului Local al Orașului V de M, în care se stabilește, că pentru ocuparea funcției de șef serviciu trebuie îndeplinite anumite condiții ca: studii superioare, postliceale sau medii de specialitate, vechime minimă în specialitate de 5 ani.
Totodată, se critică și obligarea acestora la plata către reclamantă a drepturilor salariale corespunzător nivelului de încadrare al funcției de conducere de șef serviciu impozite și taxe și anume nivelul prevăzut în statul de funcții, respectiv clasa I superior pe ultimii 3 ani, neținându-se cont de faptul că, reclamanta nu putea fi încadrată consilier, clasa I, superior I, pentru că nu avea vechimea cerută de lege.
Se solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea sentinței pronunțată de instanța de fond.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs, în raport cu legislația incidentă în cauză, precum și actele și lucrările dosarului avute în vedere de instanța de fond, se constată că recursul nu este fondat pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a apreciat în mod just cauza dedusă judecății, pronunțând o sentință legală și temeinică.
Criticile formulate de recurentă sunt neîntemeiate, iar din probele dosarului rezultă faptul că intimata reclamantă -, în perioada 1.04. - 31.07.2002, a fost delegată în funcția de șef serviciu impozite și taxe de pe lângă Primăria orașului V de
La data de 1 august 2002 a fost numită definitiv în această funcție prin decizia nr.678 din 7.08.2002, în urma desfășurării unui concurs organizat în data de 30 iulie 2002 pentru ocuparea acestei funcții publice.
Decizia respectivă este chiar semnată de primarul orașului V de M, iar susținerea recurentei pârâte că intimata a ocupat funcția publică fără concurs este, contradictorie și absurdă.
Se poate sesiza faptul că la data de 1 aprilie 2002, în legea funcționarului public, respectiv Legea 188/1999, republicată, nu era stipulată condiția existenței vechimii în specialitate, iar ulterior, art. 56 alin.1 din Legea nr.161/2003 ce a modificat Legea nr.188/1999 s-a introdus vechimea de doi ani și studii superioare de lungă durată.
În atare context, în mod legal și temeinic instanța de fond a apreciat că, la momentul încadrării sale în funcția de șef serviciu impozite și taxe, intimata - îndeplinea condițiile necesare referitoare la studiile deținute, toate aceste aspecte fiind dovedite cu înscrisurile depuse la dosar, chiar cu decizia emisă de reprezentantul legal al recurentei, precum și concluziile raportului de expertiză efectuat în speță, ceea ce va determina respingerea recursului ca neîntemeiat, în baza art. 312 alin.1 pr.civilă.
Întrucât, recurenta Orașul V de M prin primar este în culpă procesual-civilă, urmează ca în baza art. 274 și urm. pr.civilă să plătească intimatei reclamante - suma de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată din recurs, reprezentând onorariu avocat.
Văzând că cererea a fost legal timbrată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâțiiORASUL V DE M-prin Primar cu sediul în V de M,-, Județ P, PRIMARUL ORASULUI V DE cu sediul în V de M,-, Județ P, împotriva sentinței nr.466 pronunțată la 18 decembrie 2007 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanta domiciliată în V de M,-, Județ
Obligă recurenții-pârâți la plata sumei de 800 lei cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă, reprezentând onorariu avocat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 aprilie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Stoicescu Maria, Nițu Teodor Tănăsică Elena
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red.
Tehnored.
2 ex./8.05.2008
f-- Tribunalul Prahova
,
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Președinte:Stoicescu MariaJudecători:Stoicescu Maria, Nițu Teodor Tănăsică Elena