Anulare act administrativ . Decizia 583/2009. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA Nr. 583/CA

Ședința publică de la 02 noiembrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Leocadia Roșculeț

JUDECĂTOR 2: Violeta Elena Pinte

JUDECĂTOR 3: Obreja

Grefier -

Pe rol fiind judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe recurenta Administrația Finanțelor Publice I, cu sediul în I,-, județul I, în contradictoriu cu intimatul, având ca obiect - anulare act administrativ, recurs împotriva sentinței numărul 342/CA/28.09.2009 a Tribunalului Iași.

La apelul nominal, făcut în ședința publică se prezintă consilier juridic care depune delegație de reprezentare pentru recurenta Administrația Finanțelor Publice I și avocat, care depune împuternicire avocațială pentru intimatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se referă, de către grefier, obiectul litigiului, părțile, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și stadiul procesual al dosarului care se află la al doilea termen de judecată.

Prin procesul - verbal nr. 14/27.10.2009 s-a procedat la înlocuirea judecătorului I -, președintele completului de judecată 2, pentru termenul din data de astăzi, care se află în imposibilitate de a se prezenta la serviciu, fiind în concediu de odihnă, cu judecătorul stabilit prin planificarea de permanență.

Avocat, pentru intimat, depune întâmpinare, duplicatul fiind înmânat reprezentantei recurentei.

Consilier juridic, pentru recurent, nu solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru a lua la cunoștință de motivele întâmpinării.

Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța acordă cuvântul la dezbateri.

Consilier juridic, pentru recurent, solicită admiterea recursului, ca fiind fondat, modificarea sentinței instanței de fond în sensul respingerii acțiunii reclamantului pentru restituirea integrală a sumei, ca neîntemeiată și nelegală.

Avocat, pentru intimat, solicită respingerea recursului formulat de Administrația Finanțelor Publice I, ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată.

Instanța, constatând dezbaterile încheiate, văzând și dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă, rămâne în pronunțare.

După deliberare;

CURTEA DE APEL:

Asupra recursului în contencios administrativ de față.

Prin sentința civilă nr. 342/ca din 28.04.2009 pronunțată de Tribunalul Iașis -a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice

A fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 16.473,41 lei încasată cu titlu de taxă de primă înmatriculare la care se adaugă dobânda legală calculată de la data încasării și până la data restituirii efective.

S-a respins ca inadmisibil capătul de cerere privind anularea actelor administrativ fiscale, chitanța seria - nr. - din 10.04.2007 emisă de Administrația Finanțelor Publice I și a adreselor nr. -/04.11.2008 și nr. -/25.11.2008 emise de Administrația Finanțelor Publice

S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuielile de judecată.

Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că la data de 26.03.2007 reclamantul a cumpărat un autoturism marca Opel Breack, an de fabricație 2000 culoare gri cu nr. de înmatriculare - carte de identitate F -, nr. de identificare pentru a achitat în contul Trezoreriei Municipiului I suma de 16.473,41 lei, cu titlu de taxă de primă înmatriculare auto, aspect dovedit cu chitanța seria - nr. - din 10.04.2007.

Prin art. 214 - 214, a fost introdusă în Codul Fiscal prin Legea nr. 343/2006, modificate prin nr.OUG 110/2006, dispoziții legale în vigoare la data nașterii litigiului și în raport de care instanța va analiza raportul juridic de drept fiscal dedus judecății.

Potrivit normelor comunitare, articolul 25 din tratatul CE prevede "Între statele membre sunt interzise taxele vamale la import și la export sau taxele cu efect echivalent. Această interdicție se aplică de asemenea taxelor vamale cu caracter fiscal".

Articolul 28 CE prevede. "Între statele membre sunt interzise restricțiile cantitative la import, precum și orice măsuri cu efect echivalent".

Art. 90 (1) din Tratatul CE prevede "Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.

De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte produse."

Conform hotărârii in cauza Weigel (2004), obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.

Așadar, rostul acestei reglementări este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. Or, instanța reține că în România nu se percepea nici un fel de taxă pentru autoturismele produse în țară si înmatriculate aici.

Instanța constată că, în cauză sunt aplicabile in mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național pentru următoarele argumente:

De la 1 ian 2007, România este stat membru al Uniunii Europene. Potrivit art.148 din constituție, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin 2), iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul si autoritatea judecătoreasca garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării si din prevederile alineatului 2 (alin.4).

De altfel, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.

Mai mult potrivit jurisprudenței Curții de Justiție Europene( Decizia în cauza Costa/Enel (1964), legea care se îndepărtează de Tratat - un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială. Aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că dreptul comunicat este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior - or, în speță, taxa specială auto a fost introdusă în legislația internă prin Legea nr. 343/2006 privind Codul Fiscal.

De asemenea, în cauza Simmenthal (1976), a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acesta contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale.

Analizând însă prevederile art. 214 - 214 Cod fiscal, se observă că acestea impun obligativitatea taxei speciale auto numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state ale UE și reînmatriculate în România, nu și pentru cele deja înmatriculate în România.

Prin aceste dispoziții interne sunt încălcate dispozițiile art. 25, art. 28 și art. 90 (1) din Tratatul CE, ceea ce face din 214 - 214, Cod fiscal niște prevederi discriminatorii și nelegale. Mai mult decât atât, taxa de primă înmatriculare se prezintă ca o taxă cu efect echivalent, în sensul art. 25 din Tratatul CE, interzisă de normele Comunitare. Prin urmare această taxă este nelegală, fiind contrară dispozițiilor comunitare și se impune restituirea ei. Instanța nu poate primi apărările pârâtei în sensul că temeiul stabilirii taxei este determinat de impactul poluării întrucât taxa plătită de reclamant este o taxă de primă înmatriculare și nu o taxa pe poluare, această taxa fiind introdusă ulterior nașterii prezentului raport juridic prin OUG50/2008. Faptul că CJCE a statuat în două decizii că o taxă de înregistrare poate fi aplicată a doua oară atâta timp cât mașina își modifică proprietarul nu are relevanță în cauza atâta timp cât această taxă nu este cerută și în cazul vânzării unui autoturism românesc, ci doar celor aduse din alte state comunitare.

S-a constatat că însăși legiuitorul a dorit să înlăture această situație ce a generat încălcarea normelor comunitare menționate și a abrogat în prezent dispozițiile art. 214 - 214 Cod fiscal prin OUG50/2008 instituind și o procedură de restituirea diferenței între taxele de primă înmatriculare încasate în perioada 1.01.2007-30.06.2008 și taxa de poluare instituită de noua lege. Instanța reține că prezentul litigiu s-a născut sub imperiul vechilor dispoziții, în vigoare la data plății taxei de către reclamant și nu i se poate aplica în prezent o nouă taxă de poluare, conform principiului constituțional al neretroactivității legii. Prin urmare instanța consideră că reclamantul nu este îndreptățit doar la plata unei eventuale diferențe între cele două taxe, ci la plata în întregime a unei taxe percepută cu încălcarea dreptului comunitar. De asemenea instanța reține că nici ulterior modificării legislației deși HG686/2008 stipulează că și cererile depuse înainte de intrarea in vigoare a legii se vor soluționa potrivit noilor dispoziții termenul de soluționare începând să curgă de la 1.07.2008, nemaifiind necesar inițierea unei noi proceduri prealabile, pârâta și-a menținut refuzul de restituire a întregii taxe percepute.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Administrația Finanțelor Publice I care critică hotărârea primei instanțe pe motiv că, până la data intrării în vigoare a nr.OUG 50/2008, nu a existat temei legal pentru restituirea taxei încasate în baza dispozițiilor art. 2141- 2142din Codul fiscal și că, în conformitate cu prevederile celui dintâi act normativ invocat, reclamantul este îndreptățit a primi doar diferența dintre taxa specială achitată și taxa de poluare pentru autovehicule, ca urmare a unei compensări legale, considerând inaplicabile dispozițiile nr.OG9/2000.

Prin întâmpinarea formulată reclamantul - intimat care consideră că motivele de recurs invocate nu sunt fondate, sentința fiind temeinică și legală.

În recurs nu au fost admise noi probatorii.

Curtea examinând cererea de recurs și dosarul de fond reține următoarele:

La data de 26.03.2007 reclamantul a cumpărat un autoturism marca Opel Breack, an de fabricație 2000 culoare gri cu nr. de înmatriculare - carte de identitate F -, nr. de identificare pentru a achitat în contul Trezoreriei Municipiului I suma de 16.473,41 lei, cu titlu de taxă de primă înmatriculare auto, aspect dovedit cu chitanța seria - nr. - din 10.04.2007.

Conform art. art. 2141- 2142din Codul fiscal, reclamantul a achitat taxa specială pentru autovehiculul achiziționat dintr-un stat membru al Comunității Europene, că această operațiune nu este acoperită de un act administrativ-fiscal, în sensul dat acestui termen de art. 41 Cod procedură fiscală (documentul prevăzut de nr. 418/2007 fiind emis în regim de asistență și nu în regim de putere publică), și că reclamanta nu a urmat procedura prevăzută de nr.OUG 50/2008, după data intrării în vigoare a acestui act normativ.

Lipsa actului administrativ-fiscal, prin care obligația fiscală să fi fost stabilită în mod individual și determinat, de către organul fiscal care a asigurat încasarea taxei speciale, îndreptățește pe reclamant să solicite restituirea sumei achitate, în temeiul art. 117 lit. a) și d) din Codul d e procedură fiscală, fără să fie nevoit să mai parcurgă o altă procedură administrativă, având în vedere că însuși legiuitorul român, confruntat cu procedura de constatare a încălcării tratatului comunitar, inițiată de Comisia Europeană, a decis abrogarea, prin nr.OUG 50/2008, a prevederilor art. 2141-2143din Codul fiscal și restituirea sumelor încasate.

Fiind dovedită încălcarea prevederilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene, era dreptul suveran al instanței naționale să elimine aplicarea normei din legislația națională prin care s-a instituit o impunere contrară dreptului comunitar și să oblige autoritățile statului să ramburseze taxele percepute, dreptul de a obține rambursarea integrală a sumelor percepute cu încălcarea dreptului comunitar, reprezentând, astfel cum a statuat în mod constant Curtea Europeană de Justiție, consecința și completarea adusă drepturilor conferite justițiabililor prin intermediul dispozițiilor comunitare.

Pentru aceste considerente Curtea va menține soluția instanței de fond privind restituirea, cu dobânzi legale, a taxei de primă înmatriculare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul promovat de Administrația Finanțelor Publice I împotriva sentinței civile nr. 342/ca din 28.04.2009 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi 02 noiembrie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- - -

Judecător,

- -

Grefier,

Red.

Tehnored.

2 ex./03.12.2009

Jud.fond. Tribunalul Iași - -

Președinte:Leocadia Roșculeț
Judecători:Leocadia Roșculeț, Violeta Elena Pinte, Obreja

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Decizia 583/2009. Curtea de Apel Iasi