Anulare act administrativ . Decizia 59/2010. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
-Secția Comercială, de Contencios
Administrativ și Fiscal-
DOSAR NR.- -
DECIZIA NR. 59/CA/2010 -
Ședința publică din 28 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Blaga Ovidiu- - -judecător
- -- JUDECĂTOR 2: Bocșe Elena
- -- judecător
- -- grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ formulat de pârâtaCONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI O - ADMINISTRAȚIA IMOBILIARĂcu sediul în O, nr.1 în contradictoriu cu intimata reclamantă- SRLcu sediul în O- împotriva sentinței nr.578/CA din 8 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr.6184/CA/2008, având ca obiect - anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă pentru recurent consilier juridic în baza delegației de la dosar și în reprezentarea intimatei reclamante avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.27/2009 emisă de Baroul Bihor precum și administratorul reclamantei intimate.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este legal timbrat, intimata reclamantă a depus întâmpinare, cauza este la primul termen de judecată în recurs, după care:
Instanța comunică un exemplar din întâmpinare cu reprezentanta recurentului.
Reprezentanta recurentului arată că nu are alte probe, cereri sau excepții de formulat dar susține cererea privind introducerea în cauză a Instituției, fiind vorba de 2 instituții diferite cu personalități juridice diferite.
Reprezentantul intimatei depune la dosar cererea adresată primăriei precum și răspunsul acesteia și nu are alte cereri, arătând că cererea este inadmisibilă în această fază a recursului de introducere în cauză a unei instituții subordonate care nu ar avea nici o calitate în proces.
Instanțarespinge ca inadmisibilă cererea de introducere în cauză a Instituției în faza procesuală a recursului, persoană juridică care nu a fost parte în cauză nici la instanța de fond și considerând cauza lămurită, acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta recurentului solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și în consecință modificarea în tot a sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii, având în vedere că autorizația emisă nu mai este valabilă, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimatei reclamante, solicită respingerea recursului ca nefondat cu menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 500 lei în justificarea cărora depune în copie chitanțe la dosar, având în vedere motivele expuse prin întâmpinarea depusă la dosar pe care le reiterează oral în fața instanței, arătând că motivele de recurs sunt nefondate, bazându-se pe necunoașterea dispozițiilor legale elementare și interpretarea greșită a actelor normative care reglementează materia rezilierii contractelor de concesiune, fiind încălcat dreptul constituțional al accesului liber la justiție -art.21 din Constituție. Arată că, documentația necesară obținerii autorizației a fost depusă la data de 23.06.2008 în termenul de un an de la data intrării în vigoare a contractului. Faptul că eliberarea autorizației s-a făcut numai la 10.07.2008 nu-i este imputabil intimatei ci organului competent să emită autorizația de construire, iar toate imperfecțiunile invocate de recurent nu au nici un suport juridic, contractul de concesiune urmând a-și produce efectele juridice. Este greșită și susținerea recurentului că singurul în drept să solicite rezilierea contractului de concesiune ar fi doar concedentul, fiind contrazisă de disp.art. 57 din OUG 54/2006 și de art.7 și 8 din contract, potrivit cărora și concesionarul are dreptul de a denunța unilateral contractul în anumite condiții. Intimata a făcut cu prisosință dovada bunei credințe, prin achitarea la termen a obligațiilor financiare aferente, însumând până în prezent peste un miliard de lei, prin proba testimonială a făcut dovada existenței unei cauze subiective, imputabile serviciilor de specialitate ale recurentului, care au dus la obținerea autorizației doar la data arătată. Mai mult de atât, a înregistrat la primărie la 10.11.2009 o cerere de prelungire a valabilității autorizației, care se află în curs de soluționare. Cererea recurentului formulată în recurs de introducere în cauză a Instituției este inadmisibilă, această instituție nu are nici o calitate procesuală în cauză.
În replică, reprezentanta recurentului arată că, în baza legii, era necesar obținerea autorizației de construire în termen de un an de la data întocmirii documentației, însă în urma verificărilor ce le-a făcut, intimata nu poate dovedi depunerea actelor la care face referire, acestea nu au fost depuse.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Constată că, prin sentința nr.578/CA din 8 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, a fost admisă cererea formulată de reclamanta - SRL O, în contradictoriu cu intimatul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI O - Administrația Imobiliară și în consecință:
S -a dispus anularea actului administrativ nr.66448/10.09.2008 emis de către pârât, prin care acesta a notificat reclamantei rezilierea de plin drept a contractului de concesiune nr.1140 din 22.06.2007 și a fost obligat pârâtul în favoarea reclamantei la plata sumei de 504,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Între părți a intervenit contractul de concesiune nr.1140 din 22.06.2007, având ca obiect concesionarea în favoarea reclamantei a suprafeței de 360 mp teren cu nr.cad.- înscris în Cf 86768 O, în vederea extinderii spațiului comercial existent, părțile stipulând ca durata contractului să fie de 49 ani, data intrării în vigoare fiind data de 01.07.2007.
La art. 5 "obligațiile părților", pct.1 lit.7 din contract, s-a stabilit, în sarcina reclamantei, în calitate de concesionar, obligația de a obține autorizația de construire în termen de 1 an de la data încheierii contractului, sub sancțiunea rezilierii contractului, de plin drept, prin denunțare unilaterală de către concedent, conform clauzei stipulate la art.7, al.6 lit.
La data de 10.09.2008 intimatul a emis actul administrativ nr.66448 prin care a comunicat reclamantei rezilierea de plin drept a contractului de concesiune, prin denunțare unilaterală, cu pierderea garanției de 3420 lei, cu argumentul că reclamanta nu ar fi obținut autorizația de construire în termenul stabilit prin contract.
Reclamanta a înregistrat la sediul pârâtului un răspuns prin care prezenta motivele obiective care au justificat derularea formalităților administrative efectuate în vederea îndeplinirii obligațiilor contractuale și a solicitat pârâtului să revină asupra actului de reziliere(15).
Prin adresa nr.6711/04.11.2008 comunicată reclamantei la data de 20.11.2008 pârâtul a arătat că își menține punctul de vedere inițial exprimat(16).
S -a reținut că aceste formalități echivalează cu procedura prealabilă instituită prin dispozițiile art. 7 al.1 din 554/2004.
Astfel cum s-a reținut și cu ocazia soluționării cererii de suspendare, argumentele invocate de către reclamantă în susținerea cererii sale comportă o analiză minuțioasă, cel puțin sub un dublu aspect: al datei considerate data limită pentru obținerea autorizației de construire și al conduitei culpabile ori, dimpotrivă, neculpabile a reclamantei în executarea cu întârziere a obligației contractuale.
Astfel, pe de o parte, la art.2 din contract se stipulează clar și fără echivoc că actul juridic încheiat între părți intră în vigoare la data de 01.07.2007, iar pe de altă parte, la art. 5 "obligațiile părților", pct.1 lit.7 din contract, s-a stabilit, în sarcina concesionarului, obligația de a obține autorizația de construire în termen de 1 an de la data încheierii contractului, anume 22.06.2007, aspect ce necesită lămuriri.
Ca orice contract sinalagmatic, contractul de concesiune presupune existența acordului de voință, manifestat, al celor două părți. În speță, exteriorizarea acordului de voință s-a realizat la data de 22.06.2007, când, părțile, în consens, au stabilit, printre altele, că data de 01.07.2007 este data intrării în vigoare a contractului, data de la care acesta își produce efecte, respectiv data de la care atât concedentul cât și concesionarul dobândesc drepturi și obligații.a contrario, anterior acestui moment nici una dintre părți nu avea dreptul de a solicita cocontractantului său să aibă o anumită conduită.
Pe de altă parte, din interpretarea dispozițiilor art.1020- 1021C.civ, coroborate cu dispozițiile art.57 din OUG 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică și Normele de Aplicare ale OUG 54/2006, nu orice neexecutare a obligațiilor contractuale atrage sancțiunea rezoluțiunii convenției, ci doar neexecutarea culpabilă, culpă care se impune a fi dovedită chiar și în situația existenței unui pact comisoriu expres deoarece, în caz contrar, ar constitui un abuz de drept, creditorul denunțând contractul după bunul său plac.
Ori, deși pârâtul invocă, prin întâmpinare, reaua credință a reclamantei în tergiversarea obținerii autorizației de construire, iar sarcina probei revine celui ce o invocă, buna credință fiind prezumată de lege (art.1989 al.2 civ), totuși, s-a reținut că, pe baza probelor administrate în cauză, nu poate fi reținută reaua credință a reclamantei.
Pentru justificarea cererii sale, reclamanta a depus la dosarul cauzei o serie de înscrisuri constând în facturi fiscale și alte documente de plată prin care a probat achitarea contravalorii redevenței pentru concesionarea terenului, garanția bancară pentru terenul concesionat, cotele de investiții la, taxa de autorizație, taxa arhitectură, avize, impozit teren, taxe apă-canal, investiții grup sanitar.
Deosebit de edificatoare în lămurirea adevărului este și depoziția martorului, potrivit căreia, reclamanta, prin reprezentantul său, a început demersurile pentru întocmirea proiectului de arhitectură imediat după semnarea contractului de concesiune - la începutul verii 2007, contactând în acest sens o echipă de specialiști. Pe parcursul realizării proiectului au existat o serie de împrejurări care au determinat depășirea termenului stabilit pentru finalizarea lucrării, fiind necesară chiar refacerea întregii documentații, motiv pentru care reprezentantul reclamantei a exercitat presiuni asupra echipei de proiectare.
Susținerile pârâtului în sensul că rezilierea poate fi cerută în exclusivitate de către concedent, sunt contrazise de dispozițiile art.57 din OUG 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică și Normele de Aplicare ale acestui act normativ, dar și din art.7 al. 7 și 8 din contractul de concesiune, potrivit cărora și concesionarul are dreptul de a denunța unilateral contractul, în anumite condiții.
Pentru toate aceste considerente, apreciind că reclamanta a dovedit că nu a rămas în pasivitate timp de un an, ci a depus toate diligențele pentru obținerea autorizației de construire pentru obiectivul microcomplex alimentație și agrement, suportând costuri substanțiale ale acestor servicii, că a înregistrat cererea pentru obținerea autorizației înăuntrul termenului de un an stabilit prin contract, instanța în temeiul art. 1 al.1, art.8 al.1 și 18 din 554/2004, a admis cererea acesteia și a dispus anularea actului administrativ nr.66448/10.09.2008 emis de către pârât, prin care acesta a notificat reclamantei rezilierea de plin drept a contractului de concesiune nr.1140 din 22.06.2007.
Împotriva acestei sentințe, în termen și legal timbrat a declarat recurs pârâtul Consiliul Local O - Administrația Imobiliară O, solicitând modificarea în tot a acesteia, în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamantă.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a învederat că sentința atacată este nelegală și netemeinică, fiind dată cu interpretarea eronată a prevederilor legale incidente în cauză, precum și cu aprecierea greșită a probelor administrate.
Astfel, recurentul susține că, potrivit contractului de concesiune încheiat între părți, s-a stipulat de comun acord un pact comisoriu de gradul IV, care prevede în mod expres că, în cazul neîndeplinirii obligației de obținere a autorizației de construire, operează sancțiunea prevăzută de art.7, alin.6 lit.f din contract, se reziliază contractul de concesiune deplin drept, fără a mai fi necesară punerea în întârziere a concesionarului și fără intervenția instanței de judecată.
De asemenea se susține că în speță nu-și găsesc aplicabilitatea prevederile art.58 din Normele Metodologice de aplicare a OG nr. 54/2006, având în vedere că recurentul nu solicită instanței rezilierea contractului de concesiune, contract care este reziliat de drept.
Se mai arată că, față de prevederile Legii nr.50/1991 și, înserarea în contract în mod expres și cu acordul părților a pactului comisoriu de gradul IV, în cauză nu sunt aplicabile prevederile art.1020 - 1021 cod civil.
În vederea continuării contractului de concesiune, numai părțile, de comun acord pot să decidă, fiind un contract sinalagmatic, iar obligarea recurentului la prelungirea contractului este contrară liberei voințe a părților care cârmuiește contractele sinalagmatice, și, totodată contrară Legii (legea 50/1991).
Se apreciază a fi eronată și interpretarea probelor de către instanța de fond. Astfel, se arată că, intimata reclamantă a depus actele necesare eliberării Certificatului de Urbanism doar la data de 5.03.2008, după 6 luni de la data semnării contractului de concesiune, iar faptul că aceasta nu a reușit să găsească un "bun proiectant/arhitect" nu s-a datorat culpei recurentului.
Pe de altă parte, se susține că, obligația de obținere a autorizației de construire nu este o obligație de diligență, cum în mod eronat a susținut instanța de fond, ci o obligație de rezultat.
O altă critică, vizează data la care a fost înregistrată cererea pentru obținerea autorizației de construire, respectiv 2,3 iunie 2008, adică după expirarea termenului la care reclamanta trebuia să obțină autorizația, iar autorizația de construire emisă la data de 10.07.2008 nu mai este valabilă întrucât la data eliberării ei, intimata nu a mai dovedit nici un titlu asupra terenului, deoarece contractul de concesionare nu mai era în vigoare, fiind reziliat de drept la data de 22.06.2008.
De asemenea recurentul mai menționează că, suportarea cheltuielilor ce a implicat contractul de concesiune au fost acceptate de reclamantă, însă acest fapt nu-i dă dreptul de a continua contractul de concesiune fără acordul celeilalte părți contractuale, iar instanța nu este îndreptățită să se substituie voinței acesteia, în caz contrar s-ar aduce atingere dreptului de liberă voință contractuală ocrotită de lege.
În drept au fost invocate art.299 și următoarele cod procedură civilă, Legea nr.50/1991, art.969 cod civil, OG nr.54/2006.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata a solicitat respingerea recursului de față, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate și în raport de dispozițiile art.304-304/1 cod procedură civilă, Curtea de Apel Oradea urmează să îl respingă ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
În temeiul Hotărârii nr.368/31.05.2007 a Consiliului Local al municipiului O, a fost încheiat contractul de concesiune nr. 1140/22.06.2007, între recurentul - pârât pe de o parte, în calitate de concedent și, intimata - reclamantă - SRL, pe de altă parte, în calitate de concesionar.
Potrivit art.1 din contract, acesta are ca obiect concesionarea suprafeței de 360 mp. teren, cu nr. cadastral 13547 - O, concesionat în vederea extinderii spațiului comercial existent.
Potrivit art.2 din același contract, data intrării acestuia în vigoare a fost stabilită la 1.07.2007, pentru o perioadă de 49 de ani, care expiră la 1.07.2056.
Printre alte obligații care au fost stabilite în sarcina intimatei, conform art.5 din contract, este și aceea prevăzută la lit. "f", respectiv, obținerea autorizației de construcție în termen de 1 an de la data încheierii contractului.
Potrivit art.7 alin.6 din aceeași convenție, " contractul se reziliază de plin drept, prin denunțare unilaterală de către concedent, fără a mai fi necesară punerea în întârziere a concesionarului, prin simpla notificare a acestuia și fără intervenția instanței de judecată, în cazul în care concesionarul se găsește în vreuna din următoarele situații . " prevăzute la lit. " a - f " ale art. 7 din contract.
Ipoteza avută în vedere de art.7 alin.(6) lit. "e", se referă la situația în care nu au fost respectate alte clauze prevăzute la art.5 alin.(1) iar cea de a doua ipoteză prevăzută la lit. "f ", la situația în care concesionarul nu demarează și nu finalizează lucrările de investiții în conformitate cu art.5 lit. "f " și "g".
Pornind de la obligațiile stabilite în sarcina concesionarului prin clauzele contractuale evocate mai sus, prin actul administrativ înregistrat sub nr. 66448/10.09.2008, recurentul a notificat intimatei rezilierea de drept a contractului de concesionare întrucât aceasta nu a obținut autorizația de construcție în termenul de un an stabilit prin contract, respectiv până la data de 22.06.2008.
Cu privire la data la care expira termenul de un an în care concesionarul avea obligația să obțină autorizația de construcție, se apreciază că în mod corect instanța de fond a reținut că acesta expira la 1 iulie 2008 și nu la 22 iunie 2008, cum susține recurentul.
Este adevărat că, potrivit art.5 alin. (1) lit."f" din convenția părților, intimata avea obligația să obțină autorizația în termen de 1 an "de la data încheierii contractului".
Efectele contractului, într-adevăr, se produc de regulă, începând din momentul încheierii acestuia, cu condiția însă ca, părțile să nu fi prevăzut altfel.
Ori în speță, potrivit art.2 din contractul de concesiune, părțile au convenit că acesta intră în vigoare " începând cu data de 1.07.2007", deci, la o dată ulterioară încheierii sale.
În această situație, drepturile și obligațiile părților se doar de la data intrării în vigoare a contractului, respectiv începând cu data de 1.07.2007.
Raportat la această dată, intimata reclamantă avea obligația să obțină autorizația de construcție până la data de 1.07.2008.
În speță, aceasta a fost eliberată de către Primăria municipiului O la data de 10.07.2008 ( fila 13 - fond), însă cererea formulată de către intimată în vederea emiterii autorizației, a fost înregistrată la data de 23.06.2008, sub nr. -.
Potrivit art.7 alin. (1) din Legea nr.50/1991, republicată și actualizată, autorizația de construire se emite în cel mult 30 de zile de la data depunerii documentației pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții, care trebuie să cuprindă mai multe documente, cum ar fi: certificatul de urbanism, dovada titlului asupra terenului și /sau construcțiilor, proiectul pentru autorizarea executării lucrărilor de construcție, avizele și acordurile legale necesare stabilite prin certificatul de urbanism, dovada privind achitarea taxelor legale, etc.
Toate aceste acte au fost obținute și depuse de către intimată la data de 23 iunie 2008, odată cu cererea adresată Primăriei municipiului O, în vederea eliberării autorizației de construcție, instanța de fond, apreciind în mod corect că aceasta a dovedit că nu a rămas în pasivitate timp de un an, ci, dimpotrivă a depus toate diligențele pentru obținerea autorizației de construcție, în termenul prevăzut în contract.
La dosar au fost depuse de către intimata-reclamantă o serie de înscrisuri, constând în facturi fiscale și alte documente de plată prin care aceasta a făcut dovada achitării contravalorii redevenței pentru concesionarea terenului din litigiu, garanția bancară pentru terenul concesionat, cotele de investiții la - B, taxă de autorizație, taxă arhitectură, avize, impozit pentru teren, taxe apă-canal, investiții grup - sanitar, a căror valoare nu este de loc neglijabilă.
Martorul, audiat în fața instanței de fond, a relatat că, în vara anului 2007, fost contactat de societatea reclamantă în vederea executării unei lucrări de proiectare a obiectivului ce formează obiectul contractului de concesiune din litigiu, dar datorită gradului ridicat de complexitate al lucrării, a convenit cu beneficiarul să finalizeze lucrarea de proiectare în prima parte a anului 2008. acesta a mai arătat că, pe parcursul realizării lucrării a întâmpinat o serie de dificultăți care au generat întârzierea finalizării și predării lucrării de proiectare, cum de exemplu a fost întâlnirea din vara anului 2008 între martor și reprezentanții, care i-au comunicat că, față de titulatura lucrării, practic trebuie schimbată întreaga documentație de arhitectură motiv pentru care, documentația necesară emiterii autorizației de construire nu s-a putut obține într-un termen mai scurt, cu toate diligențele și presiunile exercitate de reprezentanții reclamantei.
Toate aceste aspecte infirmă susținerile pârâtului recurent cu privire la reaua-credință a reclamantei în tergiversarea obținerii autorizației de construcție, invocate în fața instanței de fond.
Pe de altă parte, este adevărat că, potrivit art.7 alin. (1) din Legea 50/1991, autorizația de construcție se emite într-un termen de cel mult 30 de zile de la data depunerii documentației, acesta reprezentând limita maximă prevăzută de lege, organul abilitat putând să treacă la eliberarea actului și într-un termen mai scurt.
În cauză, intimata a depus întreaga documentație necesară, care nu s-a impus a fi completată, înainte de expirarea termenului de un an prevăzut în contract, astfel că nu i se poate reține culpa pentru eliberarea autorizației după expirarea termenului.
Relevantă este și împrejurarea că, deși termenul de un an expirase la 1.07.2008 ( în opinia recurentului la 23.06.2008), concedentul înțelege să denunțe contractul doar la data de 10 septembrie 2008m când emite actul administrativ atacat, la peste două luni de la eliberarea autorizației de construire și, cu toate acestea acceptă în mod direct executarea contractului de concesiune, încasând de la intimată pe lângă redevență și restul obligațiilor financiare pe care aceasta le are.
În sensul celor stabilite de instanța de fond și contrar opiniei recurentului, Curtea reține că, rezoluțiunea contractului este o sancțiune a neexecutării culpabile a contractului sinalagmatic, constând în desființarea retroactivă a acestuia și repunerea părților în situația avută anterior încheierii contractului.
Din interpretarea dispozițiilor art. 1020-1021 cod civil, coroborate cu art.57 din OUG nr.54/2006 și Normele de aplicare ale acestuia, reiese că, nu orice neexecutare a obligațiilor contractuale atrage sancțiunea rezoluțiunii convenției, ci doar neexecutarea culpabilă, chiar și în situația existenței unui pact comisoriu expres, deoarece în caz contrar, așa cum a reținut instanța de fond, s-ar transforma într-un abuz de drept, creditorul putând denunța contractul după bunul său plac.
Ori în speță, reaua-credință a intimatei nu a fost dovedită ci, dimpotrivă, prin probatoriul administrat s-a dovedit cu prisosință buna credință în executarea obligațiilor asumate pe care de altfel le-a și onorat în totalitate.
Față de considerentele expuse mai sus, apreciind că nu subzistă nici una din criticile invocate, Curtea de Apel Oradea, în temeiul art.312 alin.1 cod procedură civilă va respinge ca nefondat recursul de față, iar în baza art. 274 cod procedură civilă va obliga recurentul la 500 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimatei, reprezentând onorariu avocațial în recurs, justificat cu chitanța de la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul declarat de recurentul CONSILIUL LOCAL O împotriva sentinței nr.578/CA din 8 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o menține în totul.
Obligă partea recurentă să plătească părții intimate suma de 500 lei cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 28 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER.
Red.dec.
În concept 12.02.2010.
Sent.fond.
Tehnored.
4 ex.în 12.02.2010.
2 com.
-pârâta CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI O - ADMINISTRAȚIA IMOBILIARĂ nr.1
-intimata reclamantă- SRLO-
Președinte:Blaga OvidiuJudecători:Blaga Ovidiu, Bocșe Elena, Tătar Ioana