Contestație act administrativ fiscal. Decizia 58/2010. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția Comercială, de contencios Administrativ și Fiscal
DOSAR NR. - -
DECIZIE NR. 58//CA/2010 - R
Ședința publică din 28 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Blaga Ovidiu JUDECĂTOR 2: Bocșe Elena
- - - JUDECĂTOR 3: Tătar Ioana
- - - judecător
- - - grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ formulat de recurentul reclamant cu sediul ales în O, Calea, nr. 31,. 5, jud. B, împotriva Sentinței nr. 499/CA/2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr. -, în contradictoriu cu intimata pârâtă MUNICIPIUL O, prin PRIMAR, cu sediul în O, -, nr. 1-2, jud. B, având ca obiect anulare act administrativ-fiscal.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentantul recurentului reclamant, avocat, conform împuternicirii avocațiale nr. 151 din data de 25.01.2010, lipsă fiind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este netimbrat, cauza fiind la primul termen de judecată în recurs, după care:
Reprezentantul recurentului depune la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 2 lei achitată cu chitanța nr. - din data de 28.01.2010 și timbru judiciar mobil în valoare de 0,15 lei. De asemenea, depune factura nr. 151 din data de 25.01.2010 reprezentând justificarea cheltuielilor de judecată solicitate în prezenta cauză.
Instanța,constatând că nu mai sunt alte cereri, excepții, probleme prealabile, acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurentului susține recursul astfel cum a fost formulat solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecând în fond litigiul a se dispune admiterea acțiunii în contencios administrativ așa cum a fost formulată, arătând că, soluția instanței de fond este greșită și nelegală, întrucât legea dispune numai pentru viitor, cu cheltuieli de judecată justificate cu delegația depusă la dosar.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND
Constată că prin sentința nr. 499/CA/2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. - în ședința publică din data de 18.06.2009, a fost respinsă cererea formulată de reclamanta - - cu sediul în O șos. -, nr.45, județul B, în contradictoriu cu pârâtul MUNICIPIUL O PRIN PRIMAR cu sediul în O, -, nr.1, județul B, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța astfel, Tribunalul a reținut că reclamanta este beneficiara autorizației nr.525/10.01.2006 iar procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor este semnat de către reprezentantul acesteia, astfel că noile construcții executate au intrat în patrimoniul său, aspect de altfel, necontestat.
În conformitate cu dispozițiile art.253 alin.1 și 3 din Codul Fiscal, în cazul persoanelor juridice "In cazul persoanelor juridice, impozitul pe cladiri se calculeaza prin aplicarea unei cote de impozitare asupra valorii de inventar a cladirii.Valoarea de inventar a cladirii este valoarea de intrare a cladirii in patrimoniu, inregistrata in contabilitatea proprietarului cladirii, conform prevederilor legale in vigoare.
Totodată, în conformitate cu dispozițiile art.64 din OG nr.92/2003 Documentele justificative si evidentele contabile ale contribuabilului constituie probe la stabilirea bazei de impunere. In cazul in care exista si alte acte doveditoare, acestea vor fi luate in considerare la stabilirea bazei de impunere
Sunt nefondate apărările reclamantei în sensul că nu-i sunt aplicabile dispozițiile art.253 al.3 ind.1 din Codul Fiscal potrivit cărora " n cazul cladirii la care au fost executate lucrari de reconstruire, consolidare, modernizare, modificare sau extindere, de catre locatar, din punct de vedere fiscal, acesta are obligatia sa comunice locatorului valoarea lucrarilor executate pentru depunerea unei noi declaratii fiscale, in termen de 30 de zile de la data terminarii lucrarilor respective ", pe motiv că aceste dispoziții au intrat în vigoare abia începând cu 01.01.2007, iar dispozițiile legale nu retroactivează.
Intenția legiuitorului la edictarea textului legal menționat a fost de a suplini o lacună legislativă referitoare la situația în care locatarul ar efectua lucrări de construire a căror valoare este necunoscută proprietarului clădirii, tocmai pentru ca acesta să fie în măsură să comunice administrației financiare, valoarea reală rezultată în urma executării lucrărilor, în vederea stabilirii corecte a impozitului.
Instanța de fond a apreciat că, în nici un caz nu se poate reține că anterior introducerii acestui alineat, locatarul era obligat să suporte impozitul pentru investițiile efectuate la clădirea pe care o deține în calitate de chiriaș (detentor precar).
Textul art.249 Cod fiscal stabilește clar și neechivoc, cu valoare de regulă, cui îi revine obligația achitării impozitului pentru clădiri și anume: orice persoană care are în proprietate o clădire situată în România datorează anual impozitul pentru acea clădire, excepțiile fiind de strictă interpretare și neextinzându-se la situația din speță.
Totodată, în conformitate cu dispozițiile art.254 al.4,5,6 cod fiscal "In cazul extinderii, imbunatatirii, distrugerii partiale sau al altormodificari aduse unei cladiri existente, impozitul pe cladire se recalculeaza incepand cu data de intai a lunii urmatoare celei in care a fost finalizata modificarea.
Orice persoana care dobandeste, construieste sau instraineaza o cladire are obligatia de a depune o declaratie fiscala la compartimentul de specialitate al autoritatii administratiei publice locale in a carei raza de competenta se afla cladirea, in termen de 30 de zile de la data dobandirii, instrainarii sau construirii.
Orice persoana care extinde, imbunatateste, demoleaza, distruge sau modifica in alt mod o cladire existenta are obligatia sa depuna o declaratie in acest sens la compartimentul de specialitate al autoritatii administratiei publice locale in termen de 30 de zile de la data la care s-au produs aceste modificari.
Din perspectiva dispozițiilor legale invocate în mod corect s-a reținut prin Raportul de inspecție fiscală faptul că reclamanta avea obligația să declare în valoarea impozitării întreaga valoare a lucrărilor, fiind lipsit de relevanță că textele de lege menționate în Raport nu sunt exact invocate, instanța nefiind ținută de încadrarea juridică dată de autoritatea emitentă, atâta vreme cât motivarea actului permite încadrarea corectă în dispozițiile legale.
Împrejurarea că locatarul - SRL a suportat o parte considerabilă din costul acestor lucrări de construire nu are drept consecință transferul responsabilității pentru obligația de plată a impozitului aferent în sarcina acestuia, ci, eventual, modificarea clauzelor contractuale izvorâte din contractul de locațiune.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen, solicitând admiterea acestei căi de atac, casarea sentinței recurate în temeiul art. 304 pct 8, 9 și art. 304 Cod procedură civilă și pe cale de consecință, în temeiul art. 20 alin. 3 din legea 554/2004, rejudecarea în fond a litigiului și admiterea acțiunii în contencios administrativ.
Recurentul solicită anularea în parte a Raportului de inspecție fiscală nr. -/25.10.2007 în ceea ce privește recalcularea valorii de impozitare a clădirii amenajate conform Autorizației de construcție nr. 525/10.01.2006, prin adăugarea valorii investițiilor efectuate de un terț în sumă de 295.981 lei; stabilirea unui impozit suplimentar în sumă de 5.373 lei și a majorărilor în sumă de 732 lei.
Recurentul solicită de asemenea anularea dispoziției nr. 9364 din 14.12.2007 dată în soluționarea contestației formulată împotriva raportului de inspecție fiscală și restituirea sumei de 6.105 lei reprezentând impozit suplimentar pe clădiri cu majorări, calculat prin Raportul de Inspecție Fiscală și menținut prin dispoziția 9364/14.12.2007, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului se arată că, recurenta, în temeiul autorizației de construcție nr. 525/10/01.2006 a procedat la realizarea lucrărilor de construire constând în închidere perimetrală șopron existent și construire anexe de legătură între hale producție mobilă. Costurile recurentului cu aceste investiții sunt în valoare totală de 147.871 lei. Imobilul este închiriat la NOUL La respectivele construcții, chiriașul a efectuat la rândul său lucrări de amenajare și investiții în sumă de 295.981 lei, investiții necesare realizării obiectului său de activitate. La data de 11.07.2006, ca urmare a finalizării construcțiilor a fost întocmit procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor, și, drept urmare, la data de 17.08.2006 s-a procedat la întocmirea declarației de impunere nr. -/17.08.2006 prin care a fost declarată spre impozitare construcția menționată la valoarea de 147.871 lei, astfel cum aceasta era înregistrată la acea dată în contabilitatea societății recurente conform valorii de inventar.
Ca urmare a controlului prin sondaj, organele fiscale au stabilit prin Raportul de Inspecție fiscală recalcularea valorii de impozitare a clădirii prin adăugarea valorii investițiilor efectuate de un terț în sumă de 295.981 lei, stabilirea unui impozit suplimentare de 4.735,7 lei și majorări de întârziere de 627 lei.
Împotriva Raportului de inspecție fiscală recurentul a formulat contestație, care a fost respinsă prin Dispoziția Primarului Municipiului Împotriva acestei dispoziții recurenta a formulat acțiune în contencios administrativ la Tribunalul Bihor, unde a fost respinsă acțiunea ca neîntemeiată.
Recurenta mai arată că, potrivit prevederilor legale, baza de calcul pentru care se calculează impozitul pe clădiri, este valoarea de inventar a acestora. Pentru clădirile în discuție valoarea contabilă este de 147.871 lei acestea fiind costurile efective ale proprietarului, costuri care au fost înregistrate în contabilitate conform documentelor justificative, cu respectarea normelor ce reglementează înregistrările contabile. Prin neînregistrarea investițiilor chiriașului la valoarea de inventar, nu s-au încălcat prevederi legale și nici nu a fost o lacună legislativă până la adoptarea dispozițiilor articolului 253 alin. 3 Cod fiscal. Și la data efectuării investițiilor, și la data efectuării controlului, respectiv la acest moment, punctul 15 al art. I din Anexa Ia H otărârii de Guvern nr. 909/1997, de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a legii nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale și necorporale, dispoziții potrivit cărora se recunoaște chiriașului dreptul să își amortizeze investițiile efectuate la imobilul proprietatea locatorului, urmând ca, la sfârșitul contractului de închiriere proprietarul să majoreze valoarea de intrare a mijlocului fix cu întreaga valoare a investiției, fără ca aceasta să se diminueze cu amortizarea până atunci calculată.
Recurentul mai arată că, doar pentru investițiile făcute de chiriaș după data de 01.01.2007 (data intrării în vigoare a dispozițiilor art. 253 alin 3), proprietarul e obligat să își majoreze valoarea de impunere de la momentul terminării acestora și nu ulterior, când încetează contractul de închiriere, iar pentru investițiile efectuate de locatar înainte de 01.01.2007, valoarea de inventar se majorează la momentul încetării contractului de închiriere. Este inadmisibilă impunerea aplicării retroactive a dispozițiilor atr. 253 alin. 3 Cod Fiscal introdus prin legea 334/2006, lege care la art. V arată expres că prevederile de la art. I (inclusiv punctul 224 prin care se introduce în Codul Fiscal art. 253 alin 3) intră în vigoare începând cu data de 01.01.2007.
În drept recurentul a invocat art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă, art. 304 Cod procedură civilă
Intimata pârâtă nu a formulat întâmpinare în cauză.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate precum și sub toate aspectele, în baza dispozițiilor art. 304 Cod procedură civilă, instanța apreciază recursul declarat de recurenta O ca fiind fondat, pentru următoarele considerente:
În conformitate cu prevederile art. 253 alin. 1 și 3 din Codul Fiscal (Legea 571/2003), în cazul persoanelor juridice, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote de impozitare asupra valorii de inventar a clădirii, care este valoarea de intrare a clădirii în patrimoniu, înregistrând în contabilitatea proprietarului clădirii, conform prevederilor legale în vigoare.
Potrivit prevederilor art. 253 alin. 3 din același Cod în vigoare la data efectuării controlului efectuat de instituția intimată "calculul impozitului datorat de persoanele juridice - în cazul clădirilor la care au fost executate lucrări de construire, consolidare, modernizare, modificare sau extindere de către locatar, din punct de vedere fiscal acesta are obligația să comunice locatorului valoarea lucrărilor executate pentru depunerea unei noi declarații fiscale în termen de 30 de zile de la data terminării lucrărilor respective."
Art. 253 alin. 3 din Codul Fiscal a fost introdus de pct. 224 al art. I din Legea 343/2006 și care, conform art. V al aceleiași legi, se aplică și produce efecte juridice doar începând cu data de01.01.2007și numai în ceea ce privește raporturile juridice fiscale născute după această dată.
De asemenea, pct. 241 din HG nr. 44/2004 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii 571/2003 prevede că "Contribuabilii persoane fizice și persoane juridice inclusiv instituțiile publice, sunt obligate să depună declarațiile prevăzute de prezentele norme metodologice ori de câte ori se modifică situația juridică a contribuabililor, precum și a materiei impozabile a acestora, în condițiile legii."
În speță, instanța de fond a respins cererea reclamantei ca neîntemeiată, înlăturând apărarea acesteia referitoare la aplicabilitatea dispozițiilor art. 253 alin. 3 din Codul Fiscal doar de la data intrării în vigoare, respectiv 01.01.2007 și nu anterior, cu motivarea că prin aceste dispoziții "intenția legiuitorului la edictarea textului legal menționat a fost de a suplini o lacună legislativă referitoare la situația în care locatarul ar efectua lucrări de construire a căror valoare este necunoscută proprietarului clădirii, tocmai pentru ca acesta să fie în măsură să comunice administrației financiare valoarea reală în cursul executării lucrărilor, în vederea stabilirii corecte a impozitului" și că "în nici un caz însă, nu se poate reține că anterior introducerii acestui alineat, locatarul era obligat să suporte impozitul și investițiile efectuate la clădirea pe care o deține în calitate de chiriaș (detentor precar)".
Instanța de recurs apreciază că prima instanță a aplicat greșit prevederile legale incidente în speță, deoarece, conform prevederilor legale (art. 253 alin. 1 Cod Fiscal), baza de calcul pentru care se calculează impozitul pe clădiri este valoarea de inventar a acestora. Pentru clădirile în discuție valoarea contabilă este de 147.871 lei, acestea fiind costuri efective ale proprietarului, costuri ce au fost înregistrate în contabilitate conform documentelor justificative cu respectarea normelor ce reglementează înregistrările contabile.
Prin neînregistrarea investițiilor chiriașului la valoarea de inventar, nu s-au încălcat prevederi legale și nici nu a fost o lacună legislativă până la adoptarea dispozițiilor articolului 253 alin. 3 Cod fiscal. Și la data efectuării investițiilor, și la data efectuării controlului, respectiv la acest moment, punctul 15 al art. I din Anexa Ia H otărârii de Guvern nr. 909/1997, de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a legii nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale și necorporale, recunoaște chiriașului dreptul să își amortizeze investițiile efectuate la imobilul proprietatea locatorului, urmând ca, la sfârșitul contractului de închiriere proprietarul să majoreze valoarea de intrare a mijlocului fix (valoarea de inventar) cu întreaga valoare a investiției, fără ca aceasta să se diminueze cu amortizarea până atunci calculată.
Astfel, prin art. 253 alin. 3 din Codul fiscal nu se acoperă o lacună legislativă, ci se stabilește un alt moment al valorii declarate de impunere (cu investițiile chiriașului), respectiv a majorării a bazei de impozitare pentru calculul taxelor și impozitelor locale.
Recurentul proprietar nu s-a eschivat de la plata impozitului pe clădirile în cauză, ci a plătit impozit calculat la valoarea de inventar înregistrată conform reglementărilor legale în vigoare (art. 253 alin. 1 Cod fiscal). Doar pentru investițiile făcute de chiriaș după data de 01.01.2007 (data intrării în vigoare a dispozițiilor art. 253 alin. 3), proprietarul e obligat să își majoreze valoarea de impunere de la momentul terminării acestora și nu ulterior, când încetează contractul de închiriere, iar pentru investițiile executate de locatar înainte de 01.01.2007, valoarea de inventar se majorează la momentul încetării contractului de închiriere.
Este astfel inadmisibilă impunerea aplicării retroactive a dispozițiilor art. 253 alin. 3 Cod Fiscal introdus prin legea 334/2006 și care a intrat în vigoare la data de 01.01.2007 în condițiile în care investițiile la imobilul închiriat de reclamanta recurentă s-au finalizat la data de 11.07.2006, când a fost întocmit procesul-verbal de recepție a lucrărilor.
În consecință, în baza considerentelor expuse, în temeiul prevederilor art. 312 Cod procedură civilă raportat la prevederile art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă, instanța de recurs va admite ca fondat recursul declarat de recurenta O împotriva sentinței nr. 499/CA/18.06.2009 pronunțată de Tribunalul Bihor care va fi modificată în totalitate în sensul că va admite acțiunea reclamantei O, va anula dispoziția nr. 9364/14.12.2007 dată în soluționarea contestației, va anula în parte raportul de inspecție fiscală nr. - din 25.10.2007, va dispune restituirea către reclamantă de către pârât a sumei de 6105 lei reprezentând impozit pe clădiri și majorări aferente.
În baza prevederilor art. 274 Cod procedură civilă instanța va obliga intimatul la plata sumei de 1554,75 lei cheltuieli de judecată în fond și recurs în favoarea recurentului, respectiv taxa de timbru și onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
ADMITE ca fondat recursul declarat de recurenta cu sediul ales în O, Calea, nr. 31,. 5, împotriva Sentințeinr. 499/CA din 18.06.2009 pronunțată de Tribunalul Bihorpe care o modifică în totalitate în sensul că admite acțiunea formulată de reclamanta O-, cu sediu ales în O, Calea, nr. 31,. 5, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul O prin Primar - O, P-ța - nr. 1 și în consecință anulează dispoziția nr. 9364/14.12.2007 dată în soluționarea contestației, anulează în parte raportul de inspecție fiscală nr. - din 25.10.2007 în partea privind recalcularea valorii de impozitare a clădirii amenajate conform autorizației nr. 525/10.01.2006,a impozitului suplimentar pe clădiri în sumă de 5373 lei și a majorărilor în sumă de 732 lei.
Dispune restituirea către reclamantă de către pârât a sumei de 6105 lei reprezentând impozit pe clădiri și majorări aferente.
Obligă intimatul la plata sumei de 1554,75 lei cheltuieli de judecată în fond și recurs în favoarea recurentei.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 28 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR GREFIER,
red.dec.
în concept în 2.02.2010.
Jud.fond:
Tehnored. 4 ex.
În 03.02.2010
2 com.
-recurentul reclamantcu sediul ales în O, Calea, nr. 31,. 5, jud.
-intimata pârâtă MUNICIPIUL O, prin PRIMAR, cu sediul în O, -, nr. 1-2, jud.
Președinte:Blaga OvidiuJudecători:Blaga Ovidiu, Bocșe Elena, Tătar Ioana
