Anulare act administrativ . Decizia 591/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 591/CA
Ședința publică de la 09 noiembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Leocadia Roșculeț
JUDECĂTOR 2: Violeta Elena Pinte
JUDECĂTOR 3: Iustinian
Grefier:
Pe rol fiind judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe recurenta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului în contradictoriu cu intimații - - și Agenția Județeană Pentru Ocuparea Forței de Muncă I (AJOFM), având ca obiect anulare act administrativ - recurs împotriva sentinței civile nr.483/CA/19.06.2009 pronunțată de Tribunalul Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 02.11.2009, susținerile părților prezente fiind cuprinse în încheierea din acea zi, parte integrantă din prezenta decizie, când, din lipsă de timp pentru deliberare și pentru a se da posibilitatea părților de a depune note de concluzii scrise, s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, 09 noiembrie 2009.
După deliberare;
CURTEA DE APEL:
Asupra recursului de față.
Prin sentința civilă 483/CA/19.06.2009 s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta - -, cu sediul în I,-, în contradictoriu cu pârâta Agenția Județeană Pentru Ocuparea Forței De Muncă I, cu sediul în I,-.
S-a admis cererea de chemare în garanție formulată de reclamanta - - în contradictoriu cu chemata în garanție Autoritatea Pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), cu sediul în B, str. -. -. nr. 50, sector 1.
A fost obligată chemata în garanție Autoritatea Pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS)la plata către reclamanta - - a sumei de - lei, reprezentând subvenția de restituit către AJOFM I și 5354, 70 lei, reprezentând dobândă aferentă.
S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către reclamantă și pârâtă.
În motivarea sentinței reține instanța că între reclamantă și - Sa I și pârâta Agenția Județeană Pentru Ocuparea Forței de Muncă I s-a încheiat convenția nr. 3/05.01.2004 care prevedea subvenționarea a 33 de locuri de muncă, în schimbul angajării pe perioadă nedeterminată a 33 de șomeri în vârstă de peste 45 de ani înregistrați în evidențele Agenției Convenția a fost încheiată pentru exploatarea de către reclamantă a unui punct de lucru în localitate S, jud. C, punct de lucru înființat la 21.07.2004, urmare a adjudecării la licitația organizată de chematul în garanție AVAS la data de 07.05.2003 a unor active aparținând debitorului AVAS, - -.
In baza acestei convenții, reclamanta - - a angajat 31 de șomeri cu vârsta peste 45 de ani pentru punctul de lucru din S, jud. C, beneficiind de subvenția acordată de pârâtă timp de 12 luni, între 05.01.2004 și 31.12.2004.
Potrivit convenției nr. 3/2004, punctul 2, angajatorul s-a obligat să mențină raporturile de muncă ale persoanelor angajate pe o perioadă de cel puțin 2 ani de la data încadrării în muncă, la punctul 4 al convenției stipulându-se că în situația în care angajatorul încetează din inițiativa lui raporturile de muncă ori de serviciu ale persoanelor angajate anterior termenului de 2 ani, este obligat să restituie în totalitate agenției sumele încasate pentru fiecare persoană și dobânzile aferente, calculate la nivelul celor acordate de trezoreria statului pentru bugetul asigurărilor pentru șomaj.
Or, la data de 16.12.2004, prin decizia nr. 5674 Înaltei Curți de Casație și Justiție. Secția Comercială ( 40-52 din dosarul de fond) au fost respinse recursurile declarate, devenind astfel irevocabilă sentința nr. 19/16.01.2004 a Curții de Apel Ploiești prin care s-a constatat nulitatea absolută a licitației organizate de chematul în garanție AVAS pentru activele aparținând - - și s-a dispus anularea procesului-verbal de licitație nr. 325/07.05.2008 și a actelor subsecvente, așadar a înscrisurilor care constituiau titlul de proprietate al reclamantei - - asupra activelor unde a fost deschis punctul de lucru unde au fost încadrați cei 31 de șomeri.
La data de 17.01.2005 reclamanta - - a procedat la predarea-primirea către - - a acestor active din localitatea S, jud. C, pentru ca la data de 27.01.2005 să hotărască închiderea punctului de lucru, iar la 01.02.2005, urmare a refuzului manifest atât al celor 31 de salariați foști șomeri peste 45 de ani, cât și al - - de cesionare a contractelor de muncă, să dispună desfacerea contractelor lor de muncă, în temeiul dispozițiilor art. 65 din Codul Muncii.
In acest context faptic, urmare a controlului efectuat de pârâtă și concretizat în procesul-verbal de control din 05.11.2008 s-a dispus obligarea reclamantei - - la restituirea către pârâtă a sumei de - lei, reprezentând subvenția acordată de agenție conform art. 85 din nr. 76/2002 pentru încadrarea în muncă a 31 de șomeri peste 45 de ani (din totalul de 33 ce fac obiectul convenției nr. 3), precum și a sumei de 5354,70 lei, dobândă aferentă. S-a apreciat că a intervenit desfacerea contractelor de muncă ale celor 31 de persoane anterior termenului de 2 ani stipulat în convenție, din inițiativa angajatorului, în persoana reclamantei - -, suma de restituit reprezentând totalul subvenției încasate de reclamantă de la pârâtă.
Contestația formulată de reclamantă împotriva acestei măsuri a fost respinsă prin decizia nr. 11483/17.12.2008 a pârâtei AJOFM
Instanța constată că, așa cum corect a susținut și reclamanta, la data încheierii convenției dintre părți erau aplicabile dispozițiile art. 85 alin. 3 și 4 din Legea nr. 76/2002, potrivit cărora: (3) Angajatorii care încetează din inițiativa lor raporturile de munca sau de serviciu ale persoanelor prevăzute la alin. (1) și (2), anterior termenului de 2 ani, sunt obligați sa restituie, in totalitate, agențiilor pentru ocuparea forței de munca sumele încasate pentru fiecare persoana si dobânzile aferente, calculate la nivelul celor acordate de trezoreria statului pentru bugetul asigurărilor pentru șomaj.
(4) Prevederile alin. (3) nu se aplica in situația in care încetarea raporturilor de munca sau de serviciu are loc din inițiativa sau din motive imputabile angajatului.
Dispozițiile Legii 107/2004 invocate de pârâtă nu sunt, într-adevăr aplicabile, legea civilă neputând retroactiva, însă instanța trebuie să interpreteze norma legală în vigoare la data încheierii convenției, respectiv textul art. 85 alin. 3 și 4 din nr. 76/2002 în forma în vigoare la 05.01.2004.
Or, din interpretarea coroborată a celor două aliniate precitate ale art. 85 rezultă fără putință de tăgadă că legiuitorul a avut în vedere doar 2 situații atunci când a reglementat cazul obligației de restituire a subvențiilor acordate angajatorilor pentru angajarea de șomeri dintr-o anumită categorie: inițiativa angajatorului, pe de o parte (situație în care se impune restituirea) și inițiativa ori motive imputabile angajatului (situație în care nu se impune restituirea).
Art. 85 din nr. 76/2002 nefăcând vreo altă distincție, după cum angajatorul a avut ori nu vreo vină pentru a desface contractele de muncă ale foștilor șomeri, nicio interpretare în acest sens nu poate fi acceptată. Atâta timp cât nu ne aflăm în ipoteza alin. 4, adică salariatul nu a avut inițiativa desfacerii contractului de muncă ori desfacerea contractului de muncă nu îi poate fi imputată salariatului, se impune a fi aplicat alin. 3, respectiv a aprecia că desfacerea contractului de muncă a avut loc din inițiativa angajatorului.
De altfel, art. 53 din Codul muncii (în vigoare la data încheierii convenției nr. 3/05.01.2004) reglementează expres concedierea ca fiind încetarea contractului individual de munca din inițiativa angajatorului, pentru motive care țin de persoana salariatului sau pentru motive care nu țin de persoana salariatului, în această ultimă categorie intrând situațiile reglementate de art. 65 din același Cod, respectiv desființarea locului de munca ocupat de salariat ca urmare a dificultăților economice, a transformărilor tehnologice sau a reorganizării activității.
Contractele de muncă ale celor 31 de salariați foști șomeri au fost desfăcute în baza dispozițiilor art. 65 din Codul muncii, instanța apreciind, pentru considerentele sus-expuse, că, independent de situația de fapt concretă, vorbim deinițiativa angajatoruluiîn desfacerea acestor contracte, în sensul dorit de legiuitor atât în Legea nr. 76/2002 în forma în vigoare la data de 05.01.2004, cât și în Legea nr. 53/2003, Codul muncii.
Așadar, în mod corect s-a stabilit de către pârâtă că reclamanta are obligația legală de restituire a subvenției de care a beneficiat timp de 12 luni pentru șomerii angajați la punctul de lucru din S, șomeri concediați anterior expirării termenului de 2 ani stipulat în contract.
Acțiunea în contradictoriu cu pârâta Agenția Județeană Pentru Ocuparea Forței de Muncă apare astfel ca fiind neîntemeiată și urmează a fi respinsă.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție a Autorității Pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) formulată de reclamanta - -, reclamantă căzută în pretenții în acțiunea principală, instanța reține următoarele:
În primul rând, instanța constată că, potrivit art. Cod procedură civilă cererile accesorii și incidentale (deci și cererea de chemare în garanție) sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală. Acest text de lege este situat de legiuitor sub Titlul III "Dispoziții speciale", derogând de la dispozițiile generale înscrise în art. 1-4 Cod procedură civilă, care reglementează competența materială. Fiind vorba de un concurs între o normă generală și una specială, se aplică norma specială conținută de art. 17 Cod procedură civilă, așadar, cererea de chemare în garanție formulată de reclamantă în contradictoriu cu chematul în garanție AVAS este de competența instanței de contencios administrativ investită cu soluționarea acțiunii principale.
Cererea de chemare în garanție astfel formulată este întemeiată. Reclamanta a invocat dispozițiile art. 998- 999 cod civil coroborate cu art. 60- 63 Cod procedură civilă iar instanța apreciază că sunt întrunite condițiile de răspundere civilă delictuală a chematului în garanție AVAS față de reclamantă.
Astfel, fapta ilicită a AVAS este pe deplin dovedită în cauză, prin decizia nr. 5674/19.12.2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Secția Comercială și sentința nr. 19/16.01.2004 a Curții de Apel Ploiești reținându-se cu putere de lucru judecat că AVAS a nesocotit norme imperative atunci când a organizat licitația pentru valorificarea activelor - -, constatarea nulității absolute a licitației, a procesului-verbal de licitație și a actelor subsecvente datorându-se în totalitate chematului în garanție. Este evidentă pentru cele expuse și vinovăția AVAS.
Prejudiciul suferit de reclamanta - -, de asemenea probat, constă în sumele de restituit către pârâta AJOFM I cu titlu de subvenție încasată pentru șomerii ale căror contracte individuale de muncă au fost desfăcute urmare a constatării nulității licitației și a închiderii punctului de lucru al reclamantei din S.
Instanța reține că este dovedită și legătura de cauzalitatedirectădintre fapta AVAS și prejudiciul reclamantei, înscrisurile administrate ca probă în cauză, coroborate, probând că motivul desfacerii contractelor de muncă a fost constatarea nulității licitației pentru activele - - din S, jud. C, cu efectul restituirii activelor către - -, al închiderii punctului de lucru al - - I din localitatea S, jud. C, și implicit al desfacerii contractelor de muncă ale celor 31 de foști șomeri angajați la acel punct de lucru, în baza dispozițiilor art. 65 din Codul muncii. Dacă AVAS ar fi organizat licitația în condiții de legalitate, reclamanta - - nu ar fi ajuns în situația de fi nevoită să închidă punctul de lucru de la activele restituire debitorului AVAS în baza sentinței judecătorești definitive și irevocabile și să desfacă contractele de muncă ale foștilor șomeri pentru care a primit subvenții, pe care în prezent trebuie să le restituie, împreună cu dobânda aferentă, către pârâta AJOFM
Fiind întrunite condițiile răspunderii civile delictuale instituită de art. 998, 999 Cod civil, reclamanta - - căzută în pretenții față de AJOFM I putându-se îndrepta, în temeiul dispozițiilor art. 60 Cod procedură civilă cu o cerere în despăgubire pe tărâmul răspunderii delictuale pentru fapta proprie împotriva chematului în garanție AVAS, instanța urmează a admite cererea și a obliga chematul în garanție la plata către reclamantă a sumei de - lei, reprezentând subvenția de restituit către AJOFM I și 5354, 70 lei, reprezentând dobândă aferentă.
Împotriva sentinței civile 483/CA/19.06.2009 a declarat recurs AVAS, solicitând respingerea cererii de chemare în garanție formulată în privința sa.
În primul rând susține recurenta că Tribunalul Iași nu avea competența materială și funcțională de a soluționa cererea de chemare în garanție. Având în vedere faptul că suma preluată de AVAS în vederea recuperării reprezintă o creanță neperformantă preluată la datoria publică internă în baza actului normativ special derogatoriu de la dreptul comun, respectiv Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 51/1998, privind valorificarea unor active ale statului republicată, cu modificările și completările ulterioare, competența soluționării prezentei cauze aparține Curții de Apel București.
Potrivit art. 44 și 45 din OUG nr. 51/1998, litigiile în legătură cu creanțele neperformante preluate la datoria publică, în care AVAS este parte, se soluționează cu respectarea Capitolului, care, în ce privește competența materială a instanței, stabilește fără nici un echivoc "cererile de orice natură privind drepturile și obligațiile în legătură cu activele preluate de AVAS, inclusiv cele formulate pentru angajarea răspunderii civile a persoanelor fizice și juridice, altele decât debitorii prevăzuți de art. 38 sunt de competența Curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul, sau după caz, domiciliul pârâtului și se judecă de urgență și cu precădere".
Trebuie avută în vedere și natura litigiului dedus judecății, care este în legătură cu creanțele statului neperformante preluate la datoria publică internă, categorie de litigii care au natura juridică specială și tratament juridic diferit, derogatoriu de la dreptul comun și procedurile comune.
Competența materială a Curții de apel este prevăzută explicit de textul de lege menționat anterior. Dispozițiile legale referitoare la competența materială, având un caracter imperativ, sunt obligatorii pentru toți subiecții de drept cărora li se adresează, inclusiv pentru instanțele judecătorești.
Art. 1 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ, prevede ca "Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat cât și public."
Actul prin care a fost preluată creanța de către AVAS nu este un act administrativ de autoritate, ci un act juridic civil, întocmit în baza legii, pentru a se putea contesta pe calea instanței de contencios administrativ.
Concluzionând, consideră că asupra cererii de obligare a AVAS la plata sumelor solicitate de reclamant era competentă să se pronunțe Curtea de Apel București -Secția Comercială, pe calea unei acțiuni separate nicidecum în cadrul acțiunii formulate de - - împotriva actului administrativ emis de AJOFM.
Ca atare, având în vedere dispozițiile art. 304 pct. 3 Cod procedură civilă coroborate cu dispozițiile art. 312 pct. 3 se impune casarea sentinței civile atacate.
În ceea ce privește fondul cererii de chemare în garanție învederează instanței că în mod greșit instanța a admis această cerere, astfel:
- - este debitoarea AVAS, conform Contractului de cesiune de creanță nr. -/13.12.1999, încheiat cu Banca Agricolă, cu o creanță nominală în valoare totală de 7.679.849.586 lei, echivalentul, la data preluării a 455.966,85 USD.
Împotriva societății s-a demarat procedura executării silite, iar prin licitația organizată de AVAS în data de 07.05.2003, au fost valorificate o parte din activele acesteia.
Ulterior, prin sentința nr. 19/16.01.2004 a Curții de Apel Ploiești, Secția comercială și de contencios administrativ, s-a dispus anularea actelor de executare, soluție irevocabilă prin Decizia nr. 5764/2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - secția comercială, pentru părți restabilindu-se situația anterioară licitației.
Reclamanta - -, adjudecatara licitației anulate potrivit sentinței nr. 19/16.01.2004, a solicitat instanței, pe calea cererii de chemare în garanție să oblige recurenta la despăgubiri pentru eventualele daune ce ar putea deriva din cauza anulării licitației.
Față de cererea reclamantei, astfel cum a fost formulată, consideră că nu pot fi incidente dispozițiile legale invocate de către aceasta (art. 1336 și 1338) referitoare la contractul de vânzare-cumpărare (sub aspectul părților contractante, al efectelor acestuia), întrucât AVAS nu este ex-proprietar al activ ului valorificat, iar - - are calitatea de adjudecatar.
În ceea ce privește motivarea instanței în sensul că în cauză ar fi îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale învederează instanței argumentele în baza cărora susține contrariul:
Elementele care condiționează atragerea răspunderii civile delictuale sunt existența unei fapte ilicite, săvârșirea cu vinovăție a acestei fapte, existența unui prejudiciu patrimonial și un raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu. În materia răspunderii civile delictuale culpa autorului prejudiciului trebuie să fie dovedită de către cel păgubit.
Mai mult decât atât, pentru a fi angajată răspunderea unei persoane nu este suficient să existe, pur și simplu, fără legătură între ele, o faptă ilicită și un prejudiciu suferit de o altă persoană. Este necesar ca între faptă și prejudiciu să fie un raport de cauzalitate, în sensul că acea faptă a provocat acel prejudiciu. Trebuie precizat că pentru a putea stabili raportul de cauzalitate este necesar să se stabilească nu un raport de cauzalitate în general, ci raportul de cauzalitate specific dintre acțiunea sau inacțiunea cu caracter ilicit și prejudiciu.
În speță, reclamanta a susținut că, urmare a anulării licitației ținute la 07.05.2003, este obligată să returneze sumele acordate cu titlu de subvenție de către AJOFM I, pentru angajarea de șomeri potrivit dispozițiilor art. 85 din Legea 76/2002.
În ceea ce privește solicitarea reclamantei ca AVAS să suporte plata sumelor la care se face referire în decizia nr. 11483/17.12.2008, apreciază că nu se poate stabili legătura de cauzalitate între fapta proprie și pretinsul prejudiciu suferit de societate, întrucât:
În fapt, reclamanta a contestat parțial rezultatele controlului efectuat la data de 05.11.2008 și consemnate în procesul-verbal de control nr. 9689/05.11.2008, numai în ceea ce privește obligarea societății la plata sumei de 110.725,70 lei reprezentând:
-100.655,00 lei subvenție acordată de agenție în condițiile art. 85 din Legea nr. 76/2002
-5.354,70 lei dobânda aferentă.
Or, potrivit procesului verbal de control (fila 3 paragraf prim) se arată că au fost supuse controlului 6 convenții încheiate în condițiile art. 85 din Legea 76/2002 și nu numai convenția nr. 3/05.01.2004 invocată de către reclamantă în cererea de chemare în garanție.
Potrivit concluziilor de la fila 4 și 5 din procesul verbal de control se reține că societatea a beneficiat de subvenții potrivit art. 85 în cuantum de 119.429 fără a se arăta procentul din această sumă aferent convenției nr. 3/2004.
Mai mult decât atât, reclamanta nu a făcut dovada faptului că șomerii angajați potrivit Convenției nr. 3/2004 au fost folosiți pentru exploatarea fermelor adjudecate potrivit procesului verbal de licitație anulat.
De asemenea, aceasta nu a făcut dovada faptului că încetarea contractelor de muncă pentru șomerii angajați potrivit convenției nr. 3/2004 se datorează predării activelor către - -.
Nici din înscrisurile aflate la dosarul cauzei și nici în concluziile procesului-verbal de control nu rezultă cauzele care au dus la încetarea raporturilor de muncă în ceea ce privește șomerii angajați potrivit convenției nr. 3/2004.
Reclamanta nu a dovedit nici faptul că dacă n-ar fi intervenit incidentul anulării procesului-verbal de licitație, acesta și-ar fi respectat angajamentele pe care le avea potrivit convenției încheiate și dispozițiilor Legii nr. 76/2002.
Intimata a depus la dosar întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și răspunde detaliat tuturor criticilor formulate.
Analizând actele și lucrările cauzei prin prisma dispozițiilor legale incidente, Curtea apreciază că nu este fondat recursul.
Cu privire la primul motiv de recurs invocat conform art. 304 pct. 3 Cod procedură civilă, vizând necompetența materială a Tribunalului Iași de a soluționa cererea de chemare în garanție, Curtea apreciază că formularea acestei cereri a fost determinată de faptul că între sancțiunea reținută în sarcina - - prin Decizia nr. 11483/2008 emisă de către AJOFM, având ca obiect restituirea subvenției primită pentru șomerii angajați pentru exploatarea activelor adjudecate la licitația organizată de AVAS (cerere principală) și constatarea nulității licitației, există o strânsă legătură.
Potrivit disp. art. 17 Cod procedură civilă: "Cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală, astfel încât printr-o prorogare de competență, Tribunalul Iași, investit cu judecarea cererii principale, a dobândit și capacitate de a soluționa și cererea incidentală.
Referitor la aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor 44 și 45 din OUG15/1998, Curtea reține că, așa cum corect a apreciat instanța de fond, litigiul dedus judecății nu este unul de legătură cu creanțele neperformante preluate de la datoria publică, cererea de chemare în garanție impunându-se a fi interpretată prin prisma disp. art. 998,999 Cod civil, ce reglementează răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie.
Legea specială invocată este edictată pentru litigii determinate, sfera sa de aplicare neputând fi extinsă și în alte situații, precum cea de față. Mai mult, se impune a fi menționat că prin sentința civilă 19/16.01.2004 a Curții de Apel Ploiești, irevocabilă prin decizia civilă 5674/2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s- stabilit culpa AVAS la organizarea licitației prin valorificarea activelor aparținând - -, astfel încât litigiul guvernat de incidența dispozițiilor OG51/1998 a fost soluționat.
Cu privire la critica formulată de recurentă, în sensul că actul prin care a fost preluată creanța AVAS nu este unul de autoritate pentru a se atrage competența instanței de contencios administrativ, Curtea reține că această susținere excede obiectului cauzei de față, întrucât așa cum s-a arătat, litigiul guvernat de dispozițiile legii speciale derogatorie de la dreptul comun, a fost deja soluționat irevocabil.
Fapta ilicită a AVAS fiind stabilită prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, aceasta avea obligația de despăgubire a intimatei.
Cât privește îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale, aceasta a fost deplin dovedită sub toate cele trei aspecte: faptă ilicită, prejudiciu și vinovăție, iar decizia 5674/19.12.2004 a este determinată sub acest aspect.
Astfel, vinovăția constă în nerespectarea de către AVAS a dispozițiilor legale imperative privind organizarea licitației, caracterul ilicit al faptei rezidă în aceeași încălcare, iar prejudiciul constând în suma subvenționată avansată pentru plata salariilor celor 31 de persoane angajate (cu dobânda aferentă) este clar determinat.
de cauzalitate între fapta proprie și prejudiciu rezultă din probatoriul cauzei, fiind evidențiat că șomerii angajați prin convenția nr. 3/5.01.2004 au fost încadrați pentru exploatarea fermelor - - adjudecatare la licitația AVAS și că încetarea contractelor individuale de muncă ale acestora s-a datorat obligației de restituire a activelor ca urmare a constatării nulității absolute a licitației. Raporturile de muncă ale acestor persoane au încetat tocmai ca efect al constatării de către instanțe a nulității absolute a licitației organizată de AVAS, ca o consecință directă și imediată. Din documentele depuse la dosar rezultă că persoanele disponibilizate sunt aceleași cu cele înscrise în tabelul cu persoanele încadrate conform convenției nr. 3/2004, aceste persoane au fost angajate în vederea exercitării activității de exploatare a fermelor adjudecate, iar încetarea contractelor de muncă se datorează predării activelor ca urmare a constatării nulității absolute a licitației.
Raportat la aspectele prezentate Curtea apreciază că nu sunt dovedite motivele invocate de către recurentă, astfel încât conform art. 312 Cod procedură civilă, recursul va fi respins, cu consecința menținerii sentinței atacate.
Conform articolului 274 procedură civilă, intimata, parte căzută în pretenții, va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat, dovedit cu chitanța depusă la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de către chemata în garanție Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva sentinței nr. 147/ca/13.02.2009 a Tribunalului Iași, sentință pe care o menține.
Obligă recurenta să plătească intimatei - - suma de 5.000 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 9.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - -
Grefier
Red.
08.12.2009
Tehnored.
2 ex.
09.12.2009
Tribunalul Iași:
-
Președinte:Leocadia RoșculețJudecători:Leocadia Roșculeț, Violeta Elena Pinte, Iustinian
