Anulare act administrativ . Decizia 609/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr.609/CA
Ședința publică din 17 noiembrie 2008
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Revi Moga
JUDECĂTOR 2: Nicolae Stanciu
JUDECĂTOR 3: Ecaterina Grigore
Grefier ---
Pe rol, judecarea recursului contencios administrativ și fiscal declarat de recurentaC PENTRU ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE- cu sediul în C, B-dul -, nr.18, jud.C, în contradictoriu cu intimatul-reclamant - cu domiciliul în, Al. nr.3,.15 Sud,.B, parter,.11, jud.C, împotriva sentinței civile nr.1093/18.07.2008, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, având ca obiect anulare act administrativ.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 10.11.2008 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru delibera, în temeiul art.260 al.1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea la 17.11.2008, când a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr-, reclamantul a chemat în judecată ADMINISTRATȚIA FINANȚELOR PUBLICE solicitând:
- anularea actului administrativ fiscal - chitanța nr. -/15.01.2008 în cuantum de 5521,49 lei, reprezentând încasarea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule;
- obligarea pârâtei la restituirea sumei de 5521,49 lei, sumă încasată nelegal, precum și la plata dobânzilor legale de la data plății până la restituirea efectivă.
În motivarea acțiunii se arată că în luna octombrie a importat un autoturism marca FORD FOCUS dintr-un stat membru al Comunității Europene ca și România, care a semnat Tratatul de Aderare la data de 01.01.2007.
Potrivit art. 2141-2143din Codul fiscal a fost nevoit să achite suma de 5521,49 lei reprezentând taxa specială cu ocazia primei înmatriculări, taxă care contravine reglementărilor Uniunii Europene acceptate și de România.
Reclamantul arată că potrivit art. 148 alin.2 din Constituția României și în raport de disp.art. 90 din Tratatul Comunității Europene, prevederile art. 2141 -din Codul fiscal modificat prin Legea nr. 343/2006 sunt inaplicabile.
Mai arată că, în cauză, sunt aplicabile disp.art. 148 alin.2 și 4 din Constituția României, care statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, iar alin.4 prevede că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin.2.
În susținerea cererii reclamantul a depus chitanța nr. -/15.01.2008.
C pentru pârâta ADMINISTRATȚIA FINANȚELOR PUBLICE a invocat prematuritatea cererii, având în vedere că procedura de restituire a sumelor reprezentând diferența între taxa specială pentru autovehicule și autoturisme și taxa de poluare este reglementată de disp.art. 11 din OUG nr. 50/2008 și Capitolul VI secțiunea 1 art. 6 din Anexa la HG nr. 686/2008.
Referitor la prematuritatea cererii invocate de pârâtă prima instanță constatat că reclamantul a sesizat instanța cu respectarea disp.art. 117 Cod pr. fiscală raportate la art. 11 alin.1 din legea nr. 554/2004 modificată și completată.
Prin sentința civilă nr. 1093/18.07.2008 pârâta a fost obligată la restituirea sumei de 5521,49 lei cu dobânda aferentă, încasată cu titlu de taxă specială pentru autoturisme.
Au fost avute în vedere următoarele argumente:
Reclamantul a achitat în contul Trezoreriei suma de 5.521, 49 lei cu titlu de taxă de primă înmatriculare, conform chitanței nr. -/15.01.2008.
Potrivit art. 2141- 2143din Codul fiscal și pct. 311-312din Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România, de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea, atât pentru autoturisme și autovehicule noi cât și pentru cele rulate, aduse din import, din statele comunitare ori din alte state.
Art. 90 partea 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene prevede că nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare.
Potrivit reglementării menționate, se interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone, or în România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse în țară și înmatriculate aici.
În speță, autoritățile publice pârâte au invocat legalitatea taxei încasate, ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv a codului fiscal.
Instanța a apreciat că în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național,întrucât:
Conform art. 148 din Constituția României, ca urmare aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare legii interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin.2), iar Parlamentul,. și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alin.2 (alin.4).
În sensul normei aplicabile speței, Jurisprudența Curții de Justiție Europene, prin Decizia - / din 1964, definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre, arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior, or, în speță, taxa specială auto a fost introdusă în legislația internă prin Legea nr. 343/2006 de modificare și completare a codului fiscal.
Deoarece în România, stat comunitar, nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse și înmatriculate în țară, dar se percepe o astfel de taxă specială pentru autoturismele înmatriculate deja în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, instanța apreciază o discriminare regimului juridic fiscal ce contravine dispozițiilor menționate din Tratatul
Prin OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, cu aplicare de la data de 01.07.2008, s-a prevăzut restituirea diferenței din taxa achitată și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor dispoziții (art.11) și au fost abrogate prevederile art. 2141-2143din Legea nr. 571/2003.
Însă, faptul că Guvernul, urmare negocierii cu Comisia Europeană, a adoptat taxa pe poluare, nu reprezintă o împrejurare care să schimbe situația juridică din speță, ci dovedește că reglementarea în vigoare la data încasării taxei în litigiu era contrară dreptului comunitar, astfel că taxele încasate cu încălcarea dreptului comunitar trebuie restituite.
Prin urmare, instanța a reținut incompatibilitatea taxei speciale de primă înmatriculare a autoturismelor prevăzută de art. 2141din Codul fiscal cu disp.art. 90 din Tratatul
Soluția a fost atacată cu recurs de către Direcția Generală a Finanțelor Publice
Prin motivele de recurs se invocă prevederile OUG nr. 50/2008 și normele de aplicare a acestei ordonanțe, potrivit cu care reclamantului nu-i poate fi restituită decât diferența dintre suma achitată cu titlul de taxă specială și suma ce urmează a fi calculată ca taxă de poluare. Întrucât taxa de poluare nu a fost încă calculată, cererea reclamantului este prematură.
De asemenea, potrivit codului Fiscal, taxa plătită de contribuabil se restituie numai în măsura în care nu a avut un temei legal. În speță taxa a fost percepută în baza unor prevederi imperative ale legii.
Intimatul depune întâmpinare prin care solicită respingerea recursului.
Instanța reține următoarea situație de fapt și de drept:
În mod corect prima instanță a reținut și a justificat prioritatea reglementărilor comunitare față de legislația internă, principiu consacrat de Constituția României.
În aceste împrejurări, aplicarea taxei speciale este nelegală, în raport de legislația comunitară, prima instanță arătând reglementările comunitare în materie.
În ceea ce privește OUG nr.50/2008 în vigoare începând cu 01.07.2008, la art. 11 se prevede că "taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență".
Dispoziția este lipsită de orice eficiență din punct de vedere juridic. Potrivit principilui neretroactivității legii civile, taxa de poluare se datorează doar de către contribuabilii care solicită înmatricularea unui autoturism începând cu 01.07.2008, data intrării în vigoare a ordonanței, nu și de către cei care au înmatriculat autoturismul anterior acestei reglementări cărora li se aplică legislația în vigoare la momentul respective. În legătură cu aceasta, s-a arătat deja că, s-a dat întâietate prevederilor comunitate conform cu care taxa nu era datorată.
Pentru aceste considerente recursul a fost respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul contencios administrativ și fiscal declarat de recurentaC PENTRU ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE- cu sediul în C, B-dul -, nr.18, jud.C, în contradictoriu cu intimatul-reclamant - cu domiciliul în, Al. nr.3,.15 Sud,.B, parter,.11, jud.C, împotriva sentinței civile nr.1093/18.07.2008, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi 17 noiembrie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, --- |
Jud.fond:
Red.jud.-Gr.
Tehnored.gref.-
2ex./10.12.2008
Președinte:Revi MogaJudecători:Revi Moga, Nicolae Stanciu, Ecaterina Grigore