Anulare act administrativ . Sentința 628/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINȚĂ CIVILĂ NR. 628/2009
Ședința publică din data de 30 noiembrie 2009
Instanța constituita din:
PREȘEDINTE: Mirela Budiu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare, pentru pronunțare, acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta ASOCIAȚIA ȘI ÎN, împotriva pârâților DIN ROMÂNIA, MINISTERUL CULTURII ȘI cultelor și GUVERNUL ROMÂNIEI având ca obiect anulare act administrativ.
În data de 27 noiembrie 2009 s-a depus la dosarul cauzei concluzii scrise din partea reclamantei ASOCIAȚIA ȘI ÎN, la care s-a anexat un set de înscrisuri în justificarea poziției procesuale.
În data de 27 noiembrie 2009, s-au depus la dosarul cauzei concluzii scrise din partea pârâtei DIN ROMÂNIA, prin care solicită respingerea acțiunii.
Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 23 noiembrie 2009, încheiere care face partea integrantă din prezenta hotărâre, când pronunțarea hotărârii s-a amânat pentru termenul de azi.
CURTEA
Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus la data de 30.05.2008, reclamanta ASOCIATIA SI IN a chemat în judecată pârâții DIN ROMANIA, MINISTERUL CULTURII SI CULTELOR și GUVERNUL ROMANIEI, solicitând constatarea nulitatii Statutului Bisericii - din Romania, aprobat in sedinta Guvernului din data de 9.04.2008; anularea "recunoașterii" (aprobarii, avizarii) Statutului Bisericii, conform art. 49 din Legea 489/2006 de catre Ministerul Culturii si Cultelor; anularea HG nr. 400/9.04.2008, publicată în Oficial al României, Partea 1, nr.296 din 16.04.2008.
De asemenea, s-a invocat xceptia de nelegalitate cu privire la:
- schimbarea denumirii din " - DE CONFESIUNE " în " DIN ROMANIA",
- schimbarea functiei de, în aceea de;
- desfasurarea alegerilor si ului, a tuturor organelor de conducere,incepand cu anul 2003, având in vedere ca nu au fost respectate prevederile Statutului in vigoare, aprobat prin Decretul Marii Adunari Nationale nr. 588/1949.
În motivare, s-a arătat că - DE CONFESIUNE este persoană juridică română, care a functionat in mod legal in Romania, in baza Statutului aprobat prin Decretul Marii Adunari Nationale nr. 588/1949, emis in baza Decretului nr. 177/1948.
Incepand cu aproximatie din anul 2003, organizarea si administrarea Bisericii s-a realizat in baza unui Canon, care nu intruneste conditiile de legalitate impuse de lege. Prevederile din acest "canon" sunt in totala contradicție cu normele din Statutul aprobat prin Decret, indepartându-se de tradiția istorică a cultului. In bisericile protestante, cum este si cea lutherana, nu exista "Canon" spre deosebire de bisericile catolice si ortodoxe.
Prevederile atribuie puteri nelimitate si discreționare instituției ului, care poate "guverna" dupa bunul sau plac, fiind plenipotențiar in a lua decizii si a dispune de patrimoniul intregii biserici. In baza acestui "canon", conducerea centrala a bisericii a instaurat "dictatura", desi in organizarea istorica a bisericii lutherane trebuie respectat principiul parității, si anume influenta egala a elementului ecleziastic si laic. Tot in cuprinsul acestui canon, a fost schimbata si denumirea bisericii din " - DE CONFESIUNE " in - DIN ROMANIA. Totodata el vorbeste despre in loc de, funcția supremă in biserică, potrivit Statutului aprobat in anul 1949.
S-a menționat ca din relatiile obtinute pe calea accesului liber la informatiile publice, a aflat ca acest canon a fost trimis spre aprobare Ministerului Culturii si Cultelor, in anul 2004, insa nu a fost aprobat niciodata pentru a deveni opozabil membrilor bisericii, ținuți sa se supuna prevederilor acestuia.
In baza canonului nelegal, au avut loc in cadrul bisericii alegeri ale ului si, nerespectandu-se prevederile Statutului aprobat legal, în ce privește desfășurarea adunarilor generale.
In sustinerea acțiunii, s-a invocat și lipsa capacității de exercițiu a bisericii, persoana juridica, in perioada 2003 si actual. O persoana juridica, adica un colectiv de oameni, nu poate avea naturalmente o vointa proprie distincta de vointa celor care compun colectivul. Legiuitorul a adoptat solutia vointei unor persoane din colectivul persoanei juridice, ca fiind insasi vointa subiectului colectiv de drept civil. Acest procedeu juridic contine organic reprezentarea legala a persoanei juridice de catre organele de conducere. Pentru persoanele juridice, reprezentarea legala nu este numai necesara, ci si obligatorie.
Consecintele juridice pentru nerespectarea regulilor privind capacitatea de exercitiu a persoanei juridice sunt prev. de arte 34 alin.2 din Decretul nr. 31/1954, consacra sanctiunea nulitatii absolute a actelor emise cu incalcarea regulilor privitoare la capacitatea de exercitiu a persoanei juridice.
Cu privire la denumirea bisericii, aceasta nu putea fi schimbata pur si simplu prin vointa unilaterala a vreunei persoane, aceasta fiind stabilita la infiintarea bisericii, potrivit art. 38, 39, 54-55 din Decretul 31/1954. Pentru schimbarea denumirii este aplicabil principiul simetriei juridice.
Privitor la cererile de constatare a nulității Statutului Bisericii - din Romania, aprobat in sedinta Guvernului din data de 9.04.2008 si anularea HG nr. 400/9.04.2008, s-au invederat urmatoarele:
In procesul de adoptare al Legii 489/2006, privind libertatea religioasa si regimul general al cultelor, a fost recunoscut si cultul Bisericii - din Romania, urmând ca, in temeiul art. 49 alin. 2, acest cult sa prezinte "statutul si codul canonic" spre recunoastere Ministerului Culturii si Cultelor.
Pentru a se supune acestor prevederi legale, ia bisericii a comunicat prin adresa nr. 193/11.01.2008 Ministerului Culturii si Cultelor, Statutul de Organizare si functionare, neinsotit fiind de Codul canonic, pentru ca asa cum s-a arătat mai sus, in bisericile protestante, acesta nu exista. S-a menționat ca Statutul trimis spre aprobare, este "alcatuit", prin copierea unei scurte parti din Canon.
la aprobarea Statutului prin hotarare de guvern, reclamanta a sesizat Ministerul Culturii si Cultelor, solicitand oprirea procedurii de recunoastere a Statutului inaintat de catre - din Romania, intrucat acesta este nelegal si neconstitutional. A aratat faptul ca asa numitul statut a fost "intocmit" de catre organe de conducere ale bisericii alese nestatutar, care avand o conduita culpabila si intentionat nelegala, a dus in eroare Ministerul Culturii si Cultelor.
La randul sau, Ministerul Culturii si Cultelor, a comunicat informatii eronate, cu privire la stadiul de aprobare al Statutului, comunicandu-i in ultima instanță, prin răspunsul la plângerea prealabilă, ca "Proiectul de statutut a fost analizat cu mare atentie atat de catre Ministerul Culturii si Cultelor cat si de Ministerul Justitiei si de Consiliul Legislativ, fiind avizat favorabil".
Aceeași plângere prealabila a adresat-o si Guvernului Romaniei, care a apreciat, la rândul său, ca plângerea este neîntemeiată, în baza art. 7 din Legea 544/2004.
In opinia reclamantei, statutul aprobat este nul si inapt bunei functionări a bisericii. Potrivit Legii 489/2006, act. 49 al. 2, atasat Statutului trebuia comunicat spre "recunoastere" si Canonul, mai ales ca Statutul face in cuprinsul sau referire si trimitere la Canon si Regulament.
Statutul nu respecta conditiile de legalitate cerute de normele de drept generale si speciale care guverneaza valabilitatea actelor juridice.
In cursul lunii noiembrie 2007, iatul a comunicat catre Parohii un Statut care poarta denumirea improprie de "Constitutie" a bisericii evanghelice lutherane. Aceasta Constitutie a fost postata si pe site-ul oficial al bisericii, sub denumirea de Constitutia, cuprinsul acesteia, fiind cu mici deosebiri, al Statutului aprobat de Guvern. Potrivit acestuia, se declara "independenta" si "autonoma", cu puteri legislative, de guvernare si autoguvernare, apanaje exclusive ale puterii statale.
Nu s-a dat posibilitatea membrilor bisericii sa-si exprime in vreun fel acordul cu privire la normele sale, deși Statutul este un act administrativ de autoritate, care este obligatoriu pentru persoanele fizice a căror activitate intra sub incidenta unui asemenea act, cat si pentru organul emitent însuși.
de conditiile de valabilitate ale actului, acesta trebuie sa fie emis de organul competent si in limitele competentei sale. Or, emiterea Statutului si aprobarea sa era de competenta adunarii generale a bisericii, iar nu a si iatului, deci a fost emis cu depasirea competențelor.
Cu privire la aceste conditii de valabilitate intrinsecă ale Statutului, s-a relevat că acesta nu conține prevederi cu privire la patrimoniul Bisericii, nu prevede competente si organe care sa administreze averea bisericii, care să preia atribuțiile cenzorului, funcție prevăzută în vechiul Statut, potrivit art. 27 din Legea Cultelor. S-a mai menționat faptul ca din Romania are Casa de Pensii si Ajutoare, despre care nu se face vorbire in Statut.
Deși din Romania are și administrează forme de învățământ confesional, Statutul nu prevede nici cu privire la acesta, potrivit art. 39 din Legea nr. 489/2006.
Statutul nu cuprinde nici referiri la intrunirea cvorumului, necesar pentru adoptarea actului și, fiind act administrativ de autoritate, presupune conformitatea continutului sau cu ipoteza, dispozitia si sanctiunea normei juridice care il guverneaza, dar si a actelor juridice administrative cu forta juridica superioara. Acesta trebuie sa fie conform legii si interesului public urmarit de lege.
Legalitatea si oportunitatea actelor administrative sunt controlate de organele ierarhic superioare care pot dispune revocarea, organele judecatoresti fiind indrituite sa verifice legalitatea actelor administrative.
Datorita celor expuse mai sus, s-a apreciat ca a fost incalcat interesul general, avand in vedere nevoile ordinii publice. Interesul legitim public reprezinta posibilitatea de a pretinde o anumita conduita in considerarea realizarii unui drept fundamental care se exercita in mod colectiv ori in considerarea apararii unui interes public.
Mai mult, în speță ar fi trebuit solicitat si avizul Consiliul Economic și Social, in temeiul art.7 din aceeași Legea 109/1997.
De asemenea, în procesul de elaborare si recunoaștere a Statutului, au fost incalcate si prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenta decizionala, nefiind informați și consultați cetățenii direct interesați asupra conținutului acestui act, care este de interes public.
Ca urmare a clarificărilor solicitate de către instanță, reclamanta a depus la dosarul cauzei note de ședință (412-414, vol. III), relevând că actul administrativ unilateral cu privire la care a înțeles să invoce excepția de nelegalitate este proiectul de Statut din 2003, numit și "Canon".
S-a mai arătat că acest act nu a fost niciodată recunoscut în vreun fel de autoritățile Statului Român competente în acest sens și, cu toate acestea, a fost aplicat de către conducerea bisericii noastre, considerându-se că acest "Canon" înlocuiește Statutul din anul 1949, Statut care, însă, a fost abrogat doar în anul 2008, prin HG nr.400/2008. Acest Canon este de fapt un proiect al unui nou Statut, întocmit în anul 2003, trimis spre recunoaștere Ministerului Culturii și Cultelor, dar care nu a fost niciodată aprobat, dar a fost, însă, în mod total nelegal, aplicat. S-a apreciat că acest act are natura juridică a unui act administrativ, susceptibil de a fi atacat în condițiile prevăzute de Legea nr. 554/2004.
Art.5 alin.1 din Legea nr.554/2004, modificată și completată, stabilește actele exceptate de la controlul instanței de contencios administrativ, iar în alin.2 al "acestui articol se arată că nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedura judiciară.
Actele emise de pârâta - din România, în speță actul denumit "Canon", emis de conducerea Bisericii - din România, nu se circumscrie sferei actelor strict enumerate în art.5 alin.1 din Legea nr.554/2004, modificată și completată, exceptate de la controlul instanței de contencios administrativ.
Acest Canon a funcționat ca act intern în cadrul Bisericii - din România, timp de mai mulți ani, chiar nerecunoscut prin lege, după cum am arătat, conținând prevederi privind organizarea și desfășurarea activității în cadrul bisericii. Mai mult, niciun act provenind de la organele Bisericii - din România nu prevede o altă procedură judiciară prin care un astfel de act precum Canonul, adoptat în mod nelegal și cu încălcarea procedurilor prevăzute chiar de Statutul din 1949 și de legile de după 2. care reglementează organizarea și funcționarea cultelor, poate fi modificat sau desființat, situație în care un astfel de act nu intră sub incidența dispozițiilor art.5 alin.2 din Legea nr. 554/2004. modificată și completată.
n concluzie, s-a apreciat că actul denumit Canon, a cărui anulare a înțeles să o solicite prin acțiunea care face obiectul prezentului dosar, îmbracă natura juridică a unui act administrativ.
În cuprinsul aceluiași înscris, s-a invocat și un alt motiv de nelegalitate al HG nr. 400/2008, act cu o forță legislativă inferioară celui prin care s-a aprobat Statutul din 1949. Pe cale de consecință, această hotărâre de guvern este nulă de drept. Este neconstituțional ca Guvernul să abroge printr-o hotărâre o lege sau un decret; conform clasificării generale a actelor normative, ele se împart în legi și acte normative subordonate legii și, este îndeobște cunoscut că un act normativ nu poate fi modificat decât printr-un alt act de aceeași valoare și cu aceeași forță juridică. Acest principiu obligatoriu, statornicit de Constituție, a fost încălcat prin adoptarea HG nr.400/2008, respectiv de folosirea Statutului din 2003, rămas în fază de proiect, numit "Canon".
Totodată, s-a solicitat instanței ca, până la elucidarea completă a haosului expres creat, să dispună, în baza art.4 alin.1 din Legea nr.554/2004, suspendarea actului ce reprezintă proiectul de Statut din anul 2003 denumit "Canon" sau "Norme", cu toate modificările ulterioare, document care nu a fost recunoscut de niciun organ abilitat.
Ulterior, având în vedere excepția de inadmisibilitate invocată de către instanță, în ceea ce privește ultimul dintre aceste petite, prin concluziile scrise (426-430), reclamanta a relevat că dorește să rectifice o eroare materială care s-a strecurat în notele de ședință depuse pentru termenul din 23.11.2009, precizând că solicită ca această suspendare să se dispună în baza art.14 alin.1 din Legea nr.554/2004, iar nu a art. 4 alin. 1 din același act normativ.
În opinia reclamantei, cererea de suspendare formulată este întemeiată, iar aplicând criteriile stabilite prin art.14 alin.1 din Legea nr.554/2004 modificată și completată, la speța dedusă judecății, concluzia care se impune este aceea că toate cele trei criterii sunt întrunite cumulativ, motiv pentru care solicită admiterea cererii de suspendare, așa cum a fost formulată și argumentată.
Prin întâmpinare, pârâta din România (183-186 vol.II), a solicitat respingerea cererii, pentru următoarele motive:
În susținerea apărării, s-a invocat, în primul rând, excepția lipsei de interes și a calității procesuale active a reclamantei ASOCIAȚIA ȘI ÎN, întrucât acesta nu justifică nici un interes legitim pentru promovarea acțiunii care face obiectul prezentului dosar.
Astfel, Asociația și în este o asociație înființată în baza Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 privind asociațiile și fundațiile, fără a fi însă o asociație aparținând corpului Bisericii din România, deoarece nu a fost înființată de o unitate teritorială a acesteia, astfel cum se prevede în art. 8 lit. c) din Canonul Bisericii - din România. Mai mult, această asociație nu a obținut nici statutul de asociație religioasă, în conformitate cu procedura prevăzută de Legea nr. 489/2006, nefiind înregistrată în Registrul asociațiilor religioase.
Ca urmare, consideră că funcționarea și organizarea internă a cultului, respectiv adoptarea și recunoașterea prin hotărâre a Guvernului a Statutului Bisericii din România, nu sunt de natură să afecteze interesele legitime ale acestei asociații - aceste demersuri întrunind de altfel toate cerințele prevăzute de legislația în vigoare și propriile legi bisericești - și nici nu s-a creat posibilitatea lezării unui interes legitim public, astfel cum este definit în Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, nefiind încălcate interese care vizează ordinea de drept și democrația constituțională, garantarea drepturilor, libertăților și îndatoriri lor fundamentale ale cetățenilor, satisfacerea nevoilor comunitare sau realizarea competenței autorităților publice.
Cu privire la motivele invocate de reclamantă pentru admiterea acțiunii în constatarea nulității Statutului Bisericii din România și anularea Hotărârii Guvernului nr. 400/2008, consideră că acestea sunt neîntemeiate pentru următoarele considerente:
Conform prevederilor art. 29 din Constituție, republicată, cultele religioase sunt libere și autonome față de stat și se organizează potrivit statutelor proprii, în condițiile legii, iar un simplu conspect al HG nr. 400/2008 relevă faptul că statutul bisericii conține reglementări cu privire la toate elementele impuse prin prev. Legii nr. 489/2006.
Referitor la excepția de nelegalitate invocată de reclamantă cu privire la schimbarea denumirii bisericii, a funcției de în aceea de și la desfășurarea alegerilor tuturor organelor de conducere ale Bisericii din România, începând cu anul 2003, care, implicit, ar fi condus la nulitatea Statutului adoptat de către Sinod și recunoscut prin nr.HG 400/2008, consideră că aceasta este inadmisibilă, întrucât toate contestațiile sau plângerile privind aceste probleme ar fi trebuit soluționate în conformitate cu dispozițiile vechiului statut al bisericii.
Pe de altă parte, chiar dacă supunem controlului legalității problemele de organizare internă semnalate de reclamantă, se poate constata că acestea întrunesc toate condițiile de legalitate impuse de lege.
Prin notele de ședință depuse la dosar la 191-192, aceeași pârâtă a arătat că înțelege să invoce excepția de tardivitate, în ceea ce privește petitele 1 și 4, precizând toate criticile aduse la această oră de către reclamantă cu privire la modificările vechiului statut adoptat prin Decretul Marii Adunări Naționale nr. 588/1949 (comunicate spre avizare Ministerului Culturii și Cultelor), sunt tardive, deoarece plângerile prealabile împotriva acestora - condiție prealabilă introducerii acțiunii în justiție împotriva hotărârilor adoptate de către organele abilitate ale Bisericii din România - au fost formulate în data de 10.04.2008. Această dată depășește cu mult termenul de 15 zile, pentru efectuarea procedurii prealabile în privința hotărâri lor adoptate de către biserică prevăzute de art.135, 136 din vechiul Statut, în vigoare și aplicabil la acel moment.
La termenul de judecată din data de 23.11.2009, instanța a pus în discuția părților corecta calificare juridică a excepției de "tardivitate" invocată de către pârâtă cu privire la petitul 1, în condițiile în care, în susținerea acesteia, s-a arătat că nu a fost formulată plângerea prealabilă, în conformitate cu prevederile statutare, apreciindu-se că, în esență, se relevă considerente de inadmisibilitate, iar nu de tardivitate. La acel termen, reprezentanta pârâtei din România a achiesat acestei calificări, susținând că nerespectarea termenului pentru depunerea plângerii prealabile echivalează cu lipsa acesteia.
De asemenea, cu aceeași ocazie, pârâta a depus la dosar și note prin intermediul cărora a invocat excepția de necompetență generală a instanțelor judecătorești, în ceea ce privește analiza legalității adoptat în cursul anului 2003, apreciindu-se că acesta este un act de uz intern, care nu modifică sau completează Statutul, ci doar îl explicitează, motiv pentru care nu este supus prev. art. 22 din Legea nr. 489/2006 ( 416, vol. III).
Prin întâmpinare, pârâtul Guvernul României (163-165 vol.I), a solicitat respingerea, ca nefondat, a capătului de cerere având ca obiect anularea HG nr. 400/2008 și a avizării Statutului, iar în privința excepției de nelegalitate a, s-a relevat că aceasta este inadmisibilă.
Aceeași poziția procesuală a fost adoptată și de către pârâtul Ministerul Culturii și Cultelor ( 215, vol.II).
La termenul de judecată din data de 23.11.2009, Curtea a invocat, din oficiu, excepția de inadmisibilitate a solicitării reclamantei referitoare la suspendarea executării adoptat la 18.06.2003, în condițiile în care acest petit a fost întemeiat în drept pe prev. art. 4 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, iar, pe de altă parte, a cerut părților să-și exprime poziția asupra inadmisibilității excepției de nelegalitate invocate cu privire la acest act și din perspectiva încălcării principiului securității raporturilor juridice, astfel cum acesta a fost conturat în practica CEDO și CJCE.
Analizând acțiunea formulată, astfel cum a fost precizată, conform celor mai sus expuse, cu luarea în considerare a excepțiilor invocate pe parcursul soluționării cauzei, Curtea reține următoarele:
Reclamanta ASOCIAȚIA ȘI ÎN (DABEL) a chemat în judecată pârâții DIN ROMÂNIA, MINISTERUL CULTURII ȘI CULTELOR și GUVERNUL ROMÂNIEI, solicitând a se dispune anularea noului Statut la pârâtei de rând I, ca fiind adoptat de către un organ nestatutar, constituit cu încălcarea vechiului statut, a avizării acestuia, de către pârâtul MINISTERUL CULTURII ȘI CULTELOR și a HG nr. 400/2008, de aprobare a textului noului statut de funcționare a Bisericii din România. Astfel, printre motivele de nulitate se invocă, în primul rând, faptul că noul statut ar fi fost adoptat de un organ nestatutar și necompetent, iar în al doilea rând faptul că emiterea hotărârii de guvern a fost făcută cu încălcarea dispozițiilor legale.
De asemenea, prin petitul patru, a fost invocată excepția de nelegalitate cu privire la schimbarea denumirii din " - DE CONFESIUNE " în " DIN ROMANIA", la schimbarea funcției de, în aceea de și la desfășurarea alegerilor si ului, a tuturor organelor de conducere, incepând cu anul 2003, având in vedere ca nu au fost respectate prevederile Statutului in vigoare, aprobat prin Decretul Marii Adunări Naționale nr. 588/1949.
Ulterior, s-a relevat că excepția de nelegalitate privește proiectul de statut, adoptat de către biserică la data de 18.06.2003, denumit Canon, care nu a fost supus aprobării organelor competente.
Pârâta de rând Iai nvocat, în primul rând, excepțiile lipsei calității procesuale active și a interesului reclamantei, relevând că aceasta nu s-a constituit ca o asociație religioasă, conform prev. Legii nr. 489/2006. Ca urmare, consideră că funcționarea și organizarea internă a cultului, respectiv adoptarea și recunoașterea prin hotărâre a Guvernului a Statutului Bisericii din România, nu sunt de natură să afecteze interesele legitime ale acestei asociații.
Curtea urmează a respinge aceste excepții, cu luarea în considerare a prev. art. 1 alin. 1 și art. 2 alin. 1 lit. a din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care Asociația "DABEL" este o persoană juridică, înființată potrivit OG nr.26/2000, fără însă a fi o asociație aparținând corpului Bisericii din România, dar care are ca principal scop promovarea și apărarea valorilor care stau la baza Bisericii, creșterea transparenței activității acesteia, facilitând comunicarea între membrii săi și (241).
Astfel, s-a relevat de către reclamantă că toți membrii Asociației sunt de confesiune lutherană, membrii Bisericii din România, fapt ce reiese din statut, astfel că sunt persoane direct interesate, deoarece prevederile Statutului și modul în care acesta a fost adoptat și pus în practică se răsfrâng în mod direct asupra lor.
Ca atare, prevederile statutare care au stat la baza recunoașterii și conferirii personalității juridice asociației reclamante o îndreptățesc pe deplin să promoveze prezentul demers judiciar, conferindu-i calitate procesuală activă și interes.
Astfel, în mod corect arată reclamanta că, în temeiul art.1 alin.1, coroborat cu art.2 alin.1 lit. a și s din Legea nr.554/2004, Asociația și în, ca organism social, poate sesiza instanța de judecată deoarece invocă vătămarea prin actul atacat a drepturilor și intereselor legitime ale unor persoane fizice.
Mai mult, se apreciază că se impune respingerea celor două excepții și în vederea garantării libertății asocierii, respectiv în vederea recunoașterii caracterului concret și efectiv al acestui principiu.
În ceea ce privește pretențiile reclamantei, Curtea consideră că, având în vedere motivele cererii, precum și efectele produse în eventualitatea admiterii petitelor, trebuie a fi analizată, în primul rând, excepția de nelegalitate a, precum și cererea de suspendare a acestuia.
În acest context, trebuie a fi stabilită, în primul rând, natura juridică a acestui act, cu luarea în considerare a faptului că pârâții au arătat că excepția este inadmisibilă, instanțele judecătorești nefiind competente să analizeze legalitatea, pe cale de acțiune, sau de excepție.
În primul rând, trebuie arătat că - din România este un cult recunoscut potrivit Legii nr. 489/2006. În Monitorul Oficial, Partea 1, nr. 296/16.04.2008, a fost publicată HG nr. 400/2008, privind aprobarea Statutului Bisericii - din România, în conformitate cu dispozițiile art.17 alin. 1 din Legea nr. 489/2006. Potrivit art. 8, alin.1 din Legea nr. 489/2006, cultele recunoscute sunt persoane juridice de utilitate publică.
Conform art. 2 alin.1 lit. b, teza a II-a din Legea nr.554/ 2004, modificată și completată, sunt asimilate autorităților publice, în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat, care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publica. Ca urmare, - din România și organele sale sunt persoane juridice de drept privat de utilitate publică, asimilate autorităților publice, fiindu-i conferită prin lege puterea de a emite acte în regim de drept public, adică acte administrative.
Conform art. 2, lit.c din Legea nr.554/2004, actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice. Așadar, la o primă citire, s-ar părea că toate actele emise de o persoană juridică care a dobândit statut de utilitate publică și care întrunesc criteriile mai sus enumerate, ar putea fi atacate pe calea contenciosului administrativ.
Aceste linii directoare trebuie aplicate însă nuanțat, prin raportare la fiecare dintre actele supuse controlului instanțelor judecătorești și la evoluția legislativă în ceea ce privește regimul cultelor religioase.
Astfel, potrivit prevederilor art. 22 din Legea nr.489/2006, modificarea și completarea statutelor de organizare și funcționare sau codurilor canonice ale cultelor se comunică, spre recunoaștere, Ministerului Culturii și Cultelor, iar alin. 2 conține norme procedurale, de imediată aplicare, conform cărora, actele administrative emise în temeiul prevederilor prezentei secțiuni, precum și neemiterea acestora în termenele prevăzute pot fi atacate în justiție, în condițiile legii.
În acest context, s- arătat de către pârâtă că activitatea sa s-a desfășurat în condiții de legalitate și sub imperiul regimului comunist, cultul religios fiind recunoscut în temeiul Decretului nr. 177/1948, iar Statutul său fiind aprobat prin Decretul nr. 588/1949 ( 26 și urm. vol. I).
În privința așa-zisului Canon al Bisericii - adoptat în anul 2003, s-a învederat că acesta a fost adoptat de către Bisericii în ședința din data de 18 iunie 2003. S-a precizat că la acea dată, care a elaborat și adoptat Canonul în cauză a fost cel ales conform vechiului Statut, aprobat prin Decretul nr. 588/1949, respectiv primul Sinod, după 2.
După revoluția din decembrie 2. în urma dizolvării Marii Adunări Naționale, prevederile art. 56 alin. 2 și art. 57 din Decretul nr. 177 din 4 august 1948 privind regimul general al cultelor religioase au fost abrogate în mod tacit, devenind inaplicabile, deoarece nu a fost creat un organ de stat care să fi preluat atribuțiile fostului al Marii Adunări Naționale, în sensul aprobării statutelor cultelor religioase sau a modificărilor acestora. Ca urmare, cultele religioase recunoscute, fiind libere și autonome față de stat, în temeiul art. 29 din Constituție, puteau să modifice și completeze statutul lor de funcționare și regulamentele interioare, inclusiv să adopte un Canon, fără să fie cerută, pentru valabilitatea acestora, aprobarea din partea organelor statului. Singura condiție pentru valabilitatea acestor demersuri a fost ca ele să nu contravină legilor și Constituției țării.
Mai mult, poziția pârâților este concordantă în a susține că acest act reprezintă o gamă de norme de uz intern, de organizare a activității bisericii, adoptate în aplicarea Statutului de către Sinod, organ competent în acest sens, potrivit art. 8 și 80 al Statutului adoptat de l Marii Adunări Naționale. Ca atare, astfel de norme, aprobate de Sinod, dacă nu modifică sau completează dispozițiile Statutului, nu trebuie comunicate Ministerului Culturii și Cultelor.
În plus, reclamanta a comunicat un exemplar al acestui Canon către minister, încă în cursul anului 2004, poziția exprimată cu acel prilej fiind aceeași, în sensul în care actul nu trebuia transmis și nici validat în vreun fel (61-62).
Așadar, Curtea achiesează la susținerea conform căreia Canonul reprezintă norme de uz intern, adoptate în aplicarea prevederilor statutare, fără a le modifica sau completa, ci doar a le explicita, cel puțin în privința aspectelor enumerate în cererea introductivă și care constituie obiectul cererii de chemare în judecată, asupra căreia trebuie să se pronunțe instanța, în baza prev. art. 129 alin. 6.pr.civ.
În susținerea aceleiași idei sunt și prevederile art.29, alin. 3 și 5 din Constituția României, potrivit cărora cultele religioase sunt libere și se organizează potrivit statutelor proprii, în condițiile legii, ele fiind autonome față de stat. Punând în aplicare aceste principii, art.8 din Legea nr.489/2006 stipulează în sensul în care cultele recunoscute sunt persoane juridice de utilitate publică, ele se organizează și funcționează în baza prevederilor constituționale și ale prezentei legi, în mod autonom, potrivit propriilor statute sau coduri canonice. Așadar, cultele funcționează cu respectarea prevederilor legale și în conformitate cu propriile statute sau coduri canonice, ale căror prevederi sunt aplicabile propriilor credincioși.
În speță, se constată că ipoteza art. 22 alin. 2 din Legea nr. 489/2006, care este de imediată aplicare, nu este întrunită, iar Canonul nu este supus controlului instanțelor de judecată, nici pe calea incidentă a excepției de nelegalitate.
Astfel, nu pot fi primite apărările reclamantei conform cărora excepția trebuie respinsă, raportat la faptul că obiectul petitului patru nu se circumscrie sferei disciplinare, întrucât se poate observa că actul atacat a fost adoptat cu respectarea prevederilor statutare, recunoscute încă din anul 1949 și că nu se circumscrie sferei actelor care pot fi contestate în procedura reglementată de art.22 din Legea nr.489/2006, întrucât nu modifică statutul, nu trebuie recunoscut de către Ministerul Culturii și Cultelor și, ca atare, nu poate fi supus controlului instanțelor judecătorești.
Nu se poate susține cu temei că, prin această soluție, Curtea înlătură liberul acces al reclamantei la justiție, făcând astfel imposibilă cenzurarea pe fond a unui act administrativ care pretinde că îi vatămă drepturile sau interesele legitime.
Curtea reține că dreptul consacrat de art.21 din Constituția României și cel prevăzut de art.6 paragr.1 din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului nu este absolut, însă trebuiesă fie efectiv,deoarece Convenția apără drepturi concrete și efective nu drepturi teoretice și iluzorii ( CauzaArtico împotriva Italiei,Hotărârea din 13 mai 1980, seria A nr. 37, p. 16, paragraful 33).
Cu toate acestea, jurisprudența constantă a CEDO recunoaște că una dintre limitările dreptului de acces la o instanță vizează reglementarea condițiilor procedurale ale acțiunii în justiție prin stabilirea unor termene de efectuare a diferitelor acte de procedură, termene de prescripție, de decădere, etc. (cauza Golder Marea Britanie, cauza Stubbings Marea Britanie).
Trebuie reținut, de asemenea, că în jurisprudența sa constantă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului amintește că revine în primul rând instanțelor naționale competența de a interpreta legislația internă, fiind vorba, în special, de reguli de natură procedurală, rolul său limitându-se la a verifica compatibilitatea cu Convenția a efectelor unei asemenea interpretări (CauzaTejedor împotriva Spaniei,Hotărârea din 16 decembrie 1997,de hotărâri și decizii1997-VIII, paragraful 31, p. 2.796). Cu toate acestea, având în vedere că reglementarea privind formalitățile și termenele ce trebuie respectate este menită să asigurebuna administrare a justiției și respectul principiului securității juridice,cei interesați trebuie să se poată aștepta ca aceste reguli să fie puse în aplicare (CauzaStone Court împotriva Spaniei,Cererea nr. 55.524/2000, paragraful 34, 28 octombrie 2003).
Pentru toate aceste considerente, Curtea va aprecia excepția de nelegalitate ca fiind inadmisibilă, iar în temeiul art. 4 și 10 din Legea nr.554/2004, raportat la art.22 și 26 din Legea nr.489/2006, o va respinge.
În plus, raportat la starea de fapt dedusă judecății, Curtea reține că, chiar dacă s-ar considera că acest act poate fi supus controlului instanței de contencios administrativ, excepția inadmisibilității ar fi apreciată ca întemeiată și din perspectiva încălcării principiului securității raporturilor juridice, astfel cum a fost acesta dedus în practica CEDO și CJCE, din interpretarea prev.art.6 alin. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, urmând a fi respinsă în consecință.
Astfel, deși prevederile art.4 alin.1 din Legea nr.554/2004 permit, de principiu, cenzurarea legalității actelor administrative, individuale sau normative, pe calea excepției de nelegalitate, fără impunerea unui termen limită, Curtea apreciază că interpretarea acestui text legal trebuie făcută atât din perspectiva stării de fapt specifice fiecărui dosar, cât și din aceea a prerogativei judecătorului național căruia îi revine rolul de a aprecia cu privire la eventuala prioritate a tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, cum este cazul CEDO, precum și cu privire la compatibilitatea și concordanța normelor din dreptul intern cu reglementările și jurisprudența comunitară.
Judecătorului național în calitate de prim judecător al Convenției Europene a Drepturilor Omului, are obligația de a asigura efectul deplin al normelor convenției, prin recunoașterea preeminenței lor față de oricare altă prevedere contrară de legea națională fără să fie nevoie să aștepte abrogarea acesteia de către legiuitor (cauza Dumitru / României).
În egală măsură judecătorul național are și calitatea de prim judecător comunitar, fiind obligat "să asigure pe deplin aplicarea dreptului comunitar, îndepărtând sau interpretând, în măsura necesară, un act normativ național, precum legea generală privind dreptul administrativ, care i s-ar putea opune. Instanța națională poate pune în aplicare principiile comunitare ale securității juridice și protecției încrederii legitime în aprecierea comportamentului, atât al beneficiarilor fondurilor pierdute, cât și a autorităților administrative, cu condiția ca interesul Comunității să fie pe deplin luat în considerare" (CJCE, Hotărârea din 13.03.2008, cauzele conexate C-383/06 și C-385/06).
Punând în aplicare aceste principii, Curtea apreciază că invocarea, la acest moment procesual, a excepției de nelegalitate a unor anumite prevederi ale, contravine dreptului la un proces echitabil, consacrat de art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și în practica CEDO, precum și de art.47 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, prin prisma atingerii aduse principiului securității și dreptului la justiție garantat de art.6 din Convenție.
In egală măsură, această atitudine procesuală este contrară practicii CJCE care, în cauze similare, a reținut că, atunci când partea îndreptățită să formuleze o acțiune în anulare împotriva unui act comunitar depășește termenul limită pentru introducerea acestei acțiuni, trebuie să accepte faptul că i se va opune caracterul definitiv al actului respectiv și nu va mai putea solicita în instanță controlul de legalitate al lui, nici chiar pe cale incidentală a excepției de nelegalitate.
Curtea consideră, de asemenea, că efectele decăderii din dreptul de a îndeplini un act de procedură, atunci când partea putea să prevadă în mod rezonabil că pasivitatea sa va duce la o astfel de sancțiune, nu pot fi eludate prin alegerea unei alte proceduri în cadrul căruia se poate pune în discuție dreptul alegat, mai generoasă din perspectiva termenului și a condițiilor de exercitare, cum ar fi cea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004 și care nu necesită plângerea prealabilă.
Aceste aprecieri au fost făcute în contextul în care de reținut este că excepția de nelegalitate invocată de reclamantă privește schimbarea denumirii bisericii, a funcției de în aceea de și desfășurarea alegerilor tuturor organelor de conducere ale Bisericii din România, începând cu anul 2003, care, implicit, ar fi de natură să conducă la nulitatea Statutului adoptat de către Sinod și recunoscut prin nr.HG 400/2008.
Pârâții au subliniat în mod corect că, pe de o parte, aspectele semnalate de reclamantă au în vedere probleme care vizează organizarea internă a cultului evanghelic lutheran, ivite în perioada regimului juridic reglementat prin Decretul nr. 177/1948 pentru regimul general al cultelor religioase și al vechiului statut. Toate contestațiile sau plângerile privind aceste probleme ar fi trebuit soluționate în conformitate cu dispozițiile legale de mai sus, în termenele și condițiile prevăzute de acestea. Astfel, vechiul statut al bisericii, la fel ca și cel nou, de altfel, prevede un termen de 15 zile pentru contestarea alegerilor desfășurate în cadrul bisericii, deci și pentru cele la care se face referire în acțiunea reclamantului. Or, reclamanta nu a reușit să facă dovada contrară susținerilor conform cărora nicio alegere, începând cu anul 2003, nu a fost contestată în acest termen, prevăzut de propriile legi, alegerile fiind confirmate și validate prin neatacare.
Pe de altă parte, referitor la denumirea bisericii, s-a menționat că printre cultele recunoscute în anexa la Legea nr. 489/2006 se numără și " din România". Astfel, se poate observa că în procesul de adoptare a noii legi a cultelor a intervenit și consacrareade către legiuitora schimbării denumirii cultului din " " în " din România". Drept urmare, afirmațiile reclamantei privind nelegalitatea schimbării denumirii, în baza, sunt complet neîntemeiate.
În aceeași ordine de idei se înscriu și modificările privind schimbarea denumirii funcției de în aceea de. de a fost consacrată prin Decretul nr. 746/2004, emis de către Președintele României, privind recunoașterea în funcția de al Bisericii din România, anexat acțiunii reclamantului.
Astfel, prin acest decret, denumirea de a fost acceptată ca titulatură, potrivit solicitării reunit în sesiunea din data de 15-16 iunie 1999 și a cererii nr. 940/21 mai 2003 domnului, respectiv, Sa, Domnul.
Nu în ultimul rând, de menționat este că prin Canonul din 2003 nu s-au adus modificări procedurii de alegere a și a ului prevăzute în vechiul Statut aprobat prin Decretul nr. 588/1949 și a principiului care a stat la baza acestei proceduri, și anume, a principiului sinodo-presbiterial. Așadar, afirmația reclamantei potrivit căreia alegerile interne s-au desfășurat în mod nelegal, sunt lipsite de temei.
În concluzie, criticile formulate de reclamantă cu privire la nelegalitatea alegerilor Bisericii și a ului acesteia vizează aspecte ale organizării interne a cultului. Este evident că, apărute fiind în perioada în care cultul funcționa sub regimul juridic al Decretului Marii Adunări Naționale nr.588/1948, problemele interne ale organizației, cum ar fi contestații, reclamații etc. ar fi trebuit soluționate în condițiile și în conformitate cu dispozițiile Statului aprobat prin acest act administrativ, ceea ce nu este cazul, excepția de nelegalitate fiind, astfel, inadmisibilă, cu atât mai mult cu cât schimbările intervenite au fost "validate", conform celor mai sus expuse.
Totodată, Curtea apreciază că este inadmisibilă și cererea de suspendare a executării, întrucât art. 4 din Legea nr. 554/2004 nu prevede o astfel de posibilitate. În acest context, instanța a solicitat reprezentantului reclamantei să indice, în cadrul ședinței publice din data de 23.11.2009, care este temeiul de drept al acestei solicitări, răspunsul oferit fiind în sensul în care este vorba de textul art. 4 din Legea nr. 554/2004.
Așa fiind, sunt neavenite susținerile reclamantei, antamate abia prin intermediul concluziilor scrise, conform cărora acest petit se întemeiază pe prev. art. 14 din Legea nr. 554/2004, ele neputând fi luate în considerare, în contextul lăsării cauzei în pronunțare anterior formulării acestor precizări.
Excepția de inadmisibilitate va fi admisă și în ceea ce privește primul petit al cererii, constatându-se că reclamanta nu a formulat plângerea prealabilă, în condiții procedurale.
Astfel, pârâta de rând 1 precizat că toate criticile aduse la această oră de către reclamantă, cu privire la modificările vechiului statut, adoptat prin Decretul Marii Adunări Naționale nr. 588/1949, comunicate spre avizare Ministerului Culturii și Cultelor, sunt tardive/inadmisibile, deoarece plângerile prealabile împotriva acestora, condiție prealabilă introducerii acțiunii în justiție împotriva hotărârilor adoptate de către organele abilitate ale Bisericii din România, au fost formulate abia în data de 10.04.2008.
Or, această dată depășește cu mult termenul de 15 zile, pentru efectuarea procedurii prealabile în privința hotărârilor adoptate de către biserică, prevăzut de art.135, 136 din vechiul Statut, în vigoare și aplicabil la acel moment. Nici o modificare ulterioară a vechiului statut nu a abrogat sau modificat aceste prevederi, acest termen impunându-se a fi respectat și în privința Statutului aprobat prin HG nr. 400/2008.
din România este o instituție asimilată autorităților publice, în sensul Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, astfel actele emise de aceasta pot fi atacate conform procedurii prevăzute de această lege, cu mențiunea că, în ceea ce privește procedura prealabilă, aceasta este una specială, prevăzută în statutul adoptat prin Decretul Marii Adunări Naționale nr. 588/1949. S-a mai precizat că toate modificările aduse statutului vechi, respectiv toate alegerile interne au avut loc prin implicarea persoanelor direct vizate, credincioșii proprii, care au avut posibilitatea să participe, fie direct, fie prin reprezentanții din Sinod, atât la procedura de modificare a statutului, cât și la alegerile interne, respectiv la procedura de elaborare și adoptare a noului statut supus spre recunoaștere Guvernului, conform Legii nr. 489/2006.
Pârâta susține și că parohiile, preoții și celelalte persoane competente au fost informate cu privire la toate hotărârile sau rezultatele alegerilor interne prin circulare comunicate acestora, conținutul cărora a fost adus la cunoștință credincioșilor prin anunțare în cadrul slujbelor religioase.
Astfel, pe baza și în conformitate cu aceste prevederi ale statutului vechi, au avut loc alegerile ului și și a celorlalte organe de conducere care au adoptat prin hotărâre, neatacată în termen, textul noului statut, supus spre aprobare Guvernului, conform Legii nr. 489/2006.
Neformularea plângerii prealabile în termenul prevăzut de vechiul statut este recunoscută, de altfel, chiar de către reclamantă, care arată, în acțiunea introductivă, că, în cursul lunii noiembrie 2007, iatul a comunicat către parohii un statut care poarta denumirea improprie de "Constitutie" a Bisericii. Aceasta Constituție a fost postata si pe site-ul oficial al bisericii, sub denumirea de Constituția, cuprinsul acesteia, fiind cu mici deosebiri, al Statutului aprobat de Guvern.
Or, raportat la această dată, plângerea prealabilă formulată abia în cursul lunii aprilie 2008, depășește termenul de 15 zile, prevăzut în statut.
Excepția inadmisibilității este apreciată ca fiind întemeiată, chiar în contextul în care este se relevă de către reclamantă că nu există organ bisericesc competent să anuleze hotărarile sau care să supravizeze Statutul, întrucât prevederile statutare trebuie respectate chiar și într-o astfel de situație, iar, pe de altă parte, prev. art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 prevăd posibilitatea adresării plângerii prealabile și emitentului actului.
În subsidiar, chiar dacă s-ar aprecia altfel, considerându-se că sunt aplicabile prev. art. 7 alin. 1 indice 1 din Legea nr. 554/2004, Curtea constată că motivele de nelegalitate invocate cu privire la statutul aprobat de către guvern sunt neîntemeiate, nefiind încălcate interese care vizează ordinea de drept și democrația constituțională, garantarea drepturilor, libertăților și îndatoriri lor fundamentale ale cetățenilor, satisfacerea nevoilor comunitare sau realizarea competențelor autorităților publice.
Așa cum s-a arătat mai sus, conform prevederilor art. 29 din Constituție, republicată, cultele religioase sunt libere și autonome față de stat și se organizează potrivit statutelor proprii, în condițiile legii. Art. 49 lit. c și art. 17 alin. 2 din Legea nr. 489/2006 prevăd expres limitările la care sunt supuse statutele cultelor recunoscute supuse spre recunoaștere, și anume: să nu aducă atingere, prin conținutul lor, securității publice, ordinii, sănătății și moralei publice sau drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
De asemenea, art. 18. lit. c din Legea nr. 489/2006, respectiv art. 1, alin. 5 din Ordinul nr. 2550/21.09.2007 privind procedura emiterii de către Ministerul Culturii și Cultelor a propunerii de recunoaștere a statutelor și codurilor canonice prezentate de către cultele din România, prevăzute în anexa la Legea nr. 489/2006, legiferează și conținutul actelor comunicate spre recunoaștere, stabilind elementele obligatorii ale acestora.
Or, din această perspectivă, statutul bisericii pârâte conține reglementări cu privire la toate aceste elemente obligatorii, iar aspectele referitoare la presupusele lacune, privind patrimoniul bisericii, lipsa cenzorului, modul de funcționare al casei de pensii, etc. nu sunt de natură să atragă nulitatea actului, întrucât cele relevate țin de organizarea internă a cultului și nu aduc atingere securității publice, ordinii, sănătății și moralei publice sau drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
Referitor la afirmația reclamantei că statutul supus spre recunoaștere nu a fost emis de organul competent, s-a învederat de către pârâtă, în mod corect, că în conformitate cu prevederile legale proprii, atât ale vechiului Statut, aprobat prin Decretul nr. 588/1949, cât și ale așa-numitului Canon din 2003, este adunarea legislativă supremă a bisericii, acesta fiind singurul în măsură să elaboreze și să aprobe legile interne, respectiv să aprobe regulamentele interioare.Ca atare, nu se poate reține nici excepția referitoare la lipsa capacității persoanei juridice, care nu ar fi fost legal reprezentată.
Aceste aspecte, coroborate cu cele afirmate mai sus, în legătură cu neatacarea în termen a alegerilor, demonstrează că bisericii, fiind legal constituit, avea competența legală de a elabora și aproba noul statut supus recunoașterii guvernului, conform prevederilor Legii nr. 489/2006.
În ce privește afirmația conform căreia în procesul de elaborare și recunoaștere a statului au fost încălcate și prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională, de precizat este că această lege nu conține o prevedere expresă, la fel cu cea din art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 554/2004, care să asimileze autorităților publice persoanele de drept privat care au obținut statut de utilitate publică, astfel încât invocarea ei este neavenită.
Mai mult, s-a învederat de către pârâtă că elaborarea și adoptarea statutului supus spre recunoaștere a avut loc prin implicarea persoanelor direct vizate, respectiv a credincioșilor proprii.
În ceea ce capetele de cerere având ca obiect anularea avizării statutului și a HG nr. 400/2008, acestea urmează a fi respinse, reținându-se că pârâtul Ministerul Culturii și Cultelor, în limita competențelor conferite de prevederile art. 49 alin. 2 și 3 din Legea nr. 489/2006, a primit, spre recunoaștere, Statutul Bisericii -, conform adresei nr. 434/14.12.2007 a Bisericii - din România.
In urma verificării conformității prevederilor statutare cu dispozițiile legale în materie, Ministerul Culturii și Cultelor nu a constatat nici o încălcare a prevederilor legale, motiv pentru care a dispus continuarea procedurilor pentru aprobarea Statutului și adoptarea de către guvern a unei hotărâri.
Prin hotărârea de guvern supusă cenzurii instanței, se recunoaște Statutul Bisericii - din România.
În acest context, ambii pârâți relevă că la elaborarea acestui act normativ au fost respectate dispozițiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, precum și cele cuprinse în Regulamentul privind procedurile pentru supunerea proiectelor de acte normative spre adoptare Guvernului, aprobat prin HG nr. 1226/2007.
Astfel, proiectul de act normativ a fost avizat de către autoritățile publice interesate în aplicarea acestuia, inclusiv de către Ministerul Justiției, potrivit art. 33 alin. 7 din Regulamentul mai sus amintit. Totodată, a fost obținut și avizul nr. 392/27.03.2007 al Consiliului Legislativ.
Din nota de fundamentare depusă la dosar rezultă că la baza emiterii acestui act de către Guvernul României au stat disp. art. 29 alin. 3 și ale art. 108 din Constituția României, republicată, precum și ale art. 49 alin. 2 și 3 din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor.
În concluzie, atât avizarea proiectului de statut de către, cât și HG nr. 400/2008 sunt temeinice și legale, întrucât erau îndeplinite și respectate toate condițiile de legalitate premergătoare aprobării statutului de către guvern.
Totodată, se constată că art. 2 al HG nr. 400/2008 abrogă actul anterior de aprobare al statutului bisericii, respectiv, Decretul Marii Adunări Naționale nr.588/1949, nepublicat.
În legătură cu aceasta, se relevă de către reclamantă că această abrogare este nelegală, întrucât încalcă ierarhia actelor normative, respectiv un act cu forță juridică superioară a fost abrogat printr-unul de inferior.
Curtea apreciază că nici aceste susțineri nu sunt întemeiate, întrucât, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 489/2006, s-a adoptat un nou regim juridic al cultelor religioase, fiind abrogat expres Decretul nr. 177/1958 și toate dispozițiile contrare.
Așa fiind, au fost abrogate implicit și toate actele de recunoaștere a vechilor statute, toate cultele, inclusiv acelea care au fost recunoscute anterior, fiind chemate să depună din nou statutele proprii, în vederea aprobării lor, prin hotărâre de guvern.
În acest context, sunt corecte aprecierile pârâtei conform cărora art. 2 al HG nr. 400/2008 nu constituie decât o notă prin care se reamintește că vechiul statut este abrogat, însă abrogarea efectivă s-a realizat nu în temeiul acestui act normativ, ci în baza Legii nr. 489/2006.
În egală măsură, nu pot fi primite nici alegațiile referitoare la necesitatea obținerii, în procesul de adoptare a HG nr. 400/2008, al avizului Consiliului Economic și Social, întrucât legea cultelor reprezintă o reglementare specială în raport de Legea nr. 109/1997. Astfel, ea prevede condiții de fond și procedurale proprii acestui domeniu, printre acestea nefigurând și avizul la care face referire reclamanta.
Pentru toate aceste considerente, Curtea a respins și petitele 2 și 3 ale cererii formulate de către reclamantă, luându-se act de faptul că pârâții nu au solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția lipsei calității procesuale active și a interesului, în ceea ce o privește pe reclamanta ASOCIAȚIA ȘI ÎN.
Respinge, ca inadmisibil, petitul având ca obiect constatarea nulității Statutului Bisericii din România, aprobat în ședința Guvernului din data de 9.04.2008.
Respinge petitele având ca obiect anularea avizării - "recunoașterii" Statutului pârâtei din România, de către pârâtul MINISTERUL CULTURII ȘI CULTELOR și a HG 400/2008.
Respinge, ca inadmisibilă, excepția de nelegalitate a proiectului de statut al pârâtei din România, denumit "Canon", adoptat la data de 18.06.2003.
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de suspendare a executării actului administrativ ce face obiectul excepției de nelegalitate, respectiv a, adoptat de pârâtă la data de 18.06.2003.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată ședința publică din 30.11.2009.
PREȘEDINTE GREFIER
- - - -
RED.MB/MB
15.12.09/6 ex.
Președinte:Mirela BudiuJudecători:Mirela Budiu
