Anulare act administrativ . Decizia 629/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA Nr. 629
Ședința publică din data de 16 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Maria Pohoață
JUDECĂTOR 2: Valentin Niță
JUDECĂTOR 3: Alexandrina Urlețeanu
Grefier - - -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamanta, domiciliată în Rm. S,-, județul B, împotriva sentinței nr. 71 din 5 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău în contradictoriu cu pârâta COMISIA JUDEȚEANĂ PENTRU PROTECȚIA COPILULUI cu sediul B,-, județul B.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns recurenta reclamantă personal și asistată de avocat din Baroul Prahova potrivit împuternicirii avocațiale depusă la dosarul cauzei și intimata pârâtă Comisia Județeană pentru Protecția Copilului B reprezentată de consilier juridic potrivit delegației depusă la dosarul cauzei.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul este la primul termen de judecată,este netimbrat, iar prin serviciul registratură din cadrul instanței pârâta Comisia de Protecție a Copilului depune întâmpinare în exemplare și pentru comunicare, după care,
Reprezentanta recurentei depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 2 lei potrivit chitanței nr. 17227 din 15.04.2009 și timbru judiciar de 0,15 lei și un set de acte ce constau în practică judiciară și un set de planșe fotografice ce au fost comunicate și reprezentantului părții adverse, arătând totodată că nu mai are alte cereri de formulat
Curtea luând act că în cauză nu se mai formulează alte cereri constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat pentru recurenta reclamantă arată că a atacat sentința prin care i s-a respins contestația formulată împotriva hotărârii emisă de pârâtă prin care i s-a retras atestatul de asistent maternal deoarece a încălcat obligațiile cu privire la confidențialitatea informațiilor referitoare la copii aflați în plasament.
Critică sentința instanței de fond pe care o consideră nelegală deoarece nu s-a făcut dovada încălcării obligațiilor stabilite în sarcina asistentului maternal profesionist, susținând că minorele plasate în regim de urgență au fost îngrijite în cele mai bune condiții, asigurându-le un climat afectiv și material corespunzător, botezându-le și tratându-le ca pe adevărați membrii ai familiei.
Susține că, într-adevăr, după ce minorele au fost reintegrate în familie au continuat să le viziteze, deoarece se atașaseră foarte mult de ele și constatând în urma vizitei la domiciliul bunicii lor că acestea se aflau într-o stare necorespunzătoare, au sesizat organele în drept, care ulterior au și constatat cele susținute. De altfel la instanța de fond nu s-a administrat nici un fel de probe care să demonstreze că recurenta ar fi creat probleme organelor abilitate să asigure protecția copiilor, mai mult decât atât nici în actele prezentate de intimată și nici în motivarea instanței nu s-a făcut precizarea care informații confidențiale au fost relatate și căror persoane și la care copii se refereau aceste informații deoarece cele două au fost singurele minore avute în plasament.
Față de cele învederate solicită admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței instanței de fond în sensul admiterii contestației și anulării hotărârii atacate. Cu cheltuieli de judecată.
Consilier juridic pentru intimata pârâtă Comisia Județeană pentru Protecția Copilului solicită respingerea recursului ca nefundat pentru motivele arătate în întâmpinarea depusă la dosar.
CURTEA
Prin acțiunea înregistrată la ribunalul Buzău sub nr-, reclamanta a solicitat ca in contradictoriu cu parata Comisia de protecție a copilului B, prin hotărârea ce se va pronunța sa se dispună anularea Hotărârii nr 1528/16.09.2009.
In motivarea acțiunii reclamanta arata ca prin hotărârea a cărei anulare o solicita s-a dispus retragerea atestatului de asistent maternal, măsura nelegala si care a avut ca baza o serie de referate de care nu are cunoștința.
Mai susține reclamanta ca hotărârea a fost luata in perioada in care se afla in concediu făra plata,contractul sau de munca fiind suspendat pe o perioada de 4 luni pana la data de 01.10.2008,perioada in care au fost întocmite referatele de care se face vorbire în hotărârea luata.
Faptul ca a adus la cunoștința comisiei condițiile necorespunzătoare in care se aflau cele doua minore care i se încredințase inițial,pentru ca ulterior sa fie date familiei, nu poate fi considerat ca o încălcare a îndatoririlor de asistent social.
Pârâta a invocat excepția de necompetenta materiala a completului de judecată, susținând ca aceasta aparține completului specializat pentru minori și familie din cadrul Secției civile a Tribunalului Buzău.
Prin încheierea din data de 22 octombrie 2008,s-a dispus scoaterea cauzei de pe rol si înaintarea acesteia la secția de contencios administrativ motivat de faptul ca obiectul cauzei îl constituie anularea unui act administrativ emis de Comisia pentru Protecția Copilului.
Cauza a fost înregistrata la secția de contencios administrativ a Tribunalului Buzău sub același număr.
Pârâta a depus in cauza întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondata a acțiunii formulată de reclamanta întrucât a încălcat obligațiile prevăzute de HG 679/2003 act normativ care reglementează statutul asistentului maternal in sensul ca deși nu mai avea in plasament cele doua minore s-a deplasat la domiciliul mamei acestora unde acestea se aflau afirmând ca sunt neîngrijite si nesupravegheate
Soluționând cauza instanța de fond prin sentința nr 71/05.02.2009 a respins excepția privind necompetenta materiala a instanței de contencios administrativ in soluționarea cauzei,invocata de parata,si a respins pe fond acțiunea formulata de reclamanta.
Pronunțând aceasta soluție,instanța de fond a reținut ca excepția de necompetenta materiala este nefondata întrucât pârâta Comisia pentru protecția drepturilor copilului este organism de specialitate cu atribuții decizionale in materia drepturilor copilului, funcționând sub autoritatea Consiliului Județean.Actele emise de aceasta,retine instanța de fond sunt acte administrative cu caracter jurisdicțional care produc efecte juridice,iar potrivit art 10 alin 3 din HG 437/2004 acestea pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ.
Pe fondul cauzei,instanța a reținut că hotărârea prin care reclamantei i s-a retras atestatul de asistent maternal este una legala,deoarece cu toate ca aceasta avea contractul de munca suspendat,iar minorele, cele doua si pe care le avusese in plasament erau redate familiei,la circa o săptămâna după reintegrarea celor doua in familia naturala s-a deplasat la domiciliul acestora afirmând ca erau neîngrijite si nesupravegheate.
Urmare acestei situații,s-a reținut justificat,retine instanța de fond ca reclamanta a încălcat obligațiile prevăzute de art 10 alin 1 lit g din HG nr 679/2003 cu privire la confidențialitatea informațiilor referitoare la copii aflați in plasament dar si la cei care i-au fost plasati anterior.
Împotriva sentinței pronunțata de instanța de fond a declarat recurs reclamanta criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie, solicitând modificarea in tot a acesteia si pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulata.
In susținerea recursului,reclamanta invoca incidenta art 304 pct 9.Pr.civ si arata ca hotărârea instanței de fond este nelegala deoarece nu s-a făcut dovada încălcării obligațiilor prevăzute de art 10 alin 1 din HG 679/2003,care sa justifice adoptarea hotărârii a cărei anulare o solicita,in sensul ca nu exista probe din care sa rezulte ca ar fi făcut discuții in legătura cu masurile de protecție privind cele doua si nici cu plasarea lor la un alt asistent maternal,continuând sa viziteze copii in calitate de nași.
Mai arata recurenta ca după ce minorele au fost reintegrate in familie le-a vizitat la domiciliul bunicii lor in comuna pe data de 01.09.2008 ocazie cu care a constatat ca acestea erau bolnave,nealimentate si fără haine constatări pe care le-a adus la cunoștința organelor îndreptățite,sesizare insa care s-a constatat ulterior ca fiind întemeiata.
La pronunțarea soluției,susține in continuare recurenta instanța de fond nu a administrat probe din care sa rezulte ca a creat probleme organelor abilitate sa asigure protecția copiilor si ca nu a respectat obligația privind confidențialitatea informațiilor referitoare la copii aflați in plasament.Cele doua au fost singurii copii pe care i-a avut in plasament.
Curtea analizând sentința pronunțata de instanța de fond prin prisma motivelor invocate de recurenta,având in vedere actele dosarului si dispozițiile legale in materie constata ca recursul este nefondat urmând a fi respins pentru următoarele considerente.
Din verificarea actelor dosarului rezulta ca prin Hotărârea nr 1528/16.09.2008 Comisia pentru Protecția Copilului Bah otărât să retragă reclamantei atestatul de asistent maternal profesionist avându-se in vedere referatele întocmite de Serviciul pentru îngrijiri de tip familial din cadrul DGASPC B înregistrate la nr 22.530/12.09.2008 si 22.535/15.09.2008 privind activitatea reclamantei recurente ca asistent maternal.
Din cele doua referate depuse la dosar, coroborate cu procesul verbal de ședința al intimatei din data de 16.09.2008,din care reiese ca a fost audiata si recurenta,rezulta ca după ce cele doua minore au fost redate familiei,recurenta împreuna cu soțul sau au perturbat permanent familia acestora,cu vizite si discuții neprincipiale,deși in calitate de fost asistent maternal al celor doua avea obligația să păstreze confidențialitatea in ceea ce privește informațiile referitoare la copii.
Procedând in acest fel recurenta a încălcat dispozițiile art 10 alin 1 lit g din HG 679/2003 care reglementează statutul asistentului maternal,si care prevede ca asistentul maternal profesionist are ca obligație privind copiii primiți in plasament sau încredințați si pe aceea privind păstrarea confidențialității informațiilor pe care le primesc cu privire la aceștia.
In situația încălcării obligațiilor legale asumate odată cu primirea atestatului de asistent maternal,Comisia pentru protecția copilului poate decide suspendarea sau retragerea atestatului de asistent maternal profesionist daca nu mai sunt îndeplinite condițiile care au stat la baza eliberării acestuia sau daca asistentul maternal profesionist nu respecta vreuna dintre obligațiile sale.
In cauza așa cum rezulta din actele depuse la dosar,recurenta prin vizitele pe care a recunoscut ca le-a făcut minorelor după ce nu mai avea calitatea de asistent maternal al acestora,nu numai ca a îngreunat integrarea acestora in familie dar a încălcat si confidențialitatea informațiilor privind familia lor,informații pe care le- obținut in virtutea calității de asistent maternal odată cu primirea minorelor in plasament.
Ca atare hotărârea instanței de fond este una legala si temeinica,criticile recurentei sunt nefondate.
Hotărârea de retragere a atestatului,menținuta de instanța de fond are la baza probele administrate in cauza,referatele analizate mai înainte si procesul verbal de ședința din data de 16.09.2008,la care a fost prezenta si recurenta.
De altfel susținerile acesteia privind lipsa probelor din care sa rezulte faptele reținute în sarcina sa si care au condus la retragerea atestatului,sunt recunoscute chiar de aceasta.Recunoaște vizitele care le-a făcut lor deși cunoștea ca nu era îndreptățita la acestea.Din moment ce plasamentul încetase,aceasta avea obligația sa păstreze confidențialitatea privind familia lor,obligație pe care a încălcat-o si care justifica hotărârea luata de Comisia pentru Protecția Copilului B.
de toate considerentele reținute mai înainte Curtea, in raport cu art 312 alin 1.Pr Civ va respinge recursul declarat de reclamanta ca nefondata in cauza nefiind incidente dispozițiile art 304 pct 9.Pr.Civ invocate în susținerea recursului.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta, domiciliată în Rm. S,-, județul B, împotriva sentinței nr. 71 din 5 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău în contradictoriu cu pârâta COMISIA JUDEȚEANĂ PENTRU PROTECȚIA COPILULUI cu sediul B,-, județul B.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16 aprilie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
- - - - - -
GREFIER,
- -
red AU
dact
2 ex/8.05.2009
f- al Tribunalului Buzău
jud. fond -
Președinte:Maria PohoațăJudecători:Maria Pohoață, Valentin Niță, Alexandrina Urlețeanu