Anulare act administrativ . Decizia 648/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--18.02.2009
DECIZIA CIVILĂ NR. 648
Ședința Publică din 30 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Belicariu Maria
JUDECĂTOR 2: Dascălu Maria Cornelia
JUDECĂTOR 3: Pokker
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta recurenta T împotriva sentinței civile nr. 1076/CA/2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimata - SRL T, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru reclamanta intimată avocat, pentru pârâta recurentă se prezintă consilier juridic.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, avocatul depune la dosar împuternicire avocațială pentru reprezentarea în cauză a reclamantei intimate și concluzii scrise în 2 exemplare, un exemplar se înmânează reprezentantului pârâtei recurente.
Avocatul reclamantei intimate și reprezentantul pârâtei recurente arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri și nici excepții, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul pârâtei recurente solicită admiterea recursului, modificarea hotărîrii recurate, admiterea excepției necompetenței materiale a Tribunalului Timiș și declinarea cauzei la Comisia Centrală de Arbitraj, fără cheltuieli de judecată.
Avocatul reclamantei intimate solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate.
CURTEA
Deliberând asupra recursului constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrata la ribunalul Timiș sub nr-, la data de 03.01.2008, reclamanta, chemat in judecata, in calitate de parata Casa Județeana de Asigurări de Sănătate T, solicitând instanței, ca prin sentința ce o va pronunța, sa dispună anularea parțiala a procesului verbal nr. 37062/28.09.2007 si pe cale de consecința, obligarea paratei de a dispune modificarea parțiala a procesului verbal cu nr. de mai sus, întocmit de Serv. Control al CJAS T, in sensul anularii măsurii de " recuperare integrala a contravalorii serviciilor medicale stomatologice raportate eronat".
In motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că parata, prin reprezentanții săi din cadrul Serv.Control al CJAS T, au efectuat un control la -, ce a vizat evidenta primara a cabinetului medical, contractele si raporturile cabinetului si s-au constatat erori in ceea ce privește modalitatea de raportare lunara in perioada ianuarie 2005-martie 2006.
In drept, acțiunea reclamantei a fost întemeiata pe disp. Legii nr. 554/2004, raportate la disp. art.16 alin.1-4 si ale art. 20 din Anexa nr.9 - Modalitățile de plata in asistenta medicala ambulatorie de specialitate pentru specialitățile clinice, paraclinice si de medicina dentara - la Normele Metodologice publicate in Of nr. 134 bis/14.II.2005, precum si ale Contractului Cadru de Furnizare de servicii de medicina dentara in asistenta medicala de specialitate din ambulatoriu pentru specialitatea medicina dentara.
Parata Casa de Asigurări de Sănătate Taf ormulat întimpinare, prin care a invocat excepția de necompetenta materiala a Tribunalului Timiș, motivata de aceea ca, litigiile nesoluționate pe cale amiabila sunt de competenta Comisiei Centrale de arbitraj, care le va conform Contractului de furnizare de servicii de medicina dentara si asistenta medicala de specialitate din ambulatoriu pentru specialitatea medicina dentara nr. IV/14/28.02.2005, solicitând declinarea competentei de soluționare a cauzei in favoarea Comisiei Centrale de Arbitraj.
Pe fond, parata a solicitat respingerea acțiunii formulata de reclamanta, ca netemeinica si nefondata cu menținerea Procesului verbal nr. 37062/28.09.2007 întocmit de Serviciul Control al T si obligarea reclamantei la plata debitului.
Pin încheierea de ședința din data de 07.04.2008, Tribunalul Timiș considerându-se competent, conform disp. art.2 din pr. civ. de a soluționa prezentul dosar, a respins excepția de necompetenta materiala invocata de către parata, reținând cauza spre judecare si a dispus admiterea probei cu expertiza contabilă solicitata de către reclamanta.
Raportul de expertiza contabila judiciara a fost efectuat de către experta, care, răspunzând obiectivelor si pe baza documentelor aflate la dosarul cauzei, precum si a celor puse la dispoziție pe parcursul efectuării expertizei, a concluzionat ca: " organul de control nu a efectuat constatări de fond privind neefectuarea serviciilor medicale către pacienți, care sa fie raportate si solicitate spre încasare ori încasate si care astfel sa fie imputabile, ci erori de raportare, de natura statistica, erori care pot fi corectate, astfel cum se prevede prin reglementările legale redate in raport".
Cu referire la existenta unui prejudiciu material real, experta a arătat ca serviciile medicale au fost prestate in mod real, iar plafonul alocat nu a fost depășit, deci nu exista prejudiciu.
Raportul de expertiza a fost comunicat ambelor parți, care nu au formulat obiecțiuni.
Tribunalul Timiș având in vedere valoarea raportului de expertiza, ca un mijloc de dovada, la care instanța a recurs pentru lămurirea unor împrejurări de fapt, pentru care sunt necesare cunoștințe de specialitate dintr-un anumit domeniu de activitate, expertiza ce nu a fost contestata de nici una din partile din prezentul dosar si nu a fost combătuta de nici o alta proba, a hotărât in concordanță cu concluziile ei, raportul fiind parte integrantă a hotărârii.
Astfel, prin sentința civilă nr. 1076/CA/15.12.2008 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul Timișa admis acțiunea formulata de reclamanta T împotriva paratei Casa Județeană de Asigurări de Sănătate T; a dispus anularea parțială a actului administrativ contestat, respectiv a Procesului verbal nr. 37062/28.09.2007 întocmit de Serv. Control al CJAS T, a obligat parata sa-l modifice parțial, in sensul anulării măsurii de recuperare integrala a contravalorii serviciilor medicale stomatologice raportate eronat, in suma totala de 14.142,38 lei; a obligat pârâta, să achite reclamantei suma de 1.917 lei, ce reprezintă 1.203 lei onorariu expert, conform chitanței nr. -/1 din 19.11.2008 si 714 lei onorariu avocat, conform chitanței nr. 470/03.12.2008.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Casa Județeană de Asigurări de Sănătate T solicitând admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței atacate.
În motivarea recursului pârâta recurentă Casa Județeană de Asigurări de Sănătate T arată că în conformitate cu dispozițiile art. 21 din contractul de furnizare de servicii de medicină dentară în asistența medicală de specialitate din ambulatoriu pentru specialitatea medicină dentară nr. IV/14/28.02.2005, 20 din contractul nr. IV/14/02.05.2006 și art. 22 din contractul nr. IV/127/01.02.2007, încheiate între reclamantă și CAS T, litigiile nesoluționate pe cale amiabilă sunt de competența Comisiei Centrale de Arbitraj, care va soluționa litigiul conform legii. Comisia Centrală de Arbitraj funcționează în baza unui regulament aprobat prin Decizia președintelui Casei Naționale de Sănătate nr. 98/2004 publicat în Of. nr. 150/20.02.2004.
Art. 246 alin. 1 din nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, actualizată la zi, prevede că relațiile dintre furnizorii de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale și casele de asigurări sunt de natură civilă, se stabilesc și se desfășoară pe bază de contract care se încheie anual.
Recurenta consideră că în mod eronat instanța de fond a respins excepția necompetenței materiale invocată de către CAS
Recurenta mai arată că în perioada 16.05.2007-28.09.2007 s-a efectuat o acțiune de control la reclamantă pentru a verifica activitatea desfășurată potrivit contractelor încheiate de aceasta cu CAS Pentru atingerea obiectivelor de control stabilite au fost solicitate, verificate și analizate prin sondaj următoarele documente de evidență: raportările lunare, pe hârtie, a serviciilor medicale de medicină dentară; datele existente în conform raportărilor pe suport magnetic ale reclamantei; contractele nr. IV/14/2005, IV/14/2006, IV/l27/2007; registrul de consultații și tratamente.
In urma controlului s-a constatat nerespectarea clauzelor contractuale, în sensul nerespectării perioadei de raportare a serviciilor medicale, astfel încât serviciile medicale efectuate în lunile precedente au fost raportate și decontate eronat ca fiind efectuate în luna curentă, conform anexelor nr. 1-15 la PV nr. 37062/28.09.2007 și astfel au fost încălcate de reclamantă prevederile art. 15 Anexa nr. 9, art. 7 lit. d cap. 5 Anexa nr. 15, art. 7 lit. e cap. 5 Anexa nr. 15, art. 7 lit. h cap. 5 Anexa nr. 15 din Ordinul nr- pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Contractului-cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anul 2005.
Valoarea acestor servicii medicale stomatologice este de 12.159,70 lei debit, și 1.982,68 lei majorări de întârziere calculate până la data de 28.09.2007, data la care a fost încheiat PV nr. 37062/28.09.2007, majorări ce vor fi recalculate la data recuperării debitului.
Se mai arată că în data de 01.10.2007 a fost înregistrată la pârâtă sub nr. 37279, contestația reclamantei care a fost analizată de comisia de contestații din cadrul recurentei și că comisia acceptă reevaluarea situației în condițiile în care furnizorul va pune în concordanță serviciile raportate cu activitatea realizată conform registrului de consultații, urmând ca la nivelul CAS T să se efectueze regularizarea. Cu toate acestea, reclamanta nu a înțeles să țină cont de recomandarea comisiei, motiv pentru nu au putut fi reconsiderate măsurile cuprinse în procesul verbal de control.
În drept, recurenta a invocat disp. Art. 304.pr. civilă.
Reclamanta intimată - SRL Tad epus concluzii scrise la dosar.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate și prin prisma disp. art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă și văzând că nu sunt incidente disp. art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța conform art. 312 alin. 1 Cod procedura civilă, îl va respinge ca nefondat si va menține ca temeinica si legală hotărârea recurată, pentru următoarele considerente:
Recurenta afirmă că instanța de fond în mod eronat a respins excepția necompetenței materiale a Tribunalului Timiș, invocată de către CAS T, apărare ce nu poate fi primită de către instanța de recurs, întrucât din p-v contestat aflat la filele 7-10 din dosarul de fond reiese că obiectivele controlului au fost verificarea serviciilor medicale înscrise în evidențele cabinetului privind raportarea de servicii de medicină dentară, existența concordanței între serviciile efectuate și înregistrările efectuate, urmărirea concordanței între nr. din registre și nr. de pe raportări, etc, aspecte, ce exced strict clauzelor contractuale dintre părți, îmbrăcând forma unui control tipic efectuat de instituția publică CJAS T și care pot fi analizate pe calea contenciosului administrativ.
În ceea ce privesc aspectele de fond invocate de către recurentă, instanța constată că, Tribunalul Timișa avut în vedere raportul de expertiza contabila judiciara efectuat de către experta (filele 102-113 dosar fond), care, răspunzând obiectivelor formulate de către părți si pe baza documentelor aflate la dosarul cauzei, precum si a celor puse la dispoziție pe parcursul efectuării expertizei, a concluzionat ca: " organul de control nu a efectuat constatări de fond privind neefectuarea serviciilor medicale către pacienți, care sa fie raportate si solicitate spre încasare ori încasate si care astfel sa fie imputabile, ci erori de raportare, de natura statistica, erori care pot fi corectate, astfel cum se prevede prin reglementările legale redate in raport".
Cu referire la existenta unui prejudiciu material real, experta a arătat ca serviciile medicale au fost prestate in mod real, iar plafonul alocat nu a fost depășit, deci nu exista prejudiciu.
De menționat că recurenta a achiesat la concluziile expertului contabil, întrucât nu a formulat obiecțiunii la acestea.
Motivele invocate de către recurentă nu se circumscriu temeiului de drept prev. De art. 304 pct. 6-9. pr. Civilă, care impun modificarea hotărârii recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta T împotriva sentinței civile nr. 1076/CA/2008 pronunțată de Tribunalul Timiș, în contradictoriu cu intimata - SRL
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 30.04.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Primă instanță. Tribunalul Timiș
Judecător:
Red./07.05.2009
Tehnored. - / 2 ex/08.05.2009
Președinte:Belicariu MariaJudecători:Belicariu Maria, Dascălu Maria Cornelia, Pokker