Anulare act administrativ . Decizia 675/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ DE contencios ADMINISTRATIV FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 675
Ședința publică din data de 29 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Dinu Florentina
JUDECĂTORI: Dinu Florentina, Chirica Elena Preda Popescu
- - - -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanta INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚULUI, prin reprezentanții săi legali, cu sediul în Târgoviște, nr. 1, județ D, cod poștal -, împotriva sentinței nr. 98 din 19 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, în contradictoriu cu intimatul pârât PRIMARUL COMUNEI CU, cu sediul în com. cu, județ D, cod poștal -.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul pârât Primarul Comunei cu reprezentat de secretar, lipsă fiind recurenta reclamantă Instituția Prefectului Județului
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că recursul se află la primul termen de judecată, este scutit de plata taxei de timbru, motivat, recurenta reclamantă Instituția Prefectului Județului Das olicitat judecarea cauzei în lipsă.
Secretar având cuvântul pentru intimatul pârât Primarul Comunei cu, depune la dosar delegația nr. 1469/28.04.2009 emisă de Primăria cu, declarând că alte cereri nu mai are alte cereri de formulat.
Curtea, ia act de declarația intimatului pârât Primarul comunei cu prin secretar că nu mai are alte cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Secretar având cuvântul pentru intimatul pârât Primarul Comunei cu solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței civile nr. 98/19.02.2009 a Tribunalului Dâmbovița ca legală și temeinică întrucât dispoziția nr.3/7.01.2008 a fost emisă cu respectarea prevederilor legale.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
In sensul susținerilor depune la dosar note scrise detailate.
CURTEA:
Asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la ribunalul Dâmbovița - Secția comercială și de contencios administrativ sub nr. 6291/120/8.12.2008 Prefectul Județului Dac hemat în judecată Primarul comunei Malul cu, județul D solicitând anularea dispoziției nr.3/7.01.2008, emisă de pârât.
În motivarea cererii, reclamantul arată că prin acest act administrativ, în mod nelegal, pârâtul acordă un spor de dificultate de 50% pentru salariații primăriei implicați în aplicarea legilor fondului funciar, deoarece prevederile art.2 alin.1 și art.5 alin.2 din Legea 263/2006 prevede că de acest spor se beneficiază doar o perioadă de un an, calculată de la data intrării în vigoare a acestei legi.
În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii 340/2004, ale Legii 263/2006, coroborate cu art.3 din Legea 554/2004.
Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea cererii, motivat de faptul că, din interpretarea tezei II al alin.1 din Legea 263/2006 se desprinde ideea că acordarea sporului lunar de dificultate nu este limitată la perioada de un an de la data intrării în vigoare a Legii 263/2006, din moment ce s-a stabilit că, anual, conducătorul instituției implicate în aplicarea dispozițiilor legale privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra proprietății funciare, să nominalizeze salariații care pot beneficia de acest spor; ca atare, membrii comisiei de aplicare a Legii 18/1991 din cadrul comunei Malul cu, județul D au desfășurat continuu activitate în cadrul acestei comisii, astfel încât sunt îndreptățiți la acordarea sporului de dificultate de 50 % din salariul de încadrare.
După analizarea actelor și lucrărilor dosarului, Tribunalul Dâmbovița - Secția Comercială și de Contencios Administrativ a pronunțat sentința nr. 98 din 19 februarie 2009 prin care a respins cererea formulată de reclamantul Prefectul Județului D în contradictoriu cu pârâtul Primarul comunei Malul cu, județul D, pentru anulare a dispoziției nr. 3/7.01.2008 emisă de Primarul comunei Malul cu, județul
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că cererea reclamantei este neîntemeiată în raport de proba cu acte administrată în cauză și de dispozițiile art.II alin.1 teza II din Legea 263/2006, care prevăd că stabilirea celor care beneficiază de acest spor, membrii în comisiile locale de fond funciar, se face anual, în limita fondurilor pentru plata salariilor, menționând că legiuitorul nu a avut în vedere doar un singur an de acordare a acestui spor, ci perioade anuale, determinate de nevoile practice rezultate din activitatea de constituire și reconstituire a dreptului de proprietate funciară.
S-a mai reținut de instanța de fond faptul că, pârâtul a făcut dovada activităților desfășurate în aplicarea legilor fondului funciar cu actele depuse la dosar, determinată de situațiile în care,pentru a fi întocmite titlurile de proprietate, Comisia locală s-a deplasat în teren la măsurători, a întocmit fișa tehnică și prin note de prezentare a propus Comisie Județene D eliberarea titlurilor de proprietate, corecții de suprafețe în minus sau în plus, tribunalul a reținut că pe întreg anul 2008 Comisia locală și-a desfășurat activitatea de efectuarea numeroaselor măsurători, modificări, refaceri ale punerilor în posesie pentru finalizarea acțiunii de restituire a proprietăților, așa cum reieșe din notele
de prezentare, fișele tehnice și titlurile de proprietate emise în baza proceselor verbale de punere în posesie efectuate de membrii comisiei.
Cum pârâtul a făcut dovada că membrii comisiei locale de fond funciar au desfășurat activitate în aplicarea legilor fondului funciar,tribunalul a reținut că sunt îndreptățiți să beneficieze de sporul de dificultate prevăzut de art. II alin.1 din Legea 263/2006; în aceste condiții, cererea reclamantului de anulare a dispoziției nr. 380/2008 emisă de Primarul comunei Malul cu, județul D, prin care s-a stabilit plata acestui spor, a fost respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței nr. 98 din 19.02.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița - Secția Comercială și de Contencios Administrativ a declarat recurs reclamantul Instituția Prefectului - Județului D, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie întrucât în mod greșit a fost respinsă cererea pentru anularea dispoziției nr. 3/7.01.2008 emisă de Primarul comunei Malul cu, județul D, deoarece în conformitate cu prevederile art. 2 alin. 1 din Legea nr. 263/2006, salariații instituțiilor publice implicați în mod direct în aplicarea legilor fondului funciar, membrii în comisiile constituite în baza art. 12 din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completărilor ulterioare, beneficiază de un spor lunar de dificultate de până la 50% din salariul de încadrare, pe o perioadă de 1 an, calculată de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Recurentul a mai susținut faptul că persoanele care ocupă funcții de demnitate publică, alese sau numite, din administrația publică centrală și locală beneficiază lunar de un spor de dificultate de până la 50% din indemnizația corespunzătoare funcției respective sau din salariul de încadrare, în cazul în care sunt implicate în mod direct în aplicarea legilor fondului funciar. Mai mult precizează că Legea nr. 263/2006 este publicată în nr. 572/03.07.2006, iar potrivit art. 78 din Constituția României intră în vigoare la 3 zile de la publicare iar primarii și viceprimarii, beneficiază de sporul de dificultate dacă au calitate de membrii în comisii.
Susține recurentul că potrivit OUG nr. 136/22.12.2006, pentru aceste persoane perioada de un an curge de la data intrării în vigoare acestei ordonanțe, respectiv 01.01.2007 și față de împrejurarea că termenul în care se putea acorda sporul de dificultate a expirat, solicită admiterea recursului, iar pe fond, admiterea acțiunii și anularea dispoziției atacate.
În temeiul dispozițiilor art. 115.pr.civilă, intimatul pârât Primarul comunei Malul cu a formulat note scrise, prin care s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a probelor administrate, a actelor normative ce au incidență în cauză, precum și sub toate aspectele conform art.3041pr. civ. Curtea reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. II alin.1 teza II din Legea 263/2006, salariații instituțiilor publice implicați în mod direct în aplicarea legilor fondului funciar, membrii în comisiile constituite în baza art. 12 din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, beneficiază de un spor lunar de dificultate de până la 50% din salariul de încadrare, pe o perioadă de un an calculată de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Stabilirea salariaților care beneficiază de acest drept și a cuantumului sporului ce se acordăse face anualde către conducătorul instituției implicate în aplicarea dispozițiilor legale privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra proprietății funciare, în limita fondurilor alocate pentru plata salariilor.
Având în vedere contradicția ce rezultă din aceste dispoziții legale se impune o "interpretare a legii civile", prin care se înțelege operațiunea logico-rațională de lămurire, de explicare a conținutului și sensului normelor de drept civil, în scopul justei lor aplicări, prin corecta încadrare a diferitelor situații din viața practică în ipotezele ce le conțin.
Astfel, legea civilă trebuie interpretată în sensul aplicării ei, iar nu în sensul neaplicării:actus interpretandus est potius ut valeat quam ut pereat.Acestă regulă de interpretare este conținută în art. 978C.civ. pentru interpretarea convențiilor, dar pentru identitate de rațiune, ea este extinsă și la interpretarea normei de drept civil.
Așa fiind, prima instanță a făcut o corectă interpretare și aplicare a reglementării cuprinsă în textul de lege menționat mai sus, din care rezultă că acordarea sporului nu era limitată la perioada de un an de la data intrării în vigoare a Legii nr. 263/2006, din moment ce s-a stabilit ca anual conducătorul instituției să nominalizeze salariații care pot beneficia de acest spor, în condițiile legii, aplicabilitatea legilor fondului funciar făcându-se neîntrerupt, ca urmare a necesităților determinate de imposibilitatea finalizării acțiunilor de restituire a proprietăților, din motive obiective, unele ținând de acțiunile litigioase ivite pe parcurs sau de necesitatea modificării suprafețelor la care foștii proprietari erau îndreptățiți, ca urmare a măsurătorilor făcute cu ocazia punerii în posesie.
Intimatul pârât a făcut dovada,cu înscrisurile depuse la dosar, că membrii comisiei de aplicare a Legii 18/1991 din cadrul comunei Malul cu au desfășurat continuu activitate în cadrul acestei comisii,pe întreg anul 2008, astfel încât sunt îndreptățiți la acordarea sporului de dificultate de 49% din salariul de încadrare, pe anul 2008, potrivit dispoziției nr. 3 din 7.01.2008.
Constatând că sentința atacată, nu este afectată de nici unul din motivele de casare sau de modificare prevăzute de art. 304.pr. civ. în temeiul art. 312 și 3041.pr. civ. Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚULUI, prin reprezentanții săi legali, cu sediul în Târgoviște, nr. 1, județ D, cod poștal -, împotriva sentinței nr. 98 din 19 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, în contradictoriu cu intimatul pârât PRIMARUL COMUNEI CU, cu sediul în com. cu, județ D, cod poștal -.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 29 aprilie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Dinu Florentina, Chirica Elena Preda Popescu
Grefier,
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Red. EC/DD
2 ex/30.04.2009
nr- Tribunlul Dîmbovița
Președinte:Dinu FlorentinaJudecători:Dinu Florentina, Chirica Elena Preda Popescu