Anulare act administrativ . Decizia 79/2010. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 79/CA
Ședința publică de la 22 februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Roșculeț Leocadia
JUDECĂTOR 2: Violeta Elena Pinte
JUDECĂTOR 3: Dan
Grefier:
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe recurenta Administrația Finanțelor Publice Municipiului I, cu sediul în I,-, județul I, în contradictoriu cu intimații: și Direcția Generală Finanțelor Publice I, având ca obiect - anulare act administrativ, recurs împotriva sentinței civile nr.585/ca/13.10.2009 pronunțată de Tribunalul Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă consilier juridic pentru recurentă, și avocat, care depune împuternicire avocațială pentru intimatul, lipsă fiind reprezentantul intimatei Direcția Generală Finanțelor Publice
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care evidențiază părțile, obiectul litigiului, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și stadiul procesual al dosarului care se află la al doilea termen de judecată.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Consilier juridic pentru recurentă, solicită să se constate că recursul a fost introdus în termen, precum și admiterea recursului așa cum a fost formulat, pentru motivele expuse în scris, pe care le dezvoltă oral.
Avocat, pentru intimatul, apreciază că recursul nu este tardiv, solicitând însă respingerea acestuia și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate, pentru motivele expuse în scris, pe care le dezvoltă oral.
Depune concluzii scrise.
Instanța, constatând dezbaterile încheiate, rămâne în pronunțare.
După deliberare;
CURTEA DE APEL:
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 585/CA din 13 octombrie 2009, Tribunalul Iașia admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul -, în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice I, pe care a obligat-o să restituie reclamantului suma de 8.525,42 lei, încasată cu titlu de taxă de primă înmatriculare, la care se adaugă dobânda legală, calculată de la data încasării și până la data restituirii și până la data restituirii efective, precum și să plătească suma de 508,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată; respingându-se acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice I, pentru lipsa calității procesuale pasive a acesteia.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că, în anul 2007, reclamantul a achiziționat un autoturism marca Ford, din a Germaniei, pentru care a achitat, la data de 06.02.2008, taxa specială de primă înmatriculare, în sumă de 8.525,42 lei.
Raportându-se la dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României și la prevederile art. 90 paragraf 1 din Tratatul Comunității Europene, prima instanță a reținut că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, ce a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006, sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la data de 01 ianuarie 2007, este discriminatorie în cazul autovehiculelor aduse în România din Comunitatea Europeană, în scopul reînmatriculării lor, în cazul în care acestea fuseseră deja înmatriculare în țara de proveniență, în condițiile în care dreptul comunitar se bucură de supremație, în raport cu legislația națională, și că, întrucât taxa a fost încasată anterior datei intrării în vigoare a nr.OUG 50/2008, restituirea ei trebuind să fie integrală, deoarece s-a perceput în baza unor norme interne contrare dreptului comunitar.
Împotriva acestei sentințe a introdus recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului I, care critică hotărârea primei instanțe pe motiv că nu exista temei pentru restituirea sumei achitată cu titlu de taxă specială pentru autoturisme, că această posibilitate a fost reglementată prin nr.OUG 50/2008, care adoptă soluția compensării legale a două datorii, formulă care este conformă reglementărilor comunitare, ignorându-se totodată faptul că nu erau îndeplinite cerințele nr.OG 92/2003 pentru acordarea de dobânzi și nici condițiile prevăzute de art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, în partea referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată.
Intimatul -, prin notele de concluzii depuse la dosar, a solicitat respingerea recursului, apreciind că în mod corect s-a reținut că există pentru statele membre ale obligația restituirii integrale a taxelor percepute cu încălcarea dreptului comunitar, precum și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, ocazionate în recurs.
Curtea, examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, constată că, în raport de data comunicării hotărârii atacate (12 noiembrie 2009), cererea de recurs, înregistrată la data de 26 noiembrie 2009, apare ca fiind introdusă înlăuntrul termenului prevăzut de art. 301 Cod procedură civilă.
În ceea ce privește fondul cauzei, Curtea reține că este necontestat faptul că, în temeiul art. 2141-2142din Codul fiscal, reclamantul a achitat taxa specială pentru autovehiculul achiziționat dintr-un stat membru al Comunității Europene, că această operațiune nu este acoperită de un act administrativ-fiscal, în sensul dat acestui termen de art. 41 Cod procedură fiscală (documentul prevăzut de nr. 418/2007 fiind emis în regim de asistență și nu în regim de putere publică) și că reclamantul nu a înțeles să urmeze procedura instituită prin nr.OUG 50/2008.
Lipsa actului administrativ-fiscal, prin care obligația fiscală ar fi trebuit să fie stabilită, în mod individual și determinat, de către organul fiscal care a asigurat încasarea taxei speciale menționate, îndreptățește pe reclamant să solicite restituirea sumei achitate, în temeiul art. 117 lit. a) și d) din Codul d e procedură fiscală, fără a fi obligat să facă alte demersuri administrative decât cele datând din ziua de 10 martie 2008, având în vedere că însuși legiuitorul român, confruntat cu procedura de constatare a încălcării tratatului comunitar, inițiată de Comisia Europeană, a decis abrogarea art. 2141-2143din Codul fiscal și restituirea sumelor încasate.
Fiind dovedită încălcarea prevederilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene, era dreptul suveran al instanței naționale să elimine aplicarea normei criticate din legislația națională, prin care s-a instituit o impunere contrară dreptului comunitar, și să oblige autoritățile statului, cu competențe în materie, să ramburseze taxa percepută în mod discriminatoriu.
trebuie să fie integrală, independent de soluția ce s-a adoptat din nr.OUG 50/2008, întrucât, astfel cum a statuat Curtea Europeană de Justiție, dreptul la rambursarea sumelor percepute cu încălcarea dreptului comunitar reprezintă o consecință și o completare adusă drepturilor conferite justițiabililor, prin intermediul dispozițiilor comunitare, neputându-se realiza o compensare legală atâta timp cât obligația reclamantului nu a fost validă, prin prisma angajamentelor internaționale asumate de statul român.
În ceea ce privește repararea pagubei aduse reclamantului prin lipsirea acestuia de folosul sumei achitate, aceasta trebuie să fie integrală, astfel încât, pe lângă restituirea sumei percepute, debitorul obligației de restituire are sarcina de a plăti și dobânda corespunzătoare, în condițiile art. 124 Cod procedură fiscală, care este temeiul obligației.
Chiar dacă pârâta-recurentă nu are o culpă proprie în perceperea taxei instituită prin Legea nr. 343/2006, Curtea constată că ea nu a fost chemată în judecată pentru a răspunde de actele și faptele sale proprii, ci în calitate de agent al statului, cu atribuțiuni exprese în acest domeniu, drept pentru care ea va suporta în raport cu reclamantul toate consecințele decurgând din faptul încălcării Tratatului Comunității Europene, inclusiv cele rezultate din aplicarea art. 274 Cod procedură civilă.
Cât privește cererea intimatului-reclamant de a se obliga pârâta-recurentă la plata cheltuielilor de judecată în recurs, Curtea, constată că nu s-a depus niciun act valabil, care să ateste efectuarea vreunei plăți în contul obligațiilor asumate prin contractul de asistență judiciară, va respinge această cerere, ca fiind nedovedită.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul introdus de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului I împotriva sentinței civile nr. 585/CA din 13 octombrie 2009, Tribunalului Iași, sentință pe care o menține.
Respinge cererea intimatului-reclamant privind plata cheltuielilor de judecată, ca nedovedită.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 22 februarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - --- --
Grefier,
Red. -
Tehnored.
Tribunalul Iași: -
256.02.2010
2 ex.
Președinte:Roșculeț LeocadiaJudecători:Roșculeț Leocadia, Violeta Elena Pinte, Dan
