Anulare act administrativ . Decizia 834/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ DE contencios ADMINISTRATIV FISCAL

DOSAR NR-

DECIZIA NR. 834

Ședința publică din data de 27 mai 2009

PREȘEDINTE: Chirica Elena

JUDECĂTORI: Chirica Elena, Preda Popescu Florentina Dinu

- - -

Grefier -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamantul INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚULUI, prin reprezentanții săi legali, cu sediul în Târgoviște, nr. 1, Cod poștal -, Județ D, împotriva sentinței nr.170 din 13 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, în contradictoriu cu intimat - pârât CONSILIUL LOCAL - Târgoviște,--3, Cod poștal -, Județ

Cererea de recurs este scutită de plata taxei de timbru.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile: recurentul reclamant Instituția Prefectului Județului D, intimatul pârât Consiliul Local Târgoviște.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că recursului se află la primul termen de judecată, este scutit de plata taxei de timbru, este motivat, iar recurentul reclamant Instituția Prefectului Județului Das olicitat judecarea cauzei în lipsă.

De asemenea se mai învederează faptul că prin Serviciul Registratură s-a depus la dosar de intimatul pârât Consiliul Local al municipiului Târgoviște o întâmpinare.

Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată, față de împrejurarea că recurentul reclamant Instituția Prefectului Județului Das olicitat judecarea cauzei în lipsă, rămânând în deliberare pronunță următoarea decizie.

CURTEA:

Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin acțiunea de contencios administrativ înregistrată la Tribunalul Dâmbovita la nr- reclamantul Prefectul Județului Das olicitat ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea HCL Târgoviste nr. 449/28.10.2008 prin care s-a aprobat scoaterea la licitație publică, în vederea concesionării, a unui teren in suprafața de 50 situata în str. -, Targoviste.

In motivarea acțiunii, s-a arătat de reclamant că nu erau îndeplinite condițiile de procedură prevăzute de lege, pentru elaborarea actelor administrative, proiectul de

hotărâre nefiind însoțit și de proiectul de urbanism și amenajare a teritoriului, condiție impusă de art. 44 din Legea 215/2001 rep.

S-a mai arătat că prin G 525/1996 pentru aprobarea Regulamentului General de Urbanism s-au instituit interdicții de amplasarea construcțiilor, care prin zonă, funcțiune, volumetrie și aspect arhitectural, pot deprecia valoarea peisajului, din actul administrativ adoptat de pârât nerezultând dacă în planul urbanistic general terenul propus pentru concesionare are destinația atribuită prin hotărârea atacată, respectiv de teren pe care se pot amplasa spații comerciale.

S-a mai învederat că hotărârea în litigiu s-a emis cu încălcarea legilor proprietații respectiv a Legii 1/2000 și nr. 10/2001, deoarece din situația întocmită de Comisia Județeană D de aplicarea legii fondului funciar, rezultă că la nivelul municipiului Târgoviște nu au fost atribuite în întregime suprafețele de teren solicitate de foști proprietari, prin circulara nr. 2454/2007 solicitându-se tuturor primăriilor urgentarea aplicării legilor restituirii proprietăților și să nu se mai promoveze proiecte de hotărâri, pentru închirierea, concesionarea și vânzarea de terenuri din domeniul public și privat al municipiului.

In drept acțiunea a fost întemeiată pe disp. art 19 lit. e din Legea 340/2004 și art. 3 din Legea 554/2004.

In temeiul art. 115 civ. pârâtul Consiliul Local al municipiului Târgoviste a depus intimpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, arătând că proiectul hotărârii contestate a fost supus dezbaterii, însoțit de studiul de oportunitate întocmit de compartimentul de resort din cadrul aparatului de specialitate a primarului și planul de situație pentru zona respectivă, fiind însușit și semnat de arhitectul șef al municipiului, precum și de raportul de avizare al Comisiei de specialitate nr. 1 al Consiliului local.

S-a mai învederat că în speță nu sunt incidente dispozițiile legii fondului funciar și ale Legii 10/2001, iar terenul nu poate face obiectul unei restituiri in natura, deoarece face parte din domeniul public al municipiului Târgoviște, așa încât nu poate fi decât concesionat, administrat sau închiriat, în condițiile legii.

După administrarea probatoriilor cu înscrisuri,prin sentința nr. 170/13.03.2009, Tribunalul Dâmbovita a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a constatat că au fost îndeplinite condițiile legale prealabile adoptării HCL Targoviste 449/2008, proiectul hotărârii fiind supus dezbaterii publice, pe baza studiului de oportunitate avizat de arhitectul șef al Primăriei Târgoviște, existând planul de amplasament al terenului, precum și raportul cu avizul favorabil al Comisiei de specialitate din cadrul instituției pârâte.

S-a apreciat ca nefondate și criticile reclamantei care vizau încălcarea dispozițiilor Legii 18/1991 și Legii 10/2001, la adoptarea hotărârii atacate, deoarece terenul de 50 situat în str. - din Târgoviste, propus licitației în vederea concesionării, prin HCL 449/2008, ce formează obiectul prezentului litigiu, este inclus în domeniul public al municipiului, neputând fi restituit în natură, ci numai concesionat, închiriat sau dat în administrare, conform Legii 213/1998, privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia.

Tribunalul a mai reținut că anterior adoptării hotarârii a cărei legalitate se contestă, primăria Târgoviste a realizat un memoriu de arhitectură cu privire la introducerea in circuitul turistic a zonelor Calea Domnească și a zonei centrului vechi a orașului, însoțit de proiecte, avizate de IPJ D, pentru restrictionarea circulației auto în această zonă, în care este situat și terenul propus pentru licitație, în vederea concesionării, astfel încât, neconstatându-se motive de nelegalitate a HCL 499/2008, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.

Impotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul Prefectul Județului Dâmbovita, care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, aratând că în mod greșit prima instanță a reținut că terenul în litigiu nu poate fi restituit persoanelor îndreptătite, potrivit legilor restituirii proprietăților, deoarece este înscris în domeniul public al localității.

S-a învederat că terenurile din domeniul public, nu pot fi introduse în circuitul civil, decât dacă sunt dezafectate, potrivit legii, din domeniul public, ori concesionarea acestora pentru activități fără vreo importanță deosebită pentru colectivitate nu este oportună, considerându-se că trecerea acestor terenul în domeniul privat, în vederea soluționării unor solicitări de restituire, prin compensare, formulate de foștii proprietari în baza legilor restituirii proprietății, este posibilă și chiar justificată.

S-a mai arătat că împrejurarea că terenul în litigiu nu face parte din categoria terenurilor agricole pentru a fi aplicabile prevederile legilor fondului funciar, este de asemenea nejustificat, respectivul teren putând fi trecut în domeniul privat și oferit în compensare persoanelor îndreptățite, în baza Legii 18/1991 și a Legii 10/2001.

Intimatul pârât Consiliul local Targoviste a depus la dosar intimpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că prin hotarârea atacata nu a făcut altceva decât să-și exercite atribuțiile ce îi revin, potrivit art. 36 al. 5 lit a din Legea 215/2001, în speță neexistând o hotărârea de trecere a respectivului teren din domeniul public in domeniul privat, fiind incidente disp. art 5 al. 2 din Legea 18/1991 și ale art. 11 alin. 1 din Legea 213/1998.

Analizând sentința criticată, prin prisma motivelor de recurs, ținând cont de actele și lucrările dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente, Curtea constată cănu este afectată legalitatea și temeinicia acesteia, după cum se va arăta în continuare:

Potrivit dispozițiilor art. 3 (1) din legea contenciosului adminsitrativ nr 554/2004, în virtutea dreptului de tutelă administrativă, prefectul poate ataca la instanța de contencios administrativ, actele emise de autoritățile administrației publice locale, considerate nelegale.

Inițial, recurentul reclamant a invocat nerespectarea condițiilor legale de procedură prevăzute de lege, la adoptarea HCL nr 449/28.10.2008, de către intimatul pârât Consiliul Local Targoviste, dar față de documentația depusă la dosar de către pârât și față de motivarea primei instanțe nu a mai criticat acest aspect în recurs, rezultând că a achiesat la concluzia că hotărârea menționată anterior fost legal adoptată.

Reclamantul a preluat critica de la instanța de fond, prin care a susținut că terenul in suprafata de 50 situat in str. - din Târgoviște, propus a fi scos la licitație, in vederea concesionării, putea fi trecut din domeniul public al municipiului, domeniul privat, pentru a fi dat în compensare foștilor proprietari, cărora nu li s-au soluționat cererile de restituire a terenurilor la care erau îndreptățiți, potrivit Legii 18/1991 și Legii 10/2001.

Acest aspect vizează oportunitatea adoptării HCL Târgoviște 449/2008 și potrivit art 3 (1) din Legea 554/2004 nu poate fi cenzurat de către instanța de contencios administrativ, întrucât numai nelegalitatea unui act administrativ poate forma obiectul acțiunii pe care instituția prefectului o poate introduce, conform textului menționat anterior.

Chiar dacă totuși s-ar interpreta altfel, critica recurentului este nefondată, deoarece terenul propus spre concesionare prin HCL Târgoviște 449/2008 face parte din domeniul public al localității, iar bunurile din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile și inprescriptibile, conform art. 11, al.1 din Legea 213/1998, privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia, în acest sens fiind și prevederile art. 5 al. 2 din Legea 18/1991 a fondului funciar, care precizează că terenurile din domeniul public nu pot fi introduse în circuitul civil, decât dacă, potrivit legii, sunt dezafectate din domeniul public,respectivele terenuri neputând face nici obiectul restituirii în natură, în temeiul Legii 10/2001, așa cum corect a reținut și Tribunalul Dâmbovița.

Terenurile din domeniul public al localității pot fi însă valorificate prin concesionare, închiriere sau dare în administrare, conform art. 11 alin. 1 lit. a din Legea 213/1998, Consiliului Local al localității revenindu- competența de a hotărî asupra modalitații de administrare a terenurilor din domeniul public, conform art. 36 alin. 5 lit. a din Legea 215/2001.

In concluzie, neexistând o hotărâre a consiliului local prin care terenul în litigiu să fie trecut în domeniul privat al municipiului, regimul juridic al acestui teren care face parte din domeniul public, impunea ca administrarea acestuia să nu se realizeze decât întreuna din formele expres nominalizate din art. 11 alin. 1 lit. a din Legea 213/1998, alegerea acesteia reprezentând o atribuție a Consiliului local, prevăzută de art. 36 alin. 5 lit. a din Legea 215/2001.

De altfel, aceasta hotărâre s-a adoptat în contextul punerii în aplicare a unui plan de arhitectură privind introducerea în circuitul turistic a zonelor Calea Domnească și a Centrului vechi a municipiului Târgoviște, în care este situat și terenul în litigiu, obținându-se deja avizul de specialitate pentru o restricționarea circulației auto în aceste zone.

Constatând că sentinta atacată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare, prev. de art. 304 civ. in baza disp. art. 312 al. 1 pr.civ.Curtea va respinge recursul reclamantului, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚULUI, prin reprezentanții săi legali, cu sediul în Târgoviște, nr. 1, Cod poștal -, Județ D, împotriva sentinței nr.170 din 13 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, în contradictoriu cu intimat - pârât CONSILIUL LOCAL - Târgoviște, str. -.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi, 27 mai 2009.

Președinte, JUDECĂTORI: Chirica Elena, Preda Popescu Florentina Dinu

Grefier,

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

Red. /DD

2 ex/1.06.2009

nr- Tribunalul Dâmbovița

Președinte:Chirica Elena
Judecători:Chirica Elena, Preda Popescu Florentina Dinu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Decizia 834/2009. Curtea de Apel Ploiesti