Anulare act administrativ . Sentința 88/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 88/2009

Ședința publică de la 26 Februarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Lucia Brehar

GREFIER: - -

S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâtul STATUL ROMÂN PRIN AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, având ca obiect anulare act administrativ - decizie de despăgubiri.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta reclamantei, avocat, cu delegație la dosar, lipsă fiind pârâta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentanta reclamantei arată că, în urma demersurilor efectuate, i s-a comunicat telefonic faptul că recursul declarat de, împotriva sentinței Curții de Apel Cluj, prin care s-a dispus anularea Deciziei nr. 145/2008, prin care a fost modificată Decizia nr. 1455/2007 cu privire la titlul de conversie, recurs aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost admis, cu consecința casării în tot a hotărârii pronunțate pe fond. Arată că nu a fost în măsură să depună la dosar în scris soluția pronunțată.

Nemaifiind alte cereri de solicitat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea plângerii.

Reprezentanta reclamantei solicită admiterea plângerii așa cum a fost formulată, anularea Deciziei cu nr. 1380/2008 a, cu privire la titlul de plată și obligarea pârâtei la emiterea în favoarea relamantei a unui nou titlu de plată pentru suma de 500.000 lei(RON). De asemenea, obligarea pârâtei la respectarea numărului de ordine 02160 pentru plata în numerar, fără cheltuieli de judecată.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Prin acțiunea înregistrată la 21.11.2008, reclamanta a chemat în judecată Statul Român prin Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, solicitând anularea deciziei 1380/8.10.2008 emisă de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților prin care s-a emis titlu de plată pentru suma de 166.666,66 lei și obligarea pârâtului să emită în favoarea reclamantei titlu de plată pentru suma de 500.000 lei, sau modificarea deciziei nr. 1380/08.10.2008 de la 166.666,66 lei la suma de 500.000 lei.

În motivare s- învederat că, în baza sentinței nr. 958/24.06.2005 a Tribunalului Sălaj, primarul municipiului Zae mis dispoziția 432/1.03.2006 de acordare a măsurii reparatorii în echivalent în sumă de 581.950 Ron, pentru cota de 1/3 parte din imobilele înscrise în CF 2325 și 1977 Z, iar Comisia Centrală pentru stabilirea despăgubirilor, prin decizia nr. 1015/25.07.2006 i-a emis reclamantei titlu de despăgubire în cuantum de 591.950 lei.

Reclamanta mai arată că a înregistrat la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților opțiunea nr. 02160/29.11.2007, că prin decizia nr. 1455/13.12.2007 (fila 10) s-a emis titlu de conversie în cuantum de 81.950 lei, iar prin decizia nr. 145/10.03.2008 (fila 11) s-a modificat decizia anterioară, în sensul emiterii titlului de conversie pentru 415.283,34 lei, diminuându-se suma de plată efectivă la 166.666,66 lei.

Reclamanta a atacat în contencios administrativ decizia nr. 145/10.03.2008, acțiunea fiindu-i admisă în parte, iar la data înregistrării prezentei acțiuni - 21.11.2008 - recursul împotriva sentinței nr. 555/10.07.2008 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, fiind pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Acțiunea în contencios administrativ vizează anularea deciziei 1380/8.10.2008 ( fila 5), prin care reclamantei i s-a emis titlu de plată pentru suma de 166.666,66 lei și în baza căreia i-a fost virată în cont suma de 83.333,33 lei.

Se susține că această decizie împreună cu decizia 145/10.03.2008 de modificare a deciziei 1455/13.12.2007 sunt nelegale și totodată că, din verificările efectuate pe internet rezultă că în prezent s- ajuns la numărul 2498, numărul de ordine al reclamantei fiind depășit ceea ce face ca cererea să nu fie prematură.

Prin întâmpinarea înregistrată la 18.12.2008 ( filele 20-25 ), Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a invocat - în temeiul art. 7 din Legea nr. 554/2004 - excepția lipsei procedurii prealabile, iar pe fond solicitat respingerea acțiunii.

Analizând acțiunea, Curtea reține următoarele:

Potrivit art. 7 din Legea nr. 554/2004 "Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia."

De asemenea, art. 19 din Legea nr. 274/2005 prevede că " (1) Deciziile adoptate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pot fi atacate în condițiile <LLNK 12004 554 10 201 0 47>Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, în contradictoriu cu statul, reprezentat prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Plângerea suspendă exercițiul dreptului de opțiune asupra titlului de despăgubire al titularului.

(2) Valorificarea titlurilor de despăgubire se face numai după finalizarea procedurii administrative prealabile sau, după caz, după rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii judecătorești prin care plângerea formulată în temeiul alin. (1) a fost respinsă, în cazul în care procedura administrativă a fost urmată de o procedură judecătorească.

(3) În cazul în care, după parcurgerea procedurii administrative prealabile sau, după caz, după parcurgerea procedurii în fața instanței judecătorești, a fost acordată o sumă mai mare decât cea stabilită în titlul de despăgubire inițial emis, decizia reprezentând titlul de despăgubire aferent diferenței cuvenite se emite de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. După emiterea respectivei decizii, reprezentând titlul de despăgubire emis în completare, se urmează procedura prevăzută la capitolul V^1."

Trimiterea la dispozițiile legii contenciosului administrativ semnifică aplicarea corespunzătoare și a prevederilor cuprinse în aceasta, relativ la obligativitatea parcurgerii recursului grațios, care, în ipoteza dată în speță era obligatorie.

Pe de altă parte se va reține că, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul declarat de împotriva sentinței nr. 555/10.07.2008 a Curții de Apel Cluj, prin care s-a respins acțiunea de anulare a deciziei nr. 145/10.03.2008, și care a modificat art. 1 din Decizia nr. 1455/13.12.2007, reprezentând titlu de conversie.

Astfel, prin decizia cu nr. 145/10.03.2008 s-a emis s-a emis titlul de conversie în cuantum de 415.283,34 lei, reprezentând un număr total de 415.283 acțiuni la o valoare nominală de 1 leu.

Respingerea irevocabilă a acțiunii prin care s-a solicitat anularea acestei decizii, cu alte cuvinte menținerea acesteia ca fiind legală, nu poate conduce decât la soluția respingerii și a acțiunii de față, ce are ca obiect anularea deciziei nr. 1380/08.10.2008, prin care s-a emis titlul de plată pentru diferența dintre suma de 581.950 pentru care s-a emis titlu de despăgubire prin decizia nr. 1015/25.07.2006 și suma de 415.283,34 lei, pentru care s-a emis titlu de conversie, întrucât decizia cu nr. 145/10.03.2008 stă la baza emiterii deciziei nr. 1380/08.10.2008, atacată în prezenta cauză.

În baza considerentelor mai sus reținute, urmează ca acțiunea reclamantei să fie respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge acțiunea formulată de reclamanta - cu domiciliul ales în C-N-/2 județul C împotriva pârâtului STATUL ROMÂN prin AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR cu sediul în B- sector 1.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 26 februarie 2009.

PREȘEDINTE GREFIER

- - - -

Președinte:Lucia Brehar
Judecători:Lucia Brehar

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Sentința 88/2009. Curtea de Apel Cluj