Anulare act administrativ . Decizia 884/2009. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia nr. 884/R/2009 Dosar nr-

Ședința publică de la 21 decembrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Clara Elena Ciapă

JUDECĂTORI: Clara Elena Ciapă, Maria Ioniche Lorența

- -

GREFIER -

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta - - împotriva sentinței civile nr. 822/.10.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr-, având ca obiect refuz acordare drepturi.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților

Procedura îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 15 decembrie 2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 18 decembrie 2009 și apoi din lipsă de timp pentru data de 21 decembrie 2009.

CURTEA,

Asupra recursului de față,constată că:

La data de 4.06.2009, reclamanta - - B, a chemat în judecată pe pârâta ARR- Agenția Autoritatea Rutieră Română B, solicitând anularea Deciziei nr. 2951/26.05.2009, emisă de pârâtă și suspendarea executării Devizei cu numărul de mai sus.

Acțiunea reclamantei a format obiectul dosarului nr- a Tribunalului Brașov.

În acest dosar, instanța de fond a pronunțat sentința civilă nr. 822/-/7.10.2009, prin care a dispus următoarele:s-a respins acțiunea formulată de reclamanta - - B, împotriva pârâtei AUTORITATEA RUTIERĂ ROMÂNĂ. A fost obligată reclamanta să plătească pârâtei suma de 104,80 lei, cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut în fapt și în drept următoarele:

Prin Decizia nr.2951/26.05.2009, Autoritatea Rutieră Română - Agenția B, a dispus suspendarea licenței pentru activități conexe transportului rutier-activități desfășurate de autogară seria - nr.- pe o perioadă de 30 de zile, în temeiul prevederilor art. 40 alin.4 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 109/2005, art. 109/2005, art. 132 lit. b și art. 130 alin.1-2 din Ordinul nr.1892/2006.

Măsura suspendării licenței a fost luată ca urmare a controalelor efectuate de pârâtă la data de 3.03.2009, 23.03.2009 și 22.05.2009 în temeiul prevederilor art.40 al.4 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 109/2005 modificată coroborate cu art. 132 lit. b din Normele privind organizarea și efectuarea transporturilor rutiere aprobate prin nr.1892/2006.

Urmare acestor controale s-a constatat că în Autogara 1 B, deținută de - -, lipsesc afișajele la peroanele de plecare/sosire a curselor, faptă ce constituie abatere, pentru care, la a treia repetare, conform art. 132 lit. b din nr.1892/2006 cu modificările și completările ulterioare, se aplică măsura suspendării licenței pentru activități conexe - autogară pe o perioadă de 30 de zile.

Atât notele de constatare, procesele-verbale de constatare a contravențiilor ca și fișa privind inspecția au fost semnate fără obiecțiuni de către reprezentantul reclamantei.

A fost înlăturată ca irelevantă susținerea reclamantei privind nesoluționarea plângerilor acestea având un regim juridic diferit.

Ca urmare, instanța de fond a apreciat că măsura suspendării licenței este temeinică și legală raportat la situația de fapt constatată neexistând vreun motiv de nulitate al actului atacat, sens în care a fost respinsă cererea ca nefondată.

S-a respins și excepția prematurității formulării cererii, nefiind obligatorie soluționarea în prealabil a plângerii prealabile, dreptul la acțiune al reclamantei fiind născut și actual.

S-a făcut și aplicarea prevederilor art. 274 Cod procedură civilă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen legal reclamanta - - B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursului declarat în cauză și modificarea sentinței civile atacate, în sensul admiterii acțiunii formulate de reclamantă.

În dezvoltarea criticilor de recurs se arată că hotărârea instanței de fond este nelegală deoarece:

În mod greșit instanța de fond a apreciat probele de la dosar, iar hotărârea dată de instanță s-a făcut cu încălcarea prevederilor legale și interpretarea eronată a probelor și-a dispozițiilor legale aplicabile în cauză.

Se susține că, decizia emisă de pârâtă nu a fost legală și că de fapt nu au fost trei note de constatare, fapte prevăzute de art. 159 alin. 2 din Ordinul nr. 1892/2006, pentru a se putea dispune sancționarea suspendarea licitației, ca atare Decizia nr. 2591/26.05.2009 a ARR - Agenția Autoritatea Rutieră Română B, este nelegală, iar instanța nu a ținut cont de prevederile legale.

Recurenta a susținut că: la momentul încheierii actului administrativ sancționar (decizia nr. 2951/26.05.2009) nu erau îndeplinite dispozițiile legale (art. 130 și 132 din Ordinul nr. 1892/2006) în vederea dispunerii sancțiunii suspendării licenței de autogară, putându-se pune în discuție cel mult existența a două abateri, astfel atât decizia atacată cât și hotărârea instanței de fond sunt nelegale;

Mai mult decât atât, învederează că legiuitorul nu a înțeles să sancționeze lipsa/ neremedierea deficiențelor constatate, deoarece atunci când a înțeles să o facă a menționat în mod expres acest fapt, așa cum reiese din dispozițiile art. 132 lit. f) din Ordinul nr. 1892/2006: "f) reclamații din partea publicului călător privind nerespectarea serviciilor desfășurate de autogară, verificate și confirmate, și neremedierea de către întreprindere, în termenul stabilit de agenția teritorială a Autorității Rutiere Române -, a aspectelor semnalate în reclamații."

Cu privire la înscrisurile încheiate cu ocazia contractelor, a făcut precizările următoare:

Așa cu a arătat și la instanța de fond, în baza notelor de constatare încheiate cu ocazia efectuării controalelor, Autoritatea Rutieră Română a întocmit și acte administrative, respectiv două procese verbale de contravenție (PVC seria - nr. 125 328/03.03.2009 - întocmit în baza Notei de Constatare nr. 1278/03.03.2009 și PVC seria - nr. 0125 321/26.05.2009 întocmit în baza Notei de Constare nr. 2824/22.05.2009).

Având în vedere că atacarea acestor acte administrative se face potrivit procedurii speciale, reglementată de Ordonanța Guvernului nr.2/2001, societatea reclamantă a acționat în consecință, procedând potrivit dispozițiilor acestui act normativ.

Astfel, instanța de judecată a fost investită în vederea cercetării legalității acestor procese verbale, împrejurare în care ea trebuia să se pronunțe asupra existenței/inexistenței faptei.

Raportat la această împrejurare, precum și la dispozițiile art. 31 alin.3 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 apreciază că în mod netemeinic instanța de fond a înlăturat această apărare a societății reclamante, deoarece:

Raportat la dispozițiile legale (art. 132 din Ordinul nr. 1892/2006) rezultă că prin notele de constatare încheiate cu ocazia controlului s-a constat săvârșirea unor fapte (abateri).

Având în vedere hotărârea instanței de fond, urmează să se înțeleagă că, în opinia instanței de fond, fie că privitor la săvârșirea faptei nu se poate face dovada contrară - teză care nu poate fi primită, o astfel de soluție fiind neconstituțională, fie că indiferent de soluția pronunțată cu ocazia soluționării proceselor-verbale de contravenție fapta va exista ca temei al emiterii deciziei de suspendare a licenței de autogară.

Nu se poate accepta nici această ipoteză, întrucât fapta este unică, aceasta există sau nu ori este săvârșită în condiții care nu sunt imputabile, aspecte care însă vor fi cercetate de către instanța de judecată, sens în care a arată că a admite teza contrară ar însemna să nege rolul instanței de judecată sau de apune la îndoială o anumită procedură (cea reglementată de Ordonanța Guvernului nr. 2/2001), ceea ce este inadmisibil.

Recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și pronunțarea unei hotărâri prin care instanța să dispună anularea Deciziei nr. 2951/26.05.2009 emisă de ARR - Agenția Autoritatea Rutieră Română

Recursul a fost legal timbrat.

În drept, s-au invocat dispozițiile Legii nr. 554/2004, Ordinul nr. 1892/2006, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 109/2005 și Ordonanța Guvernului nr. 2/2001.

În cauză, reclamanta recurentă a depus Concluzii scrise, în sensul admiterii recursului (25 -30 dosar).

La rândul său, pârâta intimată Autoritatea Rutieră Română Bad epus Concluzii scrise (15-20 dosar), în sensul respingerii recursului ca nefondat.

Alte înscrisuri în recurs nu s-au depus.

Curtea, examinând actele și lucrările dosarului, sentința civilă nr. 822/-/7.10.2009, a Tribunalului Brașov, prin prisma criticilor de recurs, formulat de reclamanta a - - B, și raportat, la prevederile legale aplicabile văzând și prevederile art. 3041Cod procedură civilă.

Constată recursul ca fondat pentru următoarele considerente:

Obiectul acțiunii de fond a fost anularea Deciziei nr. 2951/26.05.2009, emisă de ARR - Agenția Autoritatea Rutieră Română B, ca fiind nelegală în opinia reclamantei, examinând Decizia cu numărul de mai sus ( 33 dosar fond) raportat la prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 109/2005 și ale Ordinului nr. 1892/2006, față de probele administrate în cauză, instanța de recurs, apreciază că probatoriul de la dosarul de fond a fost incomplet nefiind clarificate toate chestiunile privind existența a trei abateri repetate, săvârșite de reclamantă, pentru a putea lua măsura sancționatore de suspendare a licitației pentru activitățile conexe transportului rutier, ca atare se impune clarificarea acestor aspecte, și suplimentarea probatoriului.

Din actele dosarului nu rezultă stadiul soluționării dosarelor aflate pe rolul instanței ce au ca obiect plângerea formulată de reclamantă împotriva procesului verbal de contravenție despre care se face vorbire în Decizia nr. 2951/26.05.2009 a ARR - Agenția Autoritatea Rutieră Română

De altfel, și din înscrisurile depuse de reclamantă la fondul cauzei filele 29 - 32 dosar - rezultă că pe rolul Judecătoriei Brașov, sunt înregistrate plângeri împotriva proceselor verbale de contravenție.

Dosarul nr- cu termen de judecată la data de 12.01.2010, și cu termen la data de 28.01.2010, care nu au fost soluționate definitiv și irevocabil, astfel încât caracterul de abatere, săvârșită de reclamantă, nu este elucidat încât să fie reținute acele fapte din procesul verbal de constatare a contravenției ca și abateri repetate pentru a putea fi analizată legalitatea deciziei ARR - Agenția Autoritatea Rutieră Română B, atacată în dosarul de față.

Mai mult, din actele dosarului nu rezultă trei abateri, ci doar două adateri, fiind numai două Note de constare (34 și 39), iar fișa de inspecție (38), nu echivalează cu Nota de constatare sau cu un proces verbal de contravenție (42,43 dosar fond).

În esență, se reține că instanța de fond a soluționat cauza fără a avea toate elementele probatorii necesare și utile soluționării corecte și legale a cauzei, ceea ce echivalează cu necercetarea cauzei pe fond conform art. 312 pct.5 Cod procedură civilă.

În concluzie, se va admite recursul, constatând ca justificate și legale criticile recurentei privind casarea sentinței civile atacate, fiind aplicabile prevederile art. 312 pct. 5 Cod procedură civilă, și art. 304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă.

În baza art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, se va admite recursul, va casa sentința civilă atacată trimițând cauza spre rejudecare aceleași instanțe.

Cu ocazia rejudecării cauzei pe fond, instanța va avea în vedere completarea probatoriului și toate criticile din recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de reclamanta - - B împotriva sentinței civile nr 822/-/7.10.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr - pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, Tribunalul Brașov.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 21.12.2009.

Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 2: Maria Ioniche Lorența

- - - - - -

Grefier,

Red. I - 30.12.2009

Dact. 6.01.2009/2 ex.

Jud. fond. - T

Președinte:Clara Elena Ciapă
Judecători:Clara Elena Ciapă, Maria Ioniche Lorența

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Decizia 884/2009. Curtea de Apel Brasov