Anulare act administrativ . Decizia 93/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 93/CA
Ședința publică de la 02 martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Violeta Elena Pinte
JUDECĂTOR 2: Dan Mircea Tăbâltoc
Judecător: -
Grefier:
Pe rol fiind judecarea recursurilor formulate de recurentele - intimate SC "" SRL, SC "" SRL - Punct de Lucru I și SC SRL - Punct de lucru Bârlad și de intimata - recurentă Direcția Generală a Finanțelor Publice V - în numele și pentru împotriva sentinței civile nr.213/CA/08.09.2008 a Tribunalului Vaslui pronunțată în dosarul nr- având ca obiect anulare act administrativ restituire taxă de primă înmatriculare.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că pricina a avut termen de soluționare la data de 23 februarie 2009, lucrările efectuate în acea zi fiind consemnate în încheierea din acea zi, parte integrantă din prezenta hotărâre.
Din lipsă de timp pentru deliberare și pentru a se da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, 2 martie 2009.
După deliberare;
CURTEA DE APEL:
Asupra recursurilor de față;
Prin sentința civilă nr. 213/CA din 08 septembrie 2008, Tribunalul Vasluia admis în parte cererea formulată de reclamanta "" în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice, dispunând anularea adresei nr. 2113 din 31.03.2008, emisă de și obligând pârâta să restituie reclamantei diferența dintre taxa specială pentru autoturisme și autovehicule achitată, în sumă de 29.702,21 lei, și taxa de poluare pentru autovehicule, instituită prin nr.OUG 50/2008, precum și să plătească dobânzile legale, de la data achitării și până la data restituirii, plus suma de 43,6 lei cheltuieli de judecată, prin încheierea din 12.09.2008 respingându-se cererea formulată de reclamantă contra pârâtei
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că reclamanta a chemat în judecată pe pârâte, invocând încălcarea dispozițiilor art. 90 paragraf 1 din Tratatul Comunității Europene, că el a achitat taxa specială prev. de art. 2141alin. 3 din Codul fiscal și că împotriva actului administrativ fiscal vătămător s-a formulat plângere prealabilă, în condițiile Legii contenciosului administrativ.
S-a mai reținut că, ulterior plății taxei contestate, prin nr.OUG 50/2008, ce a intrat în vigoare la data de 01 iulie 2008, fost stabilit cadrul legal pentru restituirea taxei speciale, ca diferență între suma achitată cu acest titlu și suma datorată cu titlu de taxă pe poluare pentru autovehicule, și că reclamanta avea posibilitatea să solicite restituirea taxei în condițiile prevăzute de Ordinul nr. 986/2008, considerând ca lipsit de relevanță faptul că cererea de chemare în judecată a fost formulată înaintea intrării în vigoare a actului normativ menționat.
Constatând că reclamanta nu înțelege să urmeze această procedură, prima instanță a admis în parte acțiunea, anulând adresa nr. 2113 din 31 martie 2008 și obligând pârâta să restituie reclamantei diferența de taxă, cu dobânda legală, respingându-se cererea formulată împotriva pârâtei V, pe motiv că aceasta nu a fost implicată în perceperea taxei de primă înmatriculare.
Împotriva acestei sentințe au introdus recurs reclamanta "" și V, în numele și pentru pârâta Administrația Finanțelor Publice. Reclamanta critică hotărârea primei instanțe pe motiv că s-a ignorat faptul că, la data introducerii acțiunii, erau în vigoare disp. art. 2141-2143din Codul fiscal, că întreaga sa apărare s-a întemeiat pe afirmarea nelegalității și discriminării cauzate prin aceste prevederi contrare Constituției României și Tratatului Comunității Europene, că în mod greșit s-a făcut aplicațiunea disp. nr.OUG 50/2008, considerând că tribunalul nu numai că și-a depășit atribuțiile, dar s-a pronunțat asupra unui aspect nesolicitat, ce depășește limitele cererii cu a cărei soluționare a fost investit, acordând ceea ce nu a cerut, solicitându-se casarea în totalitate a hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Pârâta, critică, la rândul său, hotărârea primei instanțe pe motiv că în mod nejustificat a obligat-o la plata dobânzii și a cheltuielilor de judecată, întrucât nr.OUG 50/2008 nu prevede acordarea de dobânzi pentru sumele ce urmează a fi restituite.
Recurenta-intimată "" a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului promovat de pârâtă, pe motiv că neacordarea dobânzilor ar fi echivalat cu o încălcare a principiului reparării integrale a prejudiciului.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului,prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea constată următoarele:
Acțiunea în anulare a fost promovată după ce a comunicat contribuabilului, la data de 31.03.2008,că "nu dispune de cadru legal care să permită restituirea sumelor încasate", dată la care nr.OUG 50/2008 nu fusese elaborată și publicată în Monitorul Oficial.
Reclamanta nu și-a modificat obiectul acțiunii și nici temeiurile de drept pe care aceasta se întemeia, atât prin cererea introductivă, cât și prin concluziile scrise depuse susținându-se că "suma plătită cu titlu de taxă specială auto nu a fost datorată potrivit legislației comunitare".
Ca atare, atâta timp cât reclamanta nu a formulat o cerere de restituire în condițiile prev. de art. 11 din nr.OUG 50/2008, prima instanță nu putea să cerceteze și să soluționeze acțiunea prin prisma unui act normativ ce nu era în vigoare la data nașterii raportului juridic și respectiv la data promovării acțiunii, investirea sa vizând în mod explicit controlul concordanței disp. art. 2141-2143din Legea nr. 571/2003 cu prevederile art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României și respectiv cu prev. art. 25, 28, 90 par. 1 din Tratatul, întrucât altfel s-ar ajunge la schimbarea înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al actului de sesizare și la încălcarea principiului disponibilității.
Mai mult decât atât, fiind necontestat faptul că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost percepută în baza și în condițiile stabilite de Codul fiscal, și că raportul juridic născut din încasarea acestei taxe este un raport fiscal, cercetarea acțiunii trebuia făcută în primul rând prin prisma dispozițiilor Codului d e procedură fiscală, care reglementează drepturile și obligațiile părților privitor la administrarea impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat.
Ori, sub acest aspect, prima instanță nu a verificat dacă actul a cărui anulare s-a cerut prin acțiune are valoarea unui act administrativ fiscal, în înțelesul dat acestui termen de art. 41 din nr.OG 92/2003 și nici nu a stabilit care este cadrul procesual ales de reclamantă pentru realizarea dreptului său, nefăcându-se cuvenita distincție între normele de drept procesual, stabilite pentru recunoașterea și valorificarea dreptului, și normele de drept material, ce priveau chestiunea concordanței disp. art. 2141-2143din Codul fiscal cu prevederile constituționale și cele ale Tratatului la care România este parte.
Neprocedându-se astfel, Curtea consideră că prima instanță nu a stabilit în mod corect cadrul procesual în care reclamanta putea să-și valorifice dreptul și nici dacă sesizarea sa s-a făcut cu respectarea dispozițiilor Codului d e procedură fiscală, care guvernează, din punct de vedere al dreptului procesual, litigiul dintre părți, omițându-se chiar și să se ceară reclamantei să arate care din situațiile prevăzute de nr.OG 92/2003 înțelege să le evoce ca temei al acțiunii și, în raport de acest cadru procesual, să se stabilească dacă acțiunea a fost introdusă în condițiile impuse de actul normativ citat.
De altfel, nu s-a verificat nici dacă au fost respectate prevederile Ordinului nr. 418/2007 al ministrului finanțelor și nici nu s-a stabilit care este actul administrativ fiscal prin care obligația a fost stabilită și în raport de acesta, care era procedura legală de contestare, chestiune de care depindea însăși verificarea legalei investiri a instanței.
Ca atare, constatând că nu a fost stabilit cadrul procesual aplicabil în cauză și că nu s-a clarificat pe deplin situația de fapt, Curtea, având în vedere necesitatea clarificării obiectului și temeiurilor acțiunii, a stabilirii cadrului procesual aplicabil și a completării probatoriului, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, va admite recursul părților, va casa hotărârea atacată și va reține cauza în vederea rejudecării ei în fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul introdus de reclamanta "" și de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului V, în numele și pentru pârâta Administrația Finanțelor Publice a orașului, împotriva sentinței civile nr. 213/CA din 08 septembrie 2008 Tribunalului Vaslui, sentință pe care o casează.
Reține cauza în vederea rejudecării ei în fond.
Fixează termen de judecată la data de 13 aprilie 2009, pentru care se vor cita părțile.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 02 martie 2009.-
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- -
Grefier,
-
Red. -
Tehnored.
Tribunalul Vaslui:
06.03.2009
2 ex.-
Președinte:Violeta Elena PinteJudecători:Violeta Elena Pinte, Dan Mircea Tăbâltoc
