Alte cereri. Decizia 37/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 37/CA
Ședința publică de la 02 martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Aurelia Gheorghe
Grefier: - -
Pe rol fiind judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanta Asociația în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Resurse Minerale, intervenient în numele altei persoane " Montană ", intervenient în numele altei persoane CA. D, având ca obiect alte cereri.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care arată că dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 16.02.2009 care au fost cuprinse în încheierea din acea zi, parte integrantă din prezenta, când din lipsă de timp pentru deliberare și pentru a se da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, s-a amânat pronunțarea pentru, 23.02.2009, respectiv pentru astăzi, 02.03.2009.
CURTEA DE APEL,
Asupra cauzei de contencios administrativ de față;
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Alba sub nr.525/57/27.03.2007, reclamanta Asociația Montană a chemat în judecată Agenția Națională pentru Resurse Minerale B pentru a se dispune:
- constatarea refuzului nejustificat al pârâtei de a anula în temeiul art.34 a) din Legea Minelor 85/2003, licența de concesiune pentru exploatarea minereurilor auto-argentifere din perimetrul Montană, județul A, nr.47/1999, încheiată între Agenția Națională pentru Resurse Minerale și Compania Națională a Cuprului, și Fierului "" SA D și aprobată prin HG 458/1999;
- obligarea pârâtei la retragerea (anularea) licenței de concesiune pentru exploatarea minereurilor auro-argentifere din perimetrul Montană, județul A nr.47/1999, sus-evocată.
În subsidiar s-a solicitat constatarea nulității licenței de concesiune pentru exploatarea minereurilor auro-argentifere din perimetrul Montană nr.47/1999, cerere la care reclamanta renunță conform încheierii de ședință din 15.06.2007 (fila 72 dosar).
Motivează reclamanta că prin decizia 768/2006 a Curții de Apel Alba, Garda Națională de Mediu, Comisariatul Județean Aaf ost obligat să emită procesul-verbal de sancționare a SC D SA pentru efectuarea de lucrări miniere de exploatare în perimetrul Montană, fără a fi solicitat și obținut în prealabil autorizație de mediu, conduită ce se constituie ca o contravenție conform art.83 al.1 lit. a), coroborat cu art.80 lit. a) din Legea Mediului 137/1995 cu modificările ulterioare.
Urmare acestei decizii, - Comisariatul Județean Aae mis pe seama SA D, Filiala, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției seria C nr.05209/8.05.2006.
Cu adresa 453/29.05.2006, completată cu adeverința 485/28.06.2006, reclamanta a notificat cu solicitarea de a se proceda la aplicarea prevederilor art.34 lit. a) din Legea Minelor nr.85/2003, constând în sancționarea prevăzută expres de lege, de anulare a licenței de concesiune 47/2009 aprobată prin HG458/1999.
Consideră reclamanta că își justifică în cauză calitatea procesuală activă și respectiv interesul, pe faptul că fiind o organizație nonguvernamentală, formată din locuitorii zonei, direct afectați de lucrările miniere de suprafață efectuate fără autorizațiile legale, în favoarea sa operând prezumția prevăzută de art.20 pct.6 din Legea 265/2006 de aprobare a OUG195/2005 pentru protecția mediului, ce se coroborează cu art.7 din statutul Asociației.
Plângerea prealabilă prevăzută de legea contenciosului administrativ a fost expediată la 2.08.2006, la care i s-a răspuns cu adresa pârâtei 6858/20.09.2006.
Solicită așadar ca, în conformitate cu art.34 lit. a) din Legea 85/2003 a minelor, art.1 și 8 din Legea 554/2004, coroborată cu art.35 Constituție și art.8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și jurisprudența acesteia, să-i fie admisă acțiunea așa cum a fost formulată.
La primul termen de judecată în cauză a formulat cerere de intervenție în interesul pârâtei, SC Montană SA, prin care formulează, prioritar, următoarele excepții:
- inadmisibilitatea cererii de anulare a de concesiune, în raport de principiul coparticipării procesuale necesare, motivat de faptul că, deși intervenienta este parte în contractul de concesiune supus cenzurii instanței, reclamanta nu a înțeles să formuleze acțiunea și în contradictoriu cu această societate și nici nu a solicitat ulterior introducerea sa în cauză;
- inadmisibilitatea acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile prevăzută de art.7 pct.6 din Legea 554/2004, coroborate cu prevederile art.7201Cod procedură civilă, în raport de care reclamanta avea obligația de comunicare a pretențiilor sale către toate părțile din contenciosul administrativ, și să le convoace în vederea realizării concilierii directe, iar nu să se limiteze la formularea unei proceduri prealabile adresate organului administrativ, cum a procedat în cauză;
- inadmisibilitatea cererii de obligare a pârâtei la retragerea (anularea) Montană, întrucât o astfel de măsură nu poate fi dispusă de instanța de contencios administrativ, care conform art.18 al.1 din Legea contenciosului administrativ poate proceda doar la "anularea în tot sau în parte" a unui act administrativ, la obligarea autorității publice să emită un act administrativ, ori să elibereze un certificat pe când în speță se urmărește ca pârâta să fie obligată a adopta o anumită conduită, respectiv cea privind "retragerea/anularea", în loc să-i solicite direct anularea actelor pretins nelegale; - prin concluziile scrise depuse în termenul de pronunțare, intervenienta și-a motivat excepția de inadmisibilitate a acțiunii și prin prisma faptului că reclamanta este un terț față de contractul în litigiu, nefiind îndreptățită a solicita protejarea unui interes public aflat în patrimoniul, ce deține atribuții legale și exclusive în acest sens conferite prin lege, situație în care, intervenția instanței de judecată, cu scopul substituirii în voința autorității privind rezilierea unui contract în care este parte, având semnificația unei încălcări a principiului separării puterilor în stat, consacrat de Constituția României;
- tardivitatea formulării cererii de anulare a actului administrativ, raportat termenului de 1 an prevăzut de art.11 al.2 din legea contenciosului administrativ, având în vedere faptul că data perfectării contractului de concesiune în litigiu este 21.12.1998, iar acțiunea înregistrată la 27.03.2007 se vădește a fi introdusă cu depășirea evidentă a termenului de decădere de 1 an sus-evocat.
Prin concluziile scrise depuse la dosar în termenul de pronunțare, intervenienta își completează motivația privind tardivitatea formulării acțiunii reclamantei, prin raportare și la data la care aceasta a luat cunoștință de pretinsul refuz nejustificat al autorității, respectiv 21.07.2006, cu adresa 6415/20.07.2006, față de care acțiunea înregistrată la instanță la 27.03.2007 apare ca fiind depusă cu depășirea termenului de 6 luni prevăzut de art.11 al.1 din Legea 554/2004.
- lipsa calității procesuale active a reclamantei, raportat prevederilor art.1 al.1 legea contenciosului administrativ, coroborat cu art.52 Constituție, în considerarea cărora nu este suficientă simpla invocare a unui interes public pretins vătămat, fără indicarea în concret a pretinsului drept subiectiv și fără a dovedi că acționează în numele colectivităților din comunele Montană și, respectiv a faptului că acționează în numele unui procent semnificativ al colectivităților în discuție;
- lipsa de interes a reclamantei în promovarea cererii de anulare a licenței Montană, respectiv justificarea interesului personal, legitim, actual și direct în patrimoniul propriu, iar nu unul "general" al respectării legii, fără arătarea folosului practic obținut prin admiterea acțiunii de față, având în vedere că prin emiterea actelor a căror revocare (anulare) o solicită, nu a fost afectat vreun drept al acesteia asupra mediului.
Pe fondul cauzei se solicită respingerea ca nefondată a acțiunii întrucât licența în litigiu a fost obținută sub imperiul Legii 61/1998, ce nu prevedea obligativitatea obținerii acordului de mediu pentru începerea activităților miniere, condițiile de perfectare a licenței rămânând valabile pe toată durata de valabilitate a acesteia, astfel cum se prevede în art.11 al.2 din Legea minelor nr.61/1998, reluate și în art.21 al.2 din noua Lege a minelor, nr.85/2003.
De asemeni, măsura anulării licenței în litigiu poate fi dispusă doar de, prin organele proprii, atunci când constată săvârșirea vreunei contravenții prevăzută de legea minelor, iar nu la cea privind protecția mediului, ulterior notificării titularului efectuată de însăși, conform competențelor legale, iar nu de terți, cum s-a procedat în cauză.
Pârâta prin întâmpinare invocă la rândul său excepția tardivității formulării acțiunii, raportat prevederilor art.11 al.(1) din legea contenciosului administrativ, pe fondul cauzei considerând ca nefondată acțiunea reclamantei, întrucât în speță nu sunt întrunite condițiile de anulare a unei licențe de concesiune prevăzute expres de art.34 lit. a) coroborat cu art.22 din Legea minelor 85/2003, respectiv cu prevederile art.107 din Normele de aplicare a acestei legi, având în vedere că licența în litigiu fusese emisă pentru exploatare încheiată prin acordare directă, conform art.46 din Legea minelor 61/1998, respectiv art.60 al.(3) din Legea minelor 85/2003. În cazul acestor titulari nu se mai pune așadar problema autorizării începerii activității miniere, din moment ce aceste activități fuseseră deja autorizate și avizate anterior apariției acestor acte normative.
Totodată, contravenția evocată de reclamantă nu este stabilită și sancționată de Legea minelor 85/2003, nu a fost aplicată titularului licenței, ci unei terțe persoane, în realitate neexistând vreo notificare emisă de autoritatea competentă care să fi fost transmisă titularului licenței, în condițiile legii, având în vedere că titularului licenței - intervenienta SC Montană SA - nu-i incumbă obligația de autorizare a începerii activităților miniere, astfel de activități aflându-se deja în desfășurare la momentul obținerii licenței, așa cum s-a arătat mai sus.
La termenul din 6.07.2007 este depusă în cauză o cerere de intervenție în interesul pârâtei, formulată de Compania Națională a Cuprului, și Fierului " SA D" (), în care sunt reiterate excepțiile de inadmisibilitate a cererii de obligare a la revocarea (anularea) Montană, a lipsei procedurii prealabile prevăzută de art.7 pct.6 Legea 554/2004, a tardivității în raport de prevederile art.11 al.2 Legea contenciosului administrativ, a lipsei de interes și de capacitate procesuală activă a reclamantei. Pe fond sunt invocate motivele de netemeinicie a acțiunii susținute și de intervenienta SC Montană SA.
Prin încheierea Curții de Apel Alba I nr.12/F/CC/5.11.2008 se dispune scoaterea de pe rol a cauzei și trimiterea dosarului Curții de APEL IAȘI, urmare admiterii cererii de strămutare prin încheierea Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.3812/30.10.2008, dosar -, cauza fiind reînregistrată la nr.1002/45/12.11.2008.
În fața acestei instanțe au fost depuse la dosar cereri de intervenție în interesul pârâtei și de intervenientele Asociația Pro Montană cu sediul în comuna Montană, Asociația Pro Montană, cu sediul în comuna Montană, Sindicatul " " cu sediul în Montană, acestea reiterând prin motivația cererilor respective, excepțiile dirimante invocate și de intervenientele SC Montană SA, iar pe fond netemeinicia acțiunii reclamantei.
Prin încheierea de ședință din 26.01.2009, instanța a admis în principiu cererile de intervenție în interesul pârâtei formulate de SA D, Asociația Pro Montană, Asociația Pro Montană și Sindicatul " ", toate cu sediul în Montană.
Verificând prioritar excepțiile dirimante invocate de intervenientele în interesul pârâtei, excepții ce fac inutilă abordarea fondului litigios, Curtea reține următoarele:
- excepția privind tardivitatea formulării acțiunii, având ca obiect refuzul nejustificat al unei autorități (pârâta ) de a-i soluționa favorabil cererea de anulare a licențelor de concesiune, emise unor terțe persoane se vădește a fi întemeiată, întrucât: reclamanta a investit organul administrativ () cu soluționarea cererii sale de anulare a licenței în litigiu, cu adresa (notificarea) nr.453/29.05.2006, completată prin adresa 485/28.06.2006, la care a primit răspuns cu adresa 6415/20.07.2006 (expediată la 21.07.2006, fila 10 dosar -), în sensul refuzului de a da curs solicitării.
Articolul 11 al.1 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ prevede ca termen de sesizare a instanței pentru "cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ" - ipoteză ce se regăsește în cauză -, termenul este de "6 luni de la: b) data comunicării refuzului nejustificat de soluționare a cererii".
Ipoteza prevăzută de lit. b) estealternativăcu cea de la lit. a) a textului art.11 din Legea contenciosului administrativ (a comunicării răspunsului la procedura prealabilă) iarnu cumulativă, interpretarea logică fiind aceea că primirea unui refuz expres din partea unei autorități administrative, face inutilă parcurgerea și a procedurii prealabile, a cărei rațiune derivă tocmai din dezideratul aflării de către persoana interesată, a poziției autorității în privința dreptului recunoscut de lege și pretins vătămat, deziderat atins deja prin primirea refuzului sus-menționat.
Ori, reclamanta recunoaște expres primirea adresei de refuz a pârâtei nr.6415/20.07.2006, la data de 25.07.2006 (recunoaștere cuprinsă în finalul procedurii prealabile, fila 15 dosar -), astfel că termenul de prescripție prevăzut de art.11 al.1 din Legea contenciosului administrativ expira la 25.01.2007, iar acțiunea reclamantei este expediată abia la 21.03.2007, fără ca aceasta să fi invocat vreun "motiv temeinic" pentru eventuala prelungire a lui, în condițiile art.11 al.(2) din lege.
- chiar dacă s-ar trece peste această excepție procedurală, Curtea reține că în speță operează și prezumția lucrului judecat, în raport de sentința civilă 811/20.03.2007 a Curții de Apel București rămasă irevocabilă prin decizia 431/5.02.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, față de dispozițiile art.1201 cod civil (excepție ce privește fondul litigios).
În acest sens, Curtea reține că, astfel cum rezultă din petitul acțiunii reclamantei Asociația Montană, din dosarul Curții de Apel București - (fila 111 dosar -) aceasta a chemat în judecată pârâta B pentru a fi obligată tot la "retragerea (anularea) licenței de concesiune pentru exploatarea minereurilor auro-argentifere din perimetrul Montană, județul A nr.47/1999, încheiată între și SA, aprobată prin HG 458/1999".
S-a susținut de reclamanta din cele două cauze, că se impune luarea măsurii solicitate prin acțiune - măsură prevăzută de art.34 din Legea 85/2003 - motivat de faptul că intervenienta SA Daf ost sancționată pentru nerespectarea obligațiilor prevăzute la art.83 al.(1) lit. a) și al.2 lit. a) din Legea protecției mediului nr.137/1995 cu modificările ulterioare.
Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia 431/5.02.2008, din dosarul său cu nr- a reținut expres cu privire la raportul juridic dedus judecății, "Contravențiile invocate de reclamantă sunt constatate de către alte organe decât, organ competent potrivit Legii 85/2003 să controleze respectarea de către titular a prevederilor de licență.
Întrucât aspectele reținute prin cele două procese verbale de contravenție nu se încadrează în situațiile prevăzute expres de dispozițiile art.34 lit. "a-h" din Legea 85/2003, în mod corect a apreciat instanța de fond legalitatea refuzului pârâtei de a dispune anularea licenței nr.47/1999.
În cauza de față chestiunea de drept supusă cenzurii instanței este identică, respectiv solicitarea de reclamantă ca pârâta B să fie obligată a retrage (anula) licența de concesiune nr.47/1999, încheiată cu SA D și aprobată prin HG458/1999, motivat că aceasta din urmă a fost sancționată de Garda Națională de Mediu cu contravenția prevăzută de art.83 al.1 lit. a), al.2 lit. a) din Legea 137/1995 (fila 93 dosar -).
Numai că asupra acestei chestiuni Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat deja, în mod irevocabil (prin decizia sa 431/5.02.2008), în sensul că, aspectul reținut într-un proces verbal de contravenție întemeiat pe dispozițiile din Legea mediului sus-citate, nu au relevanță în ce privește incidența dispozițiilor art.34 lit. a-h din Legea minelor nr.85/2003.
Rezultă așadar, ca având autoritate de lucru judecat pentru cauza de față, soluția irevocabilă pronunțată de instanța supremă, conform căreia autoritatea administrativă - - este singura competentă a controla respectarea de titularii de licență a prevederilor legale cuprinse în Legea minelor - nr.61/1998, în vigoare la data emiterii licenței, respectiv nr.85/2003 în vigoare la data promovării acțiunii -, lege ce în art.34 lit. a-h cuprinde expres și limitativ cazurile în care autoritatea administrativă este în drept a notifica titularului, intenția sa de anulare a licenței, în procedura specifică, pentru abateri prevăzute și sancționate doar de Legea minelor, iar nu pentru sancțiuni emise de alte organe administrative (Garda de Mediu), pentru fapte prevăzute în alte acte normative - respectiv cele de protejare a mediului, a căror aplicare are ca obiectiv amendarea celor în culpă, cu scopul reintrării în legalitate privind respectarea normelor de protecție a mediului.
În acest context apare ca fiind lipsit de relevanță - pentru aprecierea incidenței acestei excepții în cauză -, faptul că în cele două cauze ar mai fi existat și capete de cerere accesorii, a căror soluționare depindea în mod intrinsec de interpretarea dată de instanță a chestiunii de drept sus-evocate.
Față de caracterul dirimant al celor două excepții a căror admitere se impune în cauză - raportat celor arătate în cele ce preced -, Curtea constată că a devenit inutilă analiza celorlalte excepții invocate de intervenientele în interesul pârâtei, conform art.137 al.1 Cod procedură civilă.
Concluzionând, instanța va proceda la admiterea excepțiilor privind tardivitatea acțiunii formulate de reclamanta Asociația Montană, precum și cea privind lucrul judecat, invocate de pârâta B și intervenientele în interesul acesteia, cu consecința respingerii, pe acest considerent a acțiunii vizând obligarea pârâtei la retragerea/anularea licenței de concesiune nr.47/1999, aprobată prin HG458/1999.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepțiile privind tardivitatea introducerii acțiunii și respectiv cea privind lucrul judecat, invocate de pârâta Agenția Națională pentru Resurse Minerale B și intervenientele în interesul acesteia: Montană Montană, Compania Națională a Cuprului, și Fierului "" D, Asociația Pro Montană, comuna Montană, Asociația Pro Montană, comuna Montană și Sindicatul " ", comuna Montană, județul
Respinge acțiunea formulată de reclamanta Asociația, cu sediul în comuna Montană, în contradictor cu pârâta Agenția Națională pentru Resurse Minerale B și intervenientele în interesul acesteia: Montană Montană, Compania Națională a Cuprului, și Fierului "" D, Asociația Pro Montană, comuna Montană, Asociația Pro Montană, comuna Montană și Sindicatul " ", comuna Montană, județul
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 martie 2009.
PREȘEDINTE,
Grefier,
Red.
Tehnored.
06.III.2009.-
2 ex.-
Președinte:Aurelia GheorgheJudecători:Aurelia Gheorghe
