Anulare act administrativ . Decizia 947/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-DECIZIENR. 947/R-
Ședința publică din 17 Octombrie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ioana Miriță judecător
JUDECĂTOR 2: Ioana Bătrînu
JUDECĂTOR 3: Dumitru
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de reclamantul, domiciliat în P,-, Bl. 24,. C,. 4, județul A, împotriva sentinței nr. 306/CA/16.05.2008, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția Civilă - Complet Specializat în Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr-în contradictoriu cu intimata - pârâtă PRIMĂRIA MUNICIPIULUI PITEȘTI cu sediul în P,-, județul A.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns recurentul - reclamant personal, lipsă fiind intimata - pârâtă.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat, prin anularea chitanței Seria - nr. -/13.10.2008, în sumă de 2.00 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru și prin anularea timbrului judiciar în valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefier ul de ședință, după care:
Recurentul - reclamant, având cuvântul, arată că nu are alte cereri de formulat în cauză.
Curtea, în raport de această împrejurare, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia pe fond.
Recurentul - reclamant, având pe rând cuvântul solicită admiterea recursului, pentru motivele expuse pe larg în scris.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față:
Constată că prin acțiunea înregistrată la data de 18.02.2008, reclamantul a chemat în judecată pe pârâtele Autoritatea de Autorizare din cadrul Primăriei P și Primăria Municipiului P reprezentată prin Primar, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună anularea adreselor nr.4830/29.01.2008 și nr.6911/12.02.2008 emise de acestea, precum și obligarea la preschimbarea autorizațiilor de transport taxi și a celorlalte acte necesare desfășurării profesiei de taximetrist.
În motivarea acțiunii, s-a arătat că are ca principală activitate transportul cu taxi, fiind proprietarul autovehiculului cu număr de înmatriculare -. Astfel, este beneficiarul autorizației taxi nr.0481 /4.05.2004, cu valabilitate 22.04.2009 și a autorizației de transport pentru exercitarea serviciului public de transport persoane eliberată la aceeași dată și valabilă până la 22.04.2009.
Ultima viză pe autorizație a fost dată în 22.04.2007, urmând ca, în temeiul Legii nr.265/2007 să procedeze la preschimbarea autorizațiilor vechi cu cele noi, astfel că, la data de 23.01.2008 a formulat cerere pentru îndeplinirea formalităților cerute de noua reglementare însă, pârâta, prin adresa nr.4830/29.01.2008 i-a comunicat că autorizația taxi i-a fost retrasă, întrucât la data de 06.08.2007, nu mai era conformă cu noile tipuri. Deși, a contestat această măsură, cu motivația că dispozițiile OUG nr.153/2007 de modificare a Legii nr.265/2007 fac referire la autorizațiile valabile la 01.01.2007 și nu la 06.08.2006, pârâta i-a comunicat o altă adresă cu nr.6911/12.02.2008, în care precizează că își menține punctul de vedere.
Mai mult, prin modificarea prevederii de la art.IV al.1 din OUG nr.153/2007, se menționează, fără dubii că "până la 31.03.2008, toți operatorii de transport în regim de taxi - deținători de autorizații de transport valabile la 01.01.2007, își preschimbă, în mod gratuit, aceste documente, în conformitate cu prevederile prezentei legi". Ca atare, în mod greșit, i-a fost retrasă autorizația refuzându-i-se preschimbarea acesteia.
În final, a menționat că a avut motive obiective, legate de starea tehnică a mașinii, sens în care a depus cererea la o dată ulterioară celei stabilită de pârâtă și că a achitat integral taxele și impozitele pentru o asemenea activitate.
La data de 18.04.2008, reclamantul a depus precizare și completare de acțiune, prin care a solicitat și suspendarea executării actelor administrative a căror anulare a solicitat-o (20-29).
Prin întâmpinarea formulată la 06.05.2008, pârâta Primăria Municipiul Pai nvocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, motivată pe dispozițiile art.77 din Legea nr.215/2001.
Tribunalul Argeș - Complet specializat în contencios administrativ și fiscal - prin sentința civilă nr.306/CA/16.05.2008 a respins acțiunea reclamantului ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța în sensul arătat, instanța de fond a reținut, mai întâi, în ceea ce privește excepția lipsei calității procesual-pasive a pârâtei că, potrivit art.21 alin.1 și 2 din Legea nr.215/2001, republicată, unitățile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu. Acestea sunt subiecte juridice de drept fiscal, titulare ale codului d e înregistrare fiscală și ale conturilor deschise la unitățile teritoriale de trezorerie, precum și la unitățile bancare. Unitățile administrativ-teritoriale sunt titulare ale drepturilor și obligațiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparțin domeniului public și privat în care acestea sunt parte, precum și din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în condițiile legii. În justiție, unitățile administrativ-teritoriale sunt reprezentate, după caz, de primar sau de președintele consiliului județean.
La art.77, din același act normativ, se prevede că primarul, viceprimarul, secretarul unității administrativ-teritoriale și aparatul de specialitate al primarului constituie o structură funcțională cu activitate permanentă, denumită primăria comunei, orașului sau municipiului, care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului, soluționând problemele curente ale colectivității locale.
În fine, potrivit art87 alin.1 pct.1 Cod proc.civilă, vor fi citați statul, județul, comuna și celelalte persoane juridice de drept public, în persoana capului autorității la contenciosul sediului central al administrației respective sau, în lipsă de contencios, la sediul administrației.
Rezultă, fără dubiu, că promovarea acțiunii în justiție trebuie formulată numai împotriva persoanei juridice, subiect de drepturi și obligații, acțiunea neputând fi formulată împotriva unei structuri funcționale.
C mult, ca în cazul autorizațiilor de construire, acțiunea putea fi formulată împotriva primarului, în calitate de emitent al actului, răspunderea acestuia revenind și în cazul reținerii și retragerii autorizației de taxi
Excepția a fost găsită întemeiată și admisă.
Pe fond, acțiunea a fost considerată ca neîntemeiată.
În ceea ce privește autorizație nr.0481 TX/29.04.2004 (11) pentru executarea serviciului public de transport persoane/bunuri în regim de taxi, instanța constată și reține că aceasta a fost preschimbată, reclamantului fiindu-i eliberată autorizația de transport în regim de taxi nr.481 TX/15.05.2008 (46).
În ceea ce privește autorizația taxi nr. 0481 /".09.2005 (11), instanța a reținut că aceasta a fost vizată în anul 2006, potrivit cererii nr.43880/26.09.2006, la data de 5.10.2006, când s-a achitat taxa de viză nr.-/5.10.2006. S-a menționat că viza este valabilă până la data de 22.04.2007.
Reclamantul, anterior datei de 22.04.2007, avea obligația să-și întocmească documentația necesară în vederea obținerii altei vize anuale, deoarece lipsa vizei anuale atrage imposibilitatea efectuării activității de taximetrie.
La data de 6.08.2007, data intrării în vigoare a Legii nr.265/2007, autorizația de taxi nu era vizată anual. Valabilitatea autorizației este dată de viza anuală iar lipsa acesteia atrage nevalabilitatea ei.
Reținerea și retragerea acesteia de către pârâtă este legală, măsura încadrându-se în dispozițiile art.IV alin.6 din Legea nr.265/2007.
Nu a fost primită susținerea reclamantului, că autoturismul s-a aflat în unitatea service timp de 4 luni, din moment ce din devizele de lucrări și materiale depuse (13-16), rezultă că reparațiile au fost efectuate la data de 5.06.2007, dată la care a avut loc și livrarea, acte semnate de către acesta, iar faptul că facturarea s-a făcut cu întârziere este fără importanță.
Înștiințarea depusă la fila 12, nu poate constitui o dovadă exoneratoare de răspundere din moment ce este incompletă, nu are antet și dată certă de emitere, nu indică numărul și data comenzii deschisă pentru reparații.
În fine, nu există identitate de CNP, între C al reclamantului -, menționat în autorizația nr.122/15.04.2003 (20) și certificatul ORC (21), și C menționat în actele unității service (13-19), -, chiar dacă numele corespund.
Împotriva acestei hotărâri, s-a formulat recurs, în termen legal, de către reclamant, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în sensul că:
- în mod greșit, s-a apreciat că acesta, la data de 06.08.2007, nu deținea autorizație de taxi valabilă, fără a se interpreta corect dispozițiile legale în vigoare;
- nu au fost aplicate corect dispozițiile OUG nr.153/19.12.2007 de modificare a Legii nr.265/2007, care la art.IV al.1 precizează că preschimbarea se va face, în mod gratuit, până la data de 31.03.2008, pentru toți operatorii ce dețineau la 01.01.2007 autorizații valabile. Or, recurentul îndeplinea o asemenea condiție, autorizația sa fiind valabilă până la 22.04.2009.
Prin urmare, se impune admiterea recursului și, în consecință, a acțiunii sale.
Examinând recursul, prin prisma criticilor aduse, încadrate de curte pe temeiul art.304 pct.9 Cod pr.civilă, dar și sub toate aspectele, se reține că acesta este fondat, pentru cele ce se vor expune în continuare.
Într-adevăr, prin Legea nr.265/2007 - de modificare a Legii nr.38/2003 - privind transportul în regim de taxi, la art.IV(1) se prevede că "Până la 31.12.2007, toți operatorii de transport în regim de taxi, deținătorii de autorizații de transport valabile la 01.01.2007, vor preschimba, la autoritatea de autorizare, în mod gratuit, aceste documente cu autorizații de transport, în conformitate cu prevederile prezentei legi".
În continuare, la alin.2 se specifică menținerea valabilității, fără a opera prelungirea, a tuturor autorizațiilor valabile la 01.01.2007, până la preschimbarea lor conform alin.1.
De aici, rezultă că, interpretarea instanței de fond în privința calității procesuale-pasive a pârâtei, este greșită, în sensul că această procedură se realizează de către Autoritatea de Autorizare ce funcționează în cadrul Primăriei Municipiului P, nu de către Primarul Municipiului P, astfel că, în mod corect, recurentul-reclamant a chemat în judecată această instituție.
De asemenea, din interpretarea textului sus-menționat, rezultă că legiuitorul a avut în vedere autorizațiile valabile la data limită 01.01.2007, iar nu 06.08.2007, care este data intrării în vigoare a legii, însă, nu s-a observat că actul normativ în discuție stabilește în interiorul său termene în care să se intre în legalitate.
În speță, recurentul-reclamant, la data de 01.01.2007 deținea autorizație valabilă, cu viză anuală ce expira la 22.04.2007, deci, se încadra în dispozițiile legale în materie.
Mai mult, la data formulării cererii, 23.01.2008, a intervenit modificarea art.IV alin.(1), (5) și (7) din Legea nr.265/2007 de modificare a Legii nr.38/2003 - publicată în Monitorul Oficial nr.883/21.12.2007, în conformitate cu care, "Până la data de 31.03.2008, toți operatorii de transport în regim de taxi existenți, astfel cum au fost definiți de Legea nr.38/2003, deținători de autorizație de transportvalabilă la 01.01.2007, vor preschimba, la autoritatea de autorizare, în mod gratuit, aceste documente au autorizații de transport, în conformitate cu prevederile prezentei legi".
Ca atare, susținerea recurentului-reclamant în privința îndeplinirii cerințelor legale este întemeiată, celelalte argumente legate de imposibilitatea obiectivă de a se încadra în termenul de 6.08.2007, invocat de pârâtă, nu sunt relevante, reglementarea legală nelăsând loc dubiului.
Față de considerentele expuse, curtea, în temeiul art.312 alin.1 și 3 Cod pr.civilă, coroborat cu dispozițiile Legii nr.265/2007 și OUG nr.153/2007, urmează să admită recursul, să modifice în tot sentința, în sensul că va admite acțiunea și va anula adresele emise de pârâtă, pe care o va obliga să preschimbe reclamantului autorizațiile necesare desfășurării profesiei de taximetrist.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de reclamantul, domiciliat în P,-, Bl. 24,. C,. 4, județul A, împotriva sentinței nr. 306/CA/16.05.2008, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția Civilă - Complet Specializat în Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr-în contradictoriu cu intimata - pârâtăPRIMĂRIA MUNICIPIULUI PITEȘTIcu sediul în P,-, județul A.
Modifică în tot sentința, în sensul că admite acțiunea, anulează adresele nr.4830/29.10.2008 și nr.6911/12.02.2008 emise de pârâtă.
Obligă pârâta să-i preschimbe reclamantului autorizațiile necesare desfășurării profesiei de taximetrist.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 octombrie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Grefier,
05.11.2008
Red.
EM/4 ex.
Jud.fond.
Președinte:Ioana MirițăJudecători:Ioana Miriță, Ioana Bătrînu, Dumitru