Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 942/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR-DECIZIA NR. 942/R-

Ședința publică din 17 octombrie 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Ioana Miriță judecător

JUDECĂTOR 2: Ioana Bătrânu

JUDECĂTOR 3: Dumitru

Grefier: - -

S-a luat în examinare, pentru soluționare recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței nr. 336/CF/30 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă, cu sediul în, str. -, -. A,. 2, județul

La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns avocat pentru intimata - reclamantă lipsă fiind recurenta - pârâtă.

Procedura, legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefier ul de ședință, după care:

Avocat pentru intimata - reclamantă, având cuvântul, arată că nu are alte cereri de formulat în cauză.

Curtea, în raport de această împrejurare, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia pe fond

Avocat având cuvântul pentru intimata - reclamantă, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii pronunțată de către instanța de fond ca fiind temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA

Constată că, prin sentința nr.336/CF/30 mai 2008 a Tribunalului Argeș - Secția civilă - Complet specializat în contencios administrativ și fiscal a fost admisă cererea formulată de SC SRL și a fost dispusă suspendarea deciziei de impunere nr.10838 din 29.03.2007 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice A (), a raportului de inspecție fiscală și a procesului verbal nr.10838 din 29.03.2007, emise de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice

Pentru a decide astfel,tribunalula constatat că la 12.06.2007 a fost înregistrată sub nr- cererea formulată de SC SRL, prin care a solicitat să se dispună suspendarea executării deciziei de impunere nr.10838 din 29.03.2007 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice A (), a raportului de inspecție fiscală și a procesului verbal nr.10838 din 29.03.2007, prin care reclamanta a fost impusă la plata sumei de 469.879 lei reprezentând TVA, dobânzi și penalități, sub motiv că sunt întrunite condițiile prevăzute de dispozițiile art.14 din Legea nr.554/2004, respectiv există un caz bine justificat și se previne o pagubă iminentă prin antrenarea paralizării activității sale și disponibilizarea întregului personal angajat; și că a formulat contestație administrativă la organul fiscal.

Tribunalul a mai constatat că pârâta a depus întâmpinare solicitând respingerea acțiunii sub motiv că nu sunt dovedite condițiile prevăzute de art.14 din Legea nr.554/2004.

De asemenea,tribunalula constatat că reclamanta a plătit cauțiunea în sumă de 93.974,8 lei consemnată la CEC cu recipisa nr.-/1/19.10.2007.

Analizând acțiunea,tribunalula constatat că prin decizia nr.2444/R-C/29.02.2008 a Curții de APEL PITEȘTIa fost casată cu trimitere sentința instanței de fond prin care fusese respinsă acțiunea ca neîntemeiată; și că instanța de recurs a recomandat să se aibă în vedere motivul care a generat suspendarea soluționării contestației, adică soluționarea sesizării penale formulată de organul administrativ fiscal din oficiu.

Tribunalul, rejudecând cauza în fond după casarea cu trimitere, înregistrată sub nr-, a constatat că există un caz bine justificat, întrucât soluționarea contestației administrative a fost suspendată până la rezolvarea laturii penale a litigiului și prin aceasta ar trebui antrenată suspendarea executării actelor administrative; că, de asemenea, este îndeplinită exigența "pagubei iminente", deoarece executarea se realizează asupra unui prejudiciu incert, contestat, că, întoarcerea executării s-ar realiza prin compensare nu prin restituirea integrală a sumelor încasate de la debitor; și că executarea silită nu se realizează la valoarea reală a bunurilor vândute, ci la un preț mai mic, prin toate acestea producându-se un prejudiciu serios reclamantului.

La 05.08.2008, Aad eclarat recurs, criticând soluția instanței de fond ca nelegală.

1. Se susține că cererea nu este temeinică, deoarece nu există o îndoială puternică asupra legalității actelor administrativ-fiscale contestate și, de asemenea, nu este îndeplinită condiția pagubei iminente, căci simplul fapt al existenței datoriilor și executarea acestora nu poate conduce la o pagubă iminentă.

În consecință, concluzia instanței de fond, cu privire la existența cazului bine justificat, nu este întemeiată.

2. Cererea este și nelegală, deoarece motivele de nelegalitate invocate de reclamantă nu pot fi reținute în soluționarea cauzei întrucât ele vizează fondul cauzei.

Recursul nu este fondat.

1. Nu este fondată prima critică, încadrată corect de recurentă în motivul prevăzut de art.304 pct.9 Cod pr.civilă.

Curtea constată că instanța de fond a reținut corect existența unui caz bine justificat. Legat de această condiție prevăzută de art.2 alin.1 lit.t din Legea nr.554/2004, se constată că pentru cercetarea ei judecătorul trebuie să sondeze fondul litigiului, în speță legalitatea actelor administrative contestate. Desigur, această sondare nu poate constitui o judecată, pentru că judecătorul cererii de suspendare nu face o judecată a fondului cauzei, ci doar o apreciere generală, chiar în lipsa probelor.

În limitele acestei verificări, curtea constată că motivele de nelegalitate ale actului administrativ invocate în contestație sunt serioase. De asemenea, curtea mai constată că organul administrativ-fiscal a suspendat soluționarea contestației formulată de reclamantă până la terminarea cercetării sesizării penale, și că prin aceasta se prelungește nejustificat de mult perioada de timp în care contestația nu este soluționată. În această condiție, dacă actul administrativ ar fi executat, s-ar putea produce prejudicii grave agentului economic dacă s-ar constata ulterior că această executare a fost făcută în temeiul unor acte administrativ-fiscale nelegale și netemeinice.

2. Nu este fondată nici a doua critică, încadrată corect de recurentă în motivul prevăzut de art.304 pct.9 Cod pr.civilă.

Curtea constată că, așa cum a fost arătat la pct.1, pentru cercetarea exigenței "cazului bine justificat" este necesară sondarea fondului cauzei și, în consecință, nu se poate reproșa reclamantului faptul că acesta a invocat motive de fond de legalitate și de temeinicie în justificarea pretenției sale de suspendare a executării actului administrativ.

Văzând și dispozițiile art.312 alin.1 Cod pr.civilă, se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârâtaDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței nr. 336/CF/30 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă, cu sediul în, str. -, -. A,. 2, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 octombrie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Grefier,

05.11.2008

Red.DV

EM/2 ex.

Jud.fond.

Președinte:Ioana Miriță
Judecători:Ioana Miriță, Ioana Bătrânu, Dumitru

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 942/2008. Curtea de Apel Pitesti