Anulare act administrativ . Sentința 99/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr--26.02.2008
SENTINȚA CIVILĂ NR. 99
Ședința publică din 22 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Rodica Olaru
GREFIER: - -
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta, împotriva pârâtului Guvernul României, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamantă, cu procură judiciară, lipsă fiind pârâtul. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că, prin serviciul de registratură al instanței, reclamanta a depus, la data de 27.03.2008, "observații", iar pârâtul întâmpinare și note de ședință.
Instanța, cu privire la excepția tardivității, invocată la termenul anterior, revine asupra acesteia, constatând că acțiunea este în termen, având în vedere caracterul normativ al actului atacat.
Se comunică întâmpinarea cu mandatarul reclamantei, care arată că nu are studii juridice, că nu mai are alte cereri și că solicită admiterea acțiunii, așa cum a fost formulată.
CURTEA
Asupra acțiunii de contencios administrativ de față, constată:
Prin acțiune, reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul Guvernul României, solicitând să se anuleze pct. 23^2 din Titlul III al HG 44/2004, introdus prin HG nr.1861/2006, care prevede că persoanele fizice care realizează venituri din cedarea folosinței bunurilor din derularea unui număr mai mare de 5 contracte de închiriere la sfârșitul anului fiscal, începând cu anul fiscal următor, califică aceste venituri în categoria venituri din activități independente și le supun regulilor de stabilire a venitului net pentru această categorie și că, în aplicarea acestei reglementări, se va emite ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
Reclamanta arată că realizează venituri din derularea a mai mult de 5 contracte de închiriere și că, până pe 31 decembrie 2007, beneficiat de dispozițiile art. 62 al. 2 din Codul fiscal, care prevede că venitul net din închiriere se stabilește prin derularea din venitul brut a cheltuielilor determinate prin aplicarea cotei de 25% asupra venitului brut, iar, începând cu 1 ianuarie 2008, ca urmare a prevederii atacate, este obligată să determine venitul net în sistem real, pe baza datelor din contabilitatea în partidă simplă.
Se mai susține că prevederea atacată deprivează doar pe locatorii cu peste 5 contracte de beneficiul art. 62 al. 2 din Codul fiscal, nu și pe locatorii cu până la 5 contracte. Reclamanta semnalează existența unor reguli diferite de calcul a venitului net în privința unor contribuabili care desfășoară aceeași activitate și obțin același venit brut cu aceleași cheltuieli, discriminare incompatibilă cu art. 14 din Convenție și cu art.16 din Constituție.
În consecință, se ajunge la situația că un locator cu până la 5 contracte, care în fapt a suportat cheltuieli mai mici de 25% din venitul brut, va plăti totuși un impozit de 16% aplicat unui venit net legal de 75% din venitul brut. În contrast, un locator cu peste 5 contracte, care a obținut același venit brut și a suportat aceleași cheltuieli mai mici de 25% din venitul brut, va plăti, prin efectul hotărârii atacate, un impozit de 16% aplicat la venitul net real, situat undeva între 75% și 100% din venitul brut.
În consecință, locatorul din urmă va plăti un impozit pe venit mai mare decât cel dintâi, deși ambii au desfășurat aceeași activitate și au obținut același venit brut cu aceleași cheltuieli.
Potrivit jurisprudenței Curții Europene, obligația de a plăti impozite intră în sfera art. 1 din protocolul 1, iar în stabilirea unor astfel de obligații, statele trebuie să respecte principiul non-discriminării, consacrat de art. 14 din Convenție ( și contra Regatului Unit). De asemenea, potrivit art. 16 din Constituție, cetățenii sunt egali în fața legii și autorităților, iar, potrivit art. 3 lit.c din Codul fiscal, doar mărimea veniturilor poate justifica o impunere diferită a acestora. Principiul non-discriminării reclamă fie deprivarea tuturor locatorilor de beneficiul art. 62 al. 2 din Codul fiscal, fie recurgerea la criterii rezonabile de diferențiere a locatorilor, precum mărimea veniturilor. Criteriul numărului contractelor este arbitrar.
Prin întâmpinare, pârâtul Guvernul României a cerut respingerea ca nefondată a acțiunii pentru că reclamanta, ca beneficiară a unor venituri din cedarea folosinței bunurilor din derularea a 11 contracte de închiriere, arată că, prevederile susmenționate, creează un regim discriminatoriu între locatorii-persoane fizice- care realizează venituri din cedarea folosinței bunurilor din derularea unui număr mai mic de 5 contracte de închiriere, care intră sub incidența art. 62 alin. 2 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare și locatorii- persoane fizice care realizează venituri din cedarea folosinței bunurilor din derularea unui număr mai mare de 5 contracte de închiriere.
În drept, veniturile din cedarea folosinței bunurilor își au sediul materiei sub aspectul impunerii, în dispozițiile cap.4 Titlul III din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
Astfel, potrivit art. 61, acestea se definesc ca fiind veniturile în bani și/sau în natură, provenind din cedarea folosinței bunurilor mobile și imobile, obținute de către proprietar, uzufructuar sau alt deținător legal, altele decât veniturile din activități independente.
De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art.46 alin. 1 și 2 cap. 2 Titlul III din Legea nr. 571/2001,privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, veniturile din activități independente cuprind veniturile comerciale, veniturile din profesii libere și veniturile din drepturi de proprietate intelectuală, realizate în mod individual și/sau într-o formă de asociere, inclusiv din activități adiacente. Sunt considerate venituri comerciale veniturile din fapte de comerț ale contribuabililor.
În conformitate cu pct.19 din Normele metodologice date în aplicarea art. 46 din Legea nr. 571/2003, privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, exercitarea unei activități independente presupune desfășurarea acesteia în mod obișnuit, pe cont propriu și urmărind un scop lucrativ.
În ceea ce privește calificarea veniturilor din cedarea folosinței bunurilor, în categoria veniturilor din activități independente, prin punctul 232din Normele metodologice menționate, se prevede că, persoanele fizice care realizează venituri din cedarea folosinței bunurilor din derularea unui număr mai mare de 5 contracte de închiriere la sfârșitul anului fiscal, începând cu anul fiscal următor, califică aceste venituri în categoria venituri din activități independente și le supun regulilor de stabilire a venitului net pentru această categorie și că, în aplicarea acestei reglementări, se va emite ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
Din cele arătate, rezultă că, cedarea folosinței bunurilor de către persoane fizice, proprietari, uzufructuari sau alți deținători legali, în mod efectiv prin încheierea unui număr mai mare de 5 contracte de închiriere sau subînchiriere, în derulare la sfârșitul anului fiscal, repetitiv și în scopul obținerii unor venituri în bani și/sau echivalentul în lei al veniturilor în natură, are caracter comercial, reprezentând faptă de comerț, în accepțiunea Codului comercial, iar, sub aspectul impunerii, intră sub incidența cap.2 Titlul III din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
În ceea ce privește faptele de comerț, Codul comercial califică expres ca fiind fapte de comerț, între altele, închirierile de mărfuri, când vor fi fost cumpărate cu scop de închiriere (art. 3 pct.2).
În doctrina și jurisprudența actuală, s-a acceptat ideea că sunt comerciale și operațiunile imobiliare, deci și închirierile de imobile, dacă au fost făcute cu intenția de revânzare sau reînchiriere în viitor, după aceleași criterii avute în vedere de legiuitor în stabilirea comercialității vânzării cumpărării sau închirierii de bunuri mobile (art. 3 pct.1-2 Cod comercial), deoarece nu poate exista nici o deosebire de regim juridic între cele două operațiuni speculative. Aceste opinii de întemeiază pe concluzia raționamentului per a contrario, conform căruia, când legea nu interzice expres, atunci înseamnă că permite, precum șipe luarea în considerare a cauzei actului juridic. Astfel, dacă actul are o cauză comercială, atunci, în principiu, acesta nu poate fi decât comercial.
Doctrina și jurisprudența au acceptat și admis soluția includerii printre faptele de comerț a operațiunilor cu imobile,atunci când sunt făcute în scop de speculațiune (de profit), prin interpretarea dispozițiilor Codului comercial în lumina realităților sociale și economice actuale. Codul comercial nu exclude expres operațiunile imobiliare, enumerarea faptelor de comerț în art. 3 Cod comercial având un caracter enumerativ și nu limitativ, sfera lor evoluând spre o continuă extindere.
Față de cele de mai sus, pârâta apreciază că soluția reglementată la pct. 232din Normele metodologice date în aplicarea art.46 al. Cap.2 din Titlul III al Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, aprobate prin HG nr.44/2004, cu modificările și completările ulterioare, de a clarifica veniturile realizate de către persoanele fizice din cedarea folosinței bunurilor prin derularea unui număr mai mare de 5 contracte de închiriere la sfârșitul anului fiscal, începând cu anul fiscal următor, în categoria veniturilor din activități independente, este corectă, această operațiune având elementele unei veritabile activități economice (prestate de servicii) făcută în scopul obținerii de profit.
Soluția adoptată la pct. 232din HG nr. 44/2004 a avut în vedere că: orice activitate desfășurată cu regularitate de către o persoană fizică, alta decât o activitate dependentă este considerată activitate independentă; îndeplinirea criteriilor care definesc preponderent existența unei activități independente; necesitatea determinării unei baze impozabile în sistem real dar și cheltuielile efective aferente realizării venitului, pe baza datelor din contabilitatea în partidă simplă; aceeași bază impozabilă și sarcină fiscală fiind și în cazul în care contribuabilul realizează venituri din cedarea folosinței bunurilor pe baza formulării opțiunii pentru determinarea cheltuielilor în sistem real și nu forfetar; simplificarea sistemului de administrare; asigurarea unui tratament fiscal similar față de contribuabilii care obțin venituri din alte tipuri de activități independente.
Ca urmare, nu se poate reține nici încălcarea prevederilor art.16 alin. 1 din Constituția României, republicată, și, cu atât mai puțin a principiului referitor la echitatea fiscală, atâta timp cât regulile impunerii țin cont de natura venitului, conchide pârâtul.
Examinând acțiunea, se constată că este nefondată și se respinge, pentru că:
Prin pct.232din HG nr.44/2004, introdus prin HG nr.1861/2004, se prevede că persoanele fizice care realizează venituri din cedarea folosinței bunurilor din derularea unui număr mai mare de 5 contracte de închiriere la sfârșitul anului fiscal, începând cu anul fiscal următor, califică aceste venituri în categoria venituri din activități independente și le supun regulilor de stabilire a venitului net pentru această categorie și că, în aplicarea acestei reglementări, se va emite ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
Veniturile din închirierea bunurilor sunt reglementate în cap.4 Titlul III din Codul fiscal, modificat și, potrivit art. 61 din cod, acestea sunt definite ca veniturile în bani și/sau în natură, rezultate din cedarea folosinței bunurilor mobile sau imobile, altele decât cele rezultate din activități independente.
În categoria veniturilor din activități independente, potrivit art. 46 al. 1 din cap. 2 Titlul III Cod fiscal, se includ veniturile comerciale, cele din profesii liberale și al. 2 din același articol dispune că sunt considerate venituri comerciale veniturile din fapte de comerț ale contribuabililor.
Prin fapte de comerț se înțeleg, conform art. 3 pct. 2 Cod comercial și închirierile de mărfuri, când acestea au fost cumpărate în scop de închiriere.
Deci, prin noțiunea de venituri comerciale, consacrată legislativ prin art.46 al. 2 Cod fiscal, se înțeleg veniturile rezultate din fapte de comerț, care poate fi reprezentată și de activitatea de închiriere de bunuri, când cumpărarea acestora s-a făcut în scopul închirierii,potrivit reglementării din Codul comercial.
Prin dispozițiile pct. 232din HG nr. 44/2004 modificat, aflat în litigiu, s-a definit că reprezintă venituri din activități și, drept urmare, se supun regulilor de stabilire a venitului net, pentru această categorie, veniturile realizate de persoanele fizice care obțin venituri din închiriere, în situația derulării unui număr mai mare de 5 contracte de închiriere, deci cele care efectuează fapte de comerț, în accepțiunea definiției acestei noțiuni cuprinse în dispozițiile legale anterior citate.
Așa fiind, prin art. 232din HG nr. 44/2004, modificată, nu s-a adăugat la Codul fiscal și acest text legal nu are caracter discriminatoriu, în raport cu modul de impozitare al persoanelor care derulează sub 5 contracte de închiriere, pentru că aceștia din urmă nu realizează fapte de comerț.
Dispoziția normativă atacată nu încalcă prevederile art. 14 din Convenția invocată prin acțiune și nici art. 16 din Constituție, atâta timp cât natura activității desfășurate de contribuabili este calificată distinct de către legiuitor, respectiv cea de comerciant sau noncomerciant.
În consecință, pentru motivele expuse, acțiunea se consideră nefondată și se respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâtului Guvernul României.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 22.IV.2008.
PREȘEDINTE, GREFIER,
- - - -
Se comunică:
- reclamantei - T, str. -. -, nr.1, jud.
- pârâtului Guvernul României- B, nr. 1
Red. - 23.04.2008;
Tehnored. - 06.05.2008; 4 ex.
Președinte:Rodica OlaruJudecători:Rodica Olaru
