Anulare act administrativ fiscal. Decizia 11/2010. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
R O M Â N I
CURTEA DE APEL BACĂU
- SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL -
Decizia nr. 11/2010
Ședința publică de la 08 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Loredana Albescu judecător
JUDECĂTOR 2: Lăcrămioara Moglan
JUDECĂTOR 3: Maria Violeta
Grefier: -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Astăzi a fost pe rol judecarea recursului declarat de recurenta-pârâtă AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, împotriva sentinței civile nr. 217 din 18 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul-reclamant, asistat de avocat, lipsă fiind reprezentantul recurentei-pârâte Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat pentru intimatul-reclamant, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat.
Astfel, arată că, așa cum rezultă din actele dosarului, pârâta denotă o rea-credință prin invocarea lipsurilor de înscrisuri, în condițiile în care reclamantul a făcut dovada calității de moștenitor atât prin înscrisuri, cât și cu martori, fiind îndeplinite toate condițiile legale pentru admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
Totodată, consideră că instituțiile abilitate se cramponează doar de niște chestiuni procedurale, iar motivele invocate de pârâtă sunt nefondate.
În concluzie, față de acestea, solicită respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.
S-au declarat dezbaterile închise.
A:
- deliberând -
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 6270/110/24.10.2008 la Tribunalul Bacău, reclamantul a chemat în judecată pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, solicitând anularea Deciziei nr. 1665/24.09.2008 și emiterea unei noi decizii legale.
În motivarea cererii s-a arătat că în baza Legii nr. 290/2003 a formulat o cerere de acordare de despăgubiri cu privire la averea părinților și a bunicilor, făcând dovada prin actele depuse a calității de unic moștenitor.
În ceea ce privește dreptul de proprietate a depus acte de la instituțiile abilitate, dar și declarații autentificate ale martorilor care au confirmat cererile sale, dar prin Hotărârea nr. 9/29.10.2007 a Comisiei Județene B pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 i s-a respins cererea, reținându-se că nu a făcut dovada proprietății conform art. 2 alin. 4 din lege. A atacat această hotărâre, dar prin Decizia nr. 1665/24.09.2008 pârâta a respins contestația.
Astfel, s-a arătat că ambele decizii sunt nelegale și nu au reținut cont de actele depuse în susținerea cererii sale.
În ce privește imobilele de locuit, acestea au fost ridicate fără autorizație de construcție, aceste cerințe neexistând în acel moment, dar a depus certificatele eliberate de Primăria din care reiese existența acestora. Cu privire la terenuri, dovada de proprietate pentru autorii săi, o face prin certificatele emise de autoritățile din Republica M, la dosar existând și două declarații autentificate a doi martori, care precizează exact averea autorilor săi.
Referitor la decizia atacată, s-a arătat că aceasta respinge contestația, dar în motivarea acesteia nu se regăsește nici o referire la averea părinților săi, întreaga analiză privind doar pe bunici.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 8 pct. 5 din Legea nr. 290/2003.
În susținerea acțiunii au fost depuse înscrisuri.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
Astfel, Instituția Prefectului județului B - Comisia Județeană pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 a emis Hotărârea nr. 9/29.10.2007, prin care s-a respins cererea reclamantului de acordare de despăgubiri, pentru bunurile ce au aparținut autorilor săi și, motivat de faptul că petentul nu a făcut dovada proprietății bunurilor, în înțelesul art. 2 alin. 4 din nr.HG 1120/2006.
Împotriva acestei hotărârii, reclamantul a formulat contestație în motivarea căreia a arătat că în anul 1944, fost evacuat forțat în România împreună cu părinții săi, în urmă rămânând toată agoniseala părinților din timpul vieții, pe lângă averea părinților pierzând și averea bunicilor.
Deoarece reclamantul nu a putut să atașeze la cererea sa "acte certificate de autorități", ca dovadă a refugiului și a proprietății bunurilor, pentru care solicită despăgubiri, așa cum prevede art. 2 alin. 4 teza I, a apelat la prevederile art. 2 alin. 4 teza II, depunând la dosar declarația pe proprie răspundere, însoțită de declarațiile a doi martori: și, locuitori al satului, raionul.
În urma adresei nr. 4679/11.04.2005 a Comisiei Județene B de aplicare a Legii nr. 290/2003, reclamantul își completează dosarul cu: o copie din Registrul cu evidența refugiaților, emis de Poliția orașului B, eliberată de Direcția Județeană Ba A rhivelor Naționale, document prin care se confirmă refugiul autorilor; un certificat eliberat în data de 12.07.2007 de Primăria satului, raionul prin care se menționează că bunicii reclamantului - și, dețineau în proprietate privată o serie de bunuri, că au avut 7 copii din care numai s-a refugiat, ceilalți rămânând în satul, iar în prezent atât bunicii cât și cei 6 copii sunt decedați.
Dar, în acest certificat, nu se menționează nimic din averea abandonată de autorii și ca urmare a refugiului.
După obținerea acestui certificat, reclamantul a depus la Instituția Prefectului județului B, un memoriu justificativ, în care pe lângă despăgubirile pentru bunurile deținute de părinții săi, a solicitat și despăgubiri pentru averea pe care a deținut-o bunicii săi, fiind unicul moștenitor.
Deoarece reclamantul nu a depus în completare nici un înscris prin care să demonstreze proprietatea bunurilor, pentru care a solicitat despăgubiri, Comisia Județeană B pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 a emis hotărârea nr. 9 prin care a respins cererea acestuia.
După formularea contestației împotriva hotărârii nr. 9/29.10.2007, reclamantul a depus în completare un nou certificat eliberat în data de 16.11.2007 de Primăria, prin care se confirmă faptul că și au fost locuitori ai acestei localități până la evacuarea forțată din 11.03.1944, descriind în continuare bunurile abandonate de aceștia.
Dar, din analiza documentelor depuse, s-a constatat neconcordanțe între declarațiile reclamantului și martorilor, care au arătat că autorii reclamantului s-au refugiat în România în anul 1940 iar în certificatul eliberat de Primăria s-a menționat că autorii s-au refugiat în 11.03.1944.
De asemeni, conform art. 2 alin. 5 din nr.HG 1120/2006 reclamantul nu a depus la dosar dovada demersurilor efectuate cu Primăria.
În ce privește solicitarea reclamantului de a primi despăgubiri pentru bunurile deținute de bunicii săi s-a precizat că în conformitate cu art. 1 alin. 1 din Legea nr. 290/2003, pot solicita despăgubiri, cetățenii români, deposedați ca urmare a părăsirii forțate, ori bunicii reclamantului și nici unul din cei 6 copii nu are calitatea de refugiat, aceștia au ales să devină cetățeni sovietici, bucurându-se de prerogativele dreptului de proprietate până la momentul decesului.
Prin sentința civilă nr. 217/18.02.2009 Tribunalul Bacăua admis acțiunea, a anulat decizia nr. 1665/24.09.2008 emisă de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și a obligat pârâta să emită o nouă decizie cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 290/2003 și nr.HG 1120/2006 numai cu privire la bunurile care s-au aflat în proprietatea autorilor reclamantului, și.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 12157/15.12.2003 reclamantul s-a adresat Comisiei Județene pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 solicitând acordarea de despăgubiri pentru averea părinților săi și, rămasă în comuna, județul din, compusă din 10 ha teren agricol, 1 ha vie nobilă, casa de locuit construită în anul 1934, în suprafață de 180 mp, anexe gospodărești în suprafață de 120 mp, teren loc casă aferent construcțiilor 4000 mp, 2 vaci, 10 porci, 50 oi, ca urmare a faptului că în anul 1940 el împreună cu familia sa s-au refugiat din fața frontului în orașul B - comuna.
Reclamantul a mai arătat că este singurul moștenitor deoarece fratele său a fost înfiat de fratele mamei sale și din orașul Râmnicul
La cererea menționată a fost anexată declarația autentificată a doi martori și din 18.11.2003, prin care se menționează averea familiei și, rămasă pe teritoriul satului ca urmare a refugiului acestora în România în anul 1940.
Prin adresele nr. 8883/21.09.2004 și 4679/11.04.2005 Prefectura Județului B - Comisia Județeană pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 290/2003, a solicitat reclamantului să completeze documentația depusă cu documente autentice și anume: acte de proprietate, acte de stare civilă, declarația a doi martori date în fața notarului din care să rezulte suprafața de teren și calitatea acestuia, pentru construcții-suprafața încăperilor, materialul folosit, vechimea acestora, declarație pe proprie răspundere din care să rezulte dacă a beneficiat de prevederile Legii fondului funciar, că a întreprins demersuri către autoritățile din Republica M, în vederea eliberării de acte de proprietate, pentru bunurile rămase pe teritoriul acestei țări, declarațiile de martori autentificate la notarul public, putând constitui dovezi doar în situația în care va depune înscrisurile solicitate.
Reclamantul, a completat dosarul cu declarația pe proprie răspundere că nu a beneficiat de prevederile Legilor fondului funciar, actele de stare civilă personale și ale părinților, certificat de moștenitor nr. 2158/12.10.2992, copie din Registrul cu evidența refugiaților nr. C/1437/26.09.2002 prin care s-a atestat calitatea de refugiat a familiei din comuna, județul în comuna, județul B, precum și certificatul nr. 314/12.07.2007 emis de Primăria satului, Raionul, Republica
Conform acestui certificat s-a atestat faptul că reclamantul s-a născut în satul, având ca părinți pe și și bunici pe și iar în anul 1944, reclamantul împreună cu părinții și fratele său au fost evacuați forțat în România, în timp ce bunicii împreună cu ceilalți 6 copii (în prezent decedați) au rămas în satul și au deținut în proprietate privată: 100 ha teren arabil, o casă de locuit, grajd, anexe gospodărești și animale.
Prin memoriul înregistrat sub nr. 12157/26.07.2007 reclamantul prezintă din nou întreaga situație a familiei sale și a bunicilor săi, averea acestora, solicitând compensație pentru averea bunicilor, doar pentru terenul arabil.
Prin Hotărârea nr. 9/29.10.2007 Comisia Județeană pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 B, a respins cererea reclamantului prin care a solicitat despăgubiri pentru bunurile proprietatea părinților săi și rămase în, motivat de faptul că nu a făcut dovada proprietății bunurilor în înțelesul art. 2 alin. 4 din nr.HG 1120/2006.
Împotriva acestei hotărâri, reclamantul a formulat contestație care a fost respinsă de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, prin Decizia nr. 1665/24.09.2008.
În motivarea Deciziei s-a reținut că în dovedirea dreptului de proprietate al autorilor și, contestatorul a depus un Certificat emis de Consiliul, Raionul, Republica M, din care rezultă că bunurile pentru care se solicită despăgubiri sau compensații nu se aflau în proprietatea autorilor, ci aparțineau părinților autorului (bunicilor), care nu au calitatea de refugiat, conform prevederilor Legii nr. 290/2003, ci aceștia au rămas în acele teritorii până la sfârșitul vieții, bucurându-se de prerogativele dreptului de proprietate.
Așa după cum s-a menționat și prin întâmpinare, după formularea contestației împotriva Hotărârii nr. 9/25.10.2007 reclamantul a depus la dosar un nou certificat, nr. 476/16.11.2007 eliberat de Primăria, prin care s-a confirmat faptul că părinții reclamantului și au fost locuitorii localității, până la evacuarea forțată din data de 11.03.2004, enumerând bunurile pe care aceștia le-au lăsat în urmă și care au rămas în folosul comunității satului.
Potrivit art. 1 din nr.HG 1120/2006 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, beneficiază de măsurile reparatorii prevăzute de lege, privind acordarea de despăgubiri sau compensații, cetățenii români, indiferent de domiciliul sau reședința lor, pentru bunurile proprietatea acestora, sechestrate, reținute sau rămase în, ca urmare a stării de război, de care au fost deposedați, ca urmare a părăsirii forțate a, precum și moștenitorii legali, până la gradul al IV - lea inclusiv și moștenitorii testamentari ai persoanelor îndreptățite.
Conform art. 2 alin. 1 și alin. 2 din nr.HG 1120/2006 pentru a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 290/2003, persoanele îndreptățite trebuie să facă dovada că au avut în proprietate, la momentul refugiului bunurile pentru care se solicită acordarea măsurilor reparatorii și sunt obligate să declare pe propria răspundere atât bunurile pentru care se solicită acordarea de compensații sau despăgubirii, cât și dacă au beneficiat sau nu de despăgubiri sau compensații parțiale în bani sau în natură.
De asemeni, conform art. 2 alin. 1, cererile respective trebuie însoțite de acte doveditoare certificate de autorități, iar în situația imposibilității dovedite de a procura aceste acte, cererea se completează cu declarația autentică a petentului, însoțită de declarațiile a cel puțin doi martori, autentificate.
Art. 2 alin. 5 din nr.HG 1120/2006, reglementează imposibilitatea de a procura înscrisuri, situație care trebuie să fie dovedită prin demersurile efectuate pentru a intra în posesia acestor acte, urmând a se pune la dosar, copii ale corespondenței purtate cu diferite instituții din România și Republica M abilitate să producă aceste documente (adeverințe au certificate de arhivă), precum și traducerea acestora, după caz.
Ori din probele administrate, rezultă că reclamantul a făcut dovada refugiului din satul din (copia de pe "Registrul de evidență a refugiaților" eliberată de Direcția Județeană Ba A rhivelor naționale), certificatele nr. 314/12.07.2007 și nr. 476/16.11.2007 eliberate de Primăria, declarațiile autentificate a martorilor și ) precum și bunurile (averea) părinților și bunicilor care au rămas pe teritoriul.
Din analiza motivelor care au stat la baza emiterii Deciziei nr. 1665/24.09.2008 prin care s-a respins contestația reclamantului formulată împotriva Hotărârii nr. 9/39.10.2007, instanța a reținut că pârâta a analizat doar certificatul nr. 314/12.07.2007 emis de Primăria satului, Raion, Republica M, care se referă doar la averea bunicilor reclamantului și, fără nici o legătură cu hotărârea atacată, care a avut în vedere la rândul ei doar averea părinților.
Instanța, a mai reținut faptul că reclamantul, prin documentele depuse, a reușit să facă dovada refugiului, a proprietății (la momentul refugiului) asupra bunurilor pentru care solicită măsuri reparatorii, dovedite prin acte certificate de autorități, de declarații a doi martori, înscrisuri încă care nu au fost avute în vedere la emiterea deciziei atacate.
În baza art. 8 alin. 7 din Legea nr. 290/2003, instanța a solicitat, din oficiu, relații de la Primăria satului care prin adresa nr. 60/23.01.2009 a confirmat că autorii reclamantului au fost evacuați din în anul 1944, enumerat bunurile care au rămas în, materialele din care au fost ridicate construcțiile, precum și averea deținută de bunicii lui.
Tot în adresa menționată s-a mai arătat că "Toate actele privind proprietatea cetățenilor satului au fost evacuate în anul 1944. Primăria nu deține titluri de proprietate și nici registre cadastrale".
Ca urmare și această ultimă adresă, vine să confirme, celelalte acte care au fost depuse de către reclamant și care nu au fost avute în vedre de către pârâtă.
De asemeni, instanța nu a putut reține apărarea pârâtei, privind neconcordanța dintre declarația reclamantului și a martorilor, față de certificatele eliberate de Primăria privind anul refugiului, având în vedere faptul că anul refugiului - 1944 a fost dovedit printr-un act oficial, certificat de o autoritate din Republica M, forță probantă a acestora neputând fi pusă la îndoială.
În ce privește solicitarea reclamantului de a i se acorda despăgubiri și compensații pentru averea bunicilor săi, instanța, a reținut că această cerere este neîntemeiată, deoarece aceștia ( și ) nu au avut calitatea de refugiați, ci dimpotrivă, împreună cu ceilalți șase copii au rămas în și s-au bucurat de prerogativele dreptului de proprietate asupra averii lor.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților. În motivarea recursului se arată că în condițiile în care Primăria satului a menționat că toate actele privind proprietatea cetățenilor satului au fost evacuate și având în vedere și dispozițiile art. 2 alin. 5 din nr.HG 1120/2006 era necesar ca reclamantul să facă dovada inițierii unei corespondențe și nu Arhivele Naționale ale
Curtea examinând sentința recurată, în raport de actele și lucrările din dosar și motivele invocate de recurentă, constată că recursul este nefondat.
Art. 2 alin. 4 și 5 din nr.HG 1120/2006 privind aprobarea Normelor Metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 prevăd următoarele:
"Cererile sunt însoțite de acte doveditoare certificate de autorități. În situația imposibilității dovedite de a procura aceste acte, cererea se completează cu declarația autentică a petentului, însoțită de declarațiile a cel puțin 2 martori, de asemenea autentificate.
Imposibilitatea de a procura înscrisuri se dovedește prin demersurile efectuate pentru a intra în posesia acestor acte, depunându-se la dosar copii ale corespondenței purtate cu diferite instituții din România, Ucraina și Republica M, abilitate să producă aceste documente (adeverințe sau certificate de arhivă), precum și traducerea acestora, după caz".
Recurenta invocă faptul că nu a fost dovedită imposibilitatea de a procura înscrisuri certificate de autorități referitoare la bunurile deținute de autorii intimatului, nefiind făcută dovada inițierii unei corespondențe cu Arhivele Naționale ale M, în condițiile în care Primăria satului a menționat că nu deține titluri de proprietate și registre cadastrale.
În recurs, intimatul a depus adresa nr. 5779/30.10.2009 emisă de Arhiva Națională a M, din care reiese că în fondurile arhivistice predate spre păstrare nu s-au depistat informații referitoare la refugierea în România, precum și despre averea deținută până în anul 1944 de către și.
Cu privire la acest înscris, recurenta arată că este tardiv depus, pe de o parte în raport de dispozițiile art. 7 din Legea nr. 290/2003, iar pe de altă parte pentru că nu se regăsea la dosar în momentul emiterii hotărârii contestate.
Curtea reține că inițial cererea a fost însoțită de un certificat eliberat de Primăria satului, care confirmă că autorii reclamantului, și au fost locuitorii acestei localități până la evacuarea forțată din 11 martie 1944 și că înainte de evacuare aceștia dețineau 10 ha teren agricol, 1 ha vie, 0,40 ha teren aferent casei de locuit, casă de locuit în suprafață de 180 și anexă în suprafață de 120, bunuri ce au rămas în folosul comunității. Au mai fost depuse la dosar și 2 declarații de martori autentificate, cu același conținut.
În raport de conținutul dispoziției legale mai sus citate, de conținutul adreselor nr. 8883/21.09.2004 și 4679/11.04.2005 emise de către Comisia pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 290/2003 B și de actele depuse la dosar de intimatul-reclamant, Curtea apreciază că s-a făcut dovada imposibilității de a se procura înscrisuri care să dovedească proprietatea. Înscrisul depus în recurs, în conformitate cu dispozițiile art. 305 Cod procedură civilă, dovedește odată în plus că intimatul-reclamant a fost în imposibilitate de a procura înscrisuri originare care să ateste proprietatea autorilor săi asupra bunurilor descrise în cerere.
Curtea mai reține că actul normativ invocat de recurentă nu indică în mod expres instituțiile abilitate să elibereze adeverințe sau certificate de arhivă care să ateste imposibilitatea de a procura înscrisuri doveditoare și în speță corespondența purtată cu Primăria satului apare ca suficientă și respectând exigențele impuse de textul de lege invocat. Din această perspectivă și raportat strict la conținutul dosarului înregistrat la Comisia pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 290/2003 B, cerința de a depune la dosar dovada inițierii unei corespondențe purtate cu Arhiva Națională a Ma pare ca excesivă.
De altfel o astfel de cerință nu a fost invocată decât în recurs; nici Comisia județeană B pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 și nici recurenta nu au motivat în hotărârile emise, că respingerea cererii și a contestației se întemeiază pe lipsa unei corespondențe cu Arhiva Națională a
Față de cele mai sus reținute se impune menținerea hotărârii atacate și respingerea recursului ca nefondat, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul, ca nefondat, declarat de recurenta-pârâtă AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, cu sediul în B, Calea nr. 202 A, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 217 din 18 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, cu domiciliul în B,-,. 8, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 08 ianuarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - |
Red.
Red. - - 02.02.2010
Tehnored. - ex. 4
03.02.2010
Președinte:Loredana AlbescuJudecători:Loredana Albescu, Lăcrămioara Moglan, Maria Violeta
