Anulare act administrativ fiscal. Decizia 1138/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA NR. 1138

Ședința publică din data de 7 octombrie 2008

PREȘEDINTE: Tănăsică Elena

JUDECĂTORI: Tănăsică Elena, Nițu Teodor Giurgiu Afrodita

- G -

Grefier - - -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamanta Asociația de proprietari Bloc 43, cu sediul în P,-,. 43, jud. P împotriva sentinței nr. 188 din data de 25 martie 2008 pronunțate de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu pârâta Primăria municipiului P, cu sediul în P,-, jud.

Recursul este timbrat cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 2 lei, potrivit chitanței nr. -/7.10.2008 și timbru judiciar de 1,5 lei, acestea fiind anulate de către instanță și atașate la dosarul cauzei.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurenta-reclamantă Asociația de Proprietari Bloc 43, reprezentată de avocat, din cadrul Baroului P, care depune împuternicirea avocațială nr. 69/2008, lipsind intimata-pârâtă Primăria municipiului

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că recursul se află la primul termen de judecată, este motivat și legal timbrat, după care,

Curtea, luând act că nu se formulează alte cereri, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.

Recurenta-reclamantă Asociația de Proprietari Bloc 43, reprezentată de avocat, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În mod greșit instanța de fond nu a admis cererea astfel cum a fost precizată și a apreciat ca tardivă cererea reclamantei, în condițiile în care aceasta respectase termenul legal, nefiind depășit nici termenul special de 1 an.

CURTEA

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr- reclamanta Asociația de Proprietari Bloc 43 Pas olicitat în contradictoriu cu pârâta Primăria municipiului P anularea notificarii nr. 4990/13.03.2007, obligarea efectuării unei expertize tehnice în conformitate cu prevederile legale și de asemenea obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat, în esență, că la data de 18.04.2007 a primit din partea Primăriei P notificarea nr. 4990/13.03.2007 prin

care era înștiințată că blocul 43 din str. - a fost expertizat tehnic în anul 1996 și încadrat în clasa 1 de risc seismic. Prin aceeași adresă a fost înștiințată că are și obligația de a realiza proiectarea lucrărilor de intervenție și execuție a lucrărilor cu persoane juridice atestate, statul asigurând finanțarea cheltuielilor în limita fondurilor aprobate anual cu obligația restituirii acestora într-un termen de până la 25 de ani de la data finalizării proiectului de consolidare.

La data de 14.09.2007 reclamanta a formulat contestație prin care aducea la cunoștința primăriei faptul că expertiza tehnică a blocului a fost efectuată fără știința asociației de proprietari, solicitându-se revocarea notificarii nr. 4990/2007.

La termenul din data de 18.03.2008, tribunalul din oficiu a invocat excepția tardivității introducerii acțiunii.

Prin sentința nr. 188 din data de 25 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahovaa fost admisă excepția tardivității acțiunii invocată din oficiu și a respins ca tardiv formulată acțiunea reclamantei Asociația de Proprietari Bloc 43.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că prin notificarea nr. 4990/13.03.2007 comunicată reclamantei la data de 18.04.2007 Primăria a pus în vedere reclamantei să procedeze la realizarea proiectării lucrărilor de intervenție la blocul 43 situat în str. - din P și să execute lucrările în termen de 2 ani de la data finalizării proiectului de consolidare, întrucât prin expertiza tehnică efectuată în anul 1996 construcția a fost încadrată în clasa 1 de risc seismic și, în consecință, prezintă pericol public.

Prin adresa nr. 12/14.09.2007 reclamanta a solicitat Primăriei P revocarea notificării nr. 4990/13.03.2007, contestând totodată și expertiza tehnică efectuată.

Potrivit prevederilor art.7 alin.1 din Lege nr. 554/2004, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ persoana care se consideră vătămată într-un drept al sau ori intr-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului revocarea în tot sau în parte a acestuia. Or, reclamanta, deși a primit notificarea a cărei anulare se solicită la data de 18.04.2007, a formulat plângerea prealabilă abia la data de 14.09.2007, cu mult peste termenul de 30 de zile prevăzut de lege.

Deși art.7 alin.7 prevede că plângerea prealabilă în cazul actelor administrative unilaterale se poate introduce pentru motive temeinice și peste termenul prevăzut de aliniatul 1, dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului, reclamanta nu a făcut dovada existenței vreunui motiv temeinic care ar fi împiedicat-o să formuleze plângerea în termen de 30 de zile de la data primirii actului.

Întrucât reclamanta nu a formulat plângerea prealabilă în termen legal, tribunalul a apreciat că termenul de 6 luni prevăzut de art.11 alin.1 din Legea nr. 554/2004 pentru introducerea acțiunii în instanță începe să curgă de la data la care a primit notificarea nr. 4990/2007, respectiv 18.04.2007, iar acțiunea a fost depusă tardiv la Tribunalul Prahova, respectiv la data de 21.11.2007.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta Asociația de Proprietari Bloc 43, criticând-o ca nelegală și netemeinică.

În cuprinsul motivelor de recurs s-a arătat că instanța de fond a apreciat în mod greșit pronunțând soluția contestată, întrucât depășirea termenului de 30 de zile se datorează unor motive temeinice. Astfel, pentru a contesta notificarea și pentru a se lua o deciziei în privința acționării în instanță, era necesară o hotărâre a Asociației de Proprietari, hotărâre ce nu putea fi luată decât în urma unei ședințe la care trebuiau să fie prezenți majoritatea proprietarilor, cărora să le fie adus la cunoștință conținutul notificării. Condiția termenului de 30 de zile nu a putut fi respectată, deoarece nu toți locatarii au putut fi convocați și nu au putut fi prezenți la ședință în acest termen, fapt ce este dovedit prin procesul-verbal și hotărârea asociației de proprietari, acte depuse la dosarul instanței de fond și care nu au fost luate în considerare.

Recurenta mai arată că instanța de fond a apreciat în mod greșit dispozițiile art. 11 din Legea nr. 554/2004, deoarece în niciun aliniat al acestui articol nu este prevăzută vreo situație în care termenul să înceapă să curgă de la data primirii notificării, ci termenul începe să curgă de la data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă, ori de la data expirării termenului legal de soluționare a cererii, astfel că acțiunea reclamantei a fost introdusă în termenul legal de 6 luni prevăzut de art. 11 din actul normativ menționat anterior.

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea reține că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce urmează:

Instanța de fond a interpretat în mod just și legal cauza dedusă judecății și nu a apreciat în mod greșit situația că recurenta a depășit termenul de 30 de zile de la primirea actului administrativ pentru efectuarea procedurii prealabile în vederea formulării acțiunii în contencios administrativ.

Se poate observa că prin notificarea nr. 4990/13.03.2007 comunicată reclamantei-recurente la data de 18.04.2007 Primăria municipiului Pap us în vedere reclamantei să procedeze la realizarea proiectării lucrărilor de intervenție la blocul 43 situat în str. - din P și să execute lucrările de consolidare în termen de 2 ani de la finalizarea proiectului, deoarece prin expertiza tehnică efectuată în anul 1996, construcția a fost încadrată în clasa 1 de risc seismic și, în consecință, prezintă pericol public.

Recurenta, prin adresa nr. 12/14.09.2007, a solicitat Primăriei municipiului P revocarea notificării nr. 4990/13.03.2007 contestând, totodată, și expertiza tehnică efectuată. Instanța de fond a interpretat în mod just faptul că recurenta s-a adresat autorității administrative cu depășirea termenului de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ contestat, contrar dispozițiilor art. 7 alin.1 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ. Astfel, recurenta, deși a primit notificarea autorității publice locale la data de 18.04.2007, a formulat plângere prealabilă la data de 14.09.2007, cu mult peste termenul de 30 de zile prevăzut de lege pentru realizarea procedurii prealabile administrative.

Ca atare, reclamanta nu a formulat plângerea prealabilă în termenul legal, așa încât instanța de fond a apreciat în mod just și legal faptul că termenul de 6 luni pentru formularea acțiunii în contencios administrativ la instanța competentă începe să curgă de la data la care a primit notificarea nr. 4990/2007, ca act administrativ individual, respectiv de la 18.04.2007.

Mai trebuie arătat că respectiva acțiune în contencios administrativ a fost depusă la Tribunalul Prahova la 21.11.2007, depășindu-se și termenul de 6 luni prevăzut de art. 11 alin.1 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Întrucât sentința atacată este legală și temeinică și față de care nu există niciun motiv de casare sau modificare în sensul art. 304 pct.1-9 și art. 3041Cod pr.civilă, urmează ca în baza art. 312 alin. 1 Cod pr.civilă Curtea să respingă recursul ca nefondat.

Văzând că cererea de recurs a fost legal timbrată,

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Asociația de Proprietari Bloc 43, cu sediul în P,-,. 43, jud. P împotriva sentinței nr. 188 din data de 25 martie 2008 pronunțate de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu pârâta Primăria municipiului P, cu sediul în P,-, jud.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 octombrie 2008.

Președinte JUDECĂTORI: Tănăsică Elena, Nițu Teodor Giurgiu Afrodita

- - - - G -

Grefier

- -

Operator date cu caracter personal

Număr notificare 3120

Red. / - 2ex./24.10.2008

Dosar fond -- Tribunalul Prahova

Jud. fond. ,

Președinte:Tănăsică Elena
Judecători:Tănăsică Elena, Nițu Teodor Giurgiu Afrodita

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ fiscal. Decizia 1138/2008. Curtea de Apel Ploiesti