Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 1136/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA NR. 1136

Ședința publică din data de 7 octombrie 2008

PREȘEDINTE: Tănăsică Elena

JUDECĂTORI: Tănăsică Elena, Nițu Teodor Giurgiu Afrodita

- G -

Grefier - - -

Pe rol fiind soluționarea plângerii formulate potrivit nr.OUG 34/2006 de petenta SC SRL, cu sediul în,-, jud. P împotriva deciziei nr. 3793/160 /3067, 3113 din data de 20 august 2008 pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor în contradictoriu cu intimata Primăria orașului M, prin primar, cu sediul în M,-, jud. P.

Plângerea este timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 2 lei, potrivit chitanței nr. -/7.10.2008 și timbru judiciar de 0,3 lei, acestea fiind anulate de către instanță și atașate la dosarul cauzei.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns petenta SC SRL, reprezentată de avocat - din cadrul Baroului P, care depune împuternicirea avocațialănr.197/3.10.2008 și intimata Primăria orașului M, prin primar, prin consilier juridic, care depune delegația nr. 23609/6.10.2008.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că plângerea se află la primul termen de judecată, este motivată și legal timbrată, iar prin serviciul registratură intimata a depus întâmpinare, după care,

Petenta SC SRL, reprezentată de avocat -, solicită amânarea judecării cauzei pentru a putea lua cunoștință de conținutul întâmpinării depuse la dosar în dimineata zilei termenului de judecată.

În cuprinsul acestei întâmpinări sunt invocate înscrisuri despre care petenta nu are cunoștință, aspecte pe care dorește să le verifice înainte de a se pune concluzii asupra plângerii.

Intimata Primăria orașului M, prin primar, prin consilier juridic, arată că nu este de acord cu amânarea judecării cauzei având în vedere faptul că s-a depus doar întâmpinare, aceasta nu conține excepții și nici nu este însoțită de înscrisuri noi. Se depune totodată, originalul întâmpinării transmise prin fax.

Curtea, deliberând, având în vedere specificul procedurii de soluționare a plângerilor formulate împotriva deciziilor, aceasta trebuind să se realizeze cu celeritate, respinge cererea de amânare a judecării cauzei formulată de petentă și lasă cauza la sfârșitul ședinței de recursuri pentru a permite apărătorului acesteia să ia cunoștință de conținutul întâmpinării.

La reluarea cauzei, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra plângerii.

Petenta SC SRL, reprezentată de avocat -, arată că nu a regăsit în cuprinsul dosarului adresa nr.17981 invocată de intimată și despre care se pretinde că ar reprezenta un răspuns către o altă societate participantă la licitație.

Cu privire la procedura de atribuire contestată în prezenta cauză, se arată că aceasta este nelegală și netemeinică, deoarece oferta societății contestatoare avea cel mai bun preț și aaf ost descalificată în mod greșit doar pentru motivul că erau ofertate și alte lucrări decât cele cuprinse în caietul de sarcini.

În documentația și pe suportul electronic pus la dispoziția participanților la licitație, autoritatea contractantă a precizat - în 4 str. - atât "desfacere borduri" cât și "desfacere trotuare", iar ulterior mențiunea că "pe str. - lucrările de bordurare și pavare trotuare sunt efectuate. Se scad 2020 trotuare". La solicitarea de clarificări adresată de un participant, autoritatea contractantă a comunicat și contestatoarei faptul că " pe str. - nu se mai fac lucrări de desfacere și refacere trotuare ci numai de carosabil".

Astfel, dacă în erau capitole distincte pentru cele 2 categorii de lucrări: capitolul Desfacere borduri și și capitolul Desfacere trotuare, iar autoritatea contractantă a precizat că nu se mai fac lucrări de desfacere și refacere trotuare, este legal și logic că societatea să coteze în ofertă desfacerea de borduri, întrucât renunțarea la anumite categorii de articole sau lucrări trebuie să se facă expres, ori în clarificările trimise s-a precizat în mod expres că nu se mai fac lucrări de desfacere și refacere trotuare nu și de borduri.

în plus a unui articol nu transformă oferta într-una neconformă, nr.HG 925/2006 în art. 36 alin.2 pct.a precizând că "oferta este considerată neconformă în următoarele situații: a) nu satisface cerințele caietului de sarcini", ori ofertarea, chiar în plus a unui articol nu are semnificația nesatisfacerii cerințelor caietului de sarcini, mai ales când însăși autoritatea contractantă a fost deosebit de ambiguă cu privire la cotarea articolului respectiv. Totodată, articolul ofertat - desfacere și refacere borduri - avea o pondere extrem de redusă ca valoare (cca. 800 lei din totalul de 3.401.989,97 lei) din totalul lucrărilor.

Procedura de atribuire s-a realizat cu nerespectarea dispozițiilor legale, a principiului eficienței utilizării fondurilor publice.

Se solicită admiterea plângerii, modificarea deciziei contestate în sensul anulării deciziei de desemnare a ofertei câștigătoare, obligarea autorității contractante la desemnarea ofertei contestatoarei ca și admisibilă și, în baza criteriului de desemnare să o desemneze ca și adjudecatar al licitației.

În subsidiar se solicită anularea procedurii de adjudecare. Fără cheltuieli de judecată.

Intimata Primăria orașului M, prin primar, prin consilier juridic, arată că în conformitate cu dispozițiile art. 36 alin.2 lit.a) din HG nr. 925/2006, principala problemă care se impune a fi analizată este aceea dacă oferta depusă de contestatoare este sau nu conformă.

În caietul de sarcini, la fila 55, se menționează scăderea celor 2020 trotuare, iar contestatoarea a avut cunoștință de această situație, dovadă fiind și faptul că pentru lucrările de executat pe prelungirea str. - a respectat condițiile impuse și a acceptat faptul că pe această stradă se execută doar 50% din carosabil.

Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a apreciat în mod corect că plângerea contestatoarei este neîntemeiată. Totodată, se pune și întrebarea firescă cum să poată fi apreciată ca și conformă oferta acesteia, în condițiile în care celelalte societăți participante au respectat cerințele din caietul de sarcini?

Având cuvântul în replică, petenta SC SRL, reprezentată de avocat -, precizează faptul că aceste corecții ale lucrărilor de efectuat i-au fost comunicate prin adresa din data de 10.07.2008, însă după încheierea procesului-verbal de atribuire a lucrării.

În ceea ce privește adresa nr. 13845, se arată că prin aceasta nu s-au comunicat corecțiile invocate, fiind recepționată doar prima pagină a adresei împreună cu o altă adresă, iar datele de corecție lipsesc.

Se solicită amânarea pronunțării pentru a se putea depune concluzii scrise.

Intimata Primăria orașului M, prin primar, prin consilier juridic, arată că adresele invocate de petentă reprezintă comunicarea rezultatului procedurii, iar corecțiile lucrărilor ofertate au fost indicate chiar pe prima pagină a caietului de sarcini.

La sfârșitul ședinței publice de judecată avocat -, pentru petenta SC SRL, depune concluzii scrise.

CURTEA

Asupra plângerii de față;

Prin plângerea înregistrată la această instanță sub nr- petenta SC SRL a solicitat în contradictoriu cu intimata Primăria orașului M, prin primar, modificarea deciziei nr. 3793/160 /3067, 3113 din data de 20 august 2008 pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, prin care a fost soluționată contestația formulată de societate în contradictoriu cu intimata Primăria M, în calitate de autoritate contractantă în cadrul procedurii de atribuire prin licitație deschisă a contractului de achiziție publică de lucrări având ca obiect "Reabilitarea și modernizarea străzilor urbane din orașul M".

Petenta a solicitat admiterea plângerii și modificarea deciziei în sensul anulării deciziei de desemnare a ofertei câștigătoare, obligarea autorității contractante la desemnarea ofertei sale și în baza criteriului de desemnare a ofertei câștigătoare să o desemneze ca și adjudecatar al licitației.

În subsidiar, s-a soliciat anularea procedurii de adjudecare.

În motivarea plângerii se arată că oferta depusă de petentă, în valoare de 3.401.989,97 exclusiv era cea mai scăzută ofertă din punct de vedere al prețului și cu toate acestea a fost preferată oferta SC SRL B cu o valoare ofertată de 3.675.647,3 lei.

Autoritatea contractantă i-a comunicat totodată că oferta sa este conformă cu prevederile art. 36 alin.2 pct. a) din nr.HG 925/2006, respectiv la devizul oferta Spital 8 de pe str. - s-au ofertat desfacerea bordurilor din piatră de 1200 m, deși s-a precizat în caietul de sarcini că pe această stradă lucrările de bordurare sunt efectuate.

Față de precizările din caietul de sarcini descalificarea ofertei sale este în opinia petentei nelegală.

Intimata Primăria orașului Mad epus la dosar întâmpinare, prin care a susținut că autoritatea contractantă a procedat în mod corect, considerând neconformă oferta depusă de petentă, deoarece nu a respectat cerințele din caietul de sarcini, respectiv nu a elaborat oferta astfel încât să corespundă necesității autorității contractante, așa cum au fost stabilite cantitățile de lucrări, corectate prin adresa nr. 17981/2008.

Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate de petentă, Curtea reține următoarele:

Prin decizia nr. 3793/160 /3067, 3113 din data de 20 august 2008 pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a fost respinsă contestația formulată de SC SRL și s-a dispus continuarea procedurii de atribuire.

Criticile formulate de petentă vizând prețul cel mai scăzut ofertat, precum și neconformarea documentației prezentate sunt nefondate.

Petenta nu a respectat cerințele caietului de sarcini, respectiv nu a elaborat oferta sa astfel încât să corespundă necesității autorității contractante, așa cum au fost stabilite cantitățile de lucrări, corectate prin adresa nr. 17981/10.07.2008.

Inițial, autoritatea contractantă i-a comunicat petentei cu adresa nr. 13845/22.04.2008 următoarele date de corecție: " pe strada -, lucrările de bordurare și pavare trotuare sunt efectuate - se scad 2020 trotuare". Față de aceste precizări, oferta petentei nu a respectat cerințele caietului de sarcini și în mod întemeiat a fost respinsă ca neconformă.

Ca atare, se constată că valoarea ofertei acesteia nu mai are nicio relevanță, așa cum în mod just a apreciat și Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, când a luat măsura respingerii contestației petentei.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE

Respinge ca nefondată plângerea formulată potrivit nr.OUG 34/2006 de petenta SC SRL, cu sediul în,-, jud. P împotriva deciziei nr. 3793/160 /3067, 3113 din data de 20 august 2008 pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor în contradictoriu cu intimata Primăria orașului M, prin primar, cu sediul în M,-, jud. P.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 octombrie 2008.

Președinte JUDECĂTORI: Tănăsică Elena, Nițu Teodor Giurgiu Afrodita

- - - - G -

Grefier

- -

Red. / - 2ex./23.10.2008

Președinte:Tănăsică Elena
Judecători:Tănăsică Elena, Nițu Teodor Giurgiu Afrodita

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 1136/2008. Curtea de Apel Ploiesti