Anulare act administrativ fiscal. Decizia 1184/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIE Nr. 1184/R/CA/2008

Ședința publică de la 04 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ștefan Făt

JUDECĂTOR 2: Marieta Florea

JUDECĂTOR 3: Elisabeta Lazăr

Grefier: - -

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâta împotriva sentinței civile nr. 725/CAF/2008 pronunțată de Tribunalul Alba - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă în fața instanței reprezentanta recurentei pârâtă, consilier juridic și intimatul reclamant asistat de avocat.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care: reprezentanta recurentei pârâtă depune la dosar delegația de reprezentare juridică a acesteia.

Mandatara intimatului reclamant depune la dosar două înscrisuri din care rezultă că față de cele două societăți exemplificate în cererea de recurs, și, aflate în competența reclamantului, au fost îndeplinite actele de executare, precizând că nu are sediul în A I, iar a fost radiată din Registrul Comerțului, astfel apreciază că reclamantul nu era dator să mai ducă la îndeplinire activitatea de executare față de acest debitor.

Mai învederează instanței că din cele 490 de societăți pe care contestatorul le are în competență în vederea adunării datoriilor la bugetul de stat au rămas 2-3 pentru care nu s-au efectuat actele de executare, dar și pentru cele două societăți pentru care a prezentat înscrisurile justificative, îndatoririle au fost îndeplinite de contestator cu bună-credință.

Câte un exemplar din înscrisurile depuse la dosar la acest termen se comunică reprezentantei recurentei pârâtă.

Reprezentantele părților declară că nu mai au alte cereri de formulat, împrejurare față de care, constatând cauza în stare de judecată, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Reprezentanta recurentei pârâtă învederează că deși instanța de fond a reținut unele întârzieri în activitatea contestatorului, care se încadrează în prevederile art. 77 al. 2 lit. a din legea 188/1999, totuși a concluzionat că nu există abateri în activitatea acestuia. Arată că apreciază că există abateri în activitatea reclamantului; Comisia de Disciplină a efectuat cercetarea disciplinară, care a fost urmată întocmai, au fost audiați martori, constatându-se că cele semnalate în referat sunt corecte. Mai precizează că nici doamnei Director care a aplicat sancțiunea nu i se poate imputa aplicarea sancțiunii, cu atât mai mult că s-a cerut o diminuare a salariului reclamantului, iar aceasta a schimbat sancțiunea în "mustrare scrisă", care de altfel se prescrie în termen de 6 luni.

Pentru aceste considerente, reprezentanta recurentei pârâtă solicită admiterea recursului și modificarea sentinței instanței de fond în sensul menținerii Deciziei nr. 257/2007 emisă de Directorul executiv al

Fără cheltuieli de judecată.

Mandatara intimatului reclamant solicită respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

Învederează că în mod corect a reținut instanța de fond că nu sunt îndeplinite prevederile art. 77 lit. a și b din legea nr. 188/1999, deoarece cerința legală presupune un caracter sistematic al abaterilor, or în situația în care reclamantul are arondate un număr de 495 societăți, deci un volum foarte mare de lucrări, în condițiile în care are calificativele de "bine" și "foarte bine" în dosarul profesional, faptul că pentru un număr de 8 societăți s-au constatat deficiențe reprezintă mai puțin de 2% din contribuabilii din sfera de activitate. Mai mult decât atât numărul celor 8 societăți a fost redus la 2, la care s-au înregistrat doar întârzieri.

Mai arată că în cadrul cercetării disciplinare s-au audiat într-adevăr martori, însă fără ca reclamantul să fie de față și să aibă posibilitatea de a pune acestora întrebări, iar martorii audiați nu au declarat că reclamantul nu-și îndeplinește atribuțiile ci au semnalat volumul mare de lucrări arondate, faptul că s-au perindat mai mulți șefi, astfel că nu a existat o continuitate a managementului.

Nu solicită cheltuieli de judecată.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului de față:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba, sub dosar nr- reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A, solicitând anularea deciziei nr. 256/2007 emisă de Directorul executiv al pârâtei și exonerarea de sancțiunea aplicată.

În motivarea acțiunii se arată că în urma sesizării formulate de șeful Serviciului colectare, executare silită persoane juridice a fost declanșată procedura cercetării disciplinare a reclamantului, imputându-i-se neîndeplinirea sau îndeplinirea cu întârziere a sarcinilor de serviciu dispuse de către superiorul

ierarhic.

Reclamantul apreciază că aspectele sesizate prin referatul întocmit la data de 1.08.2007 nu corespund realității, deoarece era vorba de situații în care creanțele fiscale erau prescrise, agentul economic radiat sau în care executarea silită era de competența altui organ.

Pe de altă parte reclamantul invocă faptul că cercetarea disciplinară s-a desfășurat în mod formal, nu s-a ținut cont de explicațiile oferite de acesta și martorii audiați și s-a trecut cu vederea impactul negativ pe care l-a avut asupra activității serviciului schimbările frecvente ale șefilor de serviciu, atmosfera tensionată care a fost generată de șeful serviciului, dl. încă de la sosirea sa la conducere și faptul că reclamantul se ocupă de un nr. de 495 de contribuabili, iar deficiențele au fost sesizate în legătură cu 8 dintre aceștia.

Se mai menționează că susținerile din referatul de sesizare contravin rezultatelor evaluării periodice, deoarece în anul 2005 reclamantul a primit calificativul " foarte bun", iar în 2006 calificativul "bun".

Acțiunea nu este motivată în drept.

Taxa de timbru aferentă acțiunii a fost achitată în mod legal (fila 55).

În probațiune s-au depus următoarele înscrisuri: decizia nr. 256/2007 emisă de Directorul executiv al DGFP A, referat al Comisiei de Disciplină, referat întocmit la 1.08.2007 de șeful Serviciului colectare, executare silită persoane juridice, note de constatare și referate încheiate de reclamant la 28.02.2007, 20.01.2005, 18.01.2005, 12.10.2007, 14.11.2006, 6.09.2007, somații, titluri executorii, proces verbal de sechestru.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii întrucât decizia luată de directorul executiv este corectă și legală, cercetarea disciplinară a fost efectuată în conformitate cu disp. Legii 188/1999 rep. Și ale HG nr. 1210/2003, s-au avut în vedere cele susținute de persoanele audiate, precum și o parte din obiecțiunile reclamantului.

În dovedirea susținerilor sale pârâta a depus la dosar următoarele acte: raportul întocmit la data de 1.10.2007 de Comisia de Disciplină, proces verbal al ședinței Comisiei de disciplină din data de 10.09.2007, sesizarea întocmită de colectivul Serviciului colectare, executare silită persoane juridice la data de 28.06.2006, rapoarte de evaluare a activității reclamantului pentru anii 2005 - 2006, raportul de audit nr. -/23.12.2005.

Prin sentința civilă nr. 725/CAF/2008 pronunțată de Tribunalul Alba - Secția Comercială și de Contencios Administrativ și Fiscal în dosar nr- a fost admisă acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta A și în consecință s-a dispus anularea deciziei nr. 256/19.11.2007 emisă de Directorul executiv al DGFP A și anularea sancțiunii disciplinare aplicate.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

La data de 1.08.2007 șeful Serviciului colectare, executare silită persoane juridice - a întocmit un referat adresat șefului a mun. A I și Comisiei de disciplină a DGFP A prin care solicita luarea măsurilor care se impun față de numitul - inspector asistent din cadrul A I - Serviciul colectare, executare silită persoane juridice, considerând

că acesta nu și-a respectat sarcinile de serviciu trasate, a lipsit nejustificat în timpul programului de lucru, afectând negativ activitatea serviciului.

Comisia de disciplină întrunită în vederea analizării sesizării a procedat la audierea persoanei care a întocmit sesizarea, persoanei împotriva căreia a fost formulată sesizarea și a martorilor, și și în urma coroborării mijloacelor de probă administrate a apreciat că reclamantul a săvârșit abaterile disciplinare prevăzute de art. 77 pct. 2 lit.a și b din Legea nr. 188/1999, respectiv întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor și neglijență repetată în efectuarea lucrărilor. Ca atare, a propus directorului executiv al DGFP A diminuarea drepturilor salariale ale reclamantului cu 5% pe o perioadă de o lună.

Prin decizia nr. 256/2007 directorul executiv al DGFP Aad ispus sancționarea reclamantului cu mustrare scrisă.

Reclamantul a învederat că aspectele sesizate de către superiorul ierarhic nu corespund realității deoarece el a îndeplinit în mod corespunzător sarcinile trasate, iar deficiențele au vizat un număr de 8 societăți din totalul de 495 de contribuabili arondați lui, deci nici 2% din contribuabilii care sunt în sfera sa de activitate.

Înscrisurile depuse la dosar relevă faptul că într-adevăr în cazul unor societăți dintre cele menționate în cuprinsul sesizării s-au înregistrat întârzieri în realizarea obligațiilor de serviciu stabilite în scris de către superiorul ierarhic ( cazul, Casa de Piatră, Internațional ) în timp ce alte susțineri se dovedesc nereale ( în situația A I, pentru care s-a întocmit la data de 28.02.2007 nota de constatare și referatul solicitat la data de 26.02.2007 - file 10-16;, pentru care i se impută la data de 1.08.2007 neîndeplinirea unei sarcini trasate la 30.10.2007, ) În condițiile în care întârzierile în activitatea desfășurată de reclamant privesc doar un nr. de 4 contribuabili din cei 495 de care se ocupă acesta nu se poate susține că acestea au un caracter "sistematic" pentru a putea fi în prezența abaterii disciplinare prevăzută la art. 77 lit.a din legea nr. 188/1999, depășirea termenelor fiind accidentală. Pe de altă parte, aceste deficiențe se datorează unor împrejurări obiective concretizate în atmosfera necorespunzătoare existentă în cadrul serviciului de executări silite, generată de schimbarea într-o perioadă scurtă de timp a trei șefi de serviciu, de imposibilitatea actualului șef de a conlucra cu toți salariații în aceeași măsură și volumului mare de muncă desfășurată de reclamant.

Nu s-au putut desprinde nici elemente din care să rezulte că reclamantul a manifestat o "neglijență repetată" în efectuarea lucrărilor.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta DGFP A, solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamant și a menținerii deciziei nr. 256/2007 emisă de Directorul executiv al A la data de 19.11.2007 ca temeinică și legală.

În expunerea motivelor de recurs se arată că s-au constatat întârzieri frecvente în exercitarea atribuțiilor de serviciu ale reclamantului, care a lăsat să

se acumuleze datorii mari față de bugetul statului.

În drept invocă dispozițiile Legii 188/1999, Legea nr. 554/2004, art. 304 pct. 9 și 3041Cod procedură civilă.

Recursul este scutit de plata taxei de timbru, potrivit art. 17 din legea 146/1997.

Prin întâmpinarea depusă de reclamant s-a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală.

Verificând actele și lucrările dosarului sub aspectul criticilor formulate cât și din oficiu, Curtea constată că recursul pârâtului este nefondat.

Astfel, instanța de fond a reținut o corectă stare de fapt, concluzionând că sancționarea reclamantului este nelegală nefiind îndeplinite cerințele stipulate de art. 77 al.2 lit. a și b din Legea 188/1999, astfel că abaterile stabilite în sarcina sa sunt inexistente.

Din administrarea întregului probatoriu rezultă că reclamantul face parte din Serviciul colectare - executare silită persoane juridice, serviciu care are mare deficiență în realizarea atribuțiilor sale. Din totalul de 495 de contribuabili câți îi are reclamantul în atribuțiile sale de serviciu pentru colectarea creanțelor bugetare, corect s-a stabilit că doar la un nr. de 4 contribuabili s-au depistat unele întârzieri, care reprezintă un procent de sub 2% din numărul de contribuabili din sectorul în care își desfășoară activitatea reclamantul.

Or față de această împrejurare corect a reținut instanța de fond că aceste întârzieri nu au un caracter sistematic pentru a putea fi în prezența abaterii disciplinare prevăzută de art. 77 lit. a din Legea 188/1999, depășirea termenelor fiind accidentală. În mod corect a fost reținut că această situație se datorează și unor împrejurări obiective concretizate în atmosfera necorespunzătoare existentă în cadrul serviciului colectare - executare silită, generată de schimbarea într-o perioadă scurtă de timp a trei șefi de serviciu, de imposibilitatea actualului șef de serviciu de a conlucra cu toți salariații în aceeași măsură și volumul mare de muncă desfășurat de reclamant.

Față de aceste considerente de fapt și de drept recursul pârâtei se va respinge ca nefondat în temeiul art. 312 Cod procedură civilă.

Reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta împotriva sentinței civile nr. 725/CAF/2008 pronunțată de Tribunalul Alba - Secția

comercială și de contencios administrativ și fiscal în dosar nr-.

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 4 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.

Dact. / 2 ex./10.12.2008

Jud. fond,

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

COPIA DECIZIEI Nr. 1184/R/CA/2008

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta împotriva sentinței civile nr. 725/CAF/2008 pronunțată de Tribunalul Alba - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal în dosar nr-.

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 4 2008.

Președinte Judecător Judecător

indescifrabil indescifrabil indescifrabil

Pentru conformitate,

Președinte:Ștefan Făt
Judecători:Ștefan Făt, Marieta Florea, Elisabeta Lazăr

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ fiscal. Decizia 1184/2008. Curtea de Apel Alba Iulia