Anulare act administrativ fiscal. Decizia 1199/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 1199
Ședința publică de la 29 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Teodora Bănescu
JUDECĂTOR 2: Doina Ungureanu
JUDECĂTOR 3: Magdalena Fănuță
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta SC SERV SRL împotriva sentinței nr. 322/CAF din 21 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică răspuns consilier juridic pentru intimata reclamantă PRIMĂRIA ORAȘULUI S, lipsind recurenta pârâtă SC SERV SRL.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că recursul a fost declarat în termen legal, că s-a depus la instanța a cărei hotărâre se atacă, potrivit art.302 c Cod Penal și nu a fost achitată taxa judiciară de timbru în valoare de 2 lei și timbru judiciar de 0,15 lei.
S-a referit că intimata pârâtă a depus întâmpinare.
Instanța pune în discuție excepția anulării recursului de față, nefiind achitată taxa judiciară de timbru și timbru judiciar, deși recurenta a fost citată cu această mențiune.
Consilier juridic pentru intimata reclamantă PRIMĂRIA ORAȘULUI S solicită anularea recursului ca netimbrat, iar pe fond solicită respingerea recursului și menținerea sentinței ca temeinică și legală.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința nr.322/CAF din 21 februarie 2008, Tribunalul Mehedinți, Secția comercială și de contencios administrativ a admis acțiunea reclamantei Primăria Orașului S, a dispus evacuarea pârâtei din spațiul situat în strada - - Grădina de din localitatea S, Județului
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că la data de 10.07.2000, între părți s-a încheiat contractul de închiriere nr.10/10.07.2000, prin care reclamanta i-a închiriat pârâtei spațiul situat în S, Strada - - Grădina de, contra unei chirii de 700.000 lei ROL, spațiu în care pârâta urma să desfășoare activitate de vulcanizare, că acest contract s-a prelungit succesiv prin acte adiționale până la data de 30.04.2006.
Prin adresa nr.4627/02.05.2006, reclamanta i-a făcut cunoscut pârâtei că se află în imposibilitate de a prelungi contractul de închiriere, solicitându-i ca în termen de 15 zile să elibereze spațiul ocupat, însă pârâta a refuzat să părăsească imobilul închiriat.
S-a reținut că termenul locațiunii prevăzut în ultimul act adițional a expirat la data de 30.04.2006, iar prin adresa nr.4627/2006 reclamanta în calitate de locator și-a manifestat voința de a nu reînnoi contractul care a încetat prin efectul expirării termenului, solicitând pârâtei să elibereze spațiul în termen de 15 zile de la data primirii acestei adrese.
A apreciat instanța că nu poate opera tacita relocațiune, chiar dacă pârâta a continuat să folosească imobilul după expirarea termenului de închiriere, deoarece reclamanta nu a permis pârâtei folosirea în continuare a spațiului, ci prin adresa nr.4627/2006 și-a manifestat voința de a nu reînnoi contractul.
S-a reținut că pârâta deține spațiul fără a avea un titlu locativ, deși prin hotărârea 61/2006 a Consiliului Local S s-a aprobat prelungirea contractului de închiriere a Grădinii de la prețul de 5.000.000 lei ROL, această hotărâre a fost revocată prin hotărârea nr.7/07.02.2007 a Consiliul Local
Cu privire la calitatea procesuală activă, s-a reținut că nu poate fi reținută, atâta timp cât actele adiționale la contractul de închiriere nr.10/10.07.2000 sunt încheiate între Primăria orașului S, în calitate de proprietar și SC" SERV"SRL M, în calitate de chiriaș.
Referitor la existența puterii de lucru judecat, s-a apreciat că nu poate fi reținută, chiar dacă există identitate de părți, obiect și cauză între acțiunea prezentă și cea care a făcut obiectul dosarului nr-, deoarece prin sentința nr.2220/CAF/24.05.2007, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în acel dosar nu a fost soluționat fondul.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs SC" SERV"SRL, considerând-o nelegală și netemeinică.
Curtea de APEL CRAIOVA, după înregistrarea recursului, potrivit art.11 din Legea 146/1997, a pus în vedere recurentei, prin citație, să timbreze recursul cu 2 lei.
Recurenta nu a satisfăcut aceste cerințe, astfel încât este incidentă sancțiunea anulării cererii, conform Legii 146/1997, cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit art.3 din nr.OG32/1995, modificată prin Legea 123/1997, s-a pus în vedere recurentei, să achite timbru judiciar de 0,15 lei
Acțiunile și cererile introduse la instanțele de judecată conform art.20 alin.1 din Legea 146/1997 se timbrează anticipat fiscal și judiciar, neîndeplinirea acestei obligații în lipsa unei scutiri legale fiind sancționată cu anularea.
Cum la dosar nu există dovada achitării timbrului judiciar, este incidentă sancțiunea anulării cererii conform Legii 146/1997.
Față de cele mai sus, urmează a se anula ca netimbrată cererea de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează ca netimbrat recursul formulat de pârâta SC SERV SRL împotriva sentinței nr. 322/CAF din 21 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 29 Mai 2008
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.jud.-
2 ex/05.06.2008
Jud.fond:
Președinte:Teodora BănescuJudecători:Teodora Bănescu, Doina Ungureanu, Magdalena Fănuță