Anulare act administrativ fiscal. Sentința 121/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINȚA NR.121
Ședința publică din data de 19 iunie 2008
PREȘEDINTE: Adriana Florina Secrețeanu
Grefier - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii formulată potrivit Legii contenciosului administrativ de reclamantul, domiciliat în B, sector 4,-, în contradictoriu cu pârâtulOFICIUL ROMÂN PENTRU - SERVICIUL PENTRU P,prin reprezentanții săi legali,cu sediul în P,-, județul
Acțiunea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 4 lei, conform chitanței nr.-/26.09.2008 și timbru judiciar de 0,5 lei, care au fost anulate și atașate la dosarul cauzei.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pârâtul Oficiul Român pentru - Serviciul pentru P, reprezentat de consilier juridic, lipsind reclamantul.
Procedura este legal îndeplinitî.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că acțiunea se află la al doilea termen de judecată, după soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art.63 alin.2 lit.c din nr.OUG194/2002, raportat la art.26 alin.1 din Constituția României, invocată de reclamantul, după care:
Consilier juridic având cuvântul pentru pârâtul Oficiul Român pentru - Serviciul pentru P precizează că nu mai are alte cereri de formulat în cauză, solicitând acordarea cuvântului în fond.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, precizează că nu mai are alte cereri de formulat în cauză.
Curtea, luând act că nu se formulează alte cereri, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Consilier juridic având cuvântul pentru pârâtul Oficiul Român pentru - Serviciul pentru P solicită respingerea acțiunii întrucât reclamantul a încheiat o căsătorie de conveniență cu numita în schimbul sumei 2000 euro și un salariu de 300 euro pe lună, astfel cum rezultă din procesul verbal aflat la fila 47 dosar, și menținerea deciziei de returnare ca fiind temeinică și legală.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea contestației și menținerea deciziei de returnare ca fiind temeinică și legală.
CURTEA
Princerereaînregistrată la nr- reclamantul a chemat în judecată pârâtul OFICIUL ROMÂN PENTRU - SERVICIUL PENTRU și a solicitat prelungirea dreptului de ședere temporară în calitate de membru de familie al unui cetățean român si anularea Deciziei de returnare de pe teritoriul României nr. -/4.09.2008.
In motivarea cererii, reclamantul a arătat ca s-a căsătorit cu, cetățean român, la data de 25.05.2008, astfel cum rezultă din certificatul de căsătorie seria - nr. - eliberat de Primăria Comunei M, și față de această situație a depus la Oficiul pentru P cerere de prelungire a dreptului de ședere temporară pentru reîntregirea familiei, în calitate de membru de familie al unui cetățean român, precum si toate înscrisurile doveditoare. Cererea i-a fost respinsă prin decizia de returnare nr. -/4.09.2008, motivul invocat de parat fiind acela al căsătoriei de conveniența, constatându-se "lipsa unei contribuții efective la îndeplinirea obligațiilor născute din căsătorie", "inconsecvente
in declararea datelor" precum si faptul ca încheierea căsătoriei ar fi fost "condiționată de plata unei sume de bani".
Reclamantul a arătat că decizia este nelegală și netemeinică, întrucât îndeplinea la data formulării cererii toate condițiile generale și speciale prevăzute de OUG nr. 194/2002, inclusiv condiția existenței unei căsătorii reale cu, cetățean român. În acest sens, arată că duce viața de familie împreună cu soția sa, conviețuind împreună cu aceasta si contribuind la întreținerea familiei, inclusiv a fiicei soției sale, -, cetățean român.
Pârâtul nu a dovedit dincolo de orice dubiu existența unei căsătorii de conveniență, așa zisele inconsecvențe cu privire la declararea datelor, ideea condiționării căsătoriei de plata unei sume de bani, precum si ideea lipsei unei contribuții efective la îndeplinirea obligațiilor născute din căsătorie, fiind in realitate interpretări greșite ale pârâtei.
În drept, reclamantul a întemeiat acțiunea pe dispozițiile OUG 194/2002, Legii 554/2004, Cod proced. civ.
În dovedirea acțiunii, reclamantul a depus Decizia de returnare, copie
pașaport, certificat de căsătorie.
Pârâtul a depusîntâmpinareprin care a solicitat respingerea acțiunii ca
neîntemeiată.
A arătat ca reclamantul a avut prelungit dreptul de ședere in România in
scopul desfășurării de activități comerciale in perioada 19.12.2000-25.10.2002, la data de 24.10.2002 s-a emis Dispoziția de părăsire a teritoriului României nr. -, deoarece nu a solicitat prelungirea dreptului de ședere si perioada scursă de la expirarea valabilității permisului de ședere a fost mai mare de 90 zile, nu a respectat dispoziția de părăsire si a continuat să locuiască ilegal pe teritoriul României.
La data de 28.09.2005 a fost depistat cu ședere ilegală, fiind dispusă măsura returnării in țara de origine, in conformitate cu dispozițiile art. 86 alin. 21 lit. b din OUG 194/2002, prin Rezoluția Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București nr. 3050/II-5/2005 fiind luat in custodie publică.
În data de 30.09.2005 a formulat cerere de acordare a statutului de
refugiat, invocând tratamentul inuman la care a fost expus in țara de origine, întrucât a încălcat legea planificării familiei, cerere respinsă definitiv si irevocabil la data de 16.11.2006 de către Tribunalul București prin decizia civila nr. 2510.
La data de 16.01.2007 a solicitat acordarea regimului tolerării pe teritoriul României pentru o perioada de 6 luni, cu posibilitatea prelungirii, cerere respinsa prin sentința civila nr. 2502/17.10.2007 in dosar nr- al Curții de Apel București.
În continuare, pârâtul a arătat că, în vederea soluționării cererii de prelungire a dreptului de ședere formulată de reclamant la data de 27.06.2008, in conformitate cu prevederile art. 51 alin. 6 din OUG 194/2002, cei doi soți au fost invitați la sediul Serviciului pentru in data de 12.08.2008, in vederea susținerii interviului, iar in urma evaluării, prin comparare, a celor declarate de către soți in timpul interviului precum, și din declarația data de s-a constatat existența elementelor unei casatorii de conveniență intre cei doi. În declarația scrisă, aceasta recunoaște că a acceptat să se căsătorească cu cetățeanul chinez la insistentele fratelui sau pentru suma de 2000 euro si un "salariu" de 300 euro lunar, bani pe care ulterior cetățeanul chinez a refuzat sa îi mai plătească.
Drept urmare, a concluzionat pârâtul, constatându-se întrunite elementele prevăzute la art. 63 alin. 2 lit. c, f si g referitoare la căsătoria de conveniență, in temeiul art. 82 alin. 3 lit. b din OUG 194/2002 s-a eliberat Decizia de returnare.
Pârâtul a depus la dosar înscrisurile menționate în întâmpinare.
La termenul de judecată din data de 10.10.2009, reclamantul a arătat că prin cererea sa solicită acordarea dreptului de ședere pentru motiv de căsătorie și a solicitat în dovedirea cererii proba cu înscrisuri și proba cu un martor, prin care să facă dovada că are o viață reală de familie, căsătoria nefiind una de conveniență.
Curtea a încuviințat proba cu înscrisuri, iar față de proba testimonială a apreciat, având în vedere că reclamantul nu a indicat numele martorului, că nu poate pune în discuție proba solicitată.
La termenul de judecata din data de 17.10.2008, reclamantul a invocat
excepția de neconstituționalitate disp. art. 63 alin. 2 lit. c din OUG 194/2002 republicata, raportat la dispozițiile art. 26 alin. 1 din Constituția României, raportat la dispozițiile art. 8 alin. 1 si 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În motivarea excepției de neconstituționalitate, reclamantul a arătat că
dispozițiile art. 63 alin. 2 lit. c din OUG 194/2002 sunt lipsite de precizie si claritate, neîndeplinind criteriul de calitate prevăzut de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, in înțelesul dat de practica jurisprudențială a Curții Europene, in sensul de a fi "suficient de accesibile si precise încât să înlăture orice risc de arbitrariu, astfel încât cetățeanul să poată avea o indicare precisă asupra normelor aplicabile intr-o anumita situație" (cauza Silver contra Regatul Unit, 1983); art. 63 alin. 2 lit. c din OUG 194/2002 nu prevede referitor la situațiile similare cu cea a reclamantului, noțiunile de "obligații născute din căsătorie" fiind prea vagi si imprecise pentru ca reclamantul sa poată avea o indicare precisa asupra normelor aplicabile in situația sa;
A arătat reclamantul ca articolele de lege criticate sunt contrare dispozițiilor constituționale cuprinse in art. 26 raportat la art. 8 alin. 1 Convenție care în mod explicit si neechivoc instituie in sarcina statelor semnatare obligația de a se abține de la orice amestec in exercitarea de către o persoana dreptului sau la viata de familie, obligație negativa, explicita de a nu face, care implica insa o obligație pozitiva de a face, in sensul de a lua acele masuri necesare pentru ca exercitarea dreptului respectiv sa fie reala si efectiva (cauza Airey contra Iranda, hotărâre din 9.10.1979).
În cauza reclamantului, obligația pozitivă de a face, în sensul luării
măsurii necesare pentru protejarea efectiva si reală a dreptului reclamantului la respectarea vieții de familie, pentru a preveni despărțirea acestuia de soția sa, se concretizează în acordarea dreptului de ședere pentru reîntregirea familiei, drept conferit prin disp. art. 92 alin. 1 lit. c coroborat cu art. 92 alin. 2 si art. 62 alin. 3 lit. a tocmai pentru aceste situații.
Pârâtul a apreciat că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât prevederile art 63 lin. 2 lit c din OUG 194/2002 nu contravin dispozițiilor Constituției României și nici Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Prin încheierea din data de 21 octombrie 2008, Curtea de Apel Ploieștia sesizat Curtea Constituțională în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a disp. art. 63 alin. 2 lit. c din OUG 194/2002, raportat la dispozițiile art. 26 alin. 1 din Constituția României, invocată de reclamant și a suspendat judecata cauzei pe perioada soluționării excepției de neconstituționalitate.
Curtea a reținut că dispozițiile criticate nu contravin dispozițiilor art. 26
alin. 1 Constituție, intrucât căsătoria de conveniență este căsătoria încheiată cu singurul scop de a eluda condițiile de intrare și ședere a străinilor și de a obține dreptul de ședere pe teritoriul României, ceea ce indreptateste Oficiul Român pentru sa refuze prelungirea dreptului de ședere obținut în baza căsătoriei dacă, în urma verificărilor efectuate, rezultă că acea căsătorie este de conveniență; reglementarea urmărește sancționarea acelor cazuri in care, prin încheierea căsătoriei, s-au urmărit alte scopuri decât cele firești si legale.
Prindecizia nr.385/19 martie 2009Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.63 alin.2 lit.c din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.194/2002, privind regimul străinilor din România, cu motivarea că dispozițiile de lege criticate au mai făcut obiect al controlului de constituționalitate, prin raportare la aceleași prevederi din Legea fundamentală ca și în prezenta cauză, soluția adoptată fiind de respingere a criticilor ca neîntemeiate.
S-a arătat că, prin Decizia nr.1264 din 25 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.871 din 25 decembrie 2008, Curtea a statuat că dispozițiile art.64 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.194/2002 "instituie o prezumție relativă care poate fi răsturnată prin proba contrară, în sensul că solicitantului dreptului de ședere are posibilitatea de a demonstra, prin orice mijloace de probă, caracterul efectiv și neechivoc al căsătoriei a cărei existență a invocat-o în fundamentarea cererii sale. Dispoziția legală criticată nu afectează în nici un fel dreptul la respectarea vieții private, și de familie, fără vreo eventuală imixtiune a autorității, drept garantat de art.8 paragraful 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ci au menirea de a sancționa acele cazuri în care, prin încheierea căsătoriei, s-au urmărit alte scopuri decât cele firești și legale".
Curtea a reținut, de asemenea, că "protecția generală a cetățenilor străini și a apatrizilor care locuiesc în România, consacrată la nivel constituțional, are semnificația garantării exercitării, de către aceștia, a tuturor drepturilor și libertăților, cu excepția celor pentru care Constituția sau legea impun calitatea de cetățean român, însă în egală măsură are și semnificația că aceeași categorie de persoane trebuie să se supună legislației naționale și să îndeplinească obligațiile corelative acestor drepturi și libertăți. Prin urmare, nu este contrar spiritul drepturilor și libertăților garantate de art.18 alin.1 și art.27 din Constituție ca, prin lege specială, să fie reglementate condițiile în care cetățenii străini sau apatrizii pot beneficia de protecția generală a statului român, sub toate formele sale".
Cauza a fost repusă pe rol și au fost citate părțile pentru data de 19.06.2009.
Deși legal citat, reclamantul nu s-a prezentat în instanță.
Examinând cauza, din actele și lucrările dosarului, curtea reține următoarele:
Reclamantul, cetățean chinez, a avut prelungit dreptul de ședere in
România în scopul desfășurării de activități comerciale in perioada 19.12.2000-25.10.2002, iar la data de 24.10.2002 s-a emis Dispoziția de părăsire a teritoriului României nr. -, deoarece nu a solicitat prelungirea dreptului de ședere si perioada scursă de la expirarea valabilității permisului de ședere a fost mai mare de 90 zile, nu a respectat dispoziția de părăsire si a continuat să locuiască ilegal pe teritoriul României.
La data de 28.09.2005 a fost depistat cu ședere ilegală, fiind dispusă măsura returnării in țara de origine, in conformitate cu dispozițiile art. 86 alin. 21 lit. b din OUG 194/2002, prin Rezoluția Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București nr. 3050/II-5/2005 fiind luat in custodie publică.
În data de 30.09.2005 a formulat cerere de acordare a statutului de
refugiat, invocând tratamentul inuman la care a fost expus in țara de origine, întrucât a încălcat legea planificării familiei, cerere respinsă irevocabil de Tribunalul București prin decizia civila nr. 2510 /16.11.2006.
La data de 16.01.2007 a solicitat acordarea regimului tolerării pe teritoriul României pentru o perioada de 6 luni, cu posibilitatea prelungirii, cerere respinsa de Curtea de Apel București prin sentința civila nr. 2502/17.10.2007.
Reclamantul s-a căsătorit cu, cetățean român, la
data de 25.05.2008, conform certificatului de căsătorie seria - nr. - eliberat de Primăria Comunei M, și față de această situație a depus la Oficiul pentru P, la data de 27.06.2008, cerere de prelungire a dreptului de ședere temporară pentru reîntregirea familiei, în calitate de membru de familie al unui cetățean român.
În vederea soluționării cererii de prelungire a dreptului de ședere formulată de reclamant, in conformitate cu prevederile art. 51 alin. 6 din OUG 194/2002, cei doi soți au fost invitați la sediul Serviciului pentru in data de 12.08.2008, in vederea susținerii interviului, iar in urma evaluării, prin comparare, a celor declarate de către soți in timpul interviului precum, și din declarația data de s-a constatat existența elementelor unei casatorii de conveniență intre cei doi.
Oficiul Român pentru Pac onstatat întrunite elementele prevăzute la art. 63 alin. 2 lit. c, f si g referitoare la căsătoria de conveniență și in temeiul art. 82 alin. 3 lit. b din OUG 194/2002 a emis Decizia de returnare nr. -/4.09.2008
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul arată că îndeplinește toate condițiile generale și speciale prevăzute de OUG nr. 194/2002, inclusiv condiția existenței unei căsătorii reale cu, cetățean român, arată că duce viața de familie împreună cu soția sa, conviețuind împreună cu aceasta si contribuind la întreținerea familiei, inclusiv a fiicei soției sale, -, cetățean român.
OUG 194/2002 constituie cadrul prin care sunt reglementate intrarea, șederea și ieșirea străinilor pe teritoriul României sau de pe teritoriul României, drepturile și obligațiile acestora, precum și măsuri specifice de control al imigrației, în conformitate cu obligațiile asumate de România prin documentele internaționale la care este parte.
Reglementarea este in concordanță deplină cu dispozițiile art. 8 din
Convenția Europeană a Drepturilor Omului, și reprezintă transpunerea in dreptul național a unor dispoziții similare ale acqui-ului Uniunii Europene, in speță Rezoluția Consiliului Uniunii Europene din 4.12.1997 privind măsurile de adoptat in materie de lupta împotriva căsătoriilor de conveniență.
Prevederile care reglementează prelungirea dreptului de ședere
temporară in România sunt concepute ca un mijloc legal de control al imigrației, care oferă instituțiilor abilitate ale statului un set de norme si criterii pe baza cărora să decidă cu privire la acordarea sau nu a unui permis de ședere si nu ca dispoziții care ar limita in vreun fel încheierea unei casatorii, ori desfășurarea pe teritoriul național a altor activități legale.
Art. 2 alin. 1 lit. h definește căsătoria de conveniență ca fiind căsătoria încheiată cu singurul scop de a eluda condițiile de intrare și ședere a străinilor și de a obține dreptul de ședere pe teritoriul României, iar conform art. 63 alin. 1 Oficiul Român pentru refuză prelungirea dreptului de ședere obținut în baza căsătoriei dacă, în urma verificărilor efectuate, rezultă că acea căsătorie este de conveniență
2 al art.63 enumeră elementele pe baza cărora se poate constata faptul că o căsătorie este de conveniență, care pot fi: a) coabitarea matrimonială nu există; b) soții nu s-au cunoscut înaintea căsătoriei; c) lipsa unei contribuții efective la îndeplinirea obligațiilor născute din căsătorie; d) soții nu vorbesc o limbă înțeleasă de amândoi;e) există date că anterior unul dintre soți a încheiat o căsătorie de conveniență; f) soții sunt inconsecvenți în declararea datelor cu caracter personal, a circumstanțelor în care s-au cunoscut ori a altor informații relevante despre aceștia; g) încheierea căsătoriei a fost condiționată de plata unei sume de bani între soți, cu excepția sumelor primite cu titlu de dotă.
Constatarea elementelor prevăzute la alin. (2) se realizează de către ofițerul de interviu, iar aceste elemente pot rezulta din: a) datele obținute în urma interviului; b) înscrisuri; c) declarațiile celor în cauză sau ale unor terțe persoane;d) controale la domiciliul conjugal ori alte verificări suplimentare.
Obligațiile născute din casatorie sunt cele prevazute de Codul familiei, iar lipsa unei contribuții inseamna neindeplinirea efectiva a acestora.principalele efecte ale căsătoriei sunt obligația de sprijin moral reciproc, obligația de fidelitate, obligația de a locui împreună, îndatoririle conjugale, toate aceste obligații rezultând din căsătorie nu sunt posibile in cazul unei căsătorii de conveniență.
Dispozițiile art. 63 alin. 2, care enumeră elementele pe baza cărora se poate constata faptul că o căsătorie este de conveniență, instituie o prezumție relativă, care poate fi răsturnată prin proba contrară, in sensul că solicitantul dreptului de ședere are posibilitatea de a demonstra prin orice mijloc de proba caracterul neechivoc si efectiv al căsătoriei.
Analizând declarațiilor reclamantului și soției sale, curtea constată neconcordanțe cu privire la modul în care s-au cunoscut, prima întâlnire, petrecerea revelionului 2007-2008, încheierea căsătoriei.
Soția a declarat că a acceptat să se căsătorească cu cetățeanul chinez la
insistențele fratelui său, pentru suma de 2000 euro si un "salariu" de 300 euro lunar, bani pe care ulterior cetățeanul chinez a refuzat să îi mai plătească.
Față de toate aceste împrejurări de fapt și dispozițiile legale menționate,
curtea constată că Oficiul Român pentru a constatat în mod legal și întemeiat existența elementelor unei căsătorii de conveniență între cei doi, iar reclamantul nu a făcut dovada netemeiniciei elementelor pe baza cărora rezultă că este o căsătorie de conveniență.
Pentru aceste motive, cum căsătoria de conveniență este căsătoria încheiată cu singurul scop de a eluda condițiile de intrare și ședere a străinilor și de a obține dreptul de ședere pe teritoriul României, curtea constată că în mod întemeiat Oficiul Român pentru imigrări a refuzat prelungirea dreptului de ședere pe teritoriul Romîniei, iar cererea formulată de reclamant de acordare a dreptului de ședere în urma căsătoriei este neîntemeiată, considerente pentru care va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată potrivit Legii contenciosului administrativ de reclamantul, domiciliat în B, sector 4,-, în contradictoriu cu pârâtul OFICIUL ROMÂN PENTRU - SERVICIUL PENTRU P,prin reprezentanții săi legali,cu sediul în P,-, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.06.2009.
Președinte, Grefier,
- - - - -
Fiind în concediu de odihnă
prezenta se semnează de
Primul grefier
Red.
4 ex/16.07.2009
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
Președinte:Adriana Florina SecrețeanuJudecători:Adriana Florina Secrețeanu
