Anulare act administrativ fiscal. Decizia 1217/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - anulare act ad-tiv -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ,CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 1217
Ședința publică din 18 iunie 2009
PREȘEDINTE: Artene Doina
JUDECĂTOR 2: Galan Marius
JUDECĂTOR 3: Sas Remus
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanta, cu domiciliul în mun. S,-, -.3,. C,. 5, jud. împotriva sentinței nr. 400 din 5 martie 2009 a Tribunalului Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal (dosar nr-).
La apelul nominal a răspuns reclamanta recurentă, lipsă fiind pârâtele intimate Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților B și Instituția Prefectului S - Comisia de aplicare a Legii nr. 290/2003.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, la cererea formulată în scris de apărătoarea recurentei, instanța lasă pricina la a doua strigare, când se prezintă recurenta, care solicită admiterea recursului, pentru motivele invocate în scris, modificarea hotărârii atacate și în rejudecare, admiterea cererii și acordarea despăgubirilor pentru 0,40 ha pădure și 2 ha teren, din care 1 ha teren intravilan și 1 ha teren extravilan.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava, înregistrată sub nr- la data de 27.10.2008, reclamanta a chemat în judecată pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților B, solicitând anularea Deciziei nr. 1668 din data de 24.09.2008 emisă de pârâtă și admiterea prezentei cereri de acordare de despăgubiri sau compensații în baza prev. Legii nr. 290/2003.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că s-a născut în com., pe, jud., Regiunea, localitate existentă în prezent pe teritoriul Ucrainei. S-a născut pe numele, iar prin căsătorie a devenit.
În acest sens stau mărturie certificatul său de naștere, dar și certificatul de absolvire a învățământului primar de șapte clase din 29 iunie 1937 din -.
Pe o perioadă de zece ani a lucrat ca guvernantă la copiii familiei Scala, care locuia în aceeași comună. Drept recompensă pentru serviciile aduse, reclamanta a primit dreptul de proprietate asupra suprafeței de 1 ha teren intravilan în pe, teren situat la șoseaua națională care străbătea comuna, fiind teren arabil. Pe acest teren s-au depozitat materiale de construcții cu care reclamanta urma să-și edifice propria casă, în vederea întemeierii unei familii. În ordinea evenimentelor urma încheierea unui act notarial, de transmitere a proprietății între familia contelui și reclamantă, dar precipitarea evenimentelor istorice a făcut imposibilă încheierea actului.
În aceleași împrejurări, reclamanta a pierdut dreptul de proprietate asupra suprafeței de 1 ha teren extravilan comunei pe, pe care l-a primit cu titlu de zestre de la părinții săi, și, care locuiau în aceeași comună.
A treia suprafață de teren, de 0,40 ha pădure, pentru care solicită reclamanta acordarea de despăgubiri, a cumpărat-o personal.
În urma refugiului din anul 1944, toate aceste bunuri au rămas în folosința exclusivă a localnicilor din Ucraina.
În scopul dovedirii dreptului de proprietate asupra imobilelor, reclamanta s-a deplasat în satul natal, unde a consemnat mărturiile autentificate ale Comisiei de bătrâni, care aveau o exactă cunoaștere asupra realizărilor materiale ale reclamantei.
A mai arătat reclamanta că, nu au existat nici la data achiziției lor acte autentice de dobândire a proprietății, iar posibilitatea clarificării situației juridice a terenurilor a fost înlăturată de intervenirea războiului și a refugiului la care s-a văzut nevoită reclamanta, acest fapt fiind dovedit prin decizia de refugiat nr. 972 din 30.08.2002.
În dovedirea susținerilor sale, reclamanta a depus la dosar declarația notarială pe propria răspundere, din care rezultă că imobilele nu au fost înstrăinate înainte de a părăsi satul natal.
În drept, și-a întemeiat cererea pe disp. art. 1,2 din Legea nr. 290/2003.
Pârâta a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, cu motivarea că în conformitate cu prev. art. 2 alin. 1 din HG nr. 1120/2006, persoanele îndreptățite trebuie să facă dovada că au avut în proprietate, la momentul refugiului, bunurile pentru care solicită acordarea măsurilor reparatorii.
Pentru susținerea cererii sale, reclamanta a atașat, pentru dovada refugiului, decizia nr. 972 din 30.08.2002, emisă de Casa Județeană de Pensii S, prin care i se recunoaște acesteia dreptul la indemnizație prev. de Legea nr. 189/2000; pentru dovedirea proprietății - adeverință eliberată de Comitetul Executiv al Consiliului, în care se menționează că nu s-au păstrat datele de arhivă pe perioada anilor 1944 - 1945 și un "extras" din procesul verbal al cetățenilor localității, raion, regiunea din data de 05.11.2003, prin care se atestă faptul că reclamanta deținea bunuri din acea localitate.
Dovada calității de refugiat a proprietarilor bunurilor pentru care se solicită despăgubiri nu se poate face cu deciziile emise de casele județene de pensii, prin care li se recunoaște petenților că sunt beneficiari ai Legii nr. 189/2000. Însă, pentru a beneficia de prev. Legii nr. 290/2003, dovada refugiului trebuie să se facă conform art. 2 alin. 4 teza I din HG nr. 1120/2006, cu acte doveditoare certificate de autorități.
În ceea ce privește actele depuse de reclamantă în dovedirea proprietății, deoarece extrasul din procesul verbal al cetățenilor localității este realizat pe baza mărturiilor cetățenilor localității și nu pe baza documentelor oficiale emise de către instituțiile abilitate să producă astfel de documente, aceasta acoperă doar situația declarațiilor de martori prev. de art. 2 alin. 4 din HG nr. 1120/2006.
Prin sentința civilă nr. 400 din 5 martie 2009, tribunalul a respins cererea ca nefondată.
În motivarea soluției, s-au reținut următoarele:
Prin Decizia nr. 1668 din 24 septembrie 2008 a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 a fost respinsă contestația formulată de reclamantă împotriva Hotărârii nr. 156/19 oct. 2007 adoptată de Comisia Jud. S pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.
S-a mai reținut că, în vederea dovedirii dreptului de proprietate al petentei asupra bunurilor pentru care se solicită despăgubiri sau compensații la dosar este depus un extras din procesul verbal al cetățenilor din localitatea, raion, regiunea din data de 5 nov. 2003, care atestă faptul că aceasta deținea bunuri în respectiva localitate. A reținut pârâta că acest document este realizat pe baza mărturiilor consătenilor și nu pe baza documentelor oficiale emise de instituțiile abilitate să produsă astfel de documente.
Astfel, s-a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile prev. de Legea nr. 290/2003, reclamanta nefăcând dovada dreptului său de proprietate asupra bunurilor pentru care solicită despăgubiri sau compensații.
Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 290/2003, cetățenii români deposedați ca urmare a părăsirii forțate a, de Nord și a, precum și ca urmare a celui de-al doilea război mondial și a aplicării Tratatului de între România și Aliate și Asociate, semnat la la 10 febr. 1947, au dreptul la despăgubiri sau compensații pentru bunurile imobile avute în proprietatea lor în aceste teritorii, precum și pentru recolta neculeasă din anul părăsirii forțate a bunurilor, în condițiile prezentei legi.
După cum se stipulează în art. 5 alin. 1 din Legea nr. 290/2003, care se coroborează cu art. 2 alin. 4 din HG nr. 1290/2006 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, cererile prin care se solicită acordarea de despăgubiri sau compensații trebuie să fie însoțite de acte doveditoare certificate de autorități.
Reclamanta a efectuat demersuri pentru a obține acte prin care să probeze că dreptul său de proprietate cu privire la terenurile pentru care solicită acordarea de măsuri reparatorii, din adeverința nr. 3584/25 dec. 2003 eliberată de Comitetul Executiv al Consiliului rezultând însă că datele de arhivă pentru perioada anilor 1944 - 1945 nu s-au păstrat, iar informațiile respective nici nu au fost transmise arhivelor de la.
A mai constatat prima instanță că, reclamanta indică ea însăși în motivarea acțiunii că, nu s-a încheiat un act scris între ea și familia contelui Scala, în formă autentică și implicit, nu și-a înscris dreptul de proprietate în cartea funciară, astfel că nu a intervenit transferul dreptului de proprietate cu privire la suprafața de 1 ha teren intravilan.
Nici înzestrarea nu constituie o modalitate de transmitere a dreptului de proprietate, fiind o donație lovită de nulitate pentru lipsa formei autentice, astfel încât reclamanta nu a fost proprietară nici a terenului în suprafață de 1 ha, situat în extravilan.
În ceea ce privește suprafața de 0,40 ha pădure pe care reclamanta susține că ar fi cumpărat-o, instanța a constatat că potrivit art. 5 alin. 6 din Legea nr. 290/2003, pentru terenurile forestiere este admisă numai proba cu înscrisuri: acte de proprietate, extrase de carte funciară, cadastru, registre și alte evidențe ale amenajamentelor silvice, etc. cu dată certă din perioada respectivă.
Chiar dacă ar fi aplicabile disp. art. 2 alin. 4 din HG nr. 1290/2006 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, conform cărora în situația imposibilității dovedite de a procura acte doveditoare, cererea se completează cu declarația autentică a petentului, însoțită de declarațiile a cel puțin 2 martori, de asemenea autentificate, reclamanta tot nu și-ar fi dovedit pretențiile.
Pe de altă parte, în declarația martorei, autentificată sub nr. 84 din 10 febr. 2009 de Biroul Notarului Public se arată că suprafața de 0,40 ha pădure ar fi fost primită de reclamantă de la părinții săi, astfel încât pentru raționamentele expuse mai sus nu se poate reține că ar fi operat transmiterea dreptului de proprietate.
Împotriva sentinței menționate a declarat recurs reclamanta, învederând că pe un interval de zece ani, de la șaptesprezece la douăzeci și șapte de ani, a servit ca guvernantă la copiii familiei Scala, care locuia în aceeași comună. Drept recompensă pentru serviciile aduse, reclamanta a primit dreptul de proprietate asupra suprafeței de 1 ha teren intravilan în pe, terenul era situat la șoseaua națională care străbătea comuna, fiind teren arabil.
Pe acest teren s-au depozitat materialele de construcție cu care reclamanta urma să-și edifice propria casă, în vederea întemeierii unei familii. În ordinea evenimentelor urma încheierea unui act notarial, de transmitere a proprietății între familia Scala și reclamantă, dar precipitarea evenimentelor istorice a făcut imposibilă încheierea actului.
A mai arătat reclamanta că în aceleași împrejurări a pierdut suprafața de teren de 1 ha extravilan și suprafața de 0,40 ha teren pădure. Nu deține acte autentice pentru bunurile învederate, dată fiind intervenirea războiului și a refugiului, însă apreciază că a făcut dovada proprietății prin declarațiile martorilor.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul a învederat instanței disp. art. 2 din HG nr. 1120/2006.
S-a mai arătat că din interpretarea disp. art. 5 din Legea nr. 290/2003 și art. 2 din nr. 1120/2006, rezultă că cererile proprii ale persoanelor îndreptățite la aceste măsuri reparatorii sunt însoțite de acte doveditoare autentice sau de declarația autentică a petentului însoțită de declarațiile a cel puțin 2 martori, declarațiile de martori care sunt acceptate doar pentru dovada dreptului de proprietate a bunurilor pentru care se solicită acordarea măsurilor reparatorii, cu condiția ca solicitanții să facă dovada că au întreprins demersuri în vederea procurării actelor.
Potrivit prev. art. 5 alin. 6 din Legea nr. 290/2003, pentru terenurile forestiere este admisă numai proba cu înscrisuri: acte de proprietate, extrase de carte funciară, cadastru, registre și alte evidențe ale amenajamentelor silvice, etc. cu dată certă, din perioada respectivă.
Recursul formulat este întemeiat.
Curtea constată că reclamanta a făcut dovada dreptului de proprietate asupra suprafeței de 1 ha teren intravilan, 1 ha teren extravilan și 0,40 ha teren pădure.
În aprecierea probelor trebuie avută în vedere împrejurarea că, datorită condițiilor în care a avut loc refugiul, persoanele refugiate nu au mai avut posibilitatea de a lua cu ele înscrisuri probatoare. În plus, intervalul mare de timp scurs de la data refugiului până în prezent, face extrem de dificilă dovada dreptului de proprietate, multe înscrisuri fiind distruse sau dispărute, iar eventualii martori decedați. Mai mult, înscrisurile și eventualii martori rămași în viață constituie elemente probatorii dificil de administrat, întrucât se află pe teritoriul altui stat.
Dată fiind această stare de fapt, se impune o apreciere atentă și largă a dovezilor, reclamanta aflându-se într-o situație probatorie dificilă.
Dovada refugiului a fost făcută prin decizia nr. 972/2002 emisă de Casa Județeană de Pensii S (6).
Declarațiile martorilor depuse la prima instanță ( 24, 25, 26) confirmă refugiul.
Martorul ( 76) confirmă calitatea de proprietar a reclamantei asupra terenurilor indicate. Martorul confirmă faptul că bunurile reclamantei au rămas pe teritoriul Ucrainei (77).
Extrasul din procesul verbal al cetățenilor din localitatea confirmă faptul că reclamanta a avut gospodărie proprie și teren ( 62).
Reclamanta a făcut dovada imposibilității de a procura înscrisuri, potrivit disp. art. 2 alin. 5 din HG nr. 1120/2006, prin adeverința eliberată de Comitetul Executiv al Consiliului ( 61) și extrasul din procesul verbal al cetățenilor localității (62).
În raport de starea de fapt învederată și probele menționate, susținerea primei instanțe că reclamanta nu a făcut dovada transferului către ea a dreptului de proprietate asupra terenurilor de către familia contelui Scala, nu constituie temei pentru respingerea acțiunii. O asemenea sarcină nu îi incumbă reclamantei, în condițiile în care îi este recunoscut dreptul de a-și proba pretențiile potrivit disp. art. 2 alin. 4 din HG nr. 1120/2006, respectiv prin proba cu martori. Deși art. 5 alin. 6 din Legea nr. 290/2003 stipulează că pentru terenurile forestiere este admisă numai proba cu înscrisuri, art. 1 alin. 4 din HG nr. 1120/2006 permite dovada cu martori în cazul imposibilității de a procura înscrisuri.
Pentru considerentele învederate, în temeiul art. 304 pct. 9, 312 alin. 1,2,3 Cod proc. civ.
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta, cu domiciliul în mun. S,-, -.3,. C,. 5, jud. împotriva sentinței nr. 400 din 5 martie 2009 a Tribunalului Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal.
Modifică sentința recurată, în sensul că admite contestația și desființează Decizia nr. 1668/2008 a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților
Admite cererea formulată de reclamanta.
Constată că reclamanta are dreptul la despăgubiri pentru bunurile pe care aceasta le-a avut în proprietate pe raza localității raion (1 ha teren intravilan, 1 ha teren extravilan și 0,40 ha teren pădure).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18 iunie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red. SR
Jud.
Tehnored. MM
2 ex. - 29.06.09
Președinte:Artene DoinaJudecători:Artene Doina, Galan Marius, Sas Remus
