Anulare act administrativ fiscal. Sentința 1493/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR.1493
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 07.04.2009
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Ghica Alina Nicoleta
GREFIER - - -
Pe rol soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂȚII, în contradictoriu cu pârâtul
OGLa apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamantul CNSAS prin consilier juridic cu delegație la dosar, lipsind pârâtul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Reclamantul, prin consilier juridic, arată că nu mai are alte cereri de formulat în cauză.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Reclamantul, prin consilier juridic, solicită admiterea acțiunii și constatarea calității pârâtului de lucrător al Securității.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei de contencios administrativ, constată că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal, la 15.10.2008, reclamantul CNSAS solicitat constatarea existenței calității de lucrător al Securității, în privința pârâtului.
În motivarea în fapt a cererii s-a arătat că prin cererea de verificare din 13.07.2006, adresată CNSAS de către, s-a procedat la verificarea pârâtului, iar din cuprinsul Notei de constatare nr.S/DI/1/2398 din 19.09.2008, precum și a înscrisurilor atașate acesteia, s-a stabilit că pârâtul, având gradul de în cadrul Inspectoratului Județean P, a dispus urmărirea unei persoane pentru prevenirea acestuia de la activitatea ostilă orânduirii socialiste, precum și stabilirea atitudinii politice, comportarea și anturajul avut prin inițierea mai multor măsuri informativ operative, astfel cum reiese din notele informative aflate în dosarul de urmărire informativă nr.I 1492 și I -.
Se susține de asemenea că în aceeași calitate a aprobat interceptarea convorbirilor telefonice pentru a verifica poziția unei persoane care fusese condamnată la 8 ani închisoare pentru propagandă împotriva orânduirii socialiste, activitățile desfășurate de către pârât, în calitate de angajat al fostei Securități, fiind de natură să suprime drepturi și libertăți fundamentale recunoscute și garantate de legislația în vigoare la acea dată, respectiv dreptul la libertatea de exprimare, libertatea opiniilor (art.28 din Constituția României din 1965 și art.19 din Pactul Internațional cu privire la drepturi civile și politice), dreptul la secretul corespondenței, viață privată (art.33 din Constituția României din 1965 coroborat cu art.17 din Pactul Internațional cu privire la drepturi civile și politice), dreptul la liberă circulație (art.12 din Pactul Internațional.
În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.1 alin.7, art.33 alin.1, art.2 lit.a, art.8 lit.a și art.11 alin.1 din OUG 24/2008.
În dovedire, reclamantul a depus la dosarul cauzei Nota de Constatare nr.S/DI/1/- din 19.09.2008, Dosarul I 1492, Dosarul I -, Dosarul R 1141, cererea nr.2860 din 13.07.2006 formulată de, adrese transmise de CNSAS către, și și adresele de răspuns ale acestor autorități.
Prin încheierea din 5.12.2008, Tribunalul București - Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București - Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal în raport de dispozițiile art.34 alin.2 din OUG 24/2008.
Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiate, arătând că activitatea pe care a desfășurat-o ca ofițer în Departamentul de Securitate a fost cu respectarea Constituției țării, a legilor, a ordinelor și regulamentelor militare.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de temeiurile de drept incidente în cauză, Curtea reține următoarele:
Dispozițiile art.2 lit. din OUG 24/2008 definesc noțiunea delucrător al Securității ca fiind"orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945 - 1989, desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului;
Din înscrisurile existente la dosarul cauzei, respectiv adresa nr.S 11 5545/13.06.2007 a (fila 29 dosar ) reiese că pârâtul și-a desfășurat activitatea în perioada 10.09.1970 - 1.01.1979 în cadrul Direcției a II-a a Securității Statului, în perioada 1.01.1979 -1.01.1987 în cadrul Securității Județului fiind trecut în rezervă la 11.01.1990 cu gradul de locotenent - colonel.
În raport de conținutul acestei adrese, Curtea apreciază îndeplinită prima condiție impusă de dispozițiile art.2 lit.a din OUG 24/2008 în sensul că pârâtul a avut calitatea de ofițer al Securității.
Plenul de măsuri vizând persoana numitului din 3.02.1987 (fila 13 - 19 dosar ) și raportul din 23.07.1987 în privința aceleiași persoane (fila 64 - 68 dosar ) aprobate de pârât, stabileau măsurile ce urmau a fi întreprinse pentru interceptarea corespondenței acestei persoane, pentru dirijarea unor surse informative în sensul obținerii de informații referitoare la viața privată a acesteia, precum și la avizarea negativă a deplasării acesteia în străinătate.
De asemenea, raportul din 22.1979 aprobat de pârât și cel din 6.08.1984 semnat de acesta, referitoare la numitul prevedeau interceptarea convorbirilor telefonice ale persoanei urmărite, măsuri realizate în practică, astfel cum reiese din mențiunile marginale existente în cuprinsul acestor acte.
Din conținutul înscrisurilor menționate anterior, reiese în mod evident că în virtutea funcției sale, prin activitățile desfășurate, pârâtul a adus atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor, recunoscute și garantate de legislația în vigoare la acea dată, prejudiciind grav statutul persoanelor urmărite.
În consecință, Curtea reține că și a doua condiție prevăzută de dispozițiile art.2 lit.a din OUG 24/2008 este îndeplinită în sensul că prin acțiunile întreprinse în calitatea sa de angajat al organelor Securității, pârâtul a adus atingere dreptului la libertatea de exprimare și libertatea opiniilor, dreptului la secretul corespondenței și viață privată și dreptului la libertatea circulației
Susținerile pârâtului referitoare la dreptul reclamantului de a introduce prezenta acțiune în constatare în considerarea faptului că dispozițiile OUG 24/2008, conferă dreptul de a afla identitatea lucrătorilor de Securitate doar persoanelor supuse urmăririi informative, nu și altor organisme, urmează fi înlăturate de instanță în raport de înscrisurile existente la dosarul cauzei din care reiese că cererea de verificare a pârâtului a fost formulată de o persoană fizică, precum și în raport de dispozițiile art.11 al.1 din OUG 24/2008.
Având în vedere cele expuse anterior, dispozițiile art.2 lit.a din OUG 24/2008, art.33 alin.1, art.8 lit. și art.11 alin.1 din OUG 24/2008, Curtea va admite acțiunea și va constata calitatea de lucrător al Securității în privința pârâtului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamantul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂȚII cu sediul în B,--57, sector 3 în contradictoriu cu pârâtul OG domiciliat în nr.3472, județul
Constată calitatea de lucrător al Securității a pârâtului.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 7 aprilie 2009.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red.
Tehnored./4 ex.
3.06.2009
Președinte:Ghica Alina NicoletaJudecători:Ghica Alina Nicoleta