Anulare act administrativ fiscal. Decizia 161/2010. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 161

Ședința publică de la 26 Ianuarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Laura Mariana Chimoiu

JUDECĂTOR 2: Daniela Vijloi

JUDECĂTOR 3: Lavinia

Grefier

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul STATUL ROMÂN PRIN ANAF- TG.J împotriva sentinței nr.2116 din 02 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurentul pârât STATUL ROMÂN PRIN ANAF- TG.J și intimatul reclamant.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că recursul a fost declarat în termen legal și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru, iar intimatul reclamant a depus întâmpinare.

S-a arătat că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art.242 alin.2 proc. civ.

Curtea a apreciat cauza în stare de soluționare și a trecut la deliberări.

CURTEA

Asupra recursului de față:

Prin sentința nr.2116 din 02 noiembrie 2009, Tribunalul Gorja admis acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală- Tg-J, a nulat adresa nr.47533 din 07.08.2009, emisă de Tg-J și a obligat pârâta Tg-J să restituie reclamantului suma de 5728 lei reprezentând taxă de primă înmatriculare cu dobânda legală aferentă.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că autoturismul în cauza este din categoria M (1), si a fost înmatriculat pentru prima data in Germania. A fost cumpărat de reclamant in data de 25.06.2007, care s-a prezentat la autoritățile române in vederea înmatriculării autoturismului pentru prima data in România. Cererea reclamantului a fost admisă cu obligarea acestuia la achitarea taxei de poluare reglementata de OUG 50/2008.

Potrivit OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se datorează aceasta taxa pentru autovehiculele din categoriile M(1)-M(3) si N(1)-N(3), astfel cum sunt acestea definite in privind omologarea de tip si eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum si omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor si locuinței nr. 211/2003 (art 3). Autoturismul reclamantei nu intră in categoriile exceptate de la plata taxei pe poluare (art 3 alin 2 si art 9 alin.1). Obligația de plata a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul in România (art 4 lit a), fără ca textul sa facă distincția nici intre autoturismele produse in România si cele in afara acesteia, nici intre autoturismele noi si cele second-hand. Deoarece OUG a intrat in vigoare la data de 1 iulie 2008 (art 14 alin 1), rezulta ca taxa pe poluare este datorata numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare in România, nu si pentru cele aflate deja in circulație înmatriculate in tara. Taxa se calculează de autoritatea fiscala competenta (art 5 alin 1).

Pentru a interpreta corect acest act normativ si a identifica intenția legiuitorului, Tribunalul a utilizat interpretarea teleologica (după scop): În expunerea de motive care însoțește proiectul de lege privind aprobarea OUG 50/2008 depus la Parlament sub nr. PL-x 536/10.09.2008 și disponibil pe site-ul Camerei Deputaților, este menționat in mod expres ca daca nu s-ar fi promovat acest act normativ, o consecința ar fi fost facilitarea intrării in România a unui număr foarte mare de autovehicule second - hand cu vechime peste 10 ani, care ar fi fost achiziționate datorita prețului foarte mic. Așadar, se vrea ca taxa pe poluare, al cărui scop este, in principiu, corect - `poluatorul plătește` -, sa aibă ca efect imediat diminuarea introducerii in România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate intr-un alt stat membru.

Potrivit OUG 208/2008 pentru stabilirea unor măsuri privind taxa pe poluare pentru autovehicule, autovehiculele a căror capacitate cilindrica nu depășește 2.000 cmc si care se înmatriculează pentru prima data in România sau in alte state membre ale Uniunii Europene începând cu data de 15 decembrie 2008 se exceptează de la obligația de plata a taxei pe poluare pentru autovehicule, stabilita potrivit prevederilor Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 50/2008 (art II). Aceste prevederi se aplica pana la data de 31 decembrie 2009 inclusiv (art III).

OUG 208/2008 a fost abrogata prin OUG nr. 218/2008 privind modificarea Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule. Conform art. III al acesteia, (1) Autovehiculele M1 cu norma de poluare Euro 4 căror capacitate cilindrica nu depășește 2.000 cmc, precum si toate autovehiculele N1 cu norma de poluare Euro 4, care se înmatriculează pentru prima data in România sau in alte state membre ale Uniunii Europene in perioada 15 decembrie 2008 - 31 decembrie 2009 inclusiv, se exceptează de la obligația de plata a taxei pe poluare pentru autovehicule stabilita potrivit prevederilor Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 50/2008. (2) Autovehiculelor M1 cu norma de poluare Euro 4 căror capacitate cilindrica nu depășește 2.000 cmc, precum si tuturor autovehiculelor N1 cu norma de poluare E 3, înmatriculate pentru prima data in afara Uniunii Europene si care se înmatriculează in România, li se aplica taxele prevăzute in anexele nr. 1 si 2. Așadar, se creează o diferența de tratament fiscal intre mașinile noi si cele vechi, înmatriculate in România după intrarea in vigoare a OUG 50/2008.

Rezulta că pentru autovehiculul second-hand in cauză, care face parte din categoria N1 și nu are norma de poluare Euro 4, reclamanta ar datora taxa de poluare, indiferent când are loc - după data de 1 iulie 2008 - prima înmatriculare in România.

Art. 90 par. l din Tratatul de instituire a Comunitarii Europene prevede: "Nici un stat membru nu aplica, direct sau indirect, produselor altor sate membre, impozite interne de orice natura, mai mari decât cele care se aplica, direct sau indirect produselor naționale similare".

Scopul general al art. 90 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Acest articol se refera la impozitele si taxele interne care impun o sarcina fiscala mai consistenta produselor provenite din alte state membre, in comparație cu produsele interne.

Organele fiscale din România au invocat legalitatea încasării taxei, ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv a OUG 50/2008. Reclamantul a invocat nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementarii comunitare.

Instanța a constatat că, într-adevăr, in cauza sunt aplicabile in mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate fata de dreptul național. Acesta rezulta din doua argumente:

Constituția României: De la 1 ian 2007, România este stat membru al Uniunii Europene. Potrivit art.148 din Constituție, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin 2), iar Parlamentul, Președintele Romaniei, Guvernul si autoritatea judecătoreasca garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării si din prevederile alineatului 2 (alin.4).

De altfel, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României si Bulgariei la Uniunea Europeana, statul nostru si-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.

Jurisprudența Curții de Justiție Europene:. Prin Decizia in cauza Costa/Enel (1964), a stabilit ca legea care se îndepărtează de Tratat - un izvor independent de drept - nu ar putea sa la anularea lui, data fiind natura sa originala si speciala, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitara si fără ca baza legala a Comunității însăși sa fie pusa la îndoiala. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar si dreptul național al statelor membre arătând ca dreptul comunitar este o ordine juridica independenta care are prioritate de aplicare chiar si in fata dreptului național ulterior - or, in speța, taxa pe poluare a fost introdusa in legislația interna de abia in anul 2008.

De asemenea, in cauza Simmenthal (1976), a stabilit ca judecătorul național este obligat sa aplice normele comunitare, in mod direct, daca acesta contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativa sau a unei alte proceduri constituționale.

Analizând dispozițiile OUG 50/2008 cu modificările ulterioare, rezultă ca pentru un autoturism produs in România sau in alte state membre UE nu se percepe la o noua înmatriculare taxa de poluare, daca a fost anterior înmatriculat tot in România. Dar se percepe aceasta taxa de poluare la autoturismul produs in tara sau in alt stat membru UE, daca este înmatriculat pentru prima data in România.

Reglementată in acest mod, taxa pe poluare diminuează sau este destinata sa diminueze introducerea in România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate intr-un alt stat membru: comparatorii sunt orientați din punct de vedere fiscal sa achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate in România.

Iar ca urmare a adoptării nr.OUG 218/2008, intenția legiuitorului de a influenta alegerea consumatorilor a devenit mai evidenta: a fost înlăturata taxa de poluare pentru autoturismele noi, Euro 4, capacitate cilindrica mai de 2.000 cm3 (or, este de notorietate ca in România sunt produse autoturisme cu aceste caracteristici) care se înmatriculează pentru prima data in România in perioada 15.12.2008 - 31.12.2009, astfel incit consumatorii sunt direcționați fie spre un autoturism nou, fie spre un autoturism second-hand deja înmatriculat in România. Se protejează astfel producția interna, aspect ce reiese explicit din preambulul nr.OUG 208/2008 si 218/2008, potrivita căruia: `Guvernul României se preocupa de luarea masurilor care sa asigure păstrarea locurilor de munca in economia româneasca, iar la un loc de munca in industria constructoare sunt 4 locuri de munca in industria furnizoare.

OUG nr. 50/2008 este contrara art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinata sa diminueze introducerea in România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate intr-un alt stat membru UE, precum cel pentru care s-a achitat taxa de poluare in acest litigiu (Germania), favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate in România si, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse in România. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte tari membre ale UE, atât timp cat norma fiscala naționala diminuează sau este susceptibila sa diminueze, chiar si potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor (, hotărârea din 7 mai 1987, cauza 193/85, Co- Srl.

Asupra încălcării art. 90 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferența de tratament s-a pronunțat Curtea de la Luxembourg prin hotărârea din 11 august 1995, cauzele reunite C-367/93 la C-377/93, BV der en (discriminare intre vinurile din Luxemburg si vinurile din fructe provenite din alte state membre), sau prin hotărârea din 7 mai 1987, cauza 184/85, Comisia Italia (bananele importate in Italia si fructele cultivate in Italia).

Tribunalul a mai remarcat un alt tip de discriminare: intre persoanele care au solicitat înmatricularea autoturismelor anterior datei de 1 iulie 2008 si cele care înmatriculează autoturisme ulterior; doar aceste din urma persoane plătesc taxa de poluare, deși este evident ca poluează si autoturismele primei categorii de persoane cele înmatriculate ulterior. Discriminarea este realizata de legiuitor care a legat plata taxei pe poluare de faptul înmatriculării, deși din preambulul OUG 50/2008 rezulta ca s-a urmărit asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe si proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implica instituirea unei taxe de poluare pentru toate autoturismele aflate in trafic, potrivit principiului `poluatorul plătește`.

S-a reținut că acest tip de discriminare se discuta insa in raport de art. 16 din Constituție, art. 26 din Pactul Internațional din 16 decembrie 1966 cu privire la drepturile civile si politice, ratificat de România prin Decretul 212/1974 si a art 1 si 2 din OG nr. 137 din 31 august 2000 privind prevenirea si sancționarea tuturor formelor de discriminare, dispoziții fata de care nu este împlinit cadrul procesual (neprecizarea acțiunii in acest sens si nechemarea in judecata a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării).

S-a constatat că DGFP G nu se află in raporturi juridice de natură fiscală cu reclamantul, astfel încât a fost admisă excepția invocată.

În ceea privește admisibilitatea cererii, s-a constatat faptul că prin cererea înregistrată sub nr.47091 din 5.08.2009 reclamantul a solicitat restituirea efectivă a sumei, reprezentând contravaloarea taxei de poluare pentru autovehicule, iar pârâta i-a răspuns prin adresa nr. 47533 din 7.08.2009.

Pârâta, în întâmpinare a invocat faptul că reclamantul nu a contestat decizia nr.47533 din 7.08.2009 emisă de Tg.J, care este act administrativ fiscal în conformitate cu prevederile art.41 din OG nr.92/2003 în baza căruia s-a încasat suma de 5728,00 lei reprezentând taxa de poluare, însă în primul rând reclamanta nu a contestat această decizie, care este emisă conform dispozițiilor art. 6 din OUG nr.50/2008 și care se referă la calculul acestei taxe, iar în al doilea rând prin cererea înregistrată a solicitat restituirea taxei de poluare și nu refacerea calculului taxei, considerând că această taxă a fost introdusă în mod ilegal și discriminează cetățenii României față de ceilalți cetățeni din statele membre ale Uniunii Europene, încălcând astfel art.90 din Tratatul de aderare la UE. În consecință, tribunalul, precum și pârâta au fost investite cu o cerere ce vizează nelegalitatea obligării reclamantului la taxa de poluare ca urmare a primei înmatriculări în România a autoturismului cumpărat din Germania și calculul efectuat prin decizia nr.47533 din 7.08.2009, decizie care există la dosar.

Ordinul de plată a taxei de poluare nu poate fi apreciat ca fiind act administrativ tipic sau asimilat în raport de care să se formuleze plângere prealabilă. Ordinul respectiv emană de la intimata reclamantă, iar nu de la autoritatea administrativă. Reclamanta, apreciind că taxa solicitată de către pârâtă este nelegală în raport de legislația europeană, a formulat o cerere de restituire a sumei plătite cu acest titlu, cerere care i-a fost respinsă. Refuzul de restituire a fost apreciat ca un refuz nejustificat de a soluționa cererea, un refuz dat cu încălcarea dreptului reclamantei de a nu suporta o taxă exclusă de legislația comunitară. Acest refuz este un act administrativ potrivit art. 2 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 și în privința acestuia nu este obligatorie parcurgerea procedurii prealabile, conform art. 7 alin. 5 din aceeași lege.

În aceste condiții, acțiunea reclamantului trebuie privită ca fiind formulată în temeiul art. 1 alin 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și este admisibilă.

În ce privește al doilea motiv de inadmisibilitate și acesta a fost apreciat ca nefondat deoarece acțiunea reclamantei nu este întemeiată pe îndeplinirea vreuneia dintre condițiile excepționale de scutire de la plata taxei de primă înmatriculare, ci pe caracterul nelegal al perceperii taxei în situațiile considerate de lege neexcepționale.

Cu privire la cererea de introducere în cauză a Administrației Fondului pentru Mediu, ca având calitate procesuală activă, o astfel de cerere a fost apreciată ca inadmisibilă, raportat la principiul disponibilității procesuale al părților; iar în cazul în care pârâta s-a referit la calitatea procesuală pasivă, tribunalul urmează să respingă această cerere, întrucât pentru cauza de față nu are relevanță unde se face venit această sumă la bugetul statului sau la bugetul unei alte instituții publice, relevant în cauză este faptul că suma a fost încasată de Administrația Finanțelor Publice a municipiului Tg.J, în contul trezoreriei orașului, raportul juridic administrativ fiscal stabilindu-se între reclamant și această pârâtă și nu între reclamant și Administrației Fondului pentru Mediu cu sediul în

Apreciind ca fiind nelegală măsura impunerii plății taxei de primă înmatriculare în temeiul dispozițiilor OG nr.50/2008, reclamantul a solicitat restituirea ei atât pe cale administrativă, cât și pe cale judiciară, potrivit dispozițiilor Legii nr. 554/2004.

Este adevărat că Uniunea Europeană nu este împotriva perceperii unei taxe de poluare a autoturismelor, dar nu condiționează plata acestei taxe doar pentru anumite autoturisme sau anumite persoane, cu ocazia primei înmatriculări, în caz contrar reclamantul fiind în imposibilitatea de a folosi acest bun, ceea ce reprezintă atât o încălcare a dreptului de folosință ca un dezmembrământ al dreptului de proprietate, cât și o încălcare a dreptului la liberă circulație.

Împotriva sentinței Tribunalului Gorja formulat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Tg. J, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

În motivele de recurs s-a arătat că petentul a achitat suma de 5728 lei reprezentând taxă de poluare potrivit art.4 din nr.OUG50/2008 și nu taxă specială de înmatriculare potrivit art.214 ind.1 Cod Fiscal.

Un alt motiv de recurs vizează faptul că restituirea taxei ar duce la o îmbogățire a petentului, întrucât instanța de fond a stabilit în cuprinsul sentinței că există o Decizie de calcul a taxei de poluare, însă a menținut decizia și a anulat răspunsul formulat strict la cererea petentului, adresă care nu constituie act administrativ fiscal potrivit art.41 din nr.OG92/2003 și nu stabilește cadrul legal al dobânzilor aferente dispuse spre restituire reclamantului. De asemenea, reclamantul nu a solicitat restituirea potrivit nr.OUG50/2008 pentru care să fi emis o decizie, pe care reclamantul să o conteste potrivit Legii nr.554/2004.

S-a mai arătat că reclamantul nu a depus probatorii în sensul că autoturismul ar fi fost înmatriculat, astfel încât să fi fost vădită folosința și achitarea unei alte taxe speciale într-un stat comunitar.

Recurenta a mai arătat că sentința recurată este netemeinică și nelegală întrucât instanța de fond a considerat nelegală încasarea taxei, menționând ca temei al restituirii Tratatul de Aderare încheiat de România cu ocazia intrării în Uniunea Europeană și a considerat îndeplinită procedura prealabilă, fără respectarea art.88 și art.205 din codul d e procedură fiscală.

La data de 18.01.2010 intimatul reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței, arătând că aplicarea taxei de primă înmatriculare nesocotește prevederile art.90 din Tratatul Uniunii Europene.

Examinând motivele de recurs, precum și legislația aplicabilă în speță și situația de fapt dovedită cu probele administrate la instanța de fond, Curtea reține următoarele:

Reclamantul a importat un autoturism second - hand. După introducerea bunului în țară, în vederea înmatriculării, acesta a achitat taxa de primă înmatriculare în sumă de 5728,00 lei cu chitanța seria - nr.-/20.07.2007.

Reclamantul s-a adresat Administrației Finanțelor Publice Tg., solicitând restituirea taxei de primă înmatriculare, motivând că aceasta este încasată nelegal.

Cu adresa nr.47533 din data de 07.08.2009 Tg. a răspuns reclamantului, în sensul că cererea nu poate fi soluționată favorabil întrucât suma a fost achitată în baza art.214 ind.1-3 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal.

În raport de situația de fapt expusă, rezultă că prima instanță a soluționat excepția inadmisibilității acțiunii, cu respectarea prevederilor cuprinse în art.88 și 205 din codul d e procedură fiscală, dar și ale Legii 554/2004.

Procedura restituirii sumelor încasate fără temei legal la bugetul de stat era reglementată la data formulării cererii de restituire în cuprinsul art.113 Cod pr. fiscală, în prezent art.117 Cod pr. fiscală. Astfel, conform textului menționat, sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale se restituie debitorului la cerere. În consecință, cererea debitorului este cea care declanșează procedura restituirii sumelor apreciate ca fiind încasate nelegal la bugetul de stat.

Potrivit art.70 alin.1 Cod procedură fiscală, organul fiscal trebuia să se pronunțe asupra cererii de restituire, în termen de 45 de zile.

În speță, organul fiscal s-a pronunțat asupra cererii de restituire prin respingerea acesteia.

De precizat este că reclamantul a depus toate actele prevăzute de Ordinul 1899/2004, însă s-a refuzat restituirea pe motiv că taxa a fost încasată legal. Reclamantul a parcurs procedura prealabilă, aceea de a depune cerere de restituire a sumelor, iar organul fiscal a refuzat să restituie sumele respective.

În speța de față nu sunt aplicabile prevederile art.205 Cod pr. fiscală, deoarece acest text de lege se referă la posibilitatea de contestare a titlului de creanță sau altor acte administrative fiscale, iar reclamantul a solicitat să fie cenzurat refuzul organului fiscal de a-i restitui sumele plătite fără titlu.

Așa cum s-a arătat în literatura și practica de specialitate, în cazul refuzului de a emite un act, nu se mai impune să se formuleze o nouă cerere, pentru că autoritatea nu a emis un act administrativ pe care să-l poată eventual revoca.

Legiuitorul a asimilat, conform prevederilor art.2 alin.2, actelor administrative unilaterale și refuzul de a rezolva o cerere, referitoare la un drept sau un interes legitim. Practic refuzul de a emite actul, de a soluționa cererea, se circumscrie sferei controlului instanței de contencios administrativ, iar asimilarea a avut ca scop instituirea pentru persoana respectivă, căreia i s-a refuzat emiterea unui act, a dreptului de acces la justiție.

Mai trebuie precizat că în conformitate cu prevederile art.7 din Legea 554/2004, procedura prealabilă, respectiv obligativitatea plângerii prealabile, sub forma recursului grațios sau a recursului ierarhic este prevăzută numai în situația vătămării dreptului sau interesului printr-un act administrativ individual.

Astfel fiind, critica formulată de recurentă este neîntemeiată, corect prima instanță a apreciat că acțiunea este admisibilă.

În ceea ce privește susținerea recurentei în sensul că reclamantul a suma de 5728 lei cu titlu de taxă de poluare, și nu ca taxă specială de înmatriculare, instanța apreciază că este neîntemeiată întrucât din adeverința nr.42424 din 09.07.2009 eliberată de pârâta Tg.J (fila 6 dosar fond) rezultă că reclamantul a achitat la data de 20.07.2007 o taxă de primă înmatriculare.

Pe fondul cauzei, se reține că soluția primei instanțe este legală și temeinică, deoarece art.2141Cod fiscal, care reglementează taxa de primă înmatriculare, nesocotește prevederile art.90 (86) din Tratatul Uniunii Europene, întrucât România, ca stat membru al acestei comunități a ignorat la adoptarea textului respectiv prevederile Tratatului care sunt obligatorii pentru statele membre.

Astfel, conform textului citat din Tratat, țările membre sunt obligate să nu emită și să nu mențină nici o măsură contrarie regulilor Tratatului.

Ori, în situația reglementării taxei de primă înmatriculare, România a stabilit în mod indirect impuneri interne, pentru produsele provenind dintr-un alt stat membru, superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare.

Astfel, în situația în care un autoturism second-hand înmatriculat în România este vândut, nu se percepe taxă de primă înmatriculare.

De altfel, însăși denumirea acestei taxe demonstrează caracterul contrar tratatului, pentru că se referă la taxa de primă înmatriculare în România.

În ceea ce privește susținerea că taxa respectivă ar avea caracter de protecție pentru a nu fi importate autoturisme cu grad ridicat de poluare, Curtea arată că taxa respectivă are caracter pur fiscal, componenta de mediu invocată neputând fi extrasă din formula de calcul și oricum, în situația în care nu se aplică și autoturismelor deja existente pe piața din România, taxa își menține același caracter, în sensul încălcării prevederilor art. 90 din Tratat.

Adoptarea OUG 50/2008, privind taxa de poluare nu produce consecințe, în sensul asanării neconformității taxei de primă înmatriculare cu legislația comunitară.

Așa cum s-a mai arătat în cuprinsul acestei hotărâri, taxa de primă înmatriculare, prevăzută de art.2141Cod fiscal, este o taxă fiscală contrară art.90 din tratat, caracter pe care îl menține în continuare; motiv pentru care trebuie restituită în integralitate, contribuabilului.

Instanța de fond a dat o corectă și justă aplicare prevederilor art.148 alin.4 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, textul din dreptul comunitar.

Având în vedere motivele expuse mai sus, în baza art. 312 Cod pr. civilă, recursul se va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâtul STATUL ROMÂN PRIN ANAF- TG.J împotriva sentinței nr.2116 din 02 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 26 Ianuarie 2010.

Președinte,

- - -

Judecător,

- -

Judecător,

-

Grefier,

Red. jud. -

Tehn. 2ex/01 Februarie 2010

Jud. fond

Președinte:Laura Mariana Chimoiu
Judecători:Laura Mariana Chimoiu, Daniela Vijloi, Lavinia

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ fiscal. Decizia 161/2010. Curtea de Apel Craiova