Anulare act administrativ fiscal. Sentința 178/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINȚA Nr.178/CA/2009
Ședința publică de la 22 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mariana Claudia Clonța
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea acțiunii în contencios administrativ privind pe contestatorul în contradictoriu cu intimații MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR - INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE și INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI S, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat pentru contestator, lipsind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care avocata contestatorului depune la dosar adeverință medicală în justificarea cererii de amânare formulată pentru termenul de judecată anterior.
Instanța pune în discuție din oficiu excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Alba Iulia în soluționarea cauzei.
Avocata contestatorului învederează instanței că nu se opune admiterii acestei excepții.
Instanța rămâne în pronunțare pe această excepție.
- CURTEA DE APEL -
Asupra cauzei de față:
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia sub nr-, reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor - Inspectoratul General al Poliției Române și S ca prin hotărârea ce o va pronunța, instanța să dispună:
- anularea Dispoziției de sancționare nr.1168/15.04.2009 a Inspectorului General al Poliției Române prin care s-a dispus sancționarea reclamantului cu trecerea sa într-o funcție inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deținut;
- suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond;
- repunerea sa în situația anterioară cu plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate și cu celelalte drepturi de care a beneficiat, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul susține că la emiterea dispoziției atacate, în urma contestației depuse împotriva Dispoziție nr. 187/2.03.2009 a șefului IPJ S nu s-au avut în vedere dispozițiile art. 14 și 39 din Ordinul MAI nr. 400/2004, respectiv, caracterul și gravitatea faptei comise, cauzele și consecințele ei, împrejurările comiterii, gradul de vinovăție, precum și raportul dintre gravitatea abaterii și sancțiune.
În drept, prevederile art. 57, 58 și 61 din Legea nr. 360/2002, Legea nr. 188/1999, Legea NR. 554/2004, Ordinul MAI nr. 400/2004.
Prin întâmpinarea depusă, pârâtul IPJ al Jud. Sai nvocat excepția lipsei calității sale procesual pasive întrucât actul atacat este emis de către organul ierarhic superior, iar pe fond a solicitat respingerea cererii de suspendare a executării actului administrativ, precum și a acțiunii reclamantului, sancțiunea aplicată acestuia fiind legală.
În drept, Legea nr. 360/2002, Ordinul MAI nr. 400/2004, Legea nr. 554/2004, HG nr. 991/2005.
În probațiune s-au depus acte din dosarul de cercetare prealabilă.
Și pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române a depus o întâmpinare completată ulterior prin care a invocat excepția neîndeplinirii procedurii prealabile de către reclamant și a solicitat respingerea cererii de suspendare pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute de lege, precum și a acțiunii de fond ca neîntemeiată, forma în care a fost admisă contestația reclamantului împotriva măsurii sancționatorii dispuse de șeful IPJ S fiind legală și temeinică.
Analizând în prealabil excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Alba Iulia invocată din oficiu, instanța reține următoarele:
Prin Dispoziția Șefului IPJ S nr. 187/2.- s-a dispus sancționarea reclamantului, agent de poliție IV la Biroul Siguranța Circulației pentru Mediul din cadrul Serviciului Poliției Rutiere - IPJ S cu sancțiunea disciplinară a "destituirii din poliție" prevăzută de art. 17 lit. e din Ordinul MAI nr. 400/2004 pentru neglijența manifestată în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu și a dispozițiilor primite de la șefii ierarhici, faptă reglementată de art. 12 alin. 1 lit. b din același ordin.
Contestația depusă de către reclamant conform art. 65 din Ordinul MAI nr. 400/2004 împotriva acestui act de sancționare a fost admisă de către Inspectorul General al Poliției Române care a decis, prin Dispoziția nr. 1168/2009, aplicarea sancțiunii disciplinare reprezentând "diminuarea drepturilor salariale pentru funcția îndeplinită cu 20% pe o perioada de 3 luni".
În condițiile în care reclamantul se află în raporturi de serviciu cu pârâtul IPJ S, la nivelul acestei instituții fiind constituit Consiliul de disciplină care a analizat abaterea disciplinară imputată agentului de poliție și a propus sancționarea disciplinară, iar sancțiunea aplicată de șeful unității potrivit art. 54 alin. 2 din ordin a fost înlocuită de către șeful ierarhic superior prin aplicarea unei sancțiuni mai ușoare, competența materială de soluționare a acțiunii vizând nelegalitatea instituirii răspunderii disciplinare trebuie determinată în raport de rangul județean al inspectoratului de poliție prevăzut de art. 12 alin. 2 din Legea nr. 360/2002.
Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 158 lin. 3.pr.civ. raportat la art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, instanța declină competența materială de soluționare a prezentei acțiuni în favoarea Tribunalului Sibiu -Secția Comercială și de Contencios Administrativ.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
HOTĂRĂȘTE:
Declină competența materială de soluționare a acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul cu domiciliu ales în municipiul S,-, parter, cam.4, jud.S în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor - Inspectoratul General al Poliției Române cu sediul în B, str.-, nr.6, sector 5 și Inspectoratul de Poliție al Județului S cu sediul în municipiul S,- - 6, jud.S, în favoarea Tribunalului Sibiu - Secția Comercială și de Contencios Administrativ.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică, azi, 22.09. 2009.
PREȘEDINTE, GREFIER,
- - - - -
Red.
Tehnored.
6 ex./07.10.2009
Președinte:Mariana Claudia ClonțaJudecători:Mariana Claudia Clonța