Anulare act administrativ fiscal. Decizia 194/2010. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
Secția Comercială și de contencios Administrativ și Fiscal
DOSAR NR-
DECIZIA nr. 194
Ședința publică din data de 04 februarie 2010
PREȘEDINTE: Elisabeta Gherasim
JUDECĂTOR 2: Alexandrina Urlețeanu
JUDECĂTOR 3: Valentin Niță
Grefier - - -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâtaDirecția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale, cu sediul în G,-, județul G, prin reprezentanții săi legali, în nume propriu, în numele și pentruDirecția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale, cu sediul în B, DN 2 Km 2.-2., județul B, precum și în numele și pentru Autoritatea Națională a Vămilor, cu sediul în B, str. - -, împotriva sentinței nr. 1672 din 27 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu reclamanta - Grup SA, cu sediul în comuna Poșta, Poșta, județul
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns intimata-reclamantă - Grup SA, reprezentată de consilier juridic, lipsind recurenta-pârâtă Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale G, în nume propriu, precum și în numele și pentru Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale B, Autoritatea Națională a Vămilor.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, aducându-se la cunoștința instanței stadiul pricinii, modul de îndeplinire a procedurii de citare, precum și faptul că recurenta a solicitat, prin motivele de recurs, judecarea cauzei în lipsă, conform disp.art. 242 alin. 2 Cod proc. civ. S-a mai arătat că intimata-reclamantă Grup SA a depus la dosarul cauzei, prin serviciul registratură, întâmpinare la motivele de recurs, după care,
Reprezentantul intimatei-reclamante menționează că nu are cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului în dezbaterea recursului.
Curtea, luând act că intimata-reclamantă nu are cereri de formulat, iar
recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Consilierul juridic al intimatei-reclamante solicită respingerea recursului, ca
nefondat, criticile aduse de recurentă sentinței fiind, de fapt, susținerile exprimate de
.//.
aceasta prin întâmpinarea depusă în fața instanței de fond. În esență, susține că instanța de fond a apreciat în mod corect că, potrivit reglementărilor legale, în vigoare la data de 01.05.2008, decizia contestată nu a avut la bază o evaluare efectuată de organul competent, ci numai o corespondență primită de la DGFP B, organ ce nu mai avea competența să efectueze inspecția fiscală în domeniul produselor accizabile din data de 01.05.2008.
Pentru motivele expuse pe larg prin întâmpinarea depusă la dosar, solicită
respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței recurate, ca fiind temeinică și legală.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău sub nr-, reclamanta, - Grup SA, a chemat în judecată pârâta Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale B, solicitând instanței ca, prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța, să se dispună anularea Deciziei nr.2 din 5 februarie 2009, emisă de pârâta B, prin care s-a dispus suspendarea autorizațiilor de antrepozit fiscal, deținute de reclamantă, anularea Deciziei nr.6 din 27 februarie 2009, emisă de B, prin care s-a respins contestația administrativă formulată de reclamantă împotriva deciziei de suspendare a autorizațiilor de antrepozit fiscal și să fie obligată, pârâta, la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că, în fapt, prin Decizia nr.2 din 5 februarie 2009, Bad ispus suspendarea autorizațiilor de antrepozit fiscal nr.RO- și nr.RO-, deținute de reclamantă, începând cu data comunicării deciziei și până la plata accizelor restante, pe motiv că reclamanta înregistrează restanțe la plata accizelor datorate bugetului de stat, însă, din conținutul deciziei atacate, nu rezultă, în mod clar și indubitabil, suma considerată drept acciză restantă aferentă lunii decembrie 2008, iar, în considerentele deciziei atacate, s-a menționat că, urmare a unei adrese primite de la DGFP B, cu nr.371 din 30 ianuarie 2009, prin care aceasta îi comunica faptul că reclamanta nu a achitat nicio sumă din acciza declarată pentru luna decembrie 2008 și scadentă la 25 ianuarie 2009, s-a apreciat că reclamanta are de plătit acciza declarată plus accesoriile aferente, astfel că s-a dispus suspendarea autorizațiilor de antrepozit fiscal, până la plata accizelor restante, indicându-se drept temei legal dispozițiile art.244 din Codul fiscal.
Reclamanta a arătat că actul astfel emis este vădit nelegal și esențial netemeinic, deoarece, pe de o parte, nu au fost respectate cerințele art.43 din Codul d e procedură fiscală, în privința conținutului și motivării actelor administrativ fiscale, Decizia nr.7 din 13 martie 2009 nerespecând cerințele impuse de legislația în vigoare în privința conținutului și motivării actelor administrativ fiscale, așa cum sunt ele precizate în art.43 din Codul d e procedură fiscală, în conformitate cu care actul administrativ fiscal cuprinde, pe lângă alte mențiuni, și motivele de fapt, obiectul actului administrativ atacat și temeiul de drept. Pe de altă parte, în decizia a cărei anulare se solicită, se face referire la faptul că există o adresă a DGFP B, prin care se comunică B că reclamanta nu a achitat, la data scadenței, acciza declarată aferentă lunii decembrie 2008, aceasta fiind integral de plată, plus accesoriile aferente, fără a se
prezenta un document în acest sens și fără a determina cuantumul sumelor care pot fi
considerate restante.
Reclamanta a mai arătat că această adresă nu poate constitui act de constatare a unor eventuale datorii ale reclamantei, în condițiile în care nu este însoțită de acte doveditoare și în absența îndeplinirii cerințelor prevăzute de lege, această decizie este nemotivată, lipsită de obiect și, pe cale de consecință, se impune anularea ei.
Reclamanta a mai precizat că DGFP B i-a comunicat, cu Adresa nr.372 din 30 ianuarie 2009, că s-a procedat la executarea garanției pentru alcool etilic, constituită la Trezoreria B, în sumă de 1 075 525 lei, "în contul datoriilor neachitate de societatea dumneavoastră aferente accizelor pentru alcool etilic". Acest aspect nu face decât să dovedească faptul că suma menționată în decizia emisă nu este reală și că se ignoră consistența plăților efectuate de reclamantă.
De asemenea, reclamanta a precizat că a achitat suma de 424 401 lei, reprezentând "accize pt. alcool etilic-decembrie 2008", cu OP nr.112 din 20 ianuarie 2009, sumă ignorată, atât de DGFP B, dar și de
Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale G, în nume propriu, în numele și pentru Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale B, precum și în numele și pentru persoana juridică Autoritatea Națională a Vămilor, a formulat întâmpinare, în cuprinsul căreia a solicitat respingerea cererii reclamantei - Grup SA împotriva Deciziei nr.2 din 5 februarie 2009, emisă de Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale B, această măsură a fost luată ca urmare a informării, de către instituția ce are ca și atribuții încasarea și gestionarea accizelor aferente alcoolului etilic și altor produse accizabile - DGFP B, cu privire la neplata, până la data scadentă din 25 ianuarie 2009, a accizelor datorate de către - Grup SA, aferente lunii decembrie 2008.
Pârâta a arătat că, în realitate, susținerile reclamantei sunt nefondate, deoarece: Decizia nr.2 din 5 februarie 2009, emisă de către B, este un act administrativ și nu un act administrativ fiscal; motivul de fapt al deciziei de suspendare a autorizațiilor de antrepozit fiscal nr.RO- și nr. RO- îl constituie neachitarea accizelor declarate, către bugetul de stat; obiectul actului administrativ este reprezentat de actul de dispoziție al autorității competente, urmare a constatării nerespectării dispozițiilor legale de către reclamantă; temeiul de drept îl reprezintă textul art.244 din Codul fiscal.
Pârâta a mai susținut că actul administrativ atacat conține toate elementele a căror absență a fost invocată de reclamantă și că, prin acțiunea formulată, reclamanta invocă faptul că a efectuat plata sumei de 424 401 lei, cu OP nr.112 din 20 ianuarie 2009, fără a preciza, însă, ce reprezintă această sumă și dacă, nu cumva, această plată a fost efectuată în contul altor restanțe, cu care reclamanta era înregistrată în evidențele DGFP
În raport de aceste susțineri, pârâta a precizat că DGFP B nu a specificat autorității vamale, în Adresa nr.371 din 30 ianuarie 2009, că reclamanta are constituită o
garanție suficientă pentru acoperirea sumei cu care era înregistrată în debit, ori că reclamanta nu mai este înregistrată cu debite, ca urmare a acoperirii acestora prin plata voluntară sau prin executarea silită a garanției, ci dimpotrivă, a menționat, în mod expres, că societatea are o datorie constituită nu numai din suma aferentă accizei de plată pentru luna decembrie 2008, a pus instituția vamală, prin B, în situația de a emite Decizia nr.2 din 5 februarie 2009 privind suspendarea autorizațiilor de antrepozit fiscal nr.RO- și nr. RO-.
Pârâta a mai susținut că reclamanta nu faptul că a încălcat dispozițiile
art.193 alin.(1) din Codul fiscal și nici nu afirmă că nu ar avea debite față de bugetul de stat, înregistrate la DGFP B, ca urmare a neefectuării plății integrale a accizelor.
În raport de întâmpinarea formulată de pârâtă, la termenul de judecată, în ședința publică din 20 noiembrie 2009, reclamanta - Grup SA a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a G, întrucât se invocă dispozițiile HG nr.532/2007, act normativ care a fost însă abrogat prin art.19 din HG nr.110/2009. Chiar dacă nu are personalitate juridică, B poate să stea în judecată, întrucât este emitentul actului contestat.
Prin sentința nr. 1672/27.11.2009, Tribunalul Buzăua respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale G, invocată de reclamantă și a admis acțiunea în contencios administrativ, formulată de reclamantă, dispunând anularea Deciziei nr.2 din 5 februarie 2009, dar și Decizia nr.6 din 27 februarie 2009,ambele emise de
Pentru a pronunța această sentință, instanța fondului a reținut că, într-adevăr, la data emiterii de către Ba D eciziei nr.2 din 5 februarie 2009 nu intrase încă în vigoare HG nr.110/2009 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale a Vămilor. Abrogarea, prin art.19 al acestei hotărâri a HG nr.532/2007, este lipsită însă de relevanță, deoarece, potrivit art.1 alin. (1) din HG nr.110/2009,"Autoritatea Națională a Vămilor se organizează și funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, cu buget și patrimoniu propriu, în subordinea Ministerului Finanțelor Publice, în cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală". Conform dispozițiilor art.4 alin.(1) pct.2 din HG nr.110/2009 Autoritatea Națională a Vămilor "organizează, controlează și îndrumă activitatea direcțiilor regionale pentru accize și operațiuni vamale, a direcțiilor județene și a municipiului B pentru accize și operațiuni vamale, precum și a birourilor vamale din subordine", iar potrivit art.4 alin.(1) pct.21 din același act normativ, Autoritatea Națională a Vămilor"reprezintă în fața instanțelor, direct sau prin organele teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice, interesele statului în cazurile de încălcare a normelor vamale".
Reprezentarea intereselor statului în fața instanțelor, în materie vamală, este asigurată, în teritoriu, de serviciile juridice din cadrul direcțiilor regionale pentru accize și operațiuni vamale, așa cum se prevede expres în art.5 lit.j) din Regulamentul de organizare și funcționare () a direcțiilor regionale pentru accize și operațiuni vamale, aprobat prin Ordinul nr.1609 din 27 noiembrie 2008 al Președintelui ANAF, potrivit cu care "direcția regională pentru accize și operațiuni vamale reprezintă Autoritatea Națională a Vămilor în fața instanțelor judecătorești".
În același timp, prin art.1 alin.(1) din Ordinul circular nr.948 din 20 august 2004, emis de Autoritatea Națională a Vămilor," se împuternicesc direcțiile regionale
vamale să reprezinte interesele Autorității Naționale a Vămilor în litigiile în care Autoritatea vamală este parte, în fața instanțelor judecătorești și a altor organe cu atribuții jurisdicționale aflate în razele lor teritoriale de competență, să formuleze apărările și căile de atac în aceste cauze".
Prin urmare, având în vedere faptul că structurile vamale (direcțiile județene pentru accize și operațiuni vamale, birourile vamale de frontieră și de interior și punctele vamale) din județele B, B, G, V și T sunt în directa subordonare și coordonare a Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale G, aceasta din urmă asigură reprezentarea intereselor autorității vamale în fața instanțelor judecătorești din județele enumerate, indiferent de structura vamală ce a emis
actul contestat.
În ceea ce privește fondul cauzei, prima instanță a reținut că, prin Decizia nr.2 din 5 februarie 2009, Directorul executiv al B, a dispus suspendarea de antrepozit fiscal nr. RO- 26 iunie 2008 și nr.RO-,din 27 octombrie 2005, deținute de reclamanta - Grup SA, începând cu data emiterii deciziei și până la plata accizelor restante. S-a indicat drept temei legal al acestei măsuri speciale dispozițiile art.244 din Legea nr.573/2001 privind Codul fiscal și Normele metodologice de aplicare a acestuia.
În considerentele acestei decizii se menționează că ea a fost emisă urmare a Adresei DGFP B nr.371 din 30 ianuarie 2009,înregistrată la B sub nr. 915 din 3 februarie 2009,prin care DGFP B îi comunică faptul că - Grup SA B figurează în evidențele DGFP B - Contribuabili Mijlocii, cu obligații neachitate, reprezentând accize încasate în luna decembrie 2008, din vânzarea produselor alcoolice în sumă de 4 107 501 lei.
Prin Sentința nr.352 din 19 februarie 2009 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul Buzăua admis cererea reclamantei - Grup SA și a dispus suspendarea executării Deciziei nr.2 din 5 februarie 2009,emisă de B, până la soluționarea irevocabilă a prezentei contestații.
Împotriva acestei decizii, - Grup SA a formulat contestație, înregistrată la B sub nr.1221 din 9 februarie 2009, care a fost însă respinsă prin Decizia nr.6 din 27 februarie 2009, emisă de
S-a mai reținut, de prima instanță, că SA a formulat contestație și la instanța de contencios administrativ, invocând trei motive de nelegalitate și de netemeinicie a acestei decizii, și anume că: nerespectarea dispozițiilor art.43 din Codul d e procedură fiscală, în privința conținutului și motivării actelor administrativ fiscale; necompetența organului vamal în privința emiterii actului contestat și efectuarea, de către reclamantă, a plăților reprezentând accize pentru alcool etilic.
S-a reținut, de instanța fondului, că, în conformitate cu dispozițiile art.43 alin.(2) din Codul d e procedură fiscală, actul administrativ-fiscal trebuie să cuprindă denumirea organului fiscal emitent; data la care a fost emis și data de la care își produce efectele; datele de identificare a contribuabilului sau a persoanei împuternicite de contribuabil; obiectul actului administrativ fiscal; motivele de fapt; temeiul de drept; numele și semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii; ștampila organului fiscal emitent; posibilitatea de a fi contestat, termenul de depunere a contestației și organul fiscal la care se depune contestația; mențiuni privind audierea
contribuabilului. Cum, Decizia nr.2 din 5 februarie 2009, emisă de Directorul executiv al B, cuprinde toate aceste elemente, instanța de fond a reținut că primul motiv de nelegalitate și de netemeinicie, invocat de reclamantă, este neîntemeiat.
În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de nelegalitate și de netemeinicie, invocat de reclamantă, instanța de fond a reținut că, într-adevăr, potrivit dispozițiilor art. 244 din Codul fiscal, "Întârzierea la plata accizelor cu mai mult de 5 zile de la termenul legal atrage suspendarea autorizației antrepozitarului și închiderea activității acestuia până la plata sumelor restante" și, în conformitate cu pct.12/1-4 din Normele metodologice de aplicare a Titlului VIII din Codul fiscal, în situația neplății accizelor la termenele stabilite de lege, măsura suspendării autorizațiilor de antrepozit fiscal se va dispune de către autoritatea fiscală teritorială care constată neplata accizelor la termenele
legale.
În cauză, însă, neplata accizei declarate pentru luna ianuarie 2008, scadentă la data de 25 ianuarie 2009, nu a fost constatată de către B, ci de către DGFP B, aceasta fiind, în fapt, autoritatea fiscală teritorială competentă să dispună măsura specială a suspendării autorizațiilor de antrepozit fiscal, deținute de reclamanta - Grup SA.
Instanța fondului a reținut că pârâta B putea să emită Decizia nr. 2 din 5 februarie 2009 numai în baza unui act de control fiscal propriu și nu în baza unei simple adrese a DGFP Se au în vedere, în acest sens, dispozițiile art. 4 pct.41 din HG nr.110/2009, care stabilesc că Autoritatea Națională a Vămilor "41. întreprinde măsurile speciale privind supravegherea producției, importului și circulației produselor accizabile, conform prevederilor Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare".
Prin urmare, acest motiv de nelegalitate și de netemeinicie a Deciziei nr. 2 din 5 februarie 2009, invocat de reclamantă, este întemeiat.
Și cel de-al treilea motiv de nelegalitate și de netemeinicie, invocat de reclamantă, a fost găsit ca întemeiat, de către prima instanță, deoarece, într-adevăr, cu OP nr.112 din 29 ianuarie 2009 (fila 18 din dosar), aceasta a achitat, în contul bugetului de stat, suma de 424 401 lei, reprezentând " accize pt. alcool etilic - decembrie 2008", iar, din Adresa nr.372 din 30 ianuarie 2009 a DGFP B (fila 14 din dosar), rezultă că aceasta a procedat la executarea garanției pentru alcool etilic constituită la Trezoreria municipiului B, în sumă de 1 075 525 lei, în contul datoriilor neachitate de reclamantă, aferente accizelor pentru alcool etilic, fără a preciza, însă, ce datorii au fost astfel acoperite.
Prin mai multe decizii anterioare, Bad ispus aceeași măsură specială de suspendare a autorizațiilor de antrepozit fiscal nr. RO- și nr.RO-, deținute de - Grup SA, împrejurare în raport de care autoritatea vamală ar fi trebuit să verifice dacă accizele declarate de reclamantă au fost sau nu achitate, înainte de a emite decizia contestată.
Împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond a declarat recurs Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale G, atât în nume propriu, cât și în numele Direcției Județene pentru Accize și Operațiuni Vamale B și pentru Autoritatea Naționala a Vămilor, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând modificarea, în tot, a acesteia și, pe fond, respingerea acțiunii formulată de reclamantă.
În susținerea recursului, recurenta arată că sentința instanței de fond este nelegală pe aspectul competenței constatării privind neplata accizelor și a emiterii deciziei privind suspendarea autorizației de antrepozit fiscal.Arată, recurenta, că, în raport cu dispozițiile legale în materie, nu are competență în ceea ce privește controlul, gestiunea, încasarea și administrarea sumelor datorate cu titlu de accize sau a garanțiilor constituite pentru acoperirea riscului neplății acestora. Controlul, gestiunea și administrarea sumelor achitate cu titlu de accize sau a garanțiilor constituite de antrepozitari aparține organului fiscal teritorial la care antrepozitarul este înregistrat ca și plătitor de taxe și impozite, în speță DGFP B.
Direcțiile județene pentru accize și operațiuni vamale au atribuții numai în ceea ce privește supravegherea, autorizarea persoanelor fizice sau juridice în domeniul produselor supuse accizelor, fără competențe de control. nu putea, arată recurenta, să efectueze control pentru a verifica dacă antrepozitarul a efectuat plata accizelor declarate, aferente lunii decembrie 2008, precum și a celor restante sau dacă a fost executată garanția constituită de către antrepozitar
Instanța de fond, susține recurenta, reține că intimata a achitat, cu OP nr. 112/29 ianuarie 2009, suma de 424.401 lei, cu titlu de accize,dar, prin adresa nr. 371/ 30.01.2009 emisă de DGFP B, care a stat la baza emiterii deciziei de suspendare a antrepozitului fiscal analizată în cauză,nu s-a specificat că reclamanta are constituită o garanție suficientă pentru acoperirea accizelor datorate.
Hotărârea instanței de fond este nelegală, susține recurenta, și pe aspectul încălcării dispozițiilor art 129 alin 5 pr.civ, respectiv a refuzului instanței de fond de a introduce în cauză și DGFP B, care a emis adresa nr. 371/30.01.2009 care a stat la baza deciziilor de suspendare emise în cauză.
Curtea, analizând sentința instanței de fond prin prisma criticilor invocate de recurentă, având în vedere actele dosarului și dispozițiile legale în materie, constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente.
Din verificarea actelor dosarului, se reține că, prin Decizia nr.2 din 5 februarie 2009, B a dispus suspendarea autorizațiilor de antrepozit fiscal nr. RO- 26 iunie 2008 și nr.RO- din 27 octombrie 2005, deținute de reclamanta - Grup SA, începând cu data emiterii deciziei și până la plata accizelor restante. S-au indicat, drept temei legal al acestei măsuri speciale, dispozițiile art.244 din Legea nr.573/2001 privind Codul fiscal și Normele metodologice de aplicare a acestuia.
Împotriva acestei decizii, - Grup SA a formulat contestație, înregistrată la B sub nr.1221 din 9 februarie 2009, care a fost, însă, respinsă prin Decizia nr.6 din 27 februarie 2009, emisă de
Față de situația expusă, primul motiv de recurs este nefondat, având în vedere dispozițiile art 4 pct 41 din HG 110/2009, care stipulează că Autoritatea Națională a Vămilor are printre atribuții și pe aceea de întreprinde măsurile speciale privind supravegherea producției, importului și circulației produselor accizabile, conform prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare. Dealtfel, inspecția fiscală pentru accize a fost trecută în competența Autorității Naționale a Vămilor și prin ORDIN Nr. 63 din 10 ianuarie 2008 privind
modificarea și completarea Ordinului ministrului economiei și finanțelor nr. 487/2007 pentru aprobarea măsurilor tranzitorii, a etapelor și termenelor de realizare a transferului competenței și atribuțiilor privind administrarea accizei către Autoritatea Națională a Vămilor.
Ca atare, măsura de suspendarea autorizațiilor de antrepozit fiscal, în ceea ce-o privește pe reclamantă, putea fi luată de recurentă, în temeiul atribuțiilor de supraveghere a producției și circulației produselor accizabile, numai în baza unor constatări proprii, materializate într-un act de inspecție fiscală, din care să rezulte
neexecutarea obligațiilor privind plata accizelor de către antrepozitar, cuantumul acestora și perioada pe care obligația a fost neexecutată.
Or, măsura luată numai în baza adresei nr. 371/30.01.2009 emisă de DGFP B, fără un act de control, de constatare, întocmit de către emitentul deciziei, este nelegală și de aceea, în mod corect, instanța de fond a dispus anularea acesteia
Nici al doilea motiv de recurs nu este întemeiat, întrucât recurenta, ca emitentă a actului de suspendare a autorizației de antrepozit fiscal, nu poate invoca faptul că nu a cunoscut exact cuantumul garanției constituite de reclamantă și dacă suma
era suficientă pentru acoperirea accizelor datorate.
Recurenta avea obligația ca, înainte de luarea măsurii de suspendare a autorizației de antrepozit fiscal, să verifice dacă accizele declarate de reclamantă au fost achitate. Cum, decizia a fost emisă fără această verificare, și ulterior s-a constat că accizele erau plătite de către reclamantă, prin OP 112/2009 și executarea garanției constituite în acest scop, măsura a rezultat că este una nelegală, ceea ce a impus anularea acesteia.
Prin hotărârea pronunțată în cauză, instanța de fond nu a încălcat dispozițiile art. 129 alin. 5 din pr.civ, așa cum susține recurenta.
Aceasta, întrucât reclamantul este cel care stabilește cadrul procesual, persoanele care sunt chemate în judecată și obiectul cauzei dedus judecății. Instanța nu poate introduce o altă persoană în proces, întrucât s-ar încălca principiul disponibilității așa cum este reglementat de art. 129 alin. 6 Cod proc.civ., în raport cu care - în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății.
Față de toate considerentele reținute mai înainte, Curtea, în raport cu dispozițiile art. 312 alin.1 pr.civ, va respinge recursul pârâtei, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Direcția Regională
pentru Accize și Operațiuni Vamale, cu sediul în G,-,
județul G, prin reprezentanții săi legali, în nume propriu, în numele și pentru Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale, cu sediul în B, DN 2 Km 2.-2., județul B, precum și în numele și pentruAutoritatea Națională a Vămilor,cu sediul în B, str. - -, împotriva sentinței nr.
1672 din 27 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu
reclamanta- Grup SA, cu sediul în comuna Poșta, Poșta, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 04 februarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
red.
tehnored
4 ex/19.02.2010
f- Trib.
Operator date cu caracter personal
Număr notificare 3120
Președinte:Elisabeta GherasimJudecători:Elisabeta Gherasim, Alexandrina Urlețeanu, Valentin Niță
