Anulare act administrativ fiscal. Decizia 2469/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.2469
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 30.11.2009
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Păun Luiza Maria
JUDECĂTOR 2: Cosma Carmen Valeria
JUDECĂTOR - -
GREFIER
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI B împotriva sentinței civile nr.607/13.02.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX - de Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul reclamant și cu intimatul pârât INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI B prin consilier juridic - cu delegație la dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Recurenta pârâtă, prin consilier juridic, solicită admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii.
CURTEA,
Asupra recursului de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentința civila nr. 607/13.02.2009 Tribunalul București - Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române și respins în consecință acțiunea față de acest pârât, a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta, admis în parte acțiunea formulată de către în contradictoriu cu pârâta și obligat pârâta să restituie reclamantului suma totală de 103 lei reținută din veniturile salariale ale acestuia, cu titlu de cotizație lunară, în perioada martie 2005 - august 2006.
Prin aceeași sentință instanța de fond respins ca neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la sistarea reținerilor.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că pârâta are calitate procesuală pasivă, iar pârâtul nu are calitate procesuală pasivă întrucât izvorul juridic al drepturilor salariale ale funcționarilor publici, în general, și ale polițiștilor, în particular, îl constituie raportul de serviciu existent între aceștia și autoritatea publică ai căror conducători i-au numit în funcții.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că sumele de bani reținute de către pârâta reprezintă cotizația reclamantului către CNP în perioada 2004-2006, iar modalitatea de plată cotizației se face printr- plată directă către CNP.
S- mai reținut că, față de principiul plății directe salariului, reținerea și virarea sumei echivalente cotizației din salariul polițistului membru CNP este nelegală în raport de art. 164 alin. 1 din Codul Muncii întrucât nu se prevede expres prin lege asemenea modalitate de stingere datoriilor salariatului față de terțe persoane.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta criticând-o ca nelegală și netemeinică.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta pârâtă arată că sentința atacată fost dată cu încălcarea disp. Legii nr. 360/2002 privind Statutul Polițistului care prevede că această lege se completează cu prev. Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici și nu cu dispozițiile Codului Muncii care nu sunt aplicabile în speță.
Mai arată că plata cotizației către CNP este prevăzută de art. 51 alin. 1 din Legea nr. 360/2002, iar modalitatea de încasare este reglementată de Notele Raport nr. -/12.06.2006 și nr. -/07.07.2006 prin reținerea, în statele de plată salariilor, cotizațiilor pentru membrii CNP.
Examinând motivele de recurs în raport de prev. art. 304 și art.3041Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Din Nota înregistrată sub nr. -/07.07.2007 privind modificarea și completarea Notei Raport nr. -/12.06.2006 (fila 6 dosar Curtea de APEL BUCUREȘTI ) rezultă că Ministrul Administrației și Internelor aprobat conținutul notei la solicitarea CNP.
Completarea notei fost ca "în situația în care unitățile dețin liste nominale la care s-au anexat copii ale acordului membrilor CNP și celor două sindicate de se reține cotizațiile pe statele de salarii nu mai este necesară transmiterea de noi liste nominale și acorduri individuale, unitatea procedând la reținerea în continuare cotizațiilor".
Ca atare, în mod greșit instanța de fond a reținut că pârâta nu fost împuternicită de CNP să facă reținerile cotizațiilor în numele și pe seama acestuia.
Nu se poate reține încălcarea art. 164 din Codul Muncii de către recurenta pârâtă prin faptul că a reținut din salariul intimatului reclamant cotizația datorată CNP, din moment ce normele interne prevăd că acceptarea solicitării CNP de către Ministrul Administrației și Internelor a avut la bază atât acordul sindicatelor cât și acordul membrilor CNP.
Intimatul reclamant nu a contestat ca nelegale normele cuprinse în Notele nr. -/2007 și nr. -/12.06.2006.
Mai mult, existând o reglementare internă cu privire la modalitatea de reținere cotizației datorată CNP, sumele solicitate de reclamant ca reprezentând cotizații aferente perioadei mai 2004 - august 2006 au fost legal reținute de către pârâtă. Ținând cont că, potrivit art. 51 alin. 1 din Legea nr. 360/2002 intimatul reclamant datora cotizația, se constată că operațiunea de virare către CNP fost de asemenea legal executată de către recurenta pârâtă.
Dimpotrivă, obligarea recurentei pârâte la plata către intimatul reclamant sumelor reprezentând cotizații legal datorate, reținute și virate ar echivala pe de o parte cu îmbogățire fără just temei intimatului și pe de altă parte cu diminuare nelegală fondurilor recurentei pârâte.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 3041coroborat cu art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul și va modifica sentința atacată în sensul că va respinge acțiunea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI, împotriva sentinței civile nr.607/13.02.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX - de Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant și cu intimatul pârât INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE.
Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunile ca neîntemeiate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 30.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
-
GREFIER
Red.
Tehnored.CB/ 2 ex.
16.12.2009
Tribunalul București - 9
Judecător fond:
Președinte:Păun Luiza MariaJudecători:Păun Luiza Maria, Cosma Carmen Valeria