Anulare act administrativ fiscal. Decizia 251/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 251/CA
Ședința publică de la 27 aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Violeta Elena Pinte
JUDECĂTOR 2: Leocadia Roșculeț
Judecător: I - -
Grefier:
Pe rol fiind judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe recurenta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului I în contradictoriu cu intimații Direcția Generală a Finanțelor Publice I, -, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect anulare act administrativ - recurs împotriva sentinței civile nr.71/CA/28.01.2009, pronunțată de Tribunalul Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier juridic, pentru recurenta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului I și intimatul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - reprezentat de I, lipsă fiind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează aspectele de mai sus cu privire la modul de îndeplinire a procedurii de citare și stadiul procesul al dosarului care este la primul termen de judecată și faptul că se solicită judecata cauzei și în lipsă.
emaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța acordă cuvântul reprezentantei recurentei în susținerea concluziilor.
Consilier juridic, pentru recurentă, solicită admiterea recursului ca fiind fondat, modificarea sentinței pronunțată de Tribunalul Iași în sensul respingerii acțiunii reclamantului pentru restituirea integrală a sumei ca neîntemeiată și nelegală, pentru motivele invocate în cererea de recurs
Instanța constatând încheiate dezbaterile, rămâne în pronunțare.
După deliberare;
CURTEA DE APEL:
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 71/ din 28.01.2009 Tribunalul Iași a dispus următoarele
A respins excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile.
A respins pentru lipsa calității procesuale pasive acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului I, cu sediul în I, str. - nr. 26 și Statul român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în B,-, sector 5.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamantul, cu domiciliul în sat, com. Rediu, jud. I, în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului I, cu sediul în I, str. - nr. 26.
A obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului I la restituirea către reclamant a taxei auto speciale în cuantum de 5366,54 lei, achitată conform foii de vărsământ nr. FV- din 07.02.2008, precum și la plata dobânzii legale aferente până la momentul despăgubirii efective.
A respins capătul de cerere privind anularea adresei nr. 31815/25.02.2008 emisă de pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului
A obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului I la plata către reclamant a sumei de 39,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
În motivarea sentinței s-a reținut că la data de 7.02.2008 cu chitanța nr. FU- emisă de Trezoreria mun. I, reclamanta a achitat taxa specială de primă înmatriculare pentru autoturismul Opel, importat din Germania, în sumă de 5366,54 lei. Taxa a fost deci calculată și achitată către Administrația Finanțelor Publice a mun. I, care, de altfel, i-a și răspuns reclamantei prin adresa nr. 31815 din 25.02.2008, în sensul că nu i se poate restitui această taxă.
Această adresă de răspuns, împreună cu cererea reclamantului adresată pârâtei nr. 30635 din 19.02.2008 face dovada îndeplinirii procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din nr. 554/2004, astfel încât excepția inadmisibilității acțiunii invocată este neîntemeiată și urmează a fi respinsă.
Raportul juridic de drept administrativ s-a născut între reclamant și Administrația Finanțelor Publice a mun. Or, potrivit art. 41 alin.2 proc. civ. Administrația Finanțelor Publice a mun. I poate sta în judecată ca pârâtă, având organe proprii de conducere. Organul fiscal competent care are calitate în ceea ce privește cererea de restituire a sumei reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule este, așadar, Administrația Finanțelor Publice a mun. I, iar nu Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului I ori statul român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor.
Pentru aceste considerente, apreciind că Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului I și Statul român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor nu au calitate procesuală pasivă în cauză, instanța, în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. 1. proc. civ. urmează a respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu acești pârâți pentru lipsă de calitate procesuală pasivă.
In ceea ce privește acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a mun. I, instanța apreciază că este întemeiată în parte, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 2 alin.1 lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, prin act administrativ se înțelege actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau executării în concret legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ .
Examinând prin prisma definiției legale actului administrativ adresa nr. 31815 din 25.02.2008 emisă de pârâta Administrația Finanțelor Publice a mun. I, adresă a cărei anulare pe calea contenciosului administrativ o solicită reclamantul, instanța reține că aceasta nu este un act administrativ în înțelesul legii, ci un simplu răspuns la cererea reclamantului de restituire a taxei speciale, cerere pe care instanța o califică drept o îndeplinire a procedurii prealabile reglementată de art. 7 din nr. 554/2004. A califica o asemenea adresă drept un act administrativ unilateral susceptibil de a fi atacat pe calea contenciosului administrativ - cu motivarea că el a exprimat voința pârâtei de a refuza restituirea taxei de primă înmatriculare solicitată de reclamant, refuz explicit, manifestat în regim de putere publică, în calitate de organ competent cu încasarea taxei respective - ar însemna să dăm o asemenea calificare oricăror adrese emise de autorități ori instituții publice ca răspuns negativ la diferite cereri ce le sunt adresate de cetățeni.
Dacă adresa de răspuns a pârâtei ar fi îmbrăcat forma unei decizii emise în cadrul unei proceduri anume reglementate de lege, obligatorie anterior sesizării instanței de contencios administrativ, atunci am fi putut analiza răspunsul pârâtei la cererea reclamantului ca act administrativ fiscal.
Prin urmare, instanța urmează a respinge capătul de cerere vizând anularea adresei nr. 31815 din 25.02.2008, ca nefiind un act administrativ ce poate fi cenzurat de instanța de contencios administrativ.
Instanța constată însă că cererea reclamantului privind restituirea taxei auto speciale achitată pârâtei Administrația Finanțelor Publice a mun. este întemeiată. Trebuie menționat, mai înainte de toate, că instanța va analiza acest capăt de cerere chiar în condițiile în care a apreciat că adresa de răspuns a pârâtei către reclamant nu este act administrativ, neapreciind-o așadar ca fiind o cerere de reparare a pagubei, care se poate formula doar subsecvent anulării unui act administrativ ce a pricinuit o atare pagubă, ci ca o cerere de sine stătătoare, un contencios administrativ obiectiv, în condițiile în care nu există o procedură în urma parcurgerii căreia să se emită un act administrativ de respingere ori admitere a cererii de restituire a taxei speciale, act care să fie supus controlului judecătoresc în baza nr. 554/2004. Aceasta cerere de restituie este singura cale deschisă în justiție celor ce au achitat asemenea taxe speciale, competența revenind instanței de contencios administrativ. Actul administrativ - fiscal vătămător pentru reclamant îl constituie însăși plata taxei speciale pentru autoturism.
Cu privire la temeinicia cererii, potrivit dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Aliniatul 4 al aceluiași articol, prevede, că, între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire obligațiilor rezultate din alin. 2 menționat.
Totodată, potrivit art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, invocat de către reclamant, "nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
În consecință, prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de restricționa libera circulație mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. Astfel, art. 90(1) interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr- țară comunitară, în România.
În privința reglementării interne, instanța constată că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006, sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 343, prin OUG nr. 110/2006, fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (cele cu handicap, misiuni diplomatice, etc.), cât și situații de scutire de la plata taxei, în cazul vehiculelor istorice, etc. Normele instituind această taxă au fost abrogate la data de 1 iulie 2008, prin OUG nr. 50/2008.
Potrivit reglementării în vigoare la data importului autoturismului de către reclamant, taxa specială pentru autoturisme se datora cu ocazia primei înmatriculări în România unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art. 2141din Codul fiscal.
Cuantumul taxei speciale, datorată bugetului statului, se calcula după formula prevăzută de art. 2141alin.3 în funcție de capacitatea cilindrică, vechimea autovehiculului și unii coeficienți de corelare ori de reducere taxei prevăzuți în anexele speciale ale legii. Taxa specială nu era percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, stat comunitar de la 1 ianuarie 2007, ci doar pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare, și reînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară.
Diferența de aplicare taxei sus-menționată introducea un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepea.
Între principiile dreptului comunitar, obligatorii pentru instanțele judecătorești române, astfel cum s- menționat prin referirile la art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție, instanța reține supremația dreptului comunitar, în speță a art. 90 (1) din Tratat, apreciind că, prin modificarea Codului fiscal și introducerea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, legiuitorul încălcat în mod direct dispozițiile menționate ale Tratatului.
Ca urmare efectului direct al art. 90 (1) din Tratat pentru ordinea juridică internă României, instanța constată că art. 2141- 2143din Codul fiscal, în vigoare la momentul importului și înmatriculării autoturismului reclamantului, erau reglementări contrare dreptului comunitar, taxa specială fiind în mod nelegal percepută, cu încălcarea art. 90 (1) al Tratatului CE și Tratatului de aderare României și Bulgariei la Uniunea Europeană, ratificat de România prin Legea nr. 157/2005, care prevede în art. 2 că, de la data aderării, dispozițiile tratatelor originare sunt obligatorii pentru România și se aplică în condițiile stabilite prin Tratate și prin actul de aderare.
Art. 90 (1) din Tratat face parte, de la data de 1 ianuarie 2007, din ordinea internă de drept României și astfel, reclamantul, se poate adresa autorităților administrative precum și instanțelor judecătorești în scopul de a- restabili drepturile conferite de această reglementare comunitară de bază și care i-au fost încălcate prin aplicarea reglementărilor dreptului național cu caracter contrar de către autoritățile administrative cu ocazia reînmatriculării în România autoturismului cumpărat.
Cu privire la incidența în speță a dispozițiilor OUG nr. 50/1998, instanța reține că potrivit art. 11 din acest act normativ, taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi pentru taxa de poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Instanța constată că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare.
Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia. Din această perspectivă reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite (CJCE cazul 68/79 I/S contre Ministere danois des impots accises, precum și cauza conexată nr. C-290/05 și C-333/05 și paragraf 61-70).
Nu se poate deci reține că statul român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008, pe care să o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ, adoptat ulterior raportului de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Instanța mai apreciază că noua taxă instituită de nr.OUG 50/2008 are ca fundament alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și altă destinație. Nu este așadar posibilă, pe de o parte, menținerea ca legală a taxei speciale încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal, pe considerentul incidenței și efectelor produse de OUG nr. 50/2008, iar pe de altă parte, nici nu poate fi obligat reclamantul să urmeze procedura în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ. A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantului să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrară dreptului comunitar.
Instanța reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza normei legale abrogată la 1 iulie 2088 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii, consacrat de art.15 alin. 1 din Constituție.
Pentru aceste considerente, instanța va admite în parte acțiunea reclamantului, obligând pe pârâta Administrația Finanțelor Publice a mun. să restituie reclamantului taxa auto specială în cuantum de 5366,54 lei, precum și dobânda legală aferentă, până la data despăgubirii efective, prejudiciul cauzat reclamantului numai în acest fel putând fi reparat integral, astfel cum prevăd dispozițiile art. 1084 raportat la art. 1082 Cod civil, și astfel cum decis și Curtea de Justiție a Comunității Europene în jurisprudența sa precizată.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs I - Administrația Finanțelor Publice a Municipiului În ceea ce privește fondul cauzei, susține recurenta în esență, că potrivit Ordonanței de Urgență nr. 50/2008 ce a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2008, nu prevede în mod expres un temei legal pentru restituirea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule.
În baza acestei Ordonanțe a fost emisă nr.HG 686/2008 privind aprobarea Normelor Metodologice de aplicare acestei ordonanțe.
Prin aceasta s-a precizat că se poate restitui numai o parte a taxei achitată în perioada 1.01.-30.06.2008 și nu restituirea integrală a acesteia, creând posibilitatea reclamantului de a se adresa cu o cerere la autoritatea fiscală competentă în vederea restituirii diferenței dintre cele două taxe.
De asemenea se apreciază că nici capătul de cerere privind dobânzile solicitate nu este întemeiat, deoarece nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute pentru restituirea întregii sume solicitate de reclamant. În precizările formulate, recurenta detaliază aspectele invocate în cererea de recurs arătând că prin formularea și introducerea cererii de restituire, intimatul nu contestă așadar un act administrativ fiscal emis de organul fiscal, ci contestă însăși obligația de plată a taxei speciale născută dintr-un act normativ cu putere de lege. Intimatul a achitat taxa în conformitate cu dispozițiile art.2141și art.2143Cod fiscal, precum și a unei calculații privind taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, operațiunea de înmatriculare a unui autoturism second-hand importat din Uniunea Europeană fiind condiționată de plata acestei taxe.
Așadar, HG686/2008 instituie prin prevederile art.8, 9 și 10 obligația organului fiscal de a emite decizii în soluționarea cererilor de restituire numai pentru cererile ce au ca obiect restituirea diferenței dintre taxa specială pentru autoturisme și autovehicule și taxa pe poluare pentru autovehicule, care au fost depuse la organul fiscal înainte de intrarea în vigoare a nr.OUG50/2008 și al căror termen de soluționare începe să curgă de la data de 1 iulie 2008, conform dispozițiilor art.17 din nr.OUG50/2008. Mai mult, actul normativ menționat prevede și operațiunea compensării între cele două taxe, respectiv taxa pe poluare instituită prin această ordonanță și taxa plătită de către reclamant.
Intimatul legal citat nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările cauzei prin prisma criticilor formulate și în limitele dispozițiilor legale aplicabile, Curtea apreciază că recursul nu este fondat.
Cu privire la fondul cauzei, instanța de control judiciar reține următoarele:
Reclamantul a achiziționat un autoturism marca OPEL din Germania, pentru înmatricularea căruia, în România, i s-a impus plata și a achitat taxa specială în sumă de 5366,54 lei cu chitanța nr. FU - din 07.02.2008, în temeiul art. 2141- 2133Cod fiscal.
Prin adresa nr. 31815/25.02.2008 emisă de I s-a respins cererea de restituire a taxei, pe motiv că nu există temeiul legal în care să se facă restituirea și cu recomandarea că în cazul în care nu este satisfăcut de răspuns, să se adreseze instanței de contencios administrativ.
Taxa de primă înmatriculare instituită prin art.2141Cod fiscal, în vigoare la data introducerii acțiunii și abrogat prin OUG 50/2008, se aplica autoturismelor și autovehiculelor second-hand provenind din alte state, nu și celor de producție internă.
Conform art.90 alin.1 din Tratatul Comunității Europene, nici un stat nu poate aplica, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele ce se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. Aceste dispoziții au rolul de a asigura libera circulație a mărfurilor în spațiul comunitar prin interzicerea oricăror taxe discriminatorii.
la Uniunea Europeană, România are obligația de a respecta dispozițiile Tratatului, iar taxa de primă înmatriculare a autoturismelor, în forma prevăzută de art.2141Cod fiscal, contravenea acestor dispoziții.
Având deplină putere de a statua cu privire la dreptul comunitar aplicabil, judecătorul național este în măsură și trebuie să înlăture legea internă, atunci când aceasta este contrară celei europene, comunitare.
Cât privește aplicarea dispozițiilor OUG nr. 50/2008, este de arătat că acțiunea în justiție a fost formulată la data de 02.06.2008, iar hotărârea a fost pronunțată la data de 17.06.2008. Ca atare, în cauză erau aplicabile, sub aspectul dreptului material, normele în vigoare la data când s-a formulat raportul de drept fiscal, iar nu OUG nr.50/2008, intrată în vigoare la 01.07.2002.
Nu se poate invoca nelegalitatea sentinței pronunțate de către instanța de fond în raport cu o lege care nu era în vigoare la data nașterii raportului de drept material dedus judecății, care a avut loc la momentul plății taxei de către reclamant în baza dispozițiilor legale aplicabile la ale moment.
Pe de altă parte, reglementarea conținută în art.11 din OUG nr. 50/2008 privind restituirea doar a diferenței dintre cele două taxe, intervenită în cursul litigiului, este contrară art. 6 din CEDO.
CEDO a statuat, în cauza Stan și Andredis vs. că intervenția legiuitorului în timpul desfășurării procedurii judiciare, într-o cauză în care statul era parte, contravine dreptului la un proces echitabil, creând un avantaj pentru stat și nu dezavantaj vădit pentru cealaltă parte.
Nu în ultimul rând, atât timp cât întreaga taxă, astfel cum a fost instituită, contravine dreptului comunitar, nu poate fi supusă restituirii doar o parte a acesteia, în temeiul unui act normativ care, într-o astfel de interpretare ar retroactiva.
În consecință, apreciind că instanța de fond a procedat la o corectă aplicare a legii în cauză, Curtea va respinge recursul, menținând sentința atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul promovat de I împotriva sentinței civile nr. 71 / din 28.01.2009 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27.04.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - - - -
Red.
Tehnored.
02 ex. / 20.05.2009
Tribunalul Iași - jud.
Președinte:Violeta Elena PinteJudecători:Violeta Elena Pinte, Leocadia Roșculeț, Iulia
