Anulare act administrativ fiscal. Decizia 2913/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 2913
Ședința publică de la 11 Iunie 2009
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Doina Ungureanu Judecător
- - Judecător
- - JUDECĂTOR 2: Teodora Bănescu
Grefier:
**********
Pe rol rezultatul dezbaterilor privind recursul declarat de reclamanta, împotriva sentinței nr. 780 din data de 9 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata pârâtă Agenția de Plăți Și Intervenție Pentru Agricultură Centrul Județean
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 04 iunie 2009 care face parte din prezenta decizie civilă.
Deliberând,
CURTEA
Asupra recursului de față,
Prin sentința nr.780 din 9 decembrie 2008, Tribunalul Olta respins acțiunea reclamantei, în contradictoriu cu intimata - Centrul Județean O, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul reținut că reclamanta a uzat de dispozițiile art.7 alin.1 din Legea 554/2004, în sensul formulării plângerii prealabile către Centrul Județean O - dosar - în sensul contestării înștiințării de plată.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că prin cererea adresată intimatei sub nr. l3l2l/l9.08.2008, reclamanta a solicitat acordarea de sprijin financiar prin bonuri valorice pentru suprafața agricolă utilizată în toamna anului 2007, de 3,00 ha.
S-a mai reținut că în cauză nu au fost respectate prevederile art.5 alin.3 din ordinul nr.687/2007 ce vizează inclusiv dovada utilizării de semințe certificate și de calitate și de asigurare a culturilor înființate în anul 2007.
Instanța a constatat că cererea pentru acordarea de sprijin financiar prin bunuri valorice a fost formulată de reclamantă, însă în realitate terenul a fost însămânțat de către AF, iar reclamanta nu și-a respectat obligația de a participa la recepționarea lucrărilor, motiv pentru care trebuie să restituie în totalitate sumele primite.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta,invocând critici de nelegalitate și netemeinicie.
A susținut în acest sens că potrivit adeverinței eliberate de Primăria Maf ost membră a Asociației Familiale, iar aceasta din urmă făcut dovada respectării tuturor prevederilor legale în legătură cu asigurarea culturilor și cu calitatea semințelor.
A mai susținut că recurenta nu s-a făcut dovada convocării pentru recepția lucrărilor, iar faptul că se invocă un alt contract de arendă este lipsit de relevanță, atâta timp cât cea care încheiat contractul este mama sa, iar terenul pentru care s-a acordat subvenția aparține acesteia.
Intimata pârâtă a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Analizând sentința sub aspectul criticilor invocate, Curtea apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Din actele depuse la dosar rezultă că recurenta reclamantă, prin cererea înregistrată sub nr.6985/19.10.2007, a solicitat și primit sprijin financiar prin bonuri valorice pentru înființarea a 3 ha cu.
Potrivit art.6 din OUG 123/2006, beneficiază de sprijinul financiar producătorii agricoli, persoane fizice sau juridice, care sunt înregistrați în Registrul agricol și exploatează terenurile agricole, individual sau în forme de asociere, conform legislației în vigoare.
Din aceste dispoziții legale rezultă că beneficiarii sprijinului financiar trebuie să exploateze terenurile agricole, individual sau în formă de asociere, pentru care solicită acordarea de subvenții, ori în speță terenul pentru care s-a primit subvenția a fost exploatat de AF, în baza unui contract de arendă, încheiat la 27.09.2005 cu numita.
Din actele depuse la dosar rezultă că este într-adevăr mama reclamantei, însă la data când s-a încheiat contractul de arendă pe numele acesteia, respectiv 27.09.2005, aceasta nu mai exista, decedând în urmă cu aproximativ doi ani, respectiv la 16.08.2003.
Mai mult, contractul nu a fost încheiat pentru suprafața de 3 ha, așa cum s- specificat în cererea de acordare a subvenției, ci pentru o suprafață de 2,5 ha.
Prin urmare, reclamanta nu a făcut dovada că a exploatat terenul pentru care a primit sprijinul financiar și de asemenea nu a îndeplinit obligația pe care și-a asumat-o prin cererea de acordare a sprijinului financiar, în sensul de a participa la recepționarea lucrărilor efectuate de către cel care a luat în arendă terenul, caz în care trebuie să restituie în totalitate sumele acordate sub formă de bonuri valorice.
În consecință, în raport de dispozițiile mai sus arătate, cel care era îndreptățit să primească sprijinul financiar era persoana care a exploatat terenul în litigiu, și nu reclamanta și ca atare în mod nelegal aceasta l-a solicitat și primit de sprijinul financiar pentru înființarea a 3 ha cu în toamna anului 2007.
Față de cele expuse, se constată că toate motivele invocate sunt nefondate, astfel că în temeiul art.312 Cod pr.civilă se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta, împotriva sentinței nr. 780 din data de 9 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata pârâtă Agenția de Plăți Și Intervenție Pentru Agricultură Centrul Județean
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 Iunie 2009.
PREȘEDINTE: Doina Ungureanu - - | JUDECĂTOR 2: Teodora Bănescu - - | JUDECĂTOR 3: Magdalena Fănuță - - |
Grefier, |
Red.jud.-
LF/2 ex/01.07.2009
Președinte:Doina UngureanuJudecători:Doina Ungureanu, Teodora Bănescu, Magdalena Fănuță