Anulare act administrativ fiscal. Decizia 341/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMANIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECTIA COMERCIALA,DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV SI FISCAL

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR.341

Ședinta publica din data de 08 februarie 2008

Instanta constituita din:

PREȘEDINTE: Rodica Filip

JUDECĂTOR 2: Eleonora Gheța

JUDECĂTOR 3: Sergiu Leon

GREFIER:

S-a luat în examinare recursurile declarat de pârâtul PREȘEDINTELE CONSILIULUI JUDEȚEAN împotriva sentinței civile nr. 2128 pronunțată în data de 26 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul având ca obiect obligația de face.

La apelul nominal, făcut în cauză, se prezintă consilier juridic, în reprezentarea intereselor recurentului și intimatul personal.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că la data de 01.02.2008, intimatul a înregistrat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului promovat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței atacate. Se solicită judecarea pricinii în lipsă.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau alte excepții de invocat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pentru susținerea pe fond a recursului.

Reprezentantul recurentului solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea sentinței recurate în sensul admiterii excepției inadmisibilității acțiunii pe fond cu consecința respingerii acțiunii formulate de reclamant. În susținere arată că, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției inadmisibilității acțiunii, mai mult arată că intimatului nu i-au fost prejudiciate drepturile recunoscute de lege și nici vreun interes legitim. Intimatul contestă modul de organizare și desfășurare al concursului pentru ocuparea funcțiilor de conducere, și nicidecum un act administrativ, ci operațiuni tehnico materiale. În privința fondului cauzei, instanța de fond nu analizează și nu prezintă procedurile legale imperative.

Intimatul solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței contestate. În susținere arată că, nu au fost respectate condițiile de organizare a concursurilor, i-au fost încălcate principiile egalității de șanse și de tratament. Mai mult de atât, relevă instanței că nu a contestat doar operațiunii tehnice materiale, cât și nerespectarea unor prevederi legale

Curtea, în raport de obiectul cauzei, înscrisurile existente la dosar și susținerile părților litigante, rămâne în pronunțare.

CURTEA,

Prin sentința civilă nr.278/15.02.2007 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul Sălaja respins acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtului Consiliul Județean

Prin decizia civilă nr.1188/6 iunie 2007 pronunțată în dosarul cu nr. unic, Curtea de APEL CLUJa admis recursul reclamantului, a casat hotărârea Tribunalului și a trimis cauza spre rejudecare.

În rejudecare prin sentința civilă nr.2128 din 26.10.2007 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr-, a fost admisă în parte acțiunea reclamantului, a fost anulat concursul organizat la data de 02.11.2006, pentru ocuparea postului de director la Muzeul Județean de Istorie și Artă Z și a fost obligat pârâtul Consiliul Județean S să organizeze un nou concurs, în condițiile legii.

A fost respins capătul de cerere privind suspendarea efectelor deciziei de numire pe acest post a d-nei.

Totodată a fost respinsă acțiunea față de pârâtul Consiliul Județean S, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că în baza anunțului 6193/22.09.2006, Consiliul județean S prin președinte a organizat concurs pentru ocuparea funcției de director la Muzeul Județean de Istorie și Artă Z, stabilindu-se condițiile de participare la concurs. Prin dispoziția nr.175/10.10.2006 s-a stabilit componența comisiei de evaluare a candidaților și a proiectului de management. La concurs au participat reclamantul care a obținut o medie finală de 8,49, (8,23 la evaluarea proiectului și 8,75 la evaluarea activității ) și care a obținut media finală de 8,54 (8,50 la evaluarea activității și 8,58 la evaluarea proiectului).

Contestația formulată de reclamant a fost respinsă de Comisia de soluționare a contestațiilor, motivându-se că s-a desfășurat concursul conform metodologiei.

Instanța de fond analizând acțiunea reclamantului a apreciat că sunt întemeiate criticile formulate cu privire la evaluarea proiectelor de management și a activității candidaților, acestea fiind făcute arbitrar datorită lipsei fișei de evaluare a proiectului și a planului de evaluare a activității, documente care trebuiau întocmite de Comisia de evaluare, conform conținutului anunțului de organizare a concursului.

concursului, în opinia instanței de fond, este atestată și de componența celor două comisii, respectiv de evaluare și de soluționare a contestațiilor, întrucât nu s-au respectat dispozițiile art.4 alin.2 din OG nr.26/2005.

De asemenea se mai motivează că în fapt Comisia de contestații nu s-a pronunțat în condițiile legale asupra contestației reclamantului. S-a concluzionat că modul de organizare, desfășurare și finalizarea concursului au produs reclamantului vătămarea unui interes legitim.

În ceea ce privește suspendarea efectelor deciziei de numire pe post a d-nei, Tribunalul a precizat că această cerere este nefondată întrucât sancțiunea anulării actului administrativ își produce efecte numai pentru viitor, că până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei nu se impune vacantarea postului și numirea unui director interimar, iar actualul director d-na nu a fost chemată în judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Președintele Consiliului Județean -, solicitând admiterea acestuia și, în principal, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În opinia recurentului, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției inadmisibilității acțiunii, excepție invocată prin întâmpinare, deși reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.1 și 8 din Legea nr.554/2004.

Se susține că reclamantului nu i-au fost vătămate drepturile recunoscute de lege, că nu i-a fost vătămat nici un interes legitim, neexistând un refuz de a soluționa o cerere a reclamantului întrucât operațiunile tehnico materiale și faptele care emană de la cele două comisii nu pot fi considerate acte administrative.

Inadmisibilitatea acțiunii rezultă și din art.5 al OG nr.26/2005 unde este reglementată singura modalitate de contestare a unui astfel de concurs, respectiv la Comisia de soluționare a contestațiilor.

Recurentul invocă excepția lipsei obiectului cauzei pentru lipsa actului administrativ.

Soluția instanței de fond mai este criticată și în sensul că tribunalul a analizat dispoziția nr.175/10.10.2006 fără să fi fost investită cu o astfel de cerere nici în mod direct și nici pe calea excepției de nelegalitate.

În aceea ce privește fondul cauzei se susține că în mod greșit instanța de fond a reținut lipsa evaluării proiectelor și a activității deoarece notarea candidaților s-a făcut pe baza acestor elemente. Pentru susținerea acestui motiv de recurs se face trimitere la conținutul procesului verbal întocmit de Comisia de soluționare a contestațiilor.

Recurentul, prin întâmpinare și personal în instanță, a solicitat respingerea recursului.

Curtea analizând recursul declarat reține că acesta este nefondat pentru motivele ce urmează:

Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii, se reține că potrivit dispozițiilor art.5 alin.5 din OG nr.26/2005 "decizia de soluționare a contestațiilor precizate la alin.4 poate fi atacată la instanța de contencios administrativ".

Din cuprinsul actelor depuse la dosar rezultă că reclamantul a formulat contestație cu privire la rezultatele concursului organizat la data de 2.11.2006, contestația fiind înregistrată sub nr.7367/6.11.2006.

Contestația a fost soluționată prin procesul verbal din 8.11.2006 în sensul respingerii acesteia.

Faptul că rezultatul verificărilor comisiei de soluționare a contestațiilor nu a fost cuprins în actul administrativ denumit de art.5 alin.5 din OG nr.26/2005 ("deciziile de soluționare a contestației") și care intră în competența ordonatorului principal de credite nu poate duce la respingerea ca inadmisibilă a acțiunii formulată de reclamant. Omisiunea exercitării atribuțiilor prevăzute de lege de către ordonatorul principal de credite nu îi poate răpi reclamantului accesul la justiție cu privire la actele despre a căror existență are cunoștință (proces-verbal de soluționare a contestațiilor) și cu privire la toate operațiunile tehnico-materiale de organizare a concursului.

Reclamatul a fost vătămat atât prin neemiterea deciziei de către ordonatorul principal de credite cât și prin modalitatea prin care s-au desfășurat unele operațiuni tehnico-materiale de organizare a concursului. De aceea în acțiunea introductivă nu putea să se refere la un act inexistent, și de aceea s-a solicitat anularea întregului concurs.

Rezultă că în mod neîntemeiat se susține în recurs că acțiunea este inadmisibilă pentru că lipsește obiectul cauzei, că nu se contestă un act administrativ (decizie) și că reclamantul nu ar fi fost vătămat într-un drept sau interes legitim printr-un act administrativ.

Referitor la motivele de recurs ce privesc fondul cauzei, Curtea reține că valabilitatea concursului nu poate fi acoperită și susținută numai prin concluziile comisiei de soluționare a contestațiilor, chiar ignorând părerile divergente ale membrilor săi, atâta timp cât instanța de fond a analizat și a găsit întemeiate criticile formulate de reclamant.

În cauză nu se pune numai problema de tratament egal și transparent a celor doi candidați ci și a necesității respectării tuturor dispozițiilor legale privind organizarea concursului pentru a înlătura arbitrariul și pentru a asigura transparența, obiectivitatea și egalitatea de tratament.

Omisiunea elaborării de către comisia de concurs a planului de evaluare activității candidaților, deși s-a specificat acesta în anunțul de organizare a concursului, modificarea ulterior anunțului privind condițiile minime de studii, constituirea comisiei de concurs din alți specialiști decât cei care sunt expres prevăzuți în art.4 alin.2 din Legea nr.114/2006 se constituie în motive întemeiate care atestă încălcarea principiilor menționate anterior și care, așa cum în mod întemeiat s-a reținut de instanța de fond, impune anularea întregului concurs.

Prin urmare, motivele invocate în recurs sunt nefondate, Curtea urmând ca în baza art.20 din Legea nr.554/2004 raportat la art. 312 alin.1 pr.civ. să respingă recursul și să mențină în întregime sentința recurată.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâtul Președintele Consiliului Județean S împotriva sentinței civile nr. 228 din 26.10.2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 08.02.2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - - -

Red./

2 ex./15.02.2008

Președinte:Rodica Filip
Judecători:Rodica Filip, Eleonora Gheța, Sergiu Leon

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ fiscal. Decizia 341/2008. Curtea de Apel Cluj