Anulare act administrativ fiscal. Decizia 409/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR. 409/
Ședința publică din 29.06.2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gheorghe Aurelia G -
JUDECĂTOR 2: Obreja Manolache Iustinian
JUDECĂTOR 3: Tăbâltoc
Grefier -
S-a luat în examinare recursul introdus de reclamanta - SRL I împotriva sentinței civile nr. 1040/CA din 25.11.2008 a Tribunalului Iași, pronunțată în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că pricina a avut termen de soluționare la data de 22.06.2009, lucrările efectuate în acea zi fiind consemnate în încheierea de ședință.
Din lipsă de timp pentru deliberare și pentru a se da părților posibilitatea să depună la dosar concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, 29.06.2009.
Curtea de Apel,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Tribunalul Iași, prin sentința civilă nr. 1040//25.11.2008, a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de - SRL în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice I, ca nefondată, privind anularea deciziei nr. 44/2007 emisă de pârâtă și raportul de inspecție fiscală nr. 71854 din 07.06.2007.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. 71855/07.06.2007, emisă în baza raportului de inspecție fiscală, organele de inspecție fiscală au stabilit impozit pe profit suplimentar de plată în suma de 28.141 lei și obligații fiscale accesorii de plată în sumă totală de 11857 lei. La punctul 4, dispoziții finale, al deciziei de impunere sunt menționate următoarele: "În conformitate cu art. 175 și art. 177 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, republicată, împotriva sumelor de plată și/sau aprobate la rambursare prin prezenta se poate face contestație, care se depune, în termen de 30 de zile de la comunicare, la organul emitent, sub sancțiunea decăderii."
Prin adresa nr. 16286 din 20.07.2007 organul de soluționare a contestației a arătat societății contestatoare ca singurul act care se poate contesta este decizia de impunere și a solicitat acesteia ca în termen de 5 zile de la primirea adresei să precizeze actul administrativ fiscal contestat.
Adresa nr. 16286 din 20.07.2007 a fost transmisă prin poștă și a fost primită de către societatea contestatoare în data de 25.07.2007, așa cum rezultă din confirmarea de primire existentă în original la dosar cauzei.
- SRL I nu a transmis precizarea solicitată și nu a contestat această decizie de impunere, formulând contestație doar împotriva raportului fiscal.
Instanța a avut în vedere că decizia nr. 44/2007 soluționează contestația formulată împotriva raportului de inspecție fiscală nr. 71854/07.06.2007, care nu este titlu de creanță și nici alt tip de act administrativ fiscal, fiind doar un act premergător ce a stat la baza emiterii deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. 71855/7.06.2007, care nu a fost contestată, deși petentei i-a fost acordată această posibilitate potrivit adresei nr. 16286 din 20.07.2007.
S-a mai reținut că, față de natura juridică a raportului de inspecție fiscală nr. 71854/07.06.2007, apărările de fond relevate de contestator privind calitatea sa de plătitor de impozit pe profit și nu pe venit ca microîntreprindere, nu pot fi analizate pe această cale, decizia de impunere nefiind contestată.
Împotriva sentinței indicate mai sus a declarat recurs reclamanta - SRL
În motivarea recursului său, reclamanta a arătat că instanța nu s-a pronunțat asupra tuturor capetelor de cerere cu care a fost învestită.
Reclamanta a susținut că a formulat precizări la acțiune la data de 09.06.2008 în care a arătat că a atacat și decizia de impunere.
S-a mai invocat că instanța nu s-a pronunțat asupra celui de-al doilea capăt de cerere precizat în înscrisul depus la filele 158, 159.
Pe fondul cauzei, recurenta reclamantă a arătat că nu datorează sume de bani către stat cu titlu de impozit pe profit și majorări de întârziere deoarece încă de la înființare societatea îndeplinește condițiile de microîntreprindere, nefiind plătitoare de impozit pe profit.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În conformitate cu dispozițiile art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de către autoritatea publică, printr-un act administrativ, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente.
Art. 2 alin. 1 lit. c din același act normativ definește actul administrativ ca fiind un act unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice.
Codul d e procedură fiscală, în art. 41, definește noțiunea de act administrativ fiscal ca fiind actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea dreptului și obligațiilor fiscale. Or, actul prin care se stabilesc obligațiile fiscale este, conform dispozițiilor art. 83 din Codul d e procedură fiscală, în forma în vigoare la data emiterii raportului de inspecție fiscală atacat, fie decizia emisă de organul fiscal, fie declarația fiscală.
În conformitate cu prevederile art. 107 din Codul d e procedură fiscală, raportul inspecției fiscale cuprinde constatările inspecției fiscale din punct de vedere faptic și legal, iar raportul întocmit în scris la finalizarea procedurii fiscale stă la baza emiterii deciziei de impunere care cuprinde diferențe în plus sau în minus, după caz, față de creanța fiscală existentă la momentul începerii inspecției fiscale.
Așa fiind, just a reținut prima instanță că acest raport nu poate fi atacat separat, ci doar împreună cu decizia de impunere, singurul act care a produs efecte juridice față de reclamantă.
Cum în cauză impozitul datorat de reclamantă s-a stabilit prin decizia de impunere nr. 140/07.06.2007, emisă de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului I (fila 20), Curtea consideră că numai aceasta putea face obiectul contestării în contencios administrativ, prin conținutul ei fiind act administrativ fiscal astfel cum este definit de art. 41 din Codul d e procedură fiscală și nicidecum raportul de inspecție care nu are decât rolul de a consemna rezultatul inspecției fiscale și care nu are natura juridică a unui act administrativ fiscal.
Nefiind act administrativ fiscal, raportul de inspecție fiscală nu produce efecte juridice față de contribuabil și deci nu stabilește nici un raport juridic între contribuabil și stat ori unitățile administrativ-teritoriale reprezentate, potrivit legii, de organele fiscale.
De altfel, anularea raportului de inspecție fiscală în condițiile în care reclamanta nu a contestat declarația de impunere nu ar avea nici un efect asupra obligației fiscale stabilite în sarcina acesteia.
Având în vedere că prin decizia nr. 44/2007 a fost soluționată contestația formulată împotriva raportului de inspecție fiscală nr. 71854/07.06.2007, care nu este act administrativ fiscal, Curtea consideră că soluția primei instanțe este legală și temeinică.
În prezenta cauză nu poate fi primită susținerea potrivit căreia prima instanță nu s-a pronunțat asupra tuturor capetelor de cerere cu care a fost învestită. Prin soluția de respingere globală a acțiunii este evident că tribunalul Iașia soluționat toate capetele de cerere, inclusiv pe cele care au fost adăugate de reclamantă pe parcursul judecății.
În acest context se constată că formularea de către reclamantă, la data de 09.06.2009, a cererii de anulare a deciziei de impunere nr. 140/07.06.2007, emisă de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului I, nu putea duce la altă soluție decât cea de respingere a acțiunii. Verificarea legalității și temeiniciei deciziei de impunere se poate efectua de instanța de judecată numai în condițiile în care se respectă procedura prealabilă, cu caracter obligatoriu, prevăzută de art. 175 și următoarele din Codul d e procedură fiscală. Cum reclamanta a formulat direct în instanță capătul de cerere privind anularea deciziei de impunere, fără a urma procedura prealabilă specială prevăzută de actul normativ mai sus menționat, Curtea consideră că prima instanță a hotărât în mod corect că se impune adoptarea soluției de respingere a acțiunii, cu atât mai mult cu cât prin decizia nr. 44/2007 s-a respins contestația formulată de reclamantă deoarece aceasta nu a atacat decizia de impunere.
În raport de aceste considerente și având în vedere dispozițiile art. 312 din Codul d e procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
Decide:
Respinge recursul introdus de reclamanta - SRL I împotriva sentinței civile nr. 1040//25.11.2008 a Tribunalului Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 29.06.2009.
Președinte judecător judecător
G - --- - - -
Grefier
și tehnoredactat:, 2 ex.
Judecător primă instanță:
Primă instanță: Tribunalul Iași
Președinte:Gheorghe AureliaJudecători:Gheorghe Aurelia, Obreja Manolache Iustinian, Tăbâltoc
