Anulare act administrativ fiscal. Decizia 468/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR- ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 468
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 16.02.2009
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Duican Doina
JUDECĂTOR 2: Păun Luiza Maria
JUDECĂTOR 3: Cosma
GREFIER
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursurilor formulate de reclamanta - și de pârâtul TRIBUNALUL TELEORMAN - COLEGIUL DE CONDUCERE împotriva sentinței civile nr.2461 din data de 26.09.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX a de Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr-.
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 02.02.2009 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea la 09.02.2009 și la 16.02.2009.
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului București -Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu Tribunalul Teleorman - Colegiul de conducere, anularea parțială a hotărârii 21/07.06.2007 emisă de pârât, în sensul înlăturării dispoziției de trecere a reclamantei de la secția penală a Tribunalului Teleorman la secția civilă a aceleiași instanțe și pe cale de consecință anularea ordinului de serviciu nr.13/8.06.2007 emisă în baza aceleiași hotărâri precum și obligarea
pârâtului să emită o nouă hotărâre privind trecerea reclamantei la secția penală, având în vedere criteriul specializării sale în materia dreptului penal. Totodată s-a solicitat și suspendarea actelor atacate în temeiul disp.art.14 din Lg.554/2004.
Prin sentința civilă nr.2461/26.09.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București -Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal a respins excepțiile lipsei capacității de folosință și de exercițiu ale Colegiului de Conducere al Tribunalului Teleorman și a inadmisibilității acțiunii, ca neîntemeiate.
A admis în parte, acțiunea reclamantei și s-a dispus anularea parțială a hotărârii nr.21/7.06.2007 emisă de pârât, în sensul înlăturării dispozițiilor privind trecerea reclamantei de la secția penală la secția civilă a Tribunalului Teleorman.
Totodată, instanța de fond a dispus anularea Ordinului de serviciu nr.13/8.06.2007 emis în baza hotărârii nr.21/7.06.2007 cu consecința repunerii reclamantei în situația anterioară emiterii acestor acte și a respins ca neîntemeiate cererile privind obligarea pârâtului la emiterea unei noi hotărâri, având în vedere criteriul specializării reclamantei în materia dreptului penal și trecerea acesteia la secția penală precum și cererea de suspendare a executării actelor contestate, până la soluționarea fondului cauzei.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut în ceea ce privește excepțiile invocate, că atât excepția lipsei capacității de folosință și implicit a capacității procesuale de exercițiu ca și a excepției inadmisibilității sunt neîntemeiate, în raport de disp.art.1 rap.la art.2 lit.b și c) cât și în raport de disp.art.1 alin.1 din Lg.554/2004, a contenciosului administrativ.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că hotărârea atacată este parțial nelegală și netemeinică întrucât trecerea reclamantei de la secția penală a Tribunalul Teleorman - Secția civilă a aceleiași instanțe a fost emisă cu încălcarea disp.rt.41 al.2 din Lg.304/2004 rep. și art.22 lit.b) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr.387/2005, dispoziții care reglementează principiul specializării.
În consecință, instanța de fond a reținut că hotărârea analizată a fost emisă cu exces de putere, astfel cum este acesta definit de disp.art.2 lit.n din Lg.554/2004 și a dispus anularea parțială a acesteia, ca și anularea ordinului emis, precum și repunerea reclamantei în situația anterioară emiterii acestora.
Totodată, instanța de fond a apreciat ca fiind neîntemeiate atât cererea reclamantei de a obliga pârâtul să emită o nouă hotărâre având în vedere criteriul specializării sale în materia dreptului penal și trecerea acesteia la secția penală reținând pe de o parte că această trecere se
va realiza ca efect al anulării celor două acte anulate, iar pe de altă parte că instanța nu poate impune pârâtului să i-a o nouă hotărâre privind redistribuirea unui judecător de la secția penală la secția civilă, întrucât Tribunalul Teleorman este singurul abilitat legal să aprecieze oportunitățile unei astfel de măsuri, având în vedere interesele de moment ale instanței.
Împotriva acestei sentințe,în termen legal au formulat recursuri, atât reclamanta cât și pârâtul Tribunalul Teleorman.
În motivarea recursului formulat, recurenta reclamantă a susținut în esență că hotărârea atacată cuprinde dispoziții contradictoriu întrucât deși a admis cererea vizând anularea hotărârii nr.21/7.06.2007 a Colegiului de conducere și a ordinului de serviciu nr.13/8.06.2007, a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului de a emite o nouă hotărâre vizând trecerea sa la secția penală, astfel că cele două soluții sunt incompatibile.
Consideră recurenta reclamantă că motivarea respingerii acestui capăt de cerere este confuză și contradictorie în raport de natura și obiectul cauzei, iar instanța a făcut o aplicare greșită a disp.ar.41 al.2 din Lg.-.
A mai susținut recurenta că în mod greșit instanța de fond a respins cererea de suspendare a executării actelor a căror anulare a fost admisă, deși în cauză s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor legale prev.de disp.art.14 al.1 din Lg.554/2004, contenciosului administrativ.
În drept au fost invocate disp.art.3041, pct.5,7 și 9 cod pr.civ.
În motivarea recursului formulat de către recurentul pârât Tribunalul - Colegiul de conducere se susține în esență că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică întrucât în mod greșit instanța de fond a respins excepția inadmisibilității acțiunii, considerând că hotărârea colegiului de conducere nu poate fi apreciată ca fiind un act administrativ în sensul disp.art.2 pct.1 lit.c) din Lg.554/2004, întrucât nu este susceptibil de a naște, modifica sau stinge raporturi juridice.
A mai susținut recurentul că în mod greșit prima instanță a reținut că prin trecerea reclamantei de la secția penală, la secția civilă, aceasta ar fi suferit o vătămare, prin încălcarea specializării sale și a intereselor profesionale, deși măsura atacată a fost luată ca urmare a necesității redistribuirii unui judecător, redistribuire justificată în raport de creșterea volumului de cauze înregistrate și cu respectarea criteriilor privind specializarea practică cea mai scăzută și a vechimii în secție.
Totodată recurentul a criticat sentința instanței de fond susținând că în mod greșit s-a dispus anularea actului atacat fără a analiza o condiție esențială pentru aceasta, respectiv fără a constata vătămarea reclamantei în vreun drept sau interes legitim, astfel cum prevăd
disp.art.1 din Lg.554/2004, precum și faptul că în mod greșit s-a reținut că hotărârea Colegiului de conducere a fost emisă cu exces de putere,
astfel cum este acesta definit de disp.art.2 al.1 lit.n) din aceiași lege.
O altă critică a recurentului vizează faptul că hotărârea cuprinde motive contradictorii având în vedere motivarea respingerii capătului de cerere privind obligarea Colegiului la emiterea unei noi hotărâri privind distribuirea sa, cu respectarea principiului specializării sale în materia dreptului penal, instanța recunoscând implicit calitatea colegiului de a aprecia oportunitatea acestei măsuri.
În drept au fost invocate disp.rt.304 pct.7 și 9 și art.3041cod pr.civ.
Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de pârât și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică cu privire la anularea parțială a hotărârii nr.21/7.06.2007 emisă de recurentul pârât, anularea ordinului de serviciu nr.13/8.06.2007 repunerea sa în situația anterioară emiterii actelor anulate pentru nelegalitate.
Analizând sentința atacată în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în cauză cât și în temeiul disp.art.3041cod pr.civ. Curtea cu privire la recursul formulat de către pârât constată că este fondat și urmează a fi admis în temeiul disp.art.312 al.1 cod pr.civ. având în vedere următoarele considerente:
Astfel, în ceea ce privește motivul 1 de recurs invocat de pârâți privind greșita respingere a excepției inadmisibilității acțiunii reclamantei, Curtea constată că aceste critici sunt nefondate, întrucât hotărârea atacată de reclamantă - respectiv hotărârea colegiului de conducere este un act administrativ în înțelesul art.2 pct.1 lit.c din Lg.554/2004 a contenciosului administrativ, fiind îndeplinite condițiile legale respectiv calitatea de instituție publică a emitentului actului conform disp.ar.2 lit.b din lege, cât și natura actelor contestate, acestea fiind emise în exercitarea atribuțiilor legale privind organizarea și punerea în executare a legii.
În ceea ce privește criticile formulate în cadrul motivului 2 și 3 de recurs, Curtea constată că acestea sunt întemeiate și urmează a fi reținute.
În fapt, prin hotărârea colegiului de conducere din cadrul Tribunalului Teleorman nr.2/7.06.2007 intimata-reclamantă judecător în cadrul secției penale a fost redistribuită în cadrul secției civile - complete specializate în litigii de muncă și asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal a aceluiași tribunal.
Hotărârea Colegiului ca și ordinul de serviciu emis în baza acestuia au fost determinate de necesitatea obiectivă a creșterii volumului cauzelor la completele specializate în conflicte de muncă, asigurări
sociale contencios administrativ și fiscal, concomitent cu scăderea în aceiași perioadă a volumului de activitate al secției penale.
Criteriile în baza cărora a fost adoptată hotărârea cât și ordinul atacat au fost vechimea cea mai mică în cadrul secției penale, în ceea ce presupune specializarea practică cea mai redusă, cât și cel al performanței, avându-se în vedere faptul că sub acest aspect toți judecătorii secției penale au fost apreciați cu calificativul foarte bine.
Curtea constată că instanța de fond a făcut o greșită interpretare a disp.art.41(2) din Lg.304/2004 privind organizarea judiciară cât și a disp.art. 22 alin.2 lit.b) din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, reținând că actele administrative atacate au fost emise cu nerespectarea principiului specializării judecătorului.
În fapt, astfel cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, cât și a actelor depuse în susținerea motivelor de recurs, Curtea constată că hotărârea Consiliului de conducere ca și ordinul atacat au fost emise cu respectarea normelor legale care stabilesc atribuțiile acestui organ de conducere, atribuții prev.de disp.art.22 al,2 lit.b și art.41 al.2 din Regulamentul de ordine Interioară al Instanțelor, atribuții menite a asigura buna organizare și funcționare a instanței.
În ceea ce privește motivarea instanței de fond cu privire la nerespectarea principiului specializării prev.de disp.art.46 din Lg.303/2004 și art.38 din Lg.304/2004, cu ocazia redistribuiri, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, având în vedere că în sistemul judiciar, la nivelul judecătorilor ca și al tribunalelor, judecătorii sunt numiți în funcție fără a se impune o condiție cu privire la specializarea într-o anumită materie, în cazul promovării, cu excepția promovării la curțile de apel, unde potrivit prev.art.6 alin.3 și 4, art.16 al.2 lit.a și art.30 din regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare aprobat prin Hotărârea plenului SM nr.621/21.09.20006 modificată, opțiunea pentru o anumită secție trebuie să se facă în funcție de specializare, specializare care implică inclusiv susținerea concursului la anumite materii.
Curtea constată că în mod eronat instanța de fond a apreciat în speță că prin actele administrative atacate nu s-ar fi respectat principiul specializării judecătorului reținând în acest sens că intimata reclamantă aaa bsolvit un curs de master în domeniul dreptului penal deși absolvirea acestui curs nu este suficientă pentru a se reține specializarea acesteia în această materie, specializarea judecătorilor rezultând dintr-un cumul de factori, care vizează atât formarea profesională a acestora cât și experiența profesională practică a acestora, inclusiv susținerea concursului de promovare la anumite materii, astfel cum am arătat în precedent. Ori în speță intimata a susținut examenul de promovare pe loc, în grad de "curte de apel" în materia conflictelor de muncă.
Având în vedere aceste considerente, Curtea constată în mod eronat instanța de fond a apreciat ca fiind îndeplinite condițiile prev.de disp.rt.1 din Lg.554/2004 și a dispus anularea actelor atacate deși acestea au fost emise în baza dispozițiilor legale și fără a produce o vătămare reclamantei în vreun drept sau interes legitim.
Pe de altă parte Curtea constată existența în cauză și a motivului de recurs prevăzut de disp.art.304 pct.7 cod pr.civ. întrucât motivarea sentinței atacate este contradictorie sub aspectul că deși instanța a reținut în mod greșit ca fiind nelegale actele atacate, în ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtului la emitere unei noi hotărâri în condițiile art.41 al.2 din Lg.304/2004 cu respectarea criteriului specializării, a considerat că este neîntemeiat, reținând că pârâtul este "singurul abilitat să aprecieze asupra oportunității unei astfel de măsuri", deși cu ocazia verificării legalității actelor atacate, aceasta era abilitată să verifice și acest aspect întrucât oportunitatea reprezintă în fapt un aspect de legalitate al actelor administrative.
Sub aspectul oportunității măsurile dispuse prin actele administrative atacate, Curtea apreciază că acestea sunt legale având în vedere condițiile care au determinat luarea acestor măsuri, respectiv creșterea constantă a volumului de cauze la completele specializate în conflictele de muncă și asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal concomitent cu scăderea acestuia la secția penală, astfel că măsura redistribuirii a fost luată în conformitate cu necesitățile obiective determinate de interesul bunei funcționări a instanței.
Având în vedere toate aceste considerente, Curtea constată că recursul formulat de către recurentul pârât este fondat și urmează a fi admis în temeiul disp.art.312 al.1 și 3 cod pr.civ. și în consecință sentința instanței de fond urmează a fi modificată în parte în sensul că vor fi respinse ca neîntemeiate capetele de cerere ale acțiunii privind anularea parțială a hotărârii Colegiului de conducere al Tribunalului Teleorman nr.21/7.06.2007 și a ordinului de serviciu nr.13/8.06.2007, urmând a fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Pentru aceleași considerente, Curtea în temeiul art.312 al.1 cod pr.civ. urmează a respinge recursul formulat de reclamanta ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă - și de pârâtul TRIBUNALUL TELEORMAN - COLEGIUL DE CONDUCERE împotriva sentinței civile nr.2461 din data de 26.09.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX a de Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr-.
Admite recursul declarat de recurentul pârât TRIBUNALUL TELEORMAN - COLEGIUL DE CONDUCERE.
Modifică în parte sentința atacată în sensul ca respinge ca neîntemeiate capetele de acțiune privind anularea parțială a hotărârii Colegiului de conducere al Tribunalului Teleorman nr.21/7.06.2007 și a ordinului de serviciu nr.13/8.06.2007, urmând a fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 16.02.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Red.DD GREFIER
EF/2ex.
27.03.2009
Tr.-9
Jud.
Președinte:Duican DoinaJudecători:Duican Doina, Păun Luiza Maria, Cosma
