Anulare act administrativ fiscal. Sentința 508/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV SI FISCAL
DOSAR Nr-
SENTINȚA CIVILĂ nr. 508/2008
Ședința publică din data de 18 iunie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Mirela Budiu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare - pentru pronunțare - acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE - Comisia de jurisdicție a imputațiilor și UNITATEA MILITARĂ NR. 0903, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Acțiunea este legal timbrată cu 4 lei taxă judiciară de timbru și 0,3 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 11 iunie 2008, în prezența reprezentantului pârâților, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 18 iunie 2008.
CURTEA:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău la data de 04.12.2006, sub nr. 19068/1068/180, reclamantul în contradictoriu cu MINISTERUL ADMINISTRATIEI ȘI INTERNELOR, respectiv cu UNITATEA MILITARĂ 0903 B, a solicitat instanței anularea Hotărârii nr. 53/26.10.2006 a Comisiei de jurisdicție a imputațiilor, în condițiile art. 43 din nr.OG 121/1998 cu ref. la art. 1pct. 2.pr.civ. și art. 6.O - sub aspectul accesului efectiv la o instanță.
În motivarea plângerii, reclamantul a arătat că prin decizia nr. 396.035/2006 emisă de Comisia de cercetare administrativă din cadrul 0903 B, i s-a imputat suma de 7.806,78 lei Ron, reprezentând "cheltuieli de întreținere suportate de pe timpul școlarizării sale, aferente perioadei 12.03.2006 - 10.07.2008, perioadă rămasă până la expirarea termenului prevăzut de angajament, produsă ca urmare a trecerii în rezervă începând cu 12.03.2006, prin demisie, cu obligativitatea restituirii cheltuielilor de școlarizare ".
Criticile aduse de reclamant hotărârii mai sus menționate privesc următoarele aspecte:
Reclamantul a apreciat că procedura urmată în stabilirea creanței, urmare a încetării raporturilor de muncă prin demisie, prev. de art. 9 alin. 3 teza I din nr.HG 137/1991, nu este legală întrucât dispozițiile nr.OG 121/1998, aprobată prin Legea nr. 25/1999, vizează răspunderea materială a militarilor în condiții strict și limitativ prevăzute, în care nu se regăsește însă și situația sa, astfel încât, actul emis cu putere de titlu executoriu conform art. 25 pct. 2 din textul menționat este unul nul de drept, iar în cazul în care s-ar accepta că procedura urmată este cea corectă, aceasta nu s-a aplicat cu respectarea dispozițiilor legale, ci fragmentar, după aprecierea celor desemnați prin nr. S 70 din 10.04.2006, cu: încălcarea flagrantă a dreptul său la apărare, instituit de art. 23 pct. 2 din nr.OG 121/1998, aprobată prin Legea nr. 25/1999, prin nerespectarea obligației chemării și ascultării sale; nu i s-a comunicat decizia de imputare, conf. art. 25 pct. 4 din OG nr. 121/1998, ci copia acesteia, lipsind motivarea temeinică impusă de disp. art. 25 pct. 5; suma "imputată" a fost arbitrar calculată, nefiind determinat și nici determinabil modul în care s-a stabilit cuantumul său.
În privința restituirii sumelor, reclamantul arată că: nu se justifică și nici nu se probează în nici un mod cuantumul sumelor comunicate de cu adresa nr. 20.695/4.04.2006, ce a stat la baza operațiunii efectuate de comisia de cercetare administrativă și relevată în procesul-verbal nr. 396.036/8.05.2006; nu se indică dacă sumele sunt reactualizate, iar în aceste împrejurări nici pe baza căror criterii s-a realizat aceasta, neavând posibilitatea de a se verifica legalitatea modalității lor de determinare; se menționează că din totalul zilelor de școlarizare - în ceea ce privește cheltuielile referitoare la hrănirea sa - s-au scăzut zilele de vacanță și permisiile, însă nu sunt indicate acestea pentru a se putea efectua cel puțin o verificare elementară; nu se face - cel puțin teoretic - această operațiune și raportat la cheltuielile privind cazarea, fiind evident că în aceste perioade nu a avut posibilitatea efectivă de a beneficia de "serviciile de cazare" ale instituției de învățământ; se rețin cheltuieli de echipament, fără a se face dovada echipamentului predat către reclamant, valoarea acestuia și nu se indică faptul că a restituit la absolvire articolele de echipament primite o dată cu admiterea sa în această instituție.
Mai mult, deși se presupune că cercetarea administrativă precede decizia de imputare, în cauză s-a procedat invers, în sensul că s-a emis întâi decizia și apoi s-a întocmit procesul-verbal de cercetare, dovadă a acestei susțineri constituind-o numerele de înregistrare atribuite celor două acte - decizia are nr. 396.035/8.05.2006, iar procesul-verbal nr. 396.036/8.05.2006.
În privința valabilității angajamentului la care se face trimitere în procesul-verbal de cercetare administrativă ce a stat la baza emiterii deciziei contestate, reclamantul a arătat că acesta nu are data la care a survenit, data și numărului sub care a fost înregistrat, a ștampilei care să ateste instituția statului în favoarea căreia se presupune că s-a angajat, în raport cu care să se aprecieze și asupra calității celor ce se pretind a fi creditorii săi.
Reclamantul a mai precizat că prin Hotărârea nr. 396.614/ 14.07.2006, Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul 0903 Baa dmis în parte contestația, reținând că nu s-au respectat dispozițiile art. 23 pct. 3 din OG nr. 121/1998 privind obligativitatea chemării și ascultării sale, însă decizia a fost menținută ca legală, apreciindu-se că neefectuarea actului amintit nu este sancționat cu nulitatea.
Împotriva acestei hotărâri, reclamantul a formulat o nouă plângere, în condițiile art. 31 din nr.OG 121/1998, la Comisia de jurisdicție a imputațiilor, apreciind că: criticile formulate în contestație nu au fost punctual analizate și nici înlăturate pe baza unor temeiuri legale, ci au fost formal verificate prin trimitere la aceleași texte ale unor norme interne (Ordine ale I), criticabile sub aspectul accesibilității și a previzibilității conform interpretării Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv ale unei ordonanțe neaplicabile speței; i s-a încălcat dreptul la apărare, fiind citat recomandat cu foarte puțin timp înainte de termen, înștiințarea parvenindu-i după termen.
Prin Hotărârea nr. 53 din 26.10.2006, Comisia de jurisdicție a imputațiilor din cadrul Ministerului Administrației și Internelor a respins și această plângere, menținând ca legale actele criticate.
Având în vedere că prin hotărâri succesive i s-au respins contestațiile formulate, reclamantul a promovat prezenta plângere considerând că în mod greșit pârâții au apreciat că-i sunt aplicabile dispozițiile OG nr. 121/1998 conform pct. 6 din nr. 830/99, normă necunoscută ca și dispoziție și deci criticabilă sub aspectul accesibilității și a previzibilității conform interpretării Curții Europene a Drepturilor Omului, iar aplicabilitatea nr.OG 121/1998 nu este determinată și nici condiționată de calitatea sa de fost militar, așa cum greșit s-a reținut în hotărâre, ci de producerea unei pagube în legătură cu situațiile strict și limitativ prev. de art.2 din respectivul act normativ, în rândul cărora nu se regăsește si demisia.
Totodată, reclamantul apreciază că greșit s-a înlăturat susținerea privind nelegala sa citare, întemeiat pe dispozițiile pct. 152 teza IV din i nr. 830/1999, iar nelegalitatea citării sale nu viza numai faza judecării contestației, ci și faza cercetării administrative, cu privire la această nelegalitate și la sancțiunea aplicabilă, comisia de jurisdicție nici nu a făcut referire, fapt ce echivalează cu o nesoluționare a fondului plângerii cu care era investită.
De asemenea, reclamantul relevă că greșit s-a reținut că art. 25 alin. 4 din nr.OG 121/1998 nu prevede obligativitatea comunicării deciziei de imputație în original, ci doar termenul în care se comunică aceasta.
Reclamantul a apreciat că motivarea unei decizii nu se face conform unor anexe ale unor texte inopozabile lui, ci pe baza unor argumente logice susținute de acte normative publicate și în vigoare, respectiv de probatorii temeinice și legale, iar administrare unor probe privind restituirea unor ținute nu cade în sarcina sa, pârâții erau obligați a-și proba pretențiile materiale, atât sub aspectul bunurilor pretinse a-i fi fost alocate, cât și a valorii de inventar a acestora.
Pentru toate argumentele invocate pe tot parcursul procedurii urmate până în prezent, reclamantul a solicitat, în principal, admiterea plângerii și constatarea nulității deciziei de imputare, iar în subsidiar, admiterea plângerii și constatarea nulității deciziei de imputare, cu trimiterea spre reluarea cercetării administrative cu respectarea strictă a procedurii prev. de nr.OG 121/1998, ori anularea deciziei, cu consecința recalculării sumelor datorate, în funcție de dovezile furnizate de pârâți și pe baza unei expertize tehnice de evaluare.
Judecătoria Bacăua declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Bacău, iar a dispus strămutarea dosarului la această instanță, cauza fiind înregistrată sub nr. de mai sus.
Prin precizarea acțiunii, înregistrată în acest dosar, la data de 06.05.2008, reclamantul, a contestat otărârea nr. 53/2006 a Comisiei de Jurisdicție a imputațiilor din cadrul - ca act final al unei proceduri administrativ jurisdicționale, în baza art. 43 nr.OG 121/1998 - criticând legalitatea modului în care s-au respectat dispozițiile sale privind fiecare din etapele acestei proceduri, supunând ontrolului acestei instanțe următoarele: - modul cum s-au respectat disp. art. 22 - 25 OG nr. 121/1998, în faza premergătoare emiterii deciziei de imputare nr. 396.035/2006 de către 0903 B, modul cum s-a calculat suma imputată și legalitatea conținutului respectivului act;
- modul cum s-au verificat de către Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul nr. 0903 B aspectele invocate în contestația formulată în baza art. 30 nr.OG 121/1998, motivele invocate și soluția dispusă;
- soluția dispusă de Comisia de Jurisdicție prin hotărârea nr. 53/2006 prin prisma modului cum s-au analizat toate deficiențele procedurale și de fond invocate în contestațiile formulate.
Reclamantul a menționat că și nr.OG 121/1998 (art. 30 alin. 1) acceptă că motivele contestației pot privi lipsa de temei legal și încălcarea legii, fază ulterioară și subsidiară verificării lipsei de temei legal.
În legătură cu obiectul acțiunii, la solicitarea instanței, reclamantul a precizat faptul că dorește anularea tuturor actelor emise în procedura administrativ-jurisdicțională, respectiv a hotărârii nr. 53/26.10.2006 emise de către Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul Ministerul Internelor și Reformei Administrative, a hotărârii nr. 396.614/14.07.2006 emisă de către Comisia de Soluționare a Contestațiilor din cadrul 0903 B, precum și a deciziei de impunere nr. 396.035/8.05.2006, cu consecința exonerării sale de la plata sumei de 7.806,78 lei (177).
De altfel, o astfel de solicitare este perfect logică, prin prisma succesiunii actelor ce au fost întocmite în procedura urmată împotriva reclamantului și a prev. art. 18 alin. 2 din legea nr. 554/2004.
De asemenea, acțiunea a fost precizată de către reclamant și în sensul în care a indicat faptul că pârâții chemați în judecată sunt 0903 B și Ministerul Internelor și Reformei Administrative - Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor, ambii având personalitate juridică, deci putând răspunde în condițiile art. 998 - 999 cod civil și art. 13. pentru prejudiciile morale și materiale ce i-au fost cauzat prin exercitarea deficitară a drepturilor conferite de lege.
O altă precizare a obiectului cererii de chemare în judecată a fost făcută prin înscrisul depus la dosar la 177, unde, legat de excepția de litispendență, reclamantul a solicitat respingerea sa, întrucât nu există identitate de cauză, obiect și părți între cele două spețe din moment ce solicitările sunt distincte. Astfel, aspectele supuse controlului Curții de Apel Cluj vizează o etapă ulterioară celei ce constituie obiectul dosarului Tribunalului Galați, în care s-a contestat decizia de imputare doar prin prisma faptului că recuperarea cheltuielilor de școlarizare în cazul demisiei nu se face pe calea prevăzută de nr.OG 121/1998, i pe calea prev. de art. 270, 272, 274, 28 din Codul muncii, susținând că acest act nu a avut un temei legal de emitere.
Totodată, reclamantul a arătat că judecarea dosarului nr- al Tribunalului Galațis -a suspendat la data de 27.05.2008, până la soluționarea irevocabilă a acestui dosar, iar excepția de litispendență a fost deja analizată și respinsă de Tribunalul Bacău prin încheierea din 15.11.2007 pronunțată în dosarul nr- (strămutat la Tribunalul Galați sub nr-).
Reclamantul a solicitat și soluționarea favorabilă a cererii de suspendare formulată la 3.03.2008 - în sensul admiterii sale cu consecința suspendării până la soluționarea dosarului nr- al Tribunalului Galați - pentru că, dacă această din urmă instanță constată că recuperarea cheltuielilor de școlarizare nu se putea face pe calea prev. de nr.OG 121/1998, rămâne fără obiect verificarea legalității actelor procedurale emise de pârâți pe baza acestui act normativ, deci rezolvarea din respectiva cauză va influența modul de soluționare a prezentei cauze, situație față de care s-a apreciat că sunt îndeplinite condițiile art. 244 alin. 1 pct. 1.pr.civ.
Cu privire la cele două incidente procedurale, legate de legătura dintre cele două cauze, Curtea s-a pronunțat prin încheierea ședinței publice din data de 11 iunie 2008.
Prin întâmpinarea formulată de pârâtul 0903 B s-au invocat excepțiile netimbrării acțiunii, la care s-a renunțat ulterior, raportat la împrejurarea că reclamantul a achitat taxa de timbru, cea a lipsei calității procesuale pasive a UM 0903 B și a inadmisibilității acțiunii.
Curtea s-a pronunțat asupra acestora prin încheierea ședinței publice din data de 11 iunie 2008, prima fiind unită cu fondul cauzei, iar cea de-a doua fiind respinsă.
Pe fondul cauzei, s-au învederat următoarele:
În fapt, numitul - a formulat plângere împotriva Hotărârii nr. 53/26.10.2006 a Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul, hotărâre care a menținut decizia de imputare nr. 396.035/08.05.2006 emisă de unitatea pârâtă, prin care i s-a imputat reclamantului suma de 7.806,78 lei, reprezentând cheltuieli de școlarizare suportate de, aferente perioadei 12.03.-.07.2008, perioadă rămasă până la expirarea termenului prevăzut de angajament, produsă ca urmare a trecerii sale în rezervă, prin demisie, cu obligativitatea restituirii cheltuielilor de școlarizare.
Decizia de imputare a fost emisă în urma cercetării administrative efectuate de către o comisie numită în acest sens prin ordinul de zi pe unitate nr. S 70/10.04.2006, cercetare în urma căreia s-a încheiat procesul-verbal de cercetare administrativă nr. 356.036/08.05.2006.
Pârâta a apreciat că susținerea reclamantului, în sensul că nemaiavând calitatea de militar, nu îi sunt aplicabile dispozițiile nr.OG 121/1998, act normativ în temeiul căruia s-a emis decizia de imputare, este neîntemeiată, deoarece disp. art. 3 din actul normativ menționat prevăd că: " răspund material, indiferent dacă, după producerea pagubei, mai au sau nu calitatea de militar."
De asemenea, precizează pârâta că obligativitatea restituirii cheltuielilor ocazionate cu școlarizarea și întreținerea sa rezultă din interpretarea art. 9 din nr.HG 137/1991 (act normativ în vigoare la data emiterii deciziei de imputare) privind înființarea Academiei de Poliție, care prevede: " admiși în Academia de Poliție sunt considerați încorporați. vor încheia angajamente scrise prin care se obligă ca, după terminarea cursurilor, să îndeplinească serviciul militar activ pe o durata de minimum 10 ani, iar în cazul nerespectării angajamentului precum și în cazul în care este îndepărtat din școală ori trecut în rezervă pentru comiterea unor infracțiuni ori săvârșirea unor abateri disciplinare grave, care îl fac incapabil cu calitatea de militar, studentul sau absolventul este obligat să restituie cheltuielile de școlarizare și întreținere, ținându-se seama de timpul servit; prin cheltuieli de școlarizare și întreținere se înțeleg cheltuielile efectuate cu hrănirea, echiparea, cazarea și alte drepturi primite de studenți".
Totodată art. 1 lit. c din nr. 1122/05.01.2006 prevede: "Sunt obligați să restituie cheltuielile de întreținere pe timpul școlarizării potrivit angajamentului încheiat și în condițiile prevăzute de prezentele norme: c) cadrele militare în activitate, polițiștii și funcționarii publici absolvenți ale instituțiilor de învățământ, care din motive imputabile lor, nu au îndeplinit serviciul în unitățile la care au fost încadrați și după caz, mutați ulterior, pe perioada stabilită în angajament", iar potrivit rt. 4 din același ordin se stabilește că:"Prin motive imputabile lor se înțeleg pentru cadrele militare în activitate - trecerea în rezervă înainte de expirarea perioadei minime de serviciu prevăzută în angajamentul semnat,conform art. 85(1), lit. g- din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare,cu modificările și completările ulterioare"
Art. 85. (1) lit. h din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, prevede trecerea în rezervă prin demisie, iar art. 91 din același act normativ prevede că: "Ofițerii, maiștrii militari și subofițerii care au angajament cu Ministerul Apărării Naționale să îndeplinească serviciul în armată o anumită perioadă de timp, în situația că nu respectă angajamentul și sunt trecuți în rezerva prin aplicarea uneia dintre prev. de la art. 85 alin. 1 lit. f) - i), art. 87 și 88, sunt obligați să restituie cheltuielile de întreținere pe timpul școlarizării, în condițiile stabilite prin lege".
S-a mai relevat că nechemarea reclamantului pentru a fi ascultat pe timpul efectuării cercetării administrative, s-a datorat faptului că, după admiterea sa la Academia de Poliție, B, în anul 1998, acesta a semnat un angajament, în care se prevede că: "în cazul în care nu voi respecta obligația de a îndeplini serviciul timp de 10 ani în unitățile si garnizoanele în care voi fi încadrat ulterior, în raport de nevoile Ministerului d e Interne, mă oblig să restitui cheltuielile de întreținere efectuate cu subsemnatul pe timpul cât am fost școlarizat".
Astfel, comisia de cercetare administrativă a avut în vedere faptul că obligația de restituire a sumelor era deja asumată în momentul efectuării cercetării.
În plus, din interpretarea nr.OG 121/1998, nu rezultă că neefectuarea chemării și ascultării reclamantului atrage sancțiunea nulității deciziei de imputare.
Referitor la precizarea reclamantului că nu i s-a comunicat decizia de imputare în original, lipsind în același timp motivarea temeinică a acesteia, pârâta a arătat că textul de lege invocat de reclamant, respectiv art. 25 alin. 4 din nr.OG 121/1998, sancționează nerespectarea termenului de comunicare și nu forma deciziei, totodată, decizia de imputare conține temeiul de drept și de fapt în baza căruia a fost emisă, conținând toate elementele obligatorii prevăzute de către Anexa nr. 2 din nr. 830/1999, respectiv pct. 113 din același act normativ.
În ceea ce privește critica reclamantului referitoare la suma imputată, s-a arătat că art. 11 din 1122/05.01.2006, pentru aprobarea normelor metodologice privind stabilirea cheltuielilor de întreținere pe timpul școlarizării, a cheltuielilor efectuate pe perioada cursurilor, programelor de specializare, perfecționare stagii de practică, în țară și străinătate și modul de recuperare a acestora de la persoanele care nu-și respectă angajamentele încheiate prevede că "pentru cadrele militare trecute în rezervă, polițiștii și funcționarii publici care au încetat raporturile de serviciu înainte de împlinirea termenului prevăzut de angajament, cheltuielile de întreținere pe timpul școlarizării determinate în condițiile art. 9, se comunică de către unitățile de învățământ, la cererea unității de la care au fost trecuți în rezervă, respectiv au încetat raporturile de serviciu"
Art. 28 din același ordin, precizează "cheltuielile ce urmează a fi recuperate potrivit prezentelor norme metodologice se stabilesc de către comisia de cercetare administrativă, constituită la nivelul unității din care au făcut parte persoanele care nu și-au respectat angajamentul semnat".
În raport de aceste prevederi legale, rin p. adresa nr. 20.695/04.04.2006 Academia de Poliție, a trimis unității pârâte cheltuielile de școlarizare suportate de privind pe reclamant, iar aceasta din urmă a calculat în conformitate cu prevederile legale în vigoare, rezultând suma imputată, pe baza acestei adrese, modul de calcul fiind stabilit în procesul verbal de cercetare administrativă.
Privitor la presupusa superficialitate de care ar fi dat dovadă, emițând prima dată decizia de imputare, iar ulterior procesul-verbal de cercetare administrativă, dovada acestei susțineri fiind ordinea numerelor de înregistrare, pârâta a arătat că acest lucru este eronat în totalitate, fiind de la sine înțeles că s-a emis întâi procesul-verbal de cercetare administrativă, iar ulterior decizia de imputare din moment ce în conținutul acesteia din urma se invocă procesul-verbal de cercetare administrativă.
Totodată, pârâta consideră că ordinea numerelor celor doua înscrisuri nu este de natura a produce consecințe juridice.
În ceea ce privește aspectele de nelegalitate invocate de către reclamant, referitoare la angajamentul pe care l-a semnat odată cu admiterea în Academia de Poliție, s-a arătat că acesta este actul juridic unilateral prin care reclamantul recunoaște obligația ce-i incumbă, iar pentru a-l face valabil, manifestarea de voință nu este numai necesară, ci și suficientă, pentru a produce consecințe juridice, aceasta manifestare de voință fiind materializată de semnătura reclamantului în cuprinsul angajamentului.
În plus, acesta îndeplinește condițiile de valabilitate prevăzute de art. 948.civ, respectiv capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al părții ce se obligă, un obiect determinat și o cauză licită.
Cu privire la capitolul II. din plângere, pârâta consideră ca fiind neîntemeiate punctele 1 si 2, față de care face următoarele precizări:
Pct. 149 lit. g din nr. 830/1999 prevede obligativitatea pentru cel care face contestație la decizia de imputare să indice probe în susținerea motivelor invocate, lucru de care reclamantul nu s-a achitat, acesta nu a depus dovezi cu care să-și susțină pretențiile, iar Comisia de Soluționare a Contestației a apreciat doar ca în faza cercetării administrative, comisia desemnata prin nr. S/70 din 10.04.2006, nu l-a chemat si ascultat pe reclamant, însă ca urmare a faptului ca nr.OG 121/1998, nu sancționează neefectuarea acestui act procedural cu nulitatea deciziei de imputare, a dispus menținerea acesteia din urmă, ca fiind legală si temeinică.
In ceea ce privește critica adusă de către reclamant cu privire la. nr. 830/1999 privind răspunderea materiala a militarilor si a nr. 1.122/05.01.2006, acte normative cu caracter intern, ce au constituit temeiul de drept în baza căruia s-a emis decizia de imputare, pârâta a arătat că reclamantul si-a desfășurat activitatea timp de 8 ani în cadrul unităților, având acces neîngrădit la aceste dispoziții.
De asemenea, pârâta a considerat ca netemeinică precizarea reclamantului conform căreia acesta apreciază că și cu ocazia soluționării contestației sale, i s-ar fi încălcat dreptul la apărare fiind citat cu foarte puțin timp înainte de termen, deoarece Comisia de Soluționare a Contestației a dispus, deși nu era obligată, chemarea reclamantului pentru a fi ascultat, prin adresa nr. 39658/10.07.2006, însă reclamantul nu s-a prezentat în fața comisiei, dovada fiind procesul-verbal încheiat de aceasta, la data de 14.07.2006. În plus, nr.OG 121/1998, nu prevede un anume termen pentru chemarea reclamantului, iar la stabilirea acestuia, Comisia a avut în vedere faptul ca reclamantul domiciliază în aceeași localitate cu sediul unității, respectiv municipiul
MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, prin întâmpinarea formulată, a solicitat, la rândul său, respingerea acțiunii formulate, achiesând la cele cuprinse în întâmpinarea depusă la dosar de către 0903
Analizând acțiunea reclamantului, astfel cum a fost precizată, Curtea apreciază că aceasta este fondată, urmând a fi admisă, cu consecința anulării actelor atacate, pentru următoarele considerente:
În fapt, se reține că reclamantul a absolvit cursurile Academiei de Poliție "Al." în anul 1998. La admiterea în Academia de Poliție "Al. ", conform art. 9 alin. 2 din nr.HG 137/1991, cu modificările și completările ulterioare, reclamantul a încheiat o convenție-angajament cu instituția de învățământ menționată, prin care se obliga ca, în situația în care va fi îndepărtat din școala militară pentru lipsă de interes la învățătura sau pentru abateri disciplinare, precum și în eventualitate că nu-și va respecta obligația de a îndeplini serviciul minim 10 ani în unitatea în care va fi încadrat sau mutat ulterior, să restituie cheltuielile efectuate de Ministerul Internelor și Reformei Administrative cu școlarizarea sa.
Această obligație se justifică, în opinia pârâților, prin faptul că, pe parcursul celor patru ani de școlarizare, studenții academiei de poliție beneficiază în mod gratuit de cazare, hrană, echipament și alte drepturi, toate aceste cheltuieli fiind suportate de la bugetul Ministerului Internelor și Reformei Administrative.
În cazul nerespectării angajamentului din motive imputabile lor, precum și în alte cazuri expres prevăzute de lege, absolvenții sunt obligați să restituie cheltuielile de școlarizare și întreținere, diminuate proporțional cu timpul servit, conform art. 9 alin. (3) din nr.HG 137/1991 privind înființarea Academiei de Poliție, în vigoare la data emiterii deciziei de imputare, în prezent abrogată prin HG 294/2007.
Reclamantul a fost trecut în rezervă, ca urmare a depunerii demisiei sale, în anul 2006, prin nr. S/II/ 2662/ 12.03.2006, iar după efectuarea cercetării administrative la nivelul 0903 B, în baza documentelor justificative înaintate de către Academia de Poliție "Al.", a fost emisă Decizia de imputare nr. 396.035/08.05.2006, fiindu-i imputată reclamantului suma de 7.806,78 lei RON, reprezentând cheltuieli de școlarizare corespunzătoare perioadei de timp în care nu și-a îndeplinit obligația de a efectua stagiul minim de 10 ani în unitățile Ministerului Internelor și Reformei Administrative.
În susținerea poziției conform căreia obligația restituirii cheltuielilor de școlarizare revine reclamantului au fost invocate prev. art. 70 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 9 din nr.HG 137/1991, ale art. 48 din nr.OG 121/1998 rap. la art. 2, pct. 5, lit. j din Instrucțiunile ministrului de interne nr. 830/1999, ale art. 1 lit. c și art. 4 din nr. 1122/05.01.2006, precum și cele ale art. 85 alin. 1 lit. h și art. 91 din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare.
Pârâții au rătat că, în conformitate cu prevederile normative susmenționate, producerea pagubei de către reclamant a avut loc ca urmare a trecerii sale în rezervă prin demisie, cu obligativitatea restituirii cheltuielilor de școlarizare.
Împotriva deciziei de imputare, reclamantul a formulat contestație la Comisia de Soluționare a Contestațiilor din cadrul 0903 B, admisă în parte prin hotărârea nr. 396.614/14.07.2006, constatându-se că reclamantul nu a fost citat în fața comisiei care a realizat cercetarea administrativă, fără însă ca acest lucru să atragă nulitatea deciziei de imputare, restul considerentelor invocate fiind nefondate.
Ulterior, reclamantul a depus o plângere și împotriva acestei hotărârii, plângere ce i-a fost respinsă prin hotărârea nr. 53/26.10.2006 a Comisiei de jurisdicție a imputațiilor din cadrul
Acesta a solicitat instanței să dispună anularea tuturor actelor emise în procedura pornită împotriva sa, relevând inițial că temeiul legal al deciziei de imputare nr. 396.035/08.05.2006 este nr.OG 121/1998, însă acest act normativ nu îi este aplicabil, nemaiavând calitatea de militar.
Reclamantul a revenit ulterior asupra acestui argument, învestind Curtea de Apel Cluj numai cu privire la aspectele procedurale prevăzute de OG nr. 121/1998, poziție care leagă instanța, cu atât mai mult cu cât această precizare este în concordanță cu art. 3, art. 20 alin. 1 și art. 25 din acest act normativ.
Pârâta 0903 Bai nvocat excepția lipsei calității procesuale pasive, relevând că, în condițiile în care actul atacat este hotărârea nr. 53/2006 a Comisiei de Jurisdicție a imputațiilor, nu se justifică chemarea sa în judecată, întrucât pârâtul de rând II are personalitate juridică și poate sta în judecată în nume propriu.
Curtea urmează a respinge această excepție, în considerarea faptului că reclamantul și-a precizat acțiunea în sensul în care a solicitat și anularea deciziei de imputare și a hotărârii Comisiei de Soluționare a Contestațiilor din cadrul 0903 B, acte care emană de la pârâtă, astfel încât s-a considerat necesară citarea sa în proces și analizarea apărărilor formulate cu referire la carențele procedurale invocate de către reclamant.
Aceste considerente sunt cu atât mai valabile cu cât viciile la care face referire cererea introductivă se referă la cele două acte mai sus arătate, iar emitentul acestora trebuie să stea în judecată, fiind necesară respectarea principiului contradictorialității și al dreptului la apărare.
Pe fondul cauzei, reclamantul a invocat, în principal, încălcarea dreptului său la apărare prin prisma faptului că nu a fost deloc citat în fața comisiei de cercetare administrativă din cadrul 0903 B, iar citația emisă de către Comisia de Soluționare a Contestațiilor aparținând aceleiași unități militare, a ajuns prea târziu în posesia sa.
Pârâta nu a contestat primul dintre aceste aspecte, însă a arătat că necitarea nu atrage nulitatea deciziei de imputare, cu atât mai mult cu cât Comisia a citat reclamantul, cu respectarea prevederilor legale și a administrat probele necesare, raportat la motivele contestației îndreptate împotriva deciziei.
Conform art. 23 alin. (3) din nr.OG 121/1998, "cercetarea împrejurărilor în care s-a produs paguba se face cu chemarea și ascultarea celor în cauză, pentru explicații scrise și prezentarea de probe în apărare".
Curtea achiesează la poziția exprimată de către reclamant și apreciază că încălcarea prevederilor acestui text atrage nulitatea deciziei de imputare emise în urma fazei de cercetare administrativă, întrucât este vorba despre dispoziții cu caracter imperativ, fapt ce rezultă din modul de formulare al textului și din principiile care au stat la baza adoptării lui.
Astfel, nu poate fi reținută teza conform căreia necitarea nu ar atrage nulitatea actului, întrucât, chiar în lipsa unei asemenea mențiuni în cuprinsul art. 23 din nr.OG 121/1998, este evident că sancțiunea este incidentă.
Pentru a dispune astfel, instanța a luat în considerare faptul că textul mai sus arătat are o redactare asemănătoare celei a art. 85.pr.civ. unde, de asemenea, nu este prevăzută în mod expres sancțiunea nulității, însă acest lucru nu înseamnă că nu este vorba despre o nulitate absolută, dedusă din caracterul normelor încălcate, care ocrotesc un interes general.
Astfel, s-a reținut faptul că citarea este actul de procedură prin care participanții la procesul civil, în sens larg, sunt înștiințați cu privire la existența procesului, a termenului și locului unde se va desfășura judecata, asigurându-se astfel respectarea a două principii fundamentale: contradictorialitatea și dreptul la apărare.
În doctrină s-a relevat că, din analiza prev. art. 85 și 107.pr.civ. rezultă că acestea au un caracter imperativ și trebuie înțelese în sensul în care nu se poate lua nici o măsură procesuală decât dacă părțile sunt legal citate ori prezente, cu excepția cazurilor anume prevăzute.
Relevant este faptul că s-a făcut distincție între caracterul imperativ al normelor care obligă organul jurisdicțional să citeze în mod legal părțile și caracterul dispozitiv al normelor care reglementează citarea ca atare.
Aceste principii sunt de aplicare generală, motiv pentru care instanța consideră că ele sunt incidente și prezentei cauze, iar având în vedere faptul că reclamantul nu a fost deloc citat în fața comisiei de cercetare administrativă, aspect necontestat, iar ca urmare a activităților întreprinse de către aceasta, s-a emis decizia de imputare contestată, sancțiunea nu poate fi alta decât nulitatea.
Deși și în cazul nulităților absolute, nulitatea este condiționată de vătămare și de împrejurarea ca aceasta să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului, instanța consideră că și aceste două condiții sunt îndeplinite în cauză.
Astfel, nu se poate contesta faptul că reclamantul a suferit o vătămare, care a constat în încălcarea dreptului său la apărare, prin imposibilitatea de a-și formula apărările raportat la aspectele reținute de către comisia de cercetare administrativă.
În acest sens, nu poate fi reținută apărarea pârâtei conform căreia în cazul reclamantului, paguba reprezintă cuantumul cheltuielilor de școlarizare aferente perioadei de 851 de zile, pentru care acesta nu și-a respectat angajamentul, din procesul-verbal de cercetare administrativă nr. 356.036/08.05.2006 rezultând volumul de cheltuieli actualizate, comunicat de Academia de Poliție "Al.", reprezentând suma totală investită de Ministerul Internelor și Reformei Administrative pentru școlarizarea celui în cauză.
S-a mai relevat că, urmare a caracterului imperativ al acestei sume, care nu impunea explicații sau declarații din partea reclamantului, de natură a influența cuantumul ei, a ordinului prin care i-au încetat raporturile de serviciu și care prevedea obligativitatea restituirii cheltuielilor de școlarizare și în funcție de care se delimitează clar perioada lucrată ca ofițer și cea nerespectată, în raport de cei 10 ani prevăzuți în angajamentul menționat, precum și a împrejurărilor clare în care s-a produs paguba, nu era obligatorie chemarea și ascultarea celui în cauză.
Se încearcă a se acredita astfel ideea că nu s-a produs o vătămare, întrucât situația reclamantului ar fi fost aceeași, indiferent dacă a fost sau nu citat, însă aceste susțineri sunt total deplasate, o astfel de distincție neavând nici un fel de temei legal.
S-a mai subliniat de către pârâtă faptul că vătămarea ar fi fost înlăturată prin citarea reclamantului în fața Comisiei de Soluționare a Contestațiilor din cadrul 0903 B, care a dispus administrarea unor probe noi raportat la cele invocate de către reclamant în cuprinsul contestației îndreptate împotriva deciziei de imputare, inclusiv cele privind modul de calcul al cuantumului sumei imputate.
Nici această poziție nu poate fi reținută, întrucât procedura administrativ-jurisdicțională prev. nr.OG 121/1998 este clar delimitată pe faze procedurale, fiecare acestea cu cerințele sale proprii, iar în condițiile în care Comisia de Soluționare a Contestațiilor din cadrul 0903 B, prin hotărârea nr. - din 14.07.2006, a nesocotit caracterul imperativ al normelor care obligau comisia de cercetare administrativă la citarea reclamantului și acest act este, la rândul său, emis cu încălcare formelor de procedură.
Nu există nici un text legal care să prevadă faptul că sancțiunea nulității pentru necitare poate fi acoperită prin chemarea și ascultarea petentului în fața gradului superior de jurisdicție, acesta neputând face altceva decât să o constate, cu toate consecințele procedurale care decurg de aici.
Un argument în plus, în sensul mai sus arătat este faptul că legiuitorul a considerat imperativ ca petentul să fie citat în fața comisiei de cercetare administrativă, pentru a fi analizată situația acestuia cu luarea în considerare a tuturor temeiurilor de fapt și de drept, cu atât mai mult cu cât finalitatea acestei proceduri este emiterea actului de imputare, vătămător pentru petent.
Nu aceeași este însă situația în privința procedurii desfășurate în fața Comisiei de Soluționare a Contestațiilor, unde legiuitorul a prevăzut posibilitatea, iar nu obligativitatea citării contestatorului (art. 37, 38 din nr.OG 121/1998), premisa unei astfel de soluții constând tocmai în împrejurarea că toate apărările acestuia au fost deja analizate în faza de cercetare administrativă.
Din această perspectivă, orice demersuri întreprinse de către Comisie, cum ar fi citarea reclamantului și administrarea unor probe pentru a combate susținerile acestuia, nu sunt în măsură să înlăture sancțiunea nulității, neavând nici un fel de relevanță nici împrejurarea că, la momentul emiterii deciziei de imputare obligația de restituire a cheltuielilor de școlarizare era deja asumată de către reclamant, prin semnarea angajamentului conform art. 9 din nr.HG 137/1991.
Mai mult, instanța apreciază că pârâta nu a făcut, prin actele depuse la dosar, nici dovada faptului că reclamantul ar fi fost citat în fața Comisiei de Soluționare a Contestațiilor într-o modalitate care să-i asigure efectiv dreptul la apărare.
Astfel, din analiza borderoului nr. 17 din 10.07.2006 depus la 133 din dosar, nu rezultă că citația emisă pentru data de 14.07.2006 ar fi ajuns efectiv în posesia reclamantului și, cu atât mai puțin, data la care s-a întâmplat acest lucru.
Comunicarea unui act de procedură are drept finalitate aducerea lui la cunoștința celui interesat, motiv pentru care înscrisul care atestă realizarea comunicării trebuie să îndeplinească cel puțin cerința formală conținută în textul art. 100 alin. 1 pct. 1.pr.civ. respectiv data la care s-a realizat comunicarea.
În acest context, simpla depunere la dosar a unui borderou de expediere, fără a putea fi verificată data afișării sau înmânării citației către reclamant, nu echivalează cu legala îndeplinire a procedurii.
Trebuie subliniat, în acest context, faptul că pârâta nu a fost în măsură să înlăture prin probațiunea administrată susținerea din acțiunea introductivă conform căreia citația emisă pentru data de 14.07.2006 a ajuns în posesia sa după termen.
În consecință, instanța apreciază că actele întocmite de către 0903 B sunt lovite de nulitate, iar în măsura în care Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul nu a reținut încălcarea prevederilor legale prin decizia Comisiei de Soluționare a Contestațiilor din cadrul 0903 B, hotărârea nr. 53/2006 este, la rândul său, nulă.
Pentru a dispune astfel, instanța a luat în considerare și faptul că necesitatea respectării principiului contradictorialității a fost în mod constant subliniată în practica Curții Europene a Drepturilor Omului, aceasta subliniind că exigențele decurgând din dreptul la o procedură contradictorie sunt aceleași și în materie civilă și în materie penală.
De asemenea, s-a subliniat faptul că rămâne la latitudinea părților, iar nu a instanței, în sens larg, să decidă care dintre documentele din dosar necesită dezbateri contradictorii, întrucât acest lucru ține de încrederea pe care justițiabilii trebuie să o aibă în justiție, care se fondează printre altele, pe certitudinea posibilității de a-și spune punctul de vedere asupra tuturor pieselor din dosar (cauza Grozescu împotriva României).
Trecând la analiza celorlalte motive de nulitate invocate, Curtea apreciază că nu poate fi reținută însă teza avansată de reclamant conform căreia decizia de imputare este nelegală și netemeinică și prin prisma viciilor formale ale angajamentului semnat în baza art. 9 din nr.HG 137/1991, întrucât acesta este actul juridic unilateral prin care reclamantul recunoaște obligația ce-i incumbă, iar pentru a-l face valabil, manifestarea de voință nu este numai necesară, ci și suficientă, pentru a produce consecințe juridice, aceasta manifestare de voință fiind materializată de semnătura reclamantului în cuprinsul angajamentului.
Nu sunt fondate nici susținerile referitoare la modul de calcul al sumei imputate, astfel cum a fost detaliat prin înscrisurile depuse la dosar la filele 45 - 47, întrucât s-a menționat că s-au scăzut zilele de vacanță și permisii, iar reclamantul nu a prezentat, la rândul său, un calcul comparativ prin care să combată în mod pertinent susținerile pârâților.
În legătură cu același aspect este însă de subliniat împrejurarea că, în măsura în care pârâții s-au prevalat de prev. nr. 830/1999 și de cele ale nr. 1122/2006, aceste două acte normative nu îndeplinesc criteriile de accesibilitate și previzibilitate, care să permită oricărui particular să-și adapteze conduita în mod corespunzător, astfel cum aceste concepte au fost dezvoltate în jurisprudența CEDO ( cauza Rotaru împotriva României ).
Un alt aspect invocat de către reclamant este faptul că numărul deciziei de imputare este anterior celui al procesului-verbal de cercetare administrativă, dar instanța apreciază că el nu are relevanță, în sensul indicat în cererea introductivă, întrucât poate fi vorba fie despre o eroarea materială, fie despre o greșeală a persoanei însărcinate cu înregistrarea actelor, însă nici una dintre aceste situații nu produce efecte juridice în sensul dorit de reclamant, fiind de la sine înțeles că s-a emis întâi procesul-verbal de cercetare administrativă, iar ulterior decizia de imputare din moment ce în conținutul acesteia din urma se invocă procesul-verbal de cercetare administrativă.
În egală măsură, nulitatea actelor contestate nu poate fi atrasă nici de faptul că decizia de imputare nu i-a fost comunicată reclamantului în original, întrucât procedura urmată a fost conformă prev. art. 25 alin. 4 din nr.OG 121/1998.
Luând act de toate cele mai sus expuse, acțiunea precizată a reclamantului urmează a fi admisă conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a 0903, cu sediul în B,- -12, jud.
Admite acțiunea precizată formulată de reclamantul -, cu domiciliul în B, str. -. C M, nr. 14,. D,. 9, jud. B împotriva pârâților 0903 B și MINISTERUL INTERNELOR și REFORMEI ADMINISTRATIVE - COMISIA DE JURISDICȚIE A IMPUTAȚIILOR și în consecință:
Anulează hotărârea nr. 53/26.10.2006 emisă de către COMISIA DE JURISDICȚIE A IMPUTAȚIILOR din cadrul MINISTERUL INTERNELOR și REFORMEI ADMINISTRATIVE, cu sediul în B, P-ța -, nr. 1, sector 1 și în consecință:
Admite plângerea formulată de reclamant împotriva hotărârii nr. 396.614/14.07.2006 emisă de către COMISIA DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DIN CADRUL 0903 B, pe care o anulează.
Admite contestația reclamantului formulată împotriva deciziei de impunere nr. 396.035/8.05.2006 pe care o anulează, în sensul exonerării reclamantului de la plata sumei de 7.806,78 lei.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 18 iunie 2008.
PREȘEDINTE, GREFIER,
- - - -
Red.
Dact./6 ex./
Președinte:Mirela BudiuJudecători:Mirela Budiu
