Anulare act administrativ fiscal. Decizia 512/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 512

Ședința publică de la 18 Martie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Alina Răescu JUDECĂTOR 2: Iuliana Rîciu

-- - - JUDECĂTOR 3: Teodora Bănescu

-- - - Judecător

Grefier -

XXXXX

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Direcția Sanitară Veterinară Și Pentru Siguranța Alimentelor O, împotriva sentinței nr. 844 din data de 12 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-.

La apelul nominal s-au prezentat consilier juridic pentru recurenta pârâtă Direcția Sanitară Veterinară Și Pentru Siguranța Alimentelor O și intimatul reclamant.

Procedura legal îndeplinită.

S-a prezentat referatul cauzei, arătându-se că recursul a fost declarat în termen legal, că a fost depus la instanța a cărei hotărâre se atacă, potrivit art. 302 și este scutit de taxa de timbru.

S-a învederat cererea formulată în scris de avocat pentru intimatul reclamant, prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată, aflându-se în imposibilitatea de a se prezenta la acest termen fiind plecat la ÎCCJ.

Intimatul reclamant arată că renunță la apărătorul ales și înțelege să se reprezinte singur.

Instanța apreciind cauza în stare de judecată, a pus recursul în dezbaterea părților prezente.

Consilier juridic pentru recurenta pârâtă Direcția Sanitară Veterinară Și Pentru Siguranța Alimentelor O susține oral motivele de recurs invocate în scris, în raport de care pune concluzii de admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.

Intimatul reclamant solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței pronunțată de Tribunalul O l

CURTEA

Asupra recursului de față:

Prin cererea înregistrată sub nr- reclamantul a formulat contestație împotriva deciziei nr.142/13.08.2007 emisă de DSVSA O, solicitând anularea acesteia.

În motivarea contestației reclamantul arată că prin decizia susmenționată s-a dispus ca începând cu data de 13.08.2007, pe perioada cercetării administrative a dosarului nr.8/2007 aflat pe rolul Comisiei de Disciplină a DSVSA O, să fie mutat temporar din funcția Serviciu și Sănătate Publică Veterinară, urmând să coordoneze activitatea Serviciului Integrare Europeană, Identificare și Înregistrare însă la data emiterii deciziei se afla în concediu medical, decizia fiind emisă pe 13.08.2007 și fără a-i fi comunicată personal sau prin scrisoare recomandată, luând la cunoștință despre aceasta în data de 3.09.2007, când i-a fost adus plicul de către o vecină.

Arată reclamantul că există o contradicție flagrantă între conținutul deciziei care are în vedere referatul nr. 9757/10.08.2007 și conținutul citației care se referă la referatul nr.9759/10.08.2007, precizându-se totodată că postul îl deține în baza unui concurs care nu a fost anulat și de asemenea nu i s-a explicat care sunt atribuțiile de serviciu pe care trebuie să le îndeplinească în noul compartiment.

Pentru dovedirea contestației, reclamantul a depus la dosar: certificat nr.108/25.02.1994 a, citația nr.52/10.08.2007, certificat de concediu medical seria - nr.-, cererea nr. 10686/03.09.2007, decizia nr.142/13.08.2007, adresa nr.68904/31.10.2007 a.

Prin întâmpinare, pârâta DSVSA Oas olicitat respingerea contestației ca neîntemeiate, cu motivarea că în data de 10 august 2007 reclamantul a fost la serviciu, fapt confirmat prin semnarea condiții de prezență, iar în urma controlului efectuat de forurile superioare s-au constatat o serie de nereguli și s-a solicitat sancționarea Șefului Serviciului și Sănătate Publică Veterinară, respectiv a reclamantului, sens în care s-a formulat sesizare la Comisia de Disciplină a DSVSA O în conformitate cu dispozițiile HG nr.1210/2003.

Arată pârâta că prin citația nr.52/10.08.2007 reclamantul a luat cunoștință prin semnătură despre faptul că este chemat la audieri în data de 14.08.2007 la Comisia de Disciplină, fiindu-i înaintate și documentele care au stat la baza sesizării, iar decizia contestată, nr.142/13.08.2007, a fost emisă în conformitate cu dispozițiile art.77 alineat 7 potrivit cărora, pe perioada cercetării administrative, conducătorul autorității publice are obligația de a interzice accesul la documentele care pot influența cercetarea sau de a dispune mutarea temporară a funcționarului public în cadrul altui compartiment sau structuri a autorității publice respective.

De asemenea, pârâta arată că reclamantul a fost mutat temporar și cu toate drepturile în funcția de Serviciu Integrare Europeană iar la data de 14.08.2007 nu s-a prezentat pentru audieri la Comisia de Disciplină, la data de 15.08.2007 a formulat cerere pentru eliberarea unei adeverințe de salariat necesară la medic.

Consideră pârâta că obligația petentului era aceea de a anunța în timp util că se află în in capacitate temporară de muncă, chiar și în data de 15.08.2007 când a solicitat eliberarea unei adeverințe de salariat, reclamantul nedorind să se prezinte în fața Comisiei de Disciplină.

Pârâta a depus la dosar: copia condicii de prezență din 10.08.2007, cererea 9945/15.08.2007, adresa nr.11258/13.09.2007 a O, adresa nr.9721/10.08.2007 a A, referat nr.9757/10.08.2007, decizia nr.163/10.10.2007.

Prin sentința nr. 844/12.12.2007 Tribunalul Olt - Secția Comercială și de Contencios Administrativ a fost admisă contestația formulată de reclamantul și a fost anulată decizia nr. 142/13.08.2007 emisă de pârâtă.

Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a reținut că din referatul nr. 9757/10.08.2007, față de reclamant s-a formulat sesizarea Comisiei de Disciplină în vederea cercetării unor abateri disciplinare, sens în care erau aplicabile dispozițiile art. 77 alin. 7 din Legea nr. 188/1999. În cauză, însă nu s-a făcut nici o dovadă cu privire la faptul că reclamantul putea influența cercetarea, prin continuarea exercitării atribuțiilor de serviciu în postul pe care îl deținea. Simpla susținere a pârâtei privind faptul că, în calitatea sa de șef serviciu, reclamantul avea acces la documentele care ar fi putut influența cercetarea nu poate fi considerată o dovadă în sensul celor de mai sus.

De asemenea, Tribunalul a reținut că la emiterea deciziei contestate au fost încălcate dispozițiile art. 36 din Legea nr. 188/1999 în conformitate cu care în perioada concediilor de boală raporturile de serviciu nu pot înceta și nu pot fi modificate decât din inițiativa funcționarului public în cauză.

Decizia nr. 142/13.08.2007 a fost emisă în perioada în care reclamantul se afla în concediu medical, având în vedere certificatul medical depus la dosar.

Instanța a înlăturat astfel apărările pârâtei în sensul că nu avea cunoștință de existența certificatului medical la data emiterii deciziei, cu atât mai mult cu cât reclamantul a fost prezent la serviciu în data de 10.08.2007 (vineri), iar decizia s-a emis în data de 13.08.2007 (vineri).

De asemenea, instanța a considerat nefondate și apărările pârâtei în sensul că s- emis Decizia nr. 163/10.10.2007 prin care s- suspendat decizia nr. 142/13.08.2007 până la data încetării incapacității de muncă a reclamantului câtă vreme decizia respectivă a fost doar suspendată, ea urmând să-și producă efectele după încetarea incapacității și pentru care nu se cunoaște întinderea în timp.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta DVSA

În motivarea recursului arătat că hotărârea pronunțată este dată cu încălcarea legii, întrucât instanța apreciază că, în cauză, sunt încălcate dispozițiile art. 36 din Legea nr. 188/1999 republicată, nefiind aplicabile dispozițiile art. 77 alin. 7 din Legea nr. 188/1999 care instituie mutarea obligatorie a funcționarului public care este cercetat administrativ.

În cauză s-a făcut dovada de către intimată a faptului că, doar în urma sesizării Comisiei de disciplină a DSVSA O au fost demarate toate actele procedurale.

Recurenta a arătat că, Decizia nr. 142/13.08.2007 a fost emisă în condițiile legii întrucât nu există dovada incapacității temporare de muncă a contestatorului, acesta nu a înștiințat pe nimeni că, din 11.08.2007 se află în concediu de boală.

Totodată, reclamantului nu i s-a contestat atribuțiile de șef serviciu, fiind mutat în alt compartiment pentru a nu avea acces la documentele din cadrul serviciului pe care îl coordonase.

Recurenta a mai arătat că deși a respectat toate prevederile cu privire la analizarea în Comisia de disciplină a DSVSA Oac azului reclamantului, acesta nu s- prezentat niciodată, astfel că decizia nu a produs nici un efect.

Prin întâmpinarea formulată la data de 18.03.2008 intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Astfel, la data emiterii deciziei contestate se afla în concediu medical, conform certificatului anexat.

De asemenea, conform art. 77 alin. 7 din Legea nr. 188/1999 rep.conducătorul unității trebuie să aleagă una din cele două măsuri, însă, cu privire la cazul său, au fost dispuse ambele.

În ceea ce privește neprezentarea sa la Comisia de disciplină, acesta s-a aflat în imposibilitate, întrucât era bolnav, conform certificatelor anexate.

Recursul nu este fondat.

În mod corect instanța de fond a reținut că în cauză nerespectarea dispoz. art. 36 din Legea nr. 188/1999 modificată, având în vedere că la data emiterii Deciziei nr. 142/13.08.2007 intimatul - reclamant se afla în concediu medical conform certificatului medical seria - nr. -/10.08.2007.

Dispozițiile art. 36 din Legea nr. 188/1999 modificată au caracter imperativ, nerespectarea acestora ducând la nulitatea deciziei emise în perioada concediului medical privind modificarea raportului de serviciu al funcționarului public din inițiativa instituției publice, chiar și în ipoteza înregistrării ulterioare a unui astfel de certificat la sediul instituției.

Având în vedere considerentele de mai sus apare ca nefondat și motivul de recurs privind faptul că decizia atacată nu și-a produs efectele, fiind suspendată printr-o decizie ulterioară, nr. 163/10.10.2007.

Este nefondată susținerea recurentei privind lipsa obiectului contestației ca efect al emiterii deciziei de suspendare a efectelor celei inițiale, având în vedere că s-au analizat condițiile de valabilitate ale deciziei în raport de data emiterii acesteia și nu efectele acestuia.

În raport de motivul de nulitate care afectează decizia atacată, nu se mai impune analizarea motivelor de netemeinicie invocate de către recurentă.

Pentru cele arătate anterior, în temeiul art. 312 Cod pr. civilă, va fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

D CIDE:


Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Sanitară Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor O, împotriva sentinței nr. 844 din data de 12 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 18 Martie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

red. Jud. A

Ex.2/BM/23.04.2007

Jud. fond T

NFON.

Președinte:Alina Răescu
Judecători:Alina Răescu, Iuliana Rîciu, Teodora Bănescu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ fiscal. Decizia 512/2008. Curtea de Apel Craiova