Anulare act administrativ fiscal. Decizia 527/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 527/
Ședința publică de la 30 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Lorența Butnaru
JUDECĂTOR 2: Clara Elena Ciapă
JUDECĂTOR 3: Maria
Grefier -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea recursului declarat de pârâta DIRECȚIA ȘI PROTECȚIEI SOCIALE A JUDEȚULUI B împotriva sentinței civile nr.279/CA din 10.03.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr-, având ca obiect "anulare act administrativ".
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 23 iunie 2009, când partea prezentă a pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta, iar instanța în baza art.146 alin.1 Cod procedură civilă, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, în conformitate cu art.260 alin.1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea la data de 30 iunie 2009.
CURTEA,
Asupra recursului declarat în cauză, constată că.
La data de 26.05.2008 reclamantul din satul a formulat acțiune în instanță contestând Decizia nr. 1311/22.02.2008 emisă de Direcția de Muncă și Protecția Socială a Județului B solicitând anularea în tot a Deciziei nr. 1311/2008, ca fiind netemeinică; să se constate calitate sa de beneficiar a Decretului Lege nr. 118/1990 și obligarea intimatei la cheltuieli de judecată.
Acțiunea reclamantului a format obiectul dosarului inițial nr- a Tribunalului Brașov, în care instanța a respins acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Direcția de Muncă și Protecția Socială a Județului B, ca neîntemeiată, prin sentința civilă nr. 696/21.10.2008.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, ce format obiectul dosarului nr- Curții de APEL BRAȘOV, în care Curtea de APEL BRAȘOVa pronunțat Decizia nr. 102/R/ 2009 din 10.02.2009, de admitere a recursului declarat și casarea sentinței civile nr. 696/21.10.2008 a Tribunalului Brașov, trimițând cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
În urma rejudecării cauzei, instanța de fond a pronunțat o sentința civilă nr. 279/CA/10.03.2009 a Tribunalului Brașov - secția comercială și de contencios administrativ.
Prin această hotărâre instanța de fond în rejudecare după casare, a dispus următoarele:
S-a admis acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA ȘI PROTECȚIEI SOCIALE A JUDEȚULUI B, și în consecință:
S-a anulat Decizia nr.1311/22.02.2008 emisă de pârâtă.
S-a constatat că reclamantul beneficiază de drepturile acordate de Decretul - Lege nr.118/1990, pentru perioada 15.10.1952 - 06.12.1956 și a fost obligată pârâta să recunoască reclamantului aceste drepturi, începând cu data de 04.06.2007.
Pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 1.306,45 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele în fapt și în drept:
Reclamantul fiul lui, decedat la 11.01.2000 care a fost declarat chiabur în perioada 1949-1956 (18 dos-) viața de familie fiind marcată de perioada nedreptăților și asupririlor politice din acea vreme. Acesta a formulat cerere pentru acordarea drepturilor prevăzute de Decretul nr.118/1990 republicată, care a fost respinsă prin Decizia nr.1301/2007 emisă de pârâta Direcția și Protecției Sociale B, pe motiv că nu s-a făcut dovada persecuției politice la care a fost supus.
Împotriva acestei decizii reclamantul a formulat contestație, la soluționarea căreia au fost avute în vedere dispozițiile art.1 din Decretul - Lege nr.118/1990 republicat potrivit cărora: (1) Constituie vechime în muncă și se ia în considerare la stabilirea pensiei și a celorlalte drepturi ce se acordă, în funcție de vechimea în muncă, timpul cât o persoană, după data de 6 martie 1945, pe motive politice:
a) a executat o pedeapsă privativă de libertate în baza unei hotărâri judecătorești rămase definitivă sau a fost lipsită de libertate în baza unui mandat de arestare preventivă pentru infracțiuni politice;
b) a fost privată de libertate în locuri de deținere în baza unor măsuri administrative sau pentru cercetări de către organele de represiune;
c) a fost internată în spitale de psihiatrie;
d) a avut stabilit domiciliu obligatoriu;
e) a fost strămutată într-o altă localitate.
(2) De aceleași drepturi beneficiază și persoana care:
a) a fost deportată în străinătate după 23 august 1944;
b) a fost constituită în prizonier de către partea sovietică după data de 23 august 1944 ori, fiind constituită ca atare, înainte de această dată, a fost reținută în captivitate după încheierea armistițiului.
Din actele de la dosar instanța de fond a reținut că reclamantul a făcut dovada naturii persecuției politice la care el și familia sa au fost supuși, persecuție ce a constat în obligarea familiei reclamantului la un domiciliul obligatoriu în com., raionul, în perioada 15.10.1952 - 06.12.1956 - conform declarațiilor martorilor (13-16 dos-).
Din înscrisul depus la dosar rezultă că tatăl reclamantului a fost declarat chiabur, așa cum s-a arătat mai sus și abia în 6.12.1965, în urma demersurilor făcute, tatăl reclamantului a fost scos din categoria gospodăriilor chiaburești, prin Hotărârea Comitetului Executiv al Regiunii nr.65/6.12.1956, așa cum rezultă din înscrisuri.
În toată această perioadă, familia reclamantului a fost persecutată, tatăl reclamantului a fost supus violențelor fizice, a fost arestat și încarcerat la Penitenciarul Codlea, a fost mutat forțat cu domiciliul la Z pentru a presta muncă la Cariera de Piatră, obligat să muncească chiar și fără a fi plătit, amenințat cu deportarea la Dunăre -Marea Neagră și obligat să predea cote mult mai mari de alimente și cereale. maternă a reclamantului (dintr-o căsătorie anterioară) nu a mai putut continua școala, veniturile familiei fiind sistate urmare a confiscării bunurilor.
Instanța de fond a reținut că reclamantul, minor în respectiva perioadă a suferit, ca întreaga familia, constrângerile, amenințările și persecuțiile regimului comunist, suferințele familiei sale răsfrângându-se în mod direct asupra reclamantului. Mai mult, suferințele la care a fost supusă familia în acea vreme au avut consecințe negative asupra creșterii și dezvoltării fizice și psihice a reclamantului.
Instanța de fond a avut în vedere și faptul că dispozițiile art.1 alin.1 și 2 din Decretul - Lege nr.118/1990 republicat trebuie interpretate și prin prisma art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, pentru interzicerea discriminării, conform căruia " exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta convenție trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație ".
Cu privire la această problemă instanța de fond a reținut că drepturile solicitate de reclamant în temeiul acestei legii sunt drepturi patrimoniale în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO, reclamantul având o "speranță legitimă" să obțină recunoașterea acestora.
În ceea ce privește aplicabilitatea art. 14 din Convenție, instanța de fond a constatat că prin hotărârea pârâtei reclamantul a fost exclus de la acordarea drepturilor solicitate, deși acesta s-a aflat într-o situație similară cu numitul -fiul lui, căruia instanța i-a recunoscut prin hotărâre irevocabilă drepturile solicitate (decizia 114/R/27.04.2007 -13-19 dos- al Curții de APEL BRAȘOV ), existând prin urmare o diferență de tratament între reclamant și alte persoane aflate într-o situație similară cu a lor, astfel că instanța de fond a considerat că art. 14 este aplicabil.
În mod constant, în jurisprudența CEDO s-a reținut că, în sensul art. 14 din Convenție, o distincție este discriminatorie dacă "este lipsită de justificare obiectivă și rezonabilă", adică dacă nu urmărește un "scop legitim" sau dacă nu există un "raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit" (a se vedea, în special, Hotărârea Marckx împotriva Belgiei din 13 iunie 1979, seria A nr. 31, p. 16, & 33).
În cauză, instanța de fond a constatat că stabilirea unui tratament diferit între persoanele care au fost declarate chiaburi în aceeași perioadă, pentru aceleași fapte și cu domiciliul în aceeași localitate și ai căror părinți care au fost obligați să execute pedeapsa în același loc situat într-o altă localitate este nu numai inechitabilă, dar și discriminatorie, fiind contrară art. 14 din CEDO (în acest sens Cauza Beian împotriva României).
Față de toate aceste considerente de fapt și de drept, instanța de fond a apreciat că reclamantul a dovedit că se încadrează în persecuțiile politice enumerate de dispozițiile art.1 alin.1 și 2 din Decretul - Lege nr.118/1990 republicat, astfel că a fost înlăturată poziția pârâtei din decizia nr.1311/22.08.2008, contestată. Ca urmare, acțiune reclamantului a fost admisă, în sensul anulării acestei hotărâri și a constatat că acesta beneficiază de drepturile acordate de Decretul - Lege nr.118/1990, pentru perioada 15.10.1952 - 06.12.1956, fiind obligată pârâta să recunoască reclamantului aceste drepturi, începând cu data de 04.06.2007, dată la care a formulat cererea către pârâtă.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă, a fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată avansate de reclamant în cauză, constând în onorariu de avocat, taxa de timbru și timbrul judiciar în toate instanțele.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen legal recurenta pârâtă Direcția de Muncă și Protecția Socială a Județului B, criticând - o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței civile nr. 279/10.03.2009 a Tribunalului Brașov, în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
În dezvoltarea criticilor de recurs se arată că:
În fapt, reclamantul a solicitat recunoașterea calității de beneficiar al prevederilor Decretului Lege nr. 118/1990, susținând că a fost persecutat politic familia sa, el fiind minor în perioada 1949 - 1956, părinții săi fiind chiaburi au avut de suferit cu toți.
Sentința civilă a instanței de fond este nelegală deoarece reclamantul nu a probat natura persecuției la care a fost supus, fapt cerut de lege.
În drept, recurenta Direcția de Muncă și Protecția Socială a Județului Bai nvocat prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă și art. 1 alin. 1 lit. d și art. 8 din Decretul Lege nr. 118/1990, invocând și faptul că prin sentința dată instanța de fond nu a precizat încadrarea juridică a situației de fapt dedusă judecății și că pentru acest motiv sentința atacată nu poate fi pusă în executare (în aplicare).
În esență, recurenta a solicitat admiterea recursului și completarea dispozitivului sentinței civile atacate.
La rândul său reclamantul a formulat Întâmpinare la recurs, solicitând respingerea recursului și menținerea sentinței civile ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată (7-8), susținând că recursul este nefondat și că sentința pronunțată de tribunal este corectă, că a dovedit pe deplin persecuția politică enunțată de art. 1 alin. 1 și 2 din Decretul Lege nr. 118/1990.
Curtea, examinând actele și lucrările dosarelor, sentința civilă nr. 279/CA din 10.03.2009 a Tribunalului Brașov, prin prisma criticilor de recurs constată că recursul declarat în cauză de pârâta Direcția de Muncă și Protecția Socială a Județului B este fondat în parte pentru următoarele considerente:
Referitor la prima critică, de recurs, adusă sentinței atacate, instanța de recurs constată că aceasta este neîntemeiată, și că dimpotrivă reclamantul a probat persecuția politică la care a fost supus el și familia sa în perioada reținută corect de instanța de fond - 1952-1956, și că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Decretul Lege nr. 118/1990.
Ca atare, critica recurentei sub aspectul neprobării acțiunii reclamantului este nefondată și a va fi înlăturată.
Referitor la cea de a doua critică formulată în recurs, cu privire la neprecizarea de către instanța de fond în dispozitivul sentinței atacate a temeiului de drept privind încadrarea juridică a situației de fapt a reclamantului, instanța de recurs constată că această critică este justificată și legală, sens în care va fi reținută.
Pentru aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, se va admite în parte recursul declarat de recurenta B împotriva sentinței civile nr. 279/CA din 10.03.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr- care se va modifica în parte în sensul că:
Va obliga pârâta Direcția de Muncă și Protecția Socială a Județului B să emită o nouă decizie pe numele reclamantului prin care să-i recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al art.1 alin.1 lit. d și art.2 al 2 din Decret Lege nr.118/1990 începând cu data de 01.07.2007, și va menține restul dispozițiilor sentinței civile atacate.
Ca arate, instanța de recurs constată că se impune încadrarea juridică a naturii persecuției suferite de reclamant, pentru a putea beneficia de drepturile acordate de lege.
Cât privește perioada persecuției, aceasta a fost corect reținută de instanța de fond, iar în ce privește acordarea drepturilor se va face cu data de întâi a lunii următoare, formulării cererii la Direcția de Muncă și Protecția Socială a Județului B de reclamant, adică începând cu data de 1.07.2007, nu cu data de 4.06.2007.
Cât privește restul dispozițiilor sentinței civile atacate, acestea se vor menține ca fiind legale și corespunzătoare probelor de la dosar.
Față de cererea intimatului reclamant de a i se acorda cheltuieli de judecată în recurs instanța de recurs, apreciază că nu se impune acordarea acestora, deoarece cheltuielile acordate la fond sunt destul de mari raportat la obiectul cererii (1306,45), astfel încât, decizia dată în recurs va fi fără cheltuieli de judecată având în vedere și faptul că pârâta recurentă este o instituție bugetară, cu fonduri limitate și cu destinație exactă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite în parte recursul declarat de recurenta B împotriva sentinței civile nr. 279/CA din 10.03.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr- pe care o modifică în parte în sensul că:
Obligă pârâta Direcția de Muncă și Protecția Socială a Județului B să emită o nouă decizie pe numele reclamantului prin care să-i recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al art.1 alin.1 lit. d și art.2 al 2 din Decret Lege nr.118/1990 începând cu data de 01.07.2007.
Menține restul dispozițiilor sentinței civile atacate.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 30 iunie 2009.
Președinte, - - | Judecător, pt.- - - aflată în concediu de odihnă semneză: Președinte instnță | Judecător, - |
Grefier, pt.- aflată în concediu de odihnă semneză: Grefier șef secție |
Red: /16.07.2009
Dact: / 17.07.2009 - 3 ex.
Jud.fond:
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Către
TRIBUNALUL BRAȘOV
- Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal -
Vă înaintăm alăturat copia deciziei nr.527/R din 30.06.2009 pronunțată de Curtea de APEL BRAȘOV în dosarul ce poartă numărul de mai sus, prin care s-a admis în parte recursul formulat de reclamanți împotriva sentinței civile nr.279/CA din 10.03.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ, pentru a fi avută în vedere la evidența practicii de casare.
Președinte, Grefier,
-
Președinte:Lorența ButnaruJudecători:Lorența Butnaru, Clara Elena Ciapă, Maria
