Anulare act administrativ fiscal. Decizia 53/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR.53/CA
Ședința publică din 04 februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dan Mircea Tăbăltoc
JUDECĂTOR 2: Iustinian Obreja Manolache
Judecător - -
Grefier-
Pe rol pronunțarea contestației în anulare formulată de INSTALAȚII GRUP I, în contradictoriu cu Primarul Municipiului I, împotriva deciziei nr. 663/ din 5 noiembrie 2007 Curții de APEL IAȘI, pronunțată în dosarul nr-, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se dă citire referatului cauzei, de către grefier, referat din care rezultă că, dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 28 ianuarie 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din această hotărâre.Din lipsă de timp pentru deliberare cât și pentru a da posibilitate părților de a depune concluzii scrise, s-a dispus amânarea pronunțării pentru astăzi 04 februarie 2008.
După deliberare,
CURTEA D APEL,
Asupra contestației în anulare de față;
Prin decizia Curții de APEL IAȘI nr.663/CA/5.11.2007 s-a dispus:
Admite recursul introdus de Primarul Municipiului I împotriva sentinței civile nr. 428/E din 16.02.2007 a Tribunalului Iași, sentință pe care o modifică în parte.
În fond, respinge cererea formulată de reclamanta " Grup" I de a se obliga pârâtul Primarul Municipiului I să elibereze autorizația de construire pentru imobilul menționat în actul înregistrat la Primăria I sub nr. 11619/10.02.2006 și de a plăti cheltuieli de judecată.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Obligă pe intimata " Grup" I să plătească recurentului Primarul municipiului I suma de 2,15 lei cheltuieli de judecată.
A reținut instanța de recurs:
Este necontestat faptul că, în baza certificatului de urbanism nr. 1662 din 24 mai 2004, - Grup SRL Ias olicitat, prin cererea înregistrată sub nr. 45522 din 22 iunie 2005, eliberarea unui număr de 16 autorizații de construire, pentru locuințele ce urmau a fi edificate în cartierul "", cvartal T 60, din I, că pârâtul a eliberat doar 15 autorizații, în cursul anului 2005, că, la data de 10 februarie 2006, reclamanta a formulat o nouă cerere, la care, astfel cum rezultă din adresa nr. 45522 din 18 aprilie 2006, nu s-a dat curs, pe motiv că nu a fost realizat sistemul propriu-zis de drenare a apelor subterane și că nu s-a făcut dovada modului în care a fost soluționată plângerea formulată de petent împotriva procesului verbal de sancționare a contravențiilor nr. 12/2006.
Este de asemenea necontestat că reclamanta a solicitat, prin cererile înregistrate la Tribunalul Iași sub nr. 8041/2005 și nr. 497/2006 obligarea pârâtului Primarul Municipiului I de a elibera autorizația de construire solicitată prin actul înregistrat sub nr. 45522/22.06.2005 și respectiv prin sentința nr. 1525/E din 24 mai 2006, hotărâri ce au fost menținute de către Curtea de APEL IAȘI.
este și faptul că, urmare procesului verbal de inspecție întocmit de Inspectoratul de Stat în Construcții, la data de 16 ianuarie 2006, când s-a constatat că: "3. Locuința de pe lotul I se execută fără autorizație de construire, cu încălcarea art. 1, coroborat cu art. 3 din Legea nr. 50/1991" și că "această locuință se află la o distanță de cca. 26. de gardul Cimitirului ", faptă pentru care constructorul a fost sancționat contravențional prin procesul verbal nr. 12 din 18 ianuarie 2006, prin cererea înregistrată sub nr. 11619 din 10.02.2006, - Grup SRL a solicitat din nou eliberarea autorizației de construire, cerere căreia nu i s-a dat curs, pentru motivele anterior arătate.
Având în vedere că, deși, în cererea înregistrată sub nr. 11619 din 10 februarie 2006, se fac trimiteri repetate la dosarul inițial, înregistrat sub nr. 45522/2005, în noua cerere se invocă o situație de fapt modificată, născută din actul de control al Inspectoratului de Stat în Construcții, astfel încât ea trebuie considerată ca diferită de cererea inițială, fapt pentru care Curtea consideră că în mod justificat prima instanță a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâtul-recurent.
Verificând legalitatea refuzului de eliberare a autorizației de construire, prin prisma dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 50/1991 și parțial prin prisma celor invocate de către pârât prin adresele nr. 45529 din 25 iunie 2005 și nr. 45522 din 3 mai 2006, Curtea constată că acesta este întemeiat, în principal, pentru faptul că lucrările de construire a locuinței de pe lotul 1 au fost începute și finalizate (cum rezultă fără echivoc din planșele fotografice depuse la dosar și raportul de inspecție din 16 ianuarie 2006) "fără autorizație de construire, cu încălcarea Legii nr. 50/1991".
Ori, pentru cazul în care construcțiile au fost realizate fără autorizație de construire, art. 28 alin. 2 din Legea nr. 50/1991, prevede că dreptul de a decide menținerea sau desființarea construcțiilor aparține exclusiv autorității emitente, în speță Primarul Municipiului
Cum, prin procesul verbal de sancționare a contravențiilor nr. 12 din 18.01.2006 s-a dispus "intrarea în legalitate (obținerea autorizației de construire, în caz contrar demolare)", pârâtul-recurent este exonerat de obligația eliberării actului administrativ solicitat, întrucât nici o autoritate sau instituție publică nu poate fi obligată să achieseze și să valideze acte și fapte săvârșite cu încălcarea legii.
Prin începerea și finalizarea lucrărilor de construire a locuinței de pe lotul 1 din cartierul "", reclamantul-intimat s-a plasat, prin propria sa voință, în afara cadrului legal, astfel încât instanța nu era în drept să oblige pârâtul să valideze post factum lucrările de construire realizate în condiții ce sfidează și încalcă flagrant regimul executării lucrărilor de construcții pe teritoriul României, ea fiind chemată să impună aplicarea și respectarea legilor și nu să încurajeze încălcarea acestora.
Dacă reclamanta a apreciat că refuzul de a i se elibera autorizația solicitată la data de 22 iunie 2005 fost nejustificat, nimic nu o împiedica să solicite instanței de contencios administrativ, în procedura consacrată de Legea nr. 554/2004, verificarea legalității acestui refuz, reclamanta rămânând singură răspunzătoare de toate consecințele decurgând din alegerea unei procedurii improprii - respectiv a celei consacrate de nr.OUG 27/2003 - pentru realizarea pretinsului drept.
Ca atare, chiar dacă Parchetul de pe lângă Judecătoria Iașia reținut, prin rezoluția din 30 noiembrie 2006, că " condiția impusă de făptuitori pentru acordarea autorizației apare ca totalmente abuzivă", Curtea apreciază că prima instanță era obligată să observe că cel care a încălcat cel dintâi Legea nr. 50/1991 este antreprenorul - Grup SRL I, care a trecut la executarea lucrărilor de construcții fără autorizație, și că, într-o atare situație, organul administrației publice locale nu mai avea obligația legală de a emite autorizația solicitată, acest fapt fiind lăsat de legiuitor la aprecierea sa, nimănui nefiindu-i permis să-și facă singur dreptate sau să lucreze în afara cadrului legal consacrat.
Ca atare, constatând că s-a făcut o greșită aplicare a legii, ignorându-se faptul că obligația prevăzută de art. 4 din Legea nr. 50/1991 nu mai subzistă, atâta timp cât solicitantul executase lucrările cu încălcarea flagrantă a prevederilor art. 1 din același act normativ, și că nimeni și nimic nu poate obliga pe pârâtul-recurent să achieseze la acte și fapte săvârșite cu încălcarea legii, Curtea, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, va admite recursul promovat de către pârât, modificând în parte sentința recurată.
În fond, constatând că este dovedit și necontestat faptul că locuința de pe lotul 1 s-a executat fără autorizație de construire, cu încălcarea art. 1 din Legea nr. 50/1991, și că, într-o atare situație, pârâtul nu mai este obligat să adere și să valideze actul ilegal, prin eliberarea unei autorizații de construire post factum, fiind la latitudinea sa să facă acest lucru, în măsura în care va aprecia că se impune menținerea construcției edificate, Curtea, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004, va respinge ca nefondată cererea reclamantei de a fi obligat pârâtul să elibereze actul administrativ solicitat.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare, întemeiată pe dispozițiile art.318 Cod procedură civilă, reclamanta-intimată - Grup SRL I, considerând că soluția pronunțată în recurs este rezultatul unor erori materiale, și anume:
- greșit a fost respinsă excepția tardivității recursului, întemeiată pe dispozițiile art.301 Cod procedură civilă, deși actele de la dosar demonstrează împrejurarea că cererea recurentei fusese expediată ulterior expirării termenului legal de 15 zile, respectiv în ziua a 16-a;
- instanța de recurs nu a analizat motivul de recurs cu care a fost investită, ci a găsit un altul pe care l-a încadrat în dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, deși acesta nu era unul de ordine publică și nici nu a fost supus dezbaterii în contradictor a părților, astfel că a fost în imposibilitate să-și facă apărări. Consideră așadar că instanța de recurs a comis erori materiale grave în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, hotărârea pronunțată fiind așadar nulă în condițiile art.105 al.2 Cod procedură civilă.
- instanța de recurs a comis de asemenea o eroare vădită în analiza juridică a situației de fapt atunci când a considerat că recurenta ar fi procedat la edificarea construcției pentru care nu a așteptat autorizația aflată în competența intimatei și în atari condiții nu mai putea solicita obligarea acestuia prin instanță la eliberarea actului, susținere ce contravine însă dispozițiilor art.7 din Legea 50/1991. Mai mult, recursul a fost admis în considerarea dispozițiilor art.28 al.2 din legea sus-menționată, reținându-se competența exclusivă a intimatului în a decide menținerea ori desființarea construcțiilor, deși o atare decizie poate fi supusă cenzurii instanței de contencios administrativ și în urma exercitării acesteia soluția organului administrativ poate fi infirmată, așa încât instanța de recurs ar fi trebuit să mențină soluția primei instanțe.
Solicită așadar admiterea contestației în anulare de față, anularea deciziei 663/CA/2007 a Curții de APEL IAȘI, cu reluarea judecății recursului raportat motivelor sus-evocate.
Intimata nu a depus întâmpinare.
Curtea, verificând probatoriul aflat la dosarul cauzei, coroborat susținerilor părților, constată contestația în anulare formulată în cauză ca fiind nefondată, pentru considerentele de mai jos.
Astfel, în ce privește greșeala materială constând în greșita respingere a excepției de tardivitate invocată de intimata-contestatoare în recurs, Curtea constată că nu poate fi vorba de o greșită calculare a termenului de recurs, în condițiile în care comunicarea sentinței civile 428/E/2007 a avut loc către Primarul municipiului I la 7.05.2007, iar acesta a expediat cererea sa de recurs la 23.05.2007, în ultima zi, față de dispozițiile art.101(1) Cod procedură civilă care prevăd expres că nu intră "în socoteală nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârșit termenul".
Cât privește pretinsa eroare a instanței de recurs constând în pronunțarea asupra unui motiv de recurs cu care nu fusese investită de recurentă, deși acesta nu era de ordine publică, Curtea constată că, față de împrejurarea că sentințele în materia contenciosului administrativ sunt supuse doar recursului, în cauză își găseau incidența prevederile derogatorii ale art.3041Cod procedură civilă, care prevăd expres: "Recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art.304, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele", cenzura efectuată în atari condiții neputând fi lovită de nulitatea evidențiată de art.105 al.(2) același cod.
Deși criticile contestatoarei privitoare la pretinsa aplicare greșită de instanța de recurs a dispozițiilor legale ce reglementau modul de emitere a autorizațiilor de construire, excede cadrului procesual prevăzut de art.318 Cod procedură civilă, în care nu pot fi abordate "greșelile" de judecată ale instanței de recurs, Curtea reține totuși că reclamanta-contestatoare recunoaște în fapt începerea construcției în litigiu fără a avea legala autorizație, precum și în absența unei norme imperative care să oblige pe primar să valideze post factum o construcție edificată în atari condiții.
la prevederile art.7 din Legea 50/1991 sunt nepotrivite în speță, din moment ce discuția nu se poartă asupra menținerii ori desființării autorizației de construire, art.28 din aceeași lege fiind cel care arată, în mod indirect, competența primarului de a decide asupra emiterii unei autorizații de construire pentru lucrările executate fără autorizare ori cu nerespectarea prevederilor acesteia.
Ca atare, Curtea constată că la adoptarea deciziei atacate nu s-a săvârșit vreo eroare materială, de natura celor prevăzute de art.318 Cod procedură civilă, și de asemenea că, în exercitarea controlului de legalitate a actelor administrative instanța nu este limitată la aspectele și argumentele evocate de părți, ci are obligația de a verifica existența sau inexistența dreptului recunoscut de lege al reclamantului, constând în speță în obligația primarului de a emite o autorizație pentru o construcție deja edificată.
Așa fiind, această cenzură ține de fondul cauzei, neputând fi încadrată în categoria excepțiilor de procedură evocate de contestatoare, motiv pentru care Curtea va proceda la menținerea ca legală și temeinică a deciziei 663/CA/2007 a Curții de APEL IAȘI, cu consecința respingerii ca nefondată a contestației în anulare promovată în cauză.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge contestația în anulare introdusă de reclamanta-intimată - Grup SRL I împotriva deciziei nr.663/CA din 5.11.2007, pronunțată de Curtea de APEL IAȘI în dosarul nr-, decizie pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 4 februarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red.
Tehnored.
13.II.2008.-
2 ex.-
Președinte:Dan Mircea TăbăltocJudecători:Dan Mircea Tăbăltoc, Iustinian Obreja Manolache
