Anulare act administrativ fiscal. Decizia 534/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 534/CA

Ședința publică de la 19 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Georgiana Pulbere

JUDECĂTOR 2: Claudiu Răpeanu

JUDECĂTOR 3: Adriana Pintea

Grefier - -

S-a luat în examinare recursul promovat în contencios administrativ de recurentul intervenient în nume propriu - SA, cu sediul în,-, județ C, împotriva sentinței civile nr. 517/ 14.05.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă - International SRL, cu sediul în B, sector 2, Calea nr. 260,.6,.A,.7,.27 și cu sediul ales la av. în C,-,.6,.A,.27, județ C, intimații pârâți Consiliul Local al Orașului, Orașul prin Primar, -, având ca obiect anulare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat, pentru intimații pârâți Consiliul Local al Orașului, Orașul prin Primar, în baza împuternicirii avocațiale nr.78645, avocat, pentru intimații pârâți, și, în baza împuternicirii avocațiale nr.82377, avocat, pentru intimații pârâți, și, în bazadelegației de substituire nr.130, lipsind recurentul intervenient - SA, intimatul reclamant - INTERNATIONAL SRL, intimații pârâți, -,.

Procedura este legal îndeplinită, conform art.87 și urm. cod pr.civilă.

Recursul este declarat și motivat în termen, timbrat cu 2 lei taxă judiciară de timbru, conform ordinului de plată nr.318 din 23.07.2009 și cu 1 leu timbru judiciar.

Avocat, pentru intimații pârâți Consiliul Local al Orașului, Orașul prin Primar, precizează că nu are alte cereri prealabile de formulat în cauză.

Avocat, pentru intimații pârâți, și, precizează că nu are alte cereri de formulat în cauză.

Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Avocat, pentru intimații pârâți Consiliul Local al Orașului, Orașul prin Primar, solicită respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

Avocat, pentru intimații pârâți, și, precizează că pune aceleași concluzii de respingere a recursului, cu cheltuieli de judecată.

CURTEA:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. 2808/ 212/ 19.02.2008 reclamanta - SRL a chemat în judecată pe pârâtii Consiliul Local, Orasul prin primar, -, si, si, si, si si a solicitat constatarea nulitatii absolute partiale a contractului de schimb nr. 26761/16.06.1995, nulitatea absoluta a HCL nr. 53/30.08.1996, nulitatea absoluta a testamentului nr. 4171/ 17.10.1996, nulitatea absoluta parțială a mențiunilor cuprinse in certificatul de moștenitor nr. 121/1997, a contractului de vânzare cumpărare nr. 2141/21.08.2000, a contractului de donație nr. 56/19.06.2006, actele subsecvente prin care s-a transmis ilicit dreptul de proprietate asupra terenului situat in Nord, b-dul -, lot 87, nulitatea absoluta a contractului de vânzare cumpărare nr. 1542/21.08.1997, a contractului de vânzare cumpărare nr. 1463/04.06.1998, a contractului de donație nr. 57/19.01.2006, actele subsecvente prin care s-a transmis ilicit dreptul de proprietate asupra suprafeței de 700 mp situat in Nord, bd. -, lot.88 ca urmare a principiului anularii actului subsecvent datorat anularii actului initial si obligarea paraților la plata cheltuielilor de judecata.

Prin sent.civ.nr.19156/30.10.2008 Judecătoria Constanțaa admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Constanța privind capătul de cerere cu nulitatea absolută a HCL nr.53/1996, cu consecința declinării competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța; s-au disjuns restul capetelor de cerere, s-a format un nou dosar pentru care s-a acordat termen în vederea soluționării la data de 06.11.2008.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, Secția Comercială, Contencios Administrativ și Fiscal sub nr-, iar prin sent.civ.nr.517/14.05.2009 s-a hotărât, respingerea excepției necompetenței materiale a Tribunalului Constanța -Secția comercială și contencios administrativ și fiscal; Respingerea excepției lipsei calității procesual active; Respingerea excepției lipsei calității procesual pasive a lui; Admiterea excepției lipsei calității procesual pasive a pârâților Orașul prin Primar, -, și pe cale de consecință s-a respins acțiunea formulată împotriva acestor pârâți, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesual pasivă; S-a admis excepția inadmisibilității, cu consecința respingerii acțiunii formulată de reclamanta Internațional în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Orașului ca inadmisibilă; S-a respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de - SA.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond, în baza materialului probator administrat în cauză, a reținut următoarele, obiectul prezentei cauze, dar și a cererii de intervenție în interes propriu îl reprezintă anularea HCL nr.53/1996.

Prin acest act administrativ s-a împroprietărit cu suprafața de 5002situat în Nord lot 87 conform Legii nr.44/1994.

nr.53/1996 reprezintă un act administrativ în înțelesul art.2 lit.c din Legea nr.554/2004, iar competența de soluționare a cererii de anulare a acestui act aparține conform art.10 din Legea nr.554/2004 art.2 pct.1 lit.d Cod proc. civilă instanța de contencios administrativ.

Pentru aceste aspecte conform art.158 Cod proc. civilă raportat la art.10 și art.2 pct.1 lit.d Cod proc. civilă instanța a respins excepția necompetenței materiale a Tribunalului Constanța -Secția contencios administrativ și fiscal.

În fapt, terenul de 5002ce a făcut obiectul HCL nr.53/1996 a fost dobândit de în urma testamentului autentificat sub nr.4171/1996 de BNP prin care l-a instituit legator cu titlu particular, fiind emis în acest sens și certificatul de moștenitor nr.121/1996.

Prin contractul de vânzare-cumpărare nr.2147/2000 autentificat la BNP D, a înstrăinat terenul către și care la rândul lor l-au înstrăinat prin contractul de donație nr.56/2006 lui.

Reclamanta a dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare nr.558/2006 dreptul de proprietate asupra unui imobil construcție situat în Nord- și dreptul de folosință asupra terenului de 3757,432aflate în proprietatea Orașului.

Prin acțiunea ce formează obiectul dosarului nr.3941/2006 aflat pe rolul Tribunalului Constanța pârâtul a solicitat ca reclamanta să fie obligată să lase în deplină proprietate și posesie suprafața de 12002inclusiv suprafața de 5002ce a făcut obiectul HCL nr.53/1996.

Astfel, în prezent atât reclamanta cât și se legitimează ca deținători a unui drept de folosință, respectiv de proprietate asupra acestui teren.

Instanța a apreciat că între reclamantă și titularul dreptului afirmat există identitate, motiv pentru care a respins excepția lipsei calității procesual active.

Având în vedere că este moștenitorul testamentar al titularului HCL nr.53/1996 a cărei legalitate se solicită a fi verificată de instanță, s-a apreciat că există identitate între persoana acestui pârât și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății astfel că instanța a respins excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului.

Această identitate nu s-a reținut și în privința celorlalți pârâți, motiv pentru care instanța a admis excepția lipsei calității procesual pasive a Orașului (nu este emitentul actului), a pârâților, -, și a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu aceștia ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității pentru lipsă procedură prealabilă s-a reținut că reclamanta nu a făcut dovada existenței unei cereri prealabile formulării prezentei acțiuni adresată Consiliului Local, prin care să solicite revocarea HCL nr.53/2006.

Îndeplinirea procedurii prealabile este o condiție de admisibilitate a acțiunii.

Din actele dosarului nu rezultă că reclamanta a formulat o cerere în condițiile art.7 din Legea nr.554/2004.

Pentru aceste aspecte instanța respins acțiunea ca inadmisibilă, iar în ceea ce privește cererea de intervenție s-a reținut că nu s-a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile în condițiile art.7 din Legea nr.554/2004, motiv pentru care a respins și această cerere ca inadmisibilă.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs intervenientul în interes propriu - SA, criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală deoarece hotărârea astfel pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de modificare prev. de art.304 pct.9 pr.civ.

În motivarea recursului se arată că instanța de fond a admis în mod greșit excepția calității procesuale pasive a pârâților Orașul prin Primar, -, și în al doilea rând, fără a se ține seama de dispozițiile art.4 alin. 2 din Legea 554/2004 s-a respins acțiunea principală și cererea de intervenție ca inadmisibile.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței primei instanțe, din perspectiva criticilor formulate Curtea consideră recursul nefondat motivat de următoarele considerente,

Calitatea procesuală reprezintă o condiție de exercițiu a oricărei acțiuni ce presupune existența unei identități între persoana reclamantului și persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății, în cazul de față constatarea nulității HCL nr.53/30.08.1996, ( calitate procesual activă ) și, pe de altă parte, între persoana pârâtului și cel obligat în același raport juridic ( calitate procesual pasivă ).

Plecând de la această definiție din teorie, instanța de fond în mod corect a stabilit calitatea procesual pasivă doar moștenitorul testamentar al titularului HCL nr.53/1996, pârâtul, respingând cererea pentru ceilalți pârâți cu această motivare.

În ce privește greșita soluționare a excepției inadmisibilității prezentei acțiuni pentru constatându-se lipsa procedurii prealabile pentru cererea de intervenție în interes propriu, Curtea va respinge și această apărare ca nefondată.

Regula în materia contenciosului administrativ pentru anularea unui act, recunoașterea dreptului pretins sau a unui interes legitim și repararea pagubei suferite o reprezintă faptul că înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana vătămată trebuie să parcurgă procedura prealabilă impusă de art.7 din Legea 554/2004.

Este adevărat că la alin.5 al aceluiași articol legiuitorul a prevăzut și excepții printre acestea numărându-se și situația prevăzută de art.4, respectiv excepția de nelegalitate.

Potrivit art.art.4 alin.1 din această lege, legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. În acest caz, instanța, constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanța de contencios administrativ competentă și suspendă cauza. Încheierea de sesizare a instanței de contencios administrativ nu este supusă niciunei căi de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacată odată cu fondul. Suspendarea cauzei nu se dispune în ipoteza în care instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de nelegalitate este instanța de contencios administrativ competentă să o soluționeze.

Raportând situația de față la dispoziția legală prezentată mai sus Curtea consideră că prima instanță sesizată, Judecătoria Constanța în dosarul nr- urma a suspenda judecata cauzei și a trimite instanței de contencios adminstrativ excepția de nelegalitate sesizată; neprocedând în acest fel ci disjungând cauza și continând pe mai departe judecata celorlalte capete de cerere nu mai poate fi vorba de excepția de nelegalitate, situație în care instanța de fond în materie de contencios administrativ în mod corect a reținut faptul că redevine aplicabilă regula prev. de art.7 din Legea 554/2004.

În consecință, Curtea în temeiul art.312 alin.1 pr.civ. va dispune respingerea recursului ca nefondat, cu consecința menținerii sentinței primei instanțe ca legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul promovat în contencios administrativ de recurentul intervenient în nume propriu - SA, cu sediul în,-, județ C, împotriva sentinței civile nr. 517/ 14.05.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă - International SRL, cu sediul în B, sector 2, Calea nr. 260,.6,.A,.7,.27 și cu sediul ales la av. în C,-,.6,.A,.27, județ C, intimații pârâți Consiliul Local al Orașului, Orașul prin Primar, -, având ca obiect anulare act administrativ.

Obligă recurenta la plata cheltuielilor de judecată reprezentate de plata onorariilor de apărători de 1785 lei către intimații pârâți și 2700 lei către Orașul și Consiliul Local.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 19 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

21 2009

Jud.fond-

Jud.red-- -/05.02.2010

Președinte:Georgiana Pulbere
Judecători:Georgiana Pulbere, Claudiu Răpeanu, Adriana Pintea

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ fiscal. Decizia 534/2009. Curtea de Apel Constanta