Anulare act administrativ fiscal. Decizia 831/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIE Nr. 831/CA/2009

Ședința publică de la 16 Iunie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ștefan Făt

JUDECĂTOR 2: Marieta Florea

JUDECĂTOR 3: Marius Ionel

Grefier

Pe rol se află soluționarea contestației în anulare formulată de contestatoarea - SRL împotriva deciziei civile nr.403/CA/2009 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat pentru contestatoare, lipsind restul părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care avocatul contestatoarei depune la dosar concluzii scrise.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Avocatul contestatoarei solicită admiterea contestației în anulare așa cum a fost formulată, anularea hotărârii atacate și fixarea unui termen de judecată pentru soluționarea recursului. Susține că instanța de recurs nu a observat împrejurarea că, instanța de fond trecând peste interogatoriul solicitat la fond și fără a-i da posibilitatea contestatoarei să-și propună alte probe în cauză, a pășit la soluționarea pricinii. De asemenea, nu a fost observată împrejurarea că din punct de vedere legal, contestatoarea deține actele necesare realizării construcției, care poartă ștampila autorității competente, documentația fiind aprobată de către aceasta.

-CURTEA DE APEL -

Asupra recursului de față:

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la ribunalul Hunedoara sub dosar nr- reclamanta -" "SRL Dac hemat în judecată pe pârâții PRIMARUL MUNICIPIULUI D și CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI D, solicitând anularea somației de sistare a lucrărilor nr.7127 din 27.02.2008 privind societatea reclamantă și anularea procesului verbal de constatare și sancțiune a contravenției nr.5/10.04.2008, cu consecința exonerării de la plata amenzii.

În motivarea acțiunii sale, în esență, reclamanta a arătat că în cadrul plângerii prealabile a contestat actul administrativ prin care Consiliul local D - Biroul de Urbanism și Amenajarea Teritoriului a luat măsura obligării beneficiarului -" "SRL să sisteze lucrările la spațiul comercial realizat pe terenul pe care-l deține în concesiune. Se arată că lucrarea se încadrează în cele din proiectul care a făcut obiectul autorizației de construire și nu a săvârșit contravenția prev.de art.26 alin.2 din Legea nr.50/1991, motiv pentru care solicită constatarea nulității absolute a procesului verbal de constatare a contravenției.

Ulterior, reclamanta a depus o precizare a cererii de chemare în judecată prin care a solicitat și anularea somației de lucrări nr.7127/27.02.2008 și a somației de desființare de lucrări nr.13841/10.04.2008.

Tribunalul Hunedoara - Secția comercială și contencios administrativ și fiscal prin sentința nr.3376/CA/28.10.2008 a respins acțiunea reclamantei pentru anularea somației de sistare a lucrărilor și de desființare a lucrărilor.

S-a disjuns capătul de acțiune pentru anularea procesului verbal de contravenție nr.5/10.04.2008.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că prin autorizația de construire nr- reclamantei i-a fost autorizată cererea de efectuare a unor lucrări de închidere a terasei deja existentă alături de intrarea în incinta -" "SRL.

Prin adresa nr.138/2008 INSPECTORATUL DE STAT ÎN CONSTRUCȚII a constatat o serie de încălcări ale autorizației de construire și a solicitat Primăriei să ducă la îndeplinire obligațiile dispuse de INSPECTORATUL JUDEȚEAN ÎN CONSTRUCȚII H pentru demolarea construcției care nu a respectat autorizația de construire, astfel constatându-se că sunt legale somația de sistare a lucrărilor și de desființare a lucrărilor.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta -" "SRL D, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

A solicitat în principal casarea cu trimitere spre rejudecare pentru administrarea de noi probe, iar în subsidiar modificarea hotărârii în sensul admiterii acțiunii cu consecința anulării celor două somații.

În expunerea motivelor de recurs reclamanta a susținut că prima instanță nu i-a dat posibilitatea administrării unor probe, respectiv interogatoriu și propunerea unei expertize tehnice de specialitate, documentația deținută îndeplinind toate cerințele legale.

De asemenea, susține că dispoziția de șantier nr.5581/15.02.2008 prevedea schimbarea soluției de proiectare, obiectul dispoziției fiind schimbarea formei și dimensiunilor plăcii suport de beton armat cât și a stâlpilor, de altfel proiectul purtând ștampila "vizat spre neschimbare".

Curtea de APEL ALBA IULIA prin Decizia nr.403/CA/2009 a respins recursul reclamantei ca nefundat reținând că prin autorizația de construire nr.488/28599 din 12.09.2007 emisă de Primăria municipiului D s-a autorizat executarea lucrărilor de construire pentru: închidere terasă alături de intrarea în incinta -" "SRL pentru imobilul înscris în CF nr.6085/3 D în favoarea reclamantei.

În autorizație s-a făcut precizarea că executarea lucrărilor se poate face numai în baza proiectului tehnic și a detaliilor de execuție care au stat la baza eliberării autorizației.

Reclamanta punând în executare autorizația, a depășit cu mult tema lucrărilor autorizate, dovadă fiind procesul verbal de inspecție încheiat de Inspectoratul Teritorial în Construcții H la data de 3.04.2008 astfel că măsurile luate de organele de control cu această ocazie sunt legale potrivit art.26 alin.1 lit.b din Legea nr.50/2001.

Reclamanta avea posibilitatea intrării în legalitate pentru lucrările ce nu apăreau în documentația depusă și autorizație, dacă se conforma art.7 din Legea nr.50/1991 care prevede:

"În situația în care în timpul executării lucrărilor și numai în perioada de valabilitate a autorizației de construire survin modificări de temă privind lucrările de construcții autorizate, care conduc la necesitatea modificării acestora, titularul are obligația de a solicita o nouă autorizație de construire, potrivit legii", sens în care va depune o nouă documentație tehnică elaborată în condițiile modificărilor de temă survenite.

Dispoziția de șantier din 18.01.2008 nu are nici o relevanță, aceasta neputând modifica fondul obiectului autorizat decât prin înlocuirea unei noi documentații și o cerere pentru o nouă autorizație, reclamanta fiind notificată în acest sens prin adresa nr.7127/27.02.2008 a Consiliului Local al municipiului

Constatând că în cauză nu sunt motive de casare sau modificare a hotărârii prevăzute de art.3041și 304 pct.9 Cod pr.civilă, recursul reclamantei în baza art.312 Cod pr.civilă a fost respins ca nefondat.

Împotriva deciziei instanței de recurs a declarat contestație în anulare contestatoarea -" "SRL înregistrată la Curtea de APEL ALBA IULIA sub dosar nr- solicitând ca în contradictoriu cu intimații PRIMARUL MUNICIPIULUI D și CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI D să se dispună anularea acesteia și rejudecarea recursului în sensul de a se admite recursul și a se modifica sentința instanței de fond,admițându-se acțiunea.

În motivarea contestației contestatoarea susține că instanța de recurs a interpretat greșit probele dosarului și greșit nu a admis administrarea unor probe suplimentare, săvârșind astfel o eroare materială atunci când a reținut că lucrările executate depășesc limitele autorizației de construcție cât timp reclamanta a făcut demersuri pentru modificare,conform fișelor tehnice de modificare,acestea având viza de neschimbare a autorității competente.

În drept se invocă prevederile art.318 pr.civ.

Contestația în anulare a fost legal timbrată cu 10 lei taxă de timbru și 0,3 lei timbru judiciar.

Examinând admisibilitatea contestației în anulare prin prisma prevederilor legale ce reglementează această cale extraordinară de atac se constată că motivele invocate de contestatoare în motivarea contestației nu se încadrează în cele ale art.317 și 318 Cod procedură civilă. Potrivit art. 317. -(1)" Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului:

1. când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii;

2. când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.

(2) Cu toate acestea, contestația poate fi primită pentru motivele mai sus-arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond. " Acest caz nu e incident în cauză întrucît reclamanta a fost legal citată și instanța avea competența să soluționeze cauza.

Potrivit art.318 Cod procedură civilă "hotărârile instanței de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale".

Acest motiv are în vedere erori materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului ca respingerea greșită a unui recurs ca tardiv, anularea greșită ca netimbrat sau ca făcut de un mandatar fără calitate și altele asemănătoare pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.

Pe această cale nu se poate proceda la o nouă apreciere a probelor sau o altă interpretare a legii, căci ar însemna să i se acorde părții dreptul la încă o cale ordinară de atac, în afara celor prevăzute de lege.

Motivele invocate de contestatoare nu se încadrează în prev.art.318 Cod procedură civilă, în speță nefiind pusă în evidență vreo eroare materială de natura celor vizate de lege pentru justificarea unei contestații în anulare specială,reclamanta susținând de fapt că instanța de recurs a interpretat greșit legalitatea fișelor tehnice de modificare a proiectului.Ori, instanța nu poate analiza aceste apărări în cadrul căii de atac extraordinare a contestației în anulare,ci doar pe acelea care se încadrează în motivele limitativ prevăzute de art.317 și 318C.pr. civ.

Cum motivele invocate în contestație nu se încadrează în prevederile legale ce reglementează cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 317 și 318.pr. civ.pentru argumentele de fapt și de drept mai sus arătate, urmează a se respinge contestația în anulare ca nefondată.

Pentru aceste motive,
În numele legii,

DECIDE:

Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatoarea - SRL împotriva deciziei civile nr.403/CA/2009 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosar nr-, în contradictoriu cu PRIMARUL MUNICIPIULUI D și CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 16 Iunie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

Red.

Tehnored.

2 ex./25.06.2009

Jud.recurs - -, -

Jud.fond -

Președinte:Ștefan Făt
Judecători:Ștefan Făt, Marieta Florea, Marius Ionel

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ fiscal. Decizia 831/2009. Curtea de Apel Alba Iulia