Anulare act administrativ fiscal. Decizia 888/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - anulare act administrativ -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr.888
Ședința publică din7 mai 2009
PREȘEDINTE: Sas Remus
JUDECĂTOR 2: Nechifor Veta
JUDECĂTOR 3: Morariu Adriana
Grefier - -
Pe rolul instanței se află pronunțarea asupra recursului declarat dereclamanta, domiciliată în comuna, nr.719, județul S, împotrivasentinței nr.146 din 29 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta-intimată Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 30 aprilie 2009, susținerile părții prezente fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, pentru a oferi mandatarului reclamantei-recurente posibilitatea precizării apărării și în funcție de aspectele relatate de pârâta-intimată prin întâmpinarea ce a fost comunicată de aceasta prin fax la dosar, fără duplicat, duplicatul fiind atașat la dosar ulterior ședinței, respectiv la data de 4 mai 2009, precum și pentru a depune adresa de care a făcut vorbire la acel termen, pronunțarea s-a amânat pentru astăzi, 7 mai 2009.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava, înregistrată sub nr.8520/86 din 16.12.2008, reclamanta a formulat contestație împotriva deciziei nr.2103 din 03.11.2008 emisă de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților B, prin care i-a fost respinsă contestația nr.242/2008 declarată împotriva Hotărârii nr.333/13.12.2007 adoptată de Comisia județeană S pentru aplicarea Legii nr.290/2003.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că această decizie este nelegală întrucât a depus la dosarul cauzei toate actele necesare, inclusiv acte de stare civilă, certificat de naștere și căsătorie în care se specifică că ea este fiica lui și, precum și data deportării tatălui său în, unde a fost ucis între anii 1942 - 1943.
În dovedirea susținerilor sale reclamantul a depus la dosar decizia nr.2103 din 03.11.2008 emisă de pârâtă.
Pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
Deși prin adresa nr.6587 din 07.10.2004, Comisia Județeană S de aplicare a Legii nr.290/2003 i-a solicitat reclamantei să-și completeze dosarul, aceasta a depus încă o declarație pe propria răspundere însoțită de Hotărârea nr.3706/2003 a Casei Județene de Pensii S prin care i se recunoaște acesteia calitatea de beneficiar al Legii nr.189/2000.
Hotărârea nr.3706/2003 a Casei Județene de Pensii S face dovada că reclamanta s-a refugiat pe actualul teritoriu al României, însă reclamanta trebuia să facă dovada că autorul bunurilor, proprietarul deposedat, trebuie să aibă calitatea de refugiat sau deportat.
Deși Comisia județeană S pentru aplicarea Legii nr.290/2003 i-a solicitat reclamantei, prin adresa nr.6587/07.03.2005 să-și completeze dosarul, aceasta, până la emiterea Hotărârii nr.333/2007 nu a depus nici un document în completare.
Doar cu prilejul depunerii la a contestației împotriva Hotărârii nr.333/2007 reclamanta a atașat la aceasta două adeverințe eliberate de Consiliul, prin care se adeverește că tatăl său, la data de 13 iunie 1941 a fost supus represaliilor în și că, din spusele cetățenilor, a decedat în perioada 1942 - 1944.
Mai mult, nici în ceea ce privește dovada proprietății bunurilor pentru care se solicită despăgubiri, reclamanta nu face dovada inițierii unei corespondențe cu Arhivele Naționale ale Regiunii. Această instituție s-a dovedit într-adevăr abilitată să producă înscrisuri care să facă dovada proprietății bunurilor rămase după deportare în localitatea.
Prinsentința nr.146 din 29 ianuarie 2009,Tribunalul Suceava- Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea ca nefondată.
În motivarea soluției, s-au reținut următoarele:
Prin decizia nr.2103 din 3 noiembrie 2008 a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru Aplicarea Legii nr.290/2003 (filele 3-4 dosar fond) a fost respinsă contestația formulată de reclamanta împotriva Hotărârii nr.333/13.12.2007 adoptată de Comisia Județeană S pentru aplicarea Legii nr.290/2003.
S-a reținut că din analiza actelor administrative care au stat la baza emiterii hotărârii nr.333/2007 s-a constatat că nu sunt depuse acte de stare civilă ale autorului.
S-a arătat, de asemenea că, în vederea dovedirii dreptului de proprietate al autorului asupra bunurilor pentru care se solicită despăgubiri, la dosar este depusă o adeverință emisă de Comitetul executiv al locale, raion, regiunea, în care este menționată averea acestuia. Se menționează faptul că această adeverință este eliberată pe baza mărturiilor sătenilor, și.
S-a considerat, ca urmare, că reclamanta nu a îndeplinit prevederile Legii nr.290/2003, corespondența cu instituțiile abilitate fiind insuficientă, mai mult, documentul prezentat a fost emis pe baza declarațiilor unor martori și nu pe baza unor documente oficiale.
Potrivit art.1 alin.1 din Legea nr.290/2003, cetățenii români deposedați ca urmare a părăsirii forțate a, de Nord și a, precum și ca urmare a celui de-al doilea război mondial și a aplicării Tratatului de între România și Aliate și Asociate, semnat la la 10 februarie 1947, au dreptul la despăgubiri sau compensații pentru bunurile imobile avute în proprietatea lor în aceste teritorii, precum și pentru recolta neculeasă din anul părăsirii forțate a bunurilor, în condițiile acestei legi.
După cum se stipulează în art.5 al.1 din Legea nr.290/2003, care se coroborează cu art.2 al.4 din nr.HG1290/2006 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr.290/2003, cererile prin care se solicită acordarea de despăgubiri sau compensații trebuie să fie însoțite de acte doveditoare certificate de autorități.
În speță, reclamanta nu a depus nici un înscris pentru dovedirea calității de refugiat a autorului său sau pentru a proba faptul că la data când ea a părăsit teritoriul de Nord devenise deja proprietară a bunurilor în cauză, în temeiul devoluțiunii succesorale, în urma autorului său. Nu rezultă din materialul probator aflat la dosar că reclamanta ar fi efectuat demersuri pentru a obține acte prin care să probeze că autorul său a avut calitatea de refugiat sau a decedat anterior refugiului reclamantei, ori înscrisuri prin care să facă dovada proprietății asupra bunurilor pentru care solicită compensații sau despăgubiri.
Nu pot fi luate în considerare adeverințele din 24 decembrie 2003 și respectiv 25 decembrie 2007 eliberate de Consiliul sătesc, raionul, regiunea, deoarece acestea nu cuprind date consemnate în documentele din arhiva instituției, ci doar susținerile unor martori.
De altfel, chiar din contestația formulată de reclamantă rezultă că autorul său a rămas pe teritoriul fostei Uniuni, condiție în care reclamanta nu este îndreptățită să beneficieze de despăgubirile și compensațiile prevăzute de Legea nr.290/2003.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantaînvederând că instanța nu a luat în considerare faptul că tatăl său a fost deportat în și că a fost în imposibilitatea de a face dovada deportării deși a luat legătura cu autoritățile ucrainiene. Din cuprinsul actelor depuse la dosar, analizate cu superficialitate de către prima instanță, rezultă că acțiunea este întemeiată.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul a învederat că pentru a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr.290/2003, conform art.2 al.1 din HG nr.1120/2006, "- persoanele îndreptățite trebuie să facă dovada că au avut în proprietate, la momentul refugiului, bunurile pentru care solicită acordarea măsurilor reparatorii".
În ceea ce privește dovada refugiului și a proprietății, aceasta se face, conform art.2 al.4 din teza I din HG nr.1120/2006 cu modificările și completările ulterioare, cu "- acte doveditoare certificate de autorități-".
Deoarece nu deținea documente cu care să probeze faptul că autorul său a fost deportat în și proprietatea bunurilor pentru care solicită despăgubiri, recurenta-reclamantă a apelat la prevederile art.2 al.4 teza a II-a și al.5 "- de declarația autentică a petentului, însoțită de declarațiile a cel puțin 2 martori, de asemenea autentificate. Imposibilitatea de a procura înscrisuri de dovedește prin demersurile efectuate pentru a intra în posesia acestor acte, depunându-se la dosar copii ale corespondenței purtate cu diferite instituții din România, Ucraina și Republica M, abilitate să producă aceste documente (adeverințe sau certificate de arhivă), precum și traducerea acestora, după caz".
În acest sens a depus: o declarație pe proprie răspundere și o "Adeverință" eliberată de Comitetul Executiv al Locale pe baza declarațiilor unor martori care susțin că autorul ei a fost deportat în și care descriu bunurile pe care acesta le-a avut în proprietate.
Deoarece "Adeverința" a fost eliberată pe baza unor declarații de martori, se consideră că reclamanta a îndeplinit prevederile art.2 al.4 din HG nr.1120/2006, dar nu și prevederile alin.5 din același act normativ.
În ceea ce privește dovada proprietății bunurilor pentru care se solicită despăgubiri, nu face dovada inițierii unui alt demers pentru obținerea de acte doveditoare. În sensul prevederilor art.2 al.5 din HG nr.1120/2006, reclamanta trebuia să facă dovada inițierii unei corespondențe cu Arhivele Naționale ale Regiunii. Această instituție s-a dovedit într-adevăr abilitată să producă înscrisuri care să facă dovada proprietății bunurilor rămase după deportare în localitatea.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată cărecursul nu este întemeiat.
Potrivit dispozițiilor art.2 al.1 din HG nr.1120/2006, persoanele îndreptățite la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr.290/2003 trebuie să facă dovada că au avut în proprietate, la momentul refugiului, bunurile pentru care solicită acordarea măsurilor reparatorii.
Alineatul 4 al aceluiași text de lege stipulează că cererile sunt însoțite de acte doveditoare certificate de autorități. În situația imposibilității dovedite de a procura aceste acte, cererea se completează cu declarația autentică a petentului, însoțită de declarațiile a cel puțin 2 martori, de asemenea autentificate. Alineatul 5 dispune, în continuare, în sensul că imposibilitatea de a procura înscrisuri se dovedește prin demersurile efectuate pentru a intra în posesia acestor acte, depunându-se la dosar copii ale corespondenței purtate cu diferite instituții din România, Ucraina și Republica M, abilitate să producă aceste documente.
În cauză, reclamanta nu a depus nici un înscris pentru a proba calitatea de refugiat a autorului său și nici nu a făcut dovada dreptului de proprietate al autorului său asupra bunurilor indicate în cerere (fila 25). Astfel art.5 al.6 din Legea nr.290/2003 prevede că pentru terenurile forestiere este admisă numai proba cu înscrisuri: acte de proprietate, extrase de carte funciară, cadastru, registre și alte evidențe ale amenajamentelor silvice, cu dată certă. Reclamanta nu a depus asemenea înscrisuri la dosar. Nici cu privire la celelalte bunuri imobile și mobile nu a fost făcută dovada proprietății. Reclamanta invocă adeverința emisă de consiliul sătesc (fila 32) în care se menționează doar că martorii, confirmă că a fost deportat în și că a avut în proprietate casă, grajd, 3 ha teren și bunuri mobile. Or, aceste declarații nu au fost depuse la dosar și nici nu a fost făcută dovada caracterului autentic al acestor declarații, potrivit dispozițiilor art.2 al.4 din nr.HG1120/2006. Mai mult, nu au fost menționate datele de identificare ale martorilor, vârsta acestora, eventuala calitate de rudă cu reclamanta. În aceste condiții, forța probantă a adeverinței este extrem de redusă, în lipsa altor probe nefiind aptă a întemeia pretențiile și a răspunde exigențelor dispozițiilor art.1169 din Codul civil.
În plus, Curtea reține că diligența reclamantei în obținerea probelor a fost minimă, cu excepția obținerii adeverinței învederate, reclamanta neefectuînd alte demersuri, potrivit dispozițiilor art.2 al.5 din nr.HG1120/2006.
Pentru aceste considerente,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge recursul declarat dereclamanta, domiciliată în comuna, nr.719, județul S,împotrivasentinței nr.146 din 29 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava- Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta-intimată Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 7 mai 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./14.05.2009
jud.fond
Președinte:Sas RemusJudecători:Sas Remus, Nechifor Veta, Morariu Adriana
