Anulare act administrativ fiscal. Decizia 994/2009. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 994

Ședința publică de la 09.04.2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Canacheu Claudia Marcela

JUDECĂTOR 2: Patraș Bianca Laura

JUDECĂTOR - -

GREFIER

...

Pe rol soluționarea recursului declarat de pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR împotriva sentinței civile nr. 1466 pronunțată Tribunalul Călărași la data de 15.10.2008 în dosarul nr- ( 2029/C/2008), în contradictoriu cu reclamanții, G și.

La apelul nominal făcut în ședință publică NU au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care

Curtea, constatând că prin cererea de recurs recurenta - pârâtă a solicitat și judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 242 alineat 2.pr.civ.; nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 150.pr.civ. declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare pe fondul recursului.

CURTEA,

Prin sentința civilă nr.1466/15.10.2008 pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția civilă (învestit ca urmare a declinării competentei de către Tribunalul București -Secția a VIII-a,prin sentința civilă nr.3173/16.05.2007), a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții, G și și s-a dispus actualizarea compensațiilor stabilite prin hotărârea nr.2066/13.03.2006 a Comisiei Municipiului pentru aplicarea Legii nr.9/1998,de la data de 13.03.2006 și până la momentul plății.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că hotărârea 2066/13.03.2006 emisă de Comisia Municipiului B pentru Aplicarea Legii nr.9/1998 a stabilit valoarea despăgubirilor cuvenite reclamanților pentru bunurile cedate statului bulgar în urma Tratatului d l Craiova din 1940, iar prin ordinul nr. 794/12.12.2007 s-a validat această hotărâre.

S-a apreciat că nu a fost respectat termenul de 60 de zile statuat de art.7 alin.3 din Lg.nr.9/1998, în care comisia centrală trebuie să analizeze contestația și să valideze sau invalideze măsurile stabilite de comisiile județene și a municipiului B,astfel că a fost cauzat un prejudiciu reclamanților prin devalorizarea sumei de bani acordată în cuprinsul hotărârii.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta prin care a solicitat modificarea acesteia în totalitate,în ceea ce privește anularea ordinului nr.794/12.02.2007.

S-a arătat ca instanta a procedat greșit la anularea ordinului anterior menționat,invocând art.34 lit.h din HG 753/2008 potrivit cu care compensațiile devin certe, lichide și exigibile din momentul validării lor de către Serviciul pentru aplicarea Legii nr.9/1998 din cadrul

Întrucât creanța este stabilită, devenind astfel și exigibilă la data emiterii deciziei de plată, pentru actualizarea ei se aplică disp. art.8 alin.2 din Legea nr.9/1998, iar compensațiile bănești se achită în conformitate cu disp. art.38 alin.5 și 6 din HG 753/1998, modificată prin HG 1277/2007.

Analizând actele aflate la dosar prin prisma motivelor de recurs invocate și a disp. art.3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Conform art.34 lit.h din HG 753/1998, comisiile județene și a municipiului B trimit, în termen, spre validare comisiei centrale hotărârile privind propunerile de acordare a compensațiilor, împreună cu dosarul, sub semnătură, președintelui comisiei.

Potrivit art.7 alin.3 din Legea nr.9/1998, în termen de cel mult 60 de zile, comisia centrală va analiza contestația și va valida sau invalida măsurile stabilite de comisiile județene și a municipiului

Recurenta-pârâta a procedat la validarea despăgubirilor propuse prin Hotărârea nr.2066/13.03.2003 emisă de Comisia Municipiului B pentru aplicarea Legii nr.9/1998 la data de 12.12.2007, așadar cererea reclamanților a fost soluționată cu mult peste termenul prevăzut de art. 7 din Legea nr.9/1998.

De menționat că, deși dispozițiile legale aplicabile în materie nu reglementează expres situația anterioară emiterii ordinului de validare,pentru identitate de rațiune,sunt aplicabile dispozițiile art.8 alin.2 din Legea 9/1998 și ale art.5 din HG 286/2004 care statuează asupra obligației direcțiilor generale ale finanțelor publice de a reactualiza sumele datorate cu titlul de despăgubiri.

Astfel cum a stabilit Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia XXI din 19 martie 2007, pronunțată cu prilejul soluționării recursului în interesul legii, validarea de către Cancelaria Primului Ministru a hotărârilor comisiilor teritoriale, cu depășirea termenului de 60 de zile prevăzut în art. 7 alin. 3 din aceeași lege, atrage actualizarea întregii sume în raport cu indicele de creștere a prețurilor.

Pe de altă parte însă,se constată că,în condițiile în care legiuitorul a reglementat un termen de 60 de zile pentru validarea hotărârilor prin care s-au acordat compensațiile, acestea devin exigibile de la data validării și nu de la data emiterii hotărârilor, astfel cum în mod eronat a considerat instanța de fond.

Data emiterii acestor hotărâri este data stabilirii compensațiilor care nu este aceeași cu data validării care, potrivit legii, trebuie să se situeze într-un interval de maxim 60 de zile de la momentul emiterii hotărârilor de către comisiile județene și a municipiului

Așa fiind,data de la care reclamanții puteau pretinde actualizarea despăgubirilor stabilite prin hotărârea comisiei,este aceea de 13.05.2006,după expirarea termenului de 60 de zile de la data emiterii hotărârii- 13.03.2006.

Criticile recurentei legate de greșita soluționare a cererii de anulare a ordinului nr.794/12.02.1007 de validare a hotărârii prin care a fost stabilit cuantumul compensațiilor,nu pot fi primite,fiind straine de pricina dedusă judecătii,din moment ce instanta s-a pronunțat exclusiv asupra cererii de actualizare a despăgubirilor,acesta fiind și singurul capăt de cerere cu care a fost învestită,conform precizărilor ulterioare ale reclamanților.

În consecință, constatând că sentința recurată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, fiind incident motivul de recurs prev. de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, Curtea în temeiul art.312 alin.1 și 3 Cod procedură civilă, va admite recursul, va modifica în parte sentinta și va obliga pârâta la actualizarea sumei de despăgubirilor de la data de 13.05.2006 până la data plății efective pentru fiecare transă,urmand a menține restul dispozițiilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR împotriva sentinței civile nr. 1466 pronunțată Tribunalul Călărași la data de 15.10.2008 în dosarul nr- ( 2029/C/2008), în contradictoriu cu reclamanții, G și.

Modifică în parte sentința în sensul că obligă pârâta să actualizeze despăgubirile de la data de 13.05.2006 până la momentul plății pentru fiecare tranșă.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 09.04.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

Red.P-REFIER

EF/2ex.

28.04.2009

Tr.

Jud.CI

Președinte:Canacheu Claudia Marcela
Judecători:Canacheu Claudia Marcela, Patraș Bianca Laura

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ fiscal. Decizia 994/2009. Curtea de Apel Bucuresti