Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 1/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECTIA COMERCIALA,DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV SI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1.519
Ședința publică din data de 29 aprilie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Floarea Tămaș
JUDECĂTOR 2: Mirela Budiu
JUDECĂTOR 3: Daniela Griga
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI S - ÎN NUME ȘI ÎN NUMELE ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI Z împotriva Sentinței civile nr. 2930 pronunțată în data de 18 decembrie 2008, în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj în contradictoriu cu intimatul G având ca obiect anulare act de control taxe și impozite restituire taxă auto.
La apelul nominal, făcut în cauză, la prima și la a doua strigare se constată lipsa părților litigante de la dezbateri
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul formulat este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă. De asemenea, acțiunea de fond este, cu taxa judiciară de timbru în valoare de 4 lei și timbru judiciar în valoare de 0,3.
Se mai menționează că la data de 14.04.2009, intimatul a înregistrat întâmpinare.
Instanța, invocă din oficiu excepția inadmisibilității recursului formulat de Direcția Generală a Finanțelor Publice S, în nume propriu.
Totodată față de actele existente la dosar și reținând că părțile litigante au solicitat judecare în lipsă rămâne în pronunțare asupra fondului recursului promovat de către Administrația Finanțelor Publice
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 2.930 din 18 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr-, s-a admis acțiunea reclamantului G și a fost obligată pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUN. Z reprezentată prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S să-i restituie reclamantului suma de 4.858,87 lei, actualizată cu dobânda legală, de la data plății până la data restituirii integrale, sumă ce a fost achitată pârâtei cu titlu de taxă specială de primă înmatriculare.
Pârâta a fost obligată la plata sumei de 39,30 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut că:
Taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal (art. 214-214) prin Legea nr. 343/2006, sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007 și ea se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial (cu anumite excepții, după modificarea Legii nr. 343/2006 prin nr.OUG 110/2006).
Esențial este însă faptul că taxa specială nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, stat comunitar începând cu data de 01 ianuarie 2007, fiind percepută însă pentru autovehiculele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară.
Rezultă așadar cu puterea evidenței că diferența de aplicare a taxei pentru autovehicule aflate în situații comparabile (deja înmatriculate) instituie un tratament discriminatoriu, în defavoarea autoturismelor aduse din Uniunea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România.
Drept urmare, s-a observat că noua reglementare internă introdusă în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006 respectiv art. 214-214, contravine în mod vădit politicii legislației europene în materie de fiscalitate. Astfel, conform art. 90 par. 1 din Tratatul Constitutiv al Comunității Europene nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
De asemenea, conform hotărârii în cauza Weigel (2004), obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.
Așadar, rostul acestei reglementări comunitare este tocmai acela de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone.
Astfel fiind, instanța a constatat că într-adevăr în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar care au prioritate față de dreptul național, după cum rezultă fără echivoc din art. 148 din Constituția României, republicată și Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană.
Cu referire la incidența în speță a prevederilor nr.OUG 50/2008 invocată de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice ca mijloc de apărare, tribunalul a reținut că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare, neputând produce vreun efect juridic fără a se aduce atingere chiar fundamentelor Uniunii Europene.
Cât privește aplicarea legii civile în timp, evident că restituirea doar a diferenței între cele două taxe, pune problema aplicării noului act normativ, - nr.OUG 50/2008 - și pentru trecut, în sensul că astfel, taxa specială încasată ilegal s-ar valida, cel puțin în parte, prin aplicarea unui act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce, desigur, contravine principiului neretroactivității legii, consacrat de art. 15 alin. 2 din Constituție.
În concluzie, acțiunea reclamantului este pe deplin justificată, așa încât tribunalul a anulat decizia atacată, fiind obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice Z să-i restituie suma de 4.858,87 lei, încasată cu titlu de taxă specială pentru autovehicule.
Desigur, pentru repararea integrală a prejudiciului, în baza art. 1.084 rap. la art. 1.082 Cod civil, pârâta a fost obligată să achite reclamantei și folosul nerealizat, respectiv dobânda legală calculată conform art. 3 alin. (3) din nr.OG 9/2000, de la data încasării sumei până la data restituirii efective.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, pârâta a fost obligată la plata sumei de 39,30 lei, cheltuieli de judecată către reclamantă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termenul legal, pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI S în nume propriu și în numele ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE Z, solicitând admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul G, ca neîntemeiată.
Se precizează că cererea de recurs a fost formulată de Direcția Generală a Finanțelor Publice S atât în nume propriu, cât și în numele Administrației Finanțelor Publice Z, având în vedere prevederile art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 495/2007 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală,cu modificările și completările ulterioare.
De asemenea, pârâta a invocat și excepția inadmisibilității acțiunii formulată de reclamant, având în vedere că instanța de fond a ignorat lipsa actului administrativ-jurisdicțional, respectiv decizia emisă de
În acest context, pârâta arată că reclamantul nu a respectat procedura prealabilă prev. de art. 7 alin. 1 și 2 din Legea nr. 554/2004 și, de asemenea, nu a atacat o decizie de restituire, aceasta constituind actul administrativ-fiscal, ci a atacat în contencios administrativ o adresă de corespondență cu
Pe fondul cauzei, recurenta a invocat prev. art. 2411alin. 1 și 2 din Legea nr. 571/2003 care prevăd că taxa specială se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România de către persoanele fizice sau juridice, răspunderea privind suma de plată revenind plătitorului, astfel că raportat la dispozițiile legale invocate, suma solicitată de către reclamant la acea dată nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabilului.
Se precizează faptul că atâta timp cât cadrul legislativ ( respectiv art. 2141- 2143) a prevăzut în mod imperativ că orice persoană fizică și juridică care înmatriculează pentru prima dată în România un autoturism comercial, datorează o taxă specială de primă înmatriculare, acesta este de strictă interpretare, completându-se cu principiul" unde legea nu distinge nici noi nu trebuie să distingem".
În privința incidenței în cauză a OUG nr. 50/2008, dispozițiile art.725 alin 1 din Codul d e Procedură Civilă consacră regula aplicării imediate a legii noi de procedură atât proceselor în curs de judecată începute sub legea veche. Acest text de lege nu încalcă dispozițiile art.15 alin. 2 din Constituție, având în vedere că legea nouă se aplică din momentul intrării ei în vigoare proceselor începute sub legea veche, dar aflate în curs de judecată (Decizia Curții Constituționale nr.628/2006).
Recurenta consideră că soluția legală pe care trebuia să o pronunțe Tribunalul Sălaj, în speța de față, trebuia să fie în raport de noile dispoziții legale din OUG nr.50/2008 prin care legiuitorul a dispus numai restituirea în parte a taxei achitată în perioada 01.01.2007 -30.06.2008 și nu restituirea integrală a taxei.
De asemenea, instanța de fond în mod nelegal a admis și capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale aferentă sumei achitate de reclamant, începând cu data achitării și până la data plății efective, întrucât acesta nu a solicitat organului fiscal acordarea dobânzii aferente sumei solicitate la restituire reprezentând taxa specială de primă înmatriculare, conform art. 124 alin. 1 din OG nr. 92/2003 republicată și modificată.
Totodată recurenta consideră că instanța de fond în mod nelegal și netemeinic a obligat-o la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere că principiul care rezultă din dispozițiile înscrise în art. 274 Cod Procedură Civilă este culpa procesuală a părții care a căzut în pretenții.
Examinând recursul, Curtea reține următoarele:
În privința excepției inadmisibilității acțiunii introduse de către reclamant, pe considerentul că acesta nu a parcurs procedura administrativă de atac, conform art. 205 și urm. din nr.OG 92/2003, Curtea constată că această apărare nu poate fi reținută, întrucât adresa nr. 59778/30.09.2008 a Zr eprezintă o expresie a refuzului nejustificat al pârâtei de a restitui suma achitată cu titlu de taxă de primă înmatriculare, definit conform art. 2 alin. 1 lit. i din Legea nr. 554/2004, caz în care nu este necesară parcurgerea procedurii prealabile, cu specificul dat de prev. nr.OG 92/2003.
Pe fondul recursului declarat de către S, în numele Z, Curtea reține că sentința tribunalului este legală și temeinică. Recurenta susține că acțiunea reclamantului este în mod vădit netemeinică și nelegală și deci trebuia respinsă ca atare, invocând în principal normele de drept intern aplicabile speței.
În cauza de față, tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratat.
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a CJCE că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag.1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatori prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor, ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate, dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul, ca instanță de fond, nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de Tratat și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Cu referire la incidența în speță a prevederilor nr.OUG 50/2008 antamate de recurentă, Curtea reține următoarele:
Conform dispozițiilor art. 11 din acest act normativaxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite (A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 I/S contre re danois des impts accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05șiparag. 61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de nr.OUG 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantului menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de nr.OUG 50/2008, dar pe de altă parte, nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantului să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantului să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Din această perspectivă, aplicarea nr.OUG 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.
Se reține, de asemenea, că dobânzile acordare de prima instanță reprezintă o modalitate de reparare integrală a prejudiciului cauzat particularului prin instituirea acestei taxe cu caracter discriminatoriu.
Apărarea conform căreia perceperea dobânzii legale nu era admisibilă din perspectiva prevederilor art. 124 din OG nr. 92/2003, precum și a nr. 1.899/2004 nu este pertinentă, câtă vreme această obligație se circumscrie sferei răspunderii civile delictuale derivând din încălcarea de către autoritățile fiscale a obligației de a aplica prioritar dreptul comunitar și de a înlătura prevederile legii fiscale interne ce se dovedesc contrarii cu normele dreptului comunitar.
Neîndeplinirea obligației de loialitate comunitară, asumată de România ca stat membru, justifică angajarea răspunderii autorităților fiscale pe temei delictual și obligarea acestora la repararea prejudiciului patrimonial cauzat contribuabililor cărora li s-au aplicat prevederile fiscale ce contravin normelor comunitare.
Așa cum am mai arătat, obligația de aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor, ci și executivului, organelor componente ale acestuia, cum sunt autoritățile fiscale.
Acestea sunt, de altfel, și considerentele pentru care nu pot fi reținute nici apărările referitoare la nelegalitatea dispoziției de acordare în favoarea reclamantei a cheltuielilor de judecată, întrucât ele sunt o aplicație particulară a aceluiași principiu, care se bazează pe culpa procesuală a pârâtei, relevată cu prisosință în fața primei instanțe, neavând relevanță nici împrejurarea că recurenta este o autoritate cu activitate administrativ-jurisdicțională.
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale, iar recursul pârâtei se vădește a fi nefondat, așa încât, conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 urmează a fi respins ca atare.
În ceea ce privește recursul declarat de către pârâta S, în nume propriu, la termenul de astăzi, din oficiu, Curtea a invocat excepția inadmisibilității lui, care urmează a fi admisă, pentru considerentele mai jos expuse:
Așa cum rezultă din dispozitivul pronunțat de către prima instanță, calitatea de pârâtă la fond a avut-o doar Administrația Finanțelor Publice Z, care a și fost obligată la restituirea sumei ce face obiectul prezentului dosar.
În aceste condiții, dat fiind principiul conform căruia o hotărâre judecătorească nu produce efecte decât în privința părților împrocesuate, DGFP S nu are calitate și nici interes să atace un act jurisdicțional care nu îi este opozabil, posibilitatea de a declara căile de atac fiind deschisă doar persoanelor care au figurat ca părți la fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca inadmisibil recursului declarat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S, în nume propriu.
Respinge recursul declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE Z, prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S, împotriva sentinței civile nr. 2.930 din 18 decembrie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 29 aprilie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - -
red.
dact./2 ex./
jud.fond:
Președinte:Floarea TămașJudecători:Floarea Tămaș, Mirela Budiu, Daniela Griga
