Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 1186/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr--04.09.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.1186
Ședința publică din 06.2008
PREȘEDINTE: Claudia LIBER
JUDECĂTOR 2: Răzvan Pătru
JUDECĂTOR 3: Florin Moțiu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtele DGFP T și P T,împotriva sentinței civile nr.532/CA/11.06.2008,pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- în contradictoriu cu reclamanta intimată având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă în reprezentarea pârâtelor recurente consilier juridic,lipsă fiind reclamanta intimată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind formulate alte cereri sau probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentanta pârâtelor intimate solicită admiterea recursurilor, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii reclamantei, pentru motivele arătate în scris.
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub nr- la data de 29.02.2008, reclamanta a solicitat instanței de judecată, în contradictoriu cu pârâții DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE T, pe cale de excepție, să se constate prescripția dreptului organului fiscal de constata obligații fiscale. În subsidiar, reclamanta a solicitat admiterea acțiunii pentru temeinicie și legalitate, anularea Deciziei nr. 61/21/29.01.2008 emisă de DGFP T și anularea Deciziei de impunere anuală pentru anul 2002, nr. -/28.07.2004 emisa de T, ca fiind lovită de nulitate.
În motivarea acțiunii, reclamanta a învederat că în ceea ce privește excepția invocată s-a solicitat admiterea acesteia, ca fiind întemeiată, constatarea faptului că obligațiile invocate în mod nelegal de pârâte se refera la anul 2002, iar reclamanta a luat la cunoștință de aceste debite la data de 09.01.2008, dată la care a solicitat eliberarea unui certificat fiscal, comunicându-i-se faptul că defunctul soț are de achitat la bugetul de stat suma de 9.500.000 lei, reprezentând impozit pe venitul global pentru anul 2002, ca urmare a nedeclarării veniturilor obținute. S-a arătat că a fost obligată să achite aceasta sumă deoarece îi era necesar certificatul fiscal în vederea dezbaterii succesiunii după defunctul soț, însă potrivit art. 88 din Codul d e procedură fiscala, publicat în Of. 560/24.06.2004, dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 5 ani. Reclamanta a învederat că față de prevederile legale invocate obligația fiscală privește anul 2002, iar dreptul organului fiscal de a stabili obligații începe sa curgă de la data de 01.01.2003 prescripția intervenind la data de 31.12.2007, reclamanta fiind înștiințată la data de 09.01.2008, dată până la care nici reclamanta și nici soțul defunct nu a primit din partea organului fiscal nici o înștiințare de plată sau vre-o alta decizie de impunere, prima somație fiind comunicată după data de 1 ianuarie 2008, aceasta făcând alta acțiune. Contestație la executare.
Față de aceste considerente, reclamanta a solicitat instanței să constate prescris dreptul organului fiscal de a stabili aceste obligații.
Reclamanta a mai solicitat să se constate nulitatea deciziei de impunere, comunicata la sediul T la data de 09.01.2008, fără a fi semnata și stampilată de organul fiscal, nefiind comunicată oficial, arătând că astfel de acte administrative cărora le lipsesc semnătura și stampila organului emitent sunt lovite de nulitate.
Pe fondul acțiunii, reclamanta a solicitat anularea actelor de impunere și a deciziei emise de DGFP T, ca nelegale, motivat de faptul că, soțul defunct a fost angajat în funcția de baza numai la aceeași unitate, respectiv SC SA T, care ulterior și-a schimbat denumirea în SC 2002, iar în prezent se numește SC SA. Astfel s-a subliniat că așa și pârâta DGFP Tar ecunoscut prin motivarea deciziei la punctul II, că angajatorul, respectiv SC SA T este una și aceeași persoana cu SC SA și că în baza de date a T se regăsesc depuse de către angajator fisele fiscale, pârâta Tac onsiderat ca angajatorul nu este una și aceeași persoana și că sunt doi angajatori diferiți pentru care soțul defunct ar fi trebuit sa depună declarația de venit global.
Reclamanta a arătat că Tar ecunoscut că potrivit art. 62, alin. (4) din OG nr. 7/2001, "contribuabilii care realizează venituri dintr-o singură sursă, sub forma de salarii, la funcția de bază, pe întreg anul fiscal, pentru care angajatorul a efectuat operațiunile prevăzute de art.27, nu au obligația să depună declarațiile de venit global". S-a arătat că din Decizia emisă de DGFP T - rezulta contradicția în care se afla cele doua organe fiscale, odată recunoscând că angajatorul este una și aceeași persoană și că nu trebuia să depună declarația de venit global deoarece angajatorul a depus fișele FF 1 și regularizarea trebuia efectuata de organul fiscal, iar pe de altă parte infirma acest fapt pentru ași justifica eroarea comisă în emiterea deciziei.
S-a mai arătat că prin adresa nr. 9374/27.10.2003 înregistrata la T sub nr. -/27.10.2003 și adresa nr. 9741/05.11.2003, înregistrată la DGFP T nr. 41992/06.11.2003, angajatorul a sesizat organele fiscale să remedieze gravele erori efectuate în baza de date deoarece s-au ivit neînțelegeri la nivel de unitate cu privire la aceste fișe fiscale, demonstrând în realitate că nu exista doi angajatori la nivel local ci este unul și același, schimbându-si denumirea după ieșirea SC SA T din SC În perioada 01.01.2002 -31.08.2002 denumirea era de SC, iar de la data de 01.10.2002 - 31.12.2002 denumirea era de SC 2002. Din calculele efectuate de către angajator ar fi rezulta un impozit achitat în plus și trebuia restituit de către organul fiscal și nu de plată cum în mod nelegal au calculat pârâtele.
Față de aceste considerente, reclamanta a solicitat admiterea acțiunii ca fiind întemeiata, anularea celor doua acte administrative emise de pârâte ca fiind nelegale și restituirea sumei de 9.500.000 lei achitate ca nedatorate pârâtelor.
La data de 17.03.2008, pârâta DGFP Tad epus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepției invocate, ca fiind neîntemeiată, iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii ca neavând temei legal.
În apărare, pârâta a arătat că în ceea ce privește excepția invocată și anume de prescripție a dreptului organului fiscal de a stabili obligații fiscale, în conformitate cu prevederile art.199 alin. 3 din Codul d e procedura fiscală: " termenele în curs la data intrării în vigoare a prezentului cod se calculează după normele legale la data când au început sa curgă ".
Astfel pentru anul fiscal 2002, prescripția organului fiscal de a stabili obligații fiscale este reglementata de art. 21 din nr.OG 70/1997 privind controlul fiscal, conform căruia, dreptul organului fiscal de a stabili diferențe de impozite, se prescrie:" ) în termen de 5 ani de la data la care a expirat termenul de depunere a declarației pentru perioada respectivă ". Astfel că, pentru impozitul pe venitul aferent anului fiscal 2002, prescripția dreptului organului fiscal de a stabili obligații fiscale, începe să curgă de la data de 15.05.2003 și se împlinește la data de 15.05.2008. deci nu poate fi vorba de prescripție.
Pârâta a învederat că față de susținerile pe fond, ale reclamantei, care contesta obligațiile fiscale stabilite pentru anul 2002 în suma de 942 lei, în sarcina soțului sau, prin decizia de impunere anuală nr. -/28.07.2004, întocmita de către T, argumentele prezentate de către reclamantă sunt neîntemeiate.
Pârâta a învederat că în anul 2002 soțul reclamantei a realizat venituri supuse globalizării pentru care avea obligația depunerii declarației de venit global cod 100. Deoarece petentul nu a depus declarația pe venit global aferenta anului 2002 fost notificat de către organul fiscal cu scrisoarea -/12.06.2003 și a fost înștiințat pentru impunerea din oficiu cu scrisoarea nr. -/12.06.2003, întrucât nici în urma notificării nu s-a conformat și nu a depus declarația cod 200, fost emisă decizia de impunere anuală pe anul 2002 prin care s-a stabilit faptul că reclamantul datorează suma de 942 lei. În baza de date a Td -nul figurează cu venituri din salarii realizate în anul 2002 conform fișelor fiscale și depuse de către angajatorii SC 2002 SA și SUCURSALA
Pârâta DGFP Tam ai arătat că organele fiscale constată faptul ca fișele fiscale depuse de către cei doi angajatori nu au fost regularizate întrucât petentul nu a îndeplinit prevederile art. 27 alin. l din nr.OG 7/2001 privind impozitul pe venit. Deoarece nu a fost angajat permanent la aceeași societate timp de 1 an de zile angajatorii nu au efectuat regularizarea fișelor fiscale, regularizarea impozitului urmând a se efectua de către organele fiscale, astfel ca soțul d-nei avea obligația depunerii declarației de venit global cod 200, organul fiscal, până la data de 15.05.2003, conform prevederilor art. 62 din nr.OG 7/2001.
S-a mai arătat că întrucât soțul defunct nu a depus la organul fiscal declarația de venit global cod 200, acesta a fost notificat și înștiințat pentru impunerea din oficiu, fiind emisă decizia de impunere anuală pentru persoanele fizice cu domiciliul în România pe anul 2002, prin care s-a stabilit în sarcina petentului obligații fiscale în suma de 942 lei, reprezentând diferența de impozit pe venit pe anul 2002 având la baza fișele fiscale depuse de către angajatori.
La data de 22.04.2008, pârâta Tad epus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat instanței, espingerea acțiunii ca nefondată și menținerea ca temeinice și legale a actelor administrative atacate, respectiv a Deciziei nr. 61/21/29.01.2008 emisa de T, a Deciziei de impunere anuală pe anul 2002 nr. - /28.07.2004 emisă de T, pentru suma de 942 lei.
În apărare, pârâta a arătat că în conformitate cu prevederile nr.OG 7/2001, privind impozitul pe venit, la data de 28.07.2004 a fost emisa Decizia de impunere anuala pe anul 2002 nr. -/28.07.2004 de către T pe seama contribuabilului persoană fizică, prin care s-a dispus plata către bugetul de stat a obligațiilor fiscale suplimentare stabilite în suma de 9.417.699 lei ROL (942 lei RON), reprezentând impozit pe venitul pe anul 2002, întrucât în anul 2002 acest contribuabil a realizat venituri supuse globalizării pentru care avea obligația depunerii declarației de venit global cod 200. Deoarece contribuabilul nu a depus declarația pe venit global aferenta anului 2002, fost notificat de organul fiscal cu scrisoarea nr. -/12.06.2003 și a fost înștiințat pentru impunerea din oficiu cu scrisoarea nr. -/12.06.2003. Astfel întrucât în baza de date de la. T contribuabilul figurează cu doua fișe fiscale neregularizate iar acesta nu s-a prezentat pentru depunerea declarației globale cod 200, fost emisa Decizia de impunere anuala pe anul 2002 nr. -/ 28.07.2004, așa cum prevede nr.OG 7/2002 privind impozitul pe venit, aprobata prin Legea nr. 493/2002 împotriva acestor constatări și a măsurii de impunere la plata a acestei sume, dispuse prin Decizia de impunere anuală pe anul 2002 nr. -/28.07.2004 emisa de T, reclamanta, în calitate de moștenitoare a defunctului, a exercitat căile de atac prevăzute de nr.OG 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, respectiv a formulat contestație, depusa la. T, care a fost respinsă ca neîntemeiată de T, prin Decizia nr. 61/21/29.01.2008.
Pârâta a învederat că în ceea ce privește fondul cauzei, își menține punctele de vedere exprimate pe larg în cuprinsul Deciziei nr. 61/21/29.01.2008 emisa de T, drept pentru care s-a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată având în vedere că, contribuabilul datorează în mod legal suma de 942 lei, cu titlu de impozit pe venit pe anul 2002.
Pârâta a arătat că vis a vis de actele puse în discuție în baza de date a T dl. figurează cu venituri din salarii realizate în anul 2002 conform fiselor fiscale și depuse de către angajatorii " 2002" SA. și SUCURSALA Din documentele existente la dosarul cauzei rezulta faptul ca fișele fiscale depuse la organul fiscal teritorial d e către cei doi angajatori nu au fost regularizate deoarece contribuabilul nu a îndeplinit condițiile prevăzute de către art. 27 alin. 1 din nr.OG 7/2001, privind impozitul pe venit. Deoarece contribuabilul nu a fost angajat permanent la aceeași societate timp de un an de zile angajatorii nu au efectuat regularizarea fiselor fiscale, regularizarea impozitului urmând a se efectua de către organele fiscale, motiv pentru care contribuabilul avea obligația depunerii declarației de venit global, cod 200, la organul fiscal până la data de 15.05.2003 așa cum prevede art. 62 din nr.OG 7/2001. Deoarece contribuabilul nu a depus la organul fiscal declarația de venit global, cod 200, acesta a fost notificat prin adresa nr. -/12.06.2003 și a fost înștiințat pentru impunerea din oficiu cu scrisoarea nr. -/28.07.2004.
Pârâta a învederat că în consecință, a fost emisă din oficiu Decizia de impunere pentru persoanele fizice cu domiciliul în România pe anul 2002 nr. -/28.07.2004 prin care s-a stabilit în sarcina contribuabilului ca și obligație de plata suma de 942 lei reprezentând diferența impozit pe venit pe anul 2002 având la baza datele din fisele fiscale depuse de către cei doi angajatori.
S-a arătat că în ceea ce privește afirmația reclamantei referitoare la faptul ca "dreptul organului fiscal de a stabili obligațiile fiscale se prescrie în termen de 5 ani", această afirmație nu are suport legal în conformitate cu dispozițiile art.199 alin. 3) din Codul d e procedura fiscală. Pentru anul fiscal 2002 prescripția dreptului organului fiscal de a stabili obligații fiscale este reglementata de art. 21 lit. a) din nr.OG 70/1997 privind controlul fiscal. Ca urmare, pentru impozitul pe venit aferent anului fiscal 2002 prescripția dreptului organului fiscal de a stabili obligațiile fiscale începe să curgă de la data de 15.05.2003, dată până la are petentul avea obligația să depună declarația de venit global aferentă anului 2002 și se împlinește la data de 15.05.2008. Raportat la data de 28.07.2004, data emiterii de către Ta D eciziei de anuală pe anul 2002 nr. - /28.07.2004, rezultă în mod evident faptul ca dreptul de a stabili obligații fiscale în cauza nu s-a prescris, decizia de impunere fiind emisa după doar 1 an, 2 luni și 17 zile de la data la care a început sa curgă termenul legal de prescripție.
Pârâta Taa rătat că, afirmația petentei ca dl. și-a desfășurat activitatea doar la o singura societate nu are relevanță în susținerea cauzei deoarece la dosarul cauzei au fost depuse doua fișe fiscale a doi angajatori diferiți, identificați prin doua coduri fiscale diferite, respectiv SUCURSALA T, având codul fiscal -, și 2002", având codul fiscal -. Astfel organul fiscal din cadrul T prin aplicarea prevederilor legale în vigoare la aceasta data a emis, în mod legal, Decizia de impunere anuală pe anul 2002 nr. -/28.07.2004 prin care în mod legal a stabilit obligația fiscală în suma de 942 lei reprezentând diferența impozit pe venit pe anul 2002, motiv pentru care se impune respingerea ca neîntemeiată a acțiunii în contencios administrativ.
Prin sentința civilă nr.532/CA/11.06.2008,pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Timișa admis acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE T, a dispus anularea Deciziei nr. 61/21/29.01.2008 emisă de DGFP T și a Deciziei de impunere anuală pentru anul 2002, nr. -/28.07.2004 emisa de T, a obligat pârâta T să restituie reclamantei suma de 950 lei RON cu titlu de diferență impozit pe venit pe anul 2002, achitată cu chitanța seria - nr. -/09.01.2008 și a obligat pârâtele în solidar la plata către reclamantă a sumei de 504,3 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
În motivarea soluției pronunțate, prima instanță a reținut următoarele:
Conform art. 137 Cod procedură civilă "instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii".
Analizând excepția prescripției dreptului organului fiscal de constata obligații fiscale pe seama fostului soț al reclamantei, excepție invocată de către reclamantă, instanța o va respinge ca neîntemeiată, întrucât pentru anul fiscal 2002, prescripția organului fiscal de a stabili obligații fiscale este reglementată de art. 21 din nr.OG 70/1997, privind controlul fiscal, conform căruia, dreptul organului fiscal de a stabili diferențe de impozite, se prescrie " ) în termen de 5 ani de la data la care a expirat termenul de depunere a declarației pentru perioada respectivă ".
În speță, pentru impozitul pe venitul aferent anului fiscal 2002, prescripția dreptului organului fiscal de a stabili obligații fiscale, începe să curgă de la data de 15.05.2003 și se împlinește la data de 15.05.2008, astfel că Deciziei de impunere anuală pentru anul 2002, nr. -/28.07.2004 emisa de T, a fost emisă în cadrul termenului legal.
În ceea ce privește fondul cauzei, instanța constată că reclamanta contesta obligațiile fiscale în suma de 942 lei, stabilite pentru anul 2002, în sarcina soțului sau, prin decizia de impunere anuală nr. -/28.07.2004, întocmita de către T, aflată la fila 14 din dosar.
Soțul defunct al reclamantei a fost angajat în funcția de baza la aceeași unitate, respectiv SC SA T, care ulterior și-a schimbat denumirea în SC 2002, iar în prezent se numește SC SA, astfel că angajatorul, respectiv SC SA T este una și aceeași persoana cu SC SA.
Împrejurarea că în baza de date a pârâtei T se regăsesc depuse de către angajator fisele fiscale și și că pârâta Tac onsiderat ca angajatorul nu este una și aceeași persoana și că sunt doi angajatori diferiți pentru care soțul defunct ar fi trebuit sa depună declarația de venit global, nu poate naște în sarcina defunctului soț al reclamantei o dublă impunere.
Pârâta PTp rin întâmpinarea formulată a arătat că în anul 2002 soțul reclamantei a realizat venituri supuse globalizării pentru care avea obligația depunerii declarației de venit global cod 100 și întrucât petentul nu a depus declarația pe venitul global aferenta anului 2002 fost notificat de către organul fiscal cu scrisoarea -/12.06.2003 și a fost înștiințat pentru impunerea din oficiu cu scrisoarea nr. -/12.06.2003, întrucât nici în urma notificării nu s-a conformat și nu a depus declarația cod 200, fost emisă decizia de impunere anuală pe anul 2002 prin care s-a stabilit faptul că reclamantul datorează suma de 942 lei, figurând astfel în baza de date a T cu venituri din salarii realizate în anul 2002 conform fișelor fiscale și depuse de către angajatorii SC 2002 SA și SUCURSALA
Potrivit art. 62 alin. (4) din OG nr. 7/2001, "contribuabilii care realizează venituri dintr-o singură sursă, sub forma de salarii, la funcția de bază, pe întreg anul fiscal, pentru care angajatorul a efectuat operațiunile prevăzute de art. 27, nu au obligația să depună declarațiile de venit global", astfel că petentul nu datorează impozitul stabilit în sarcina sa.
La filele 12 și 13 din dosar se află adresa nr. 9374/27.10.2003, emisă de SC 2002 SA T, înregistrata la T sub nr. -/27.10.2003 și adresa nr. 9741/05.11.2003, înregistrată la DGFP T nr. 41992/06.11.2003, prin care societatea în calitate de angajator a sesizat organele fiscale să remedieze gravele erori efectuate în baza de date, deoarece s-au ivit neînțelegeri la nivel de unitate cu privire la aceste fișe fiscale, demonstrând în realitate că nu exista doi angajatori la nivel local ci este unul și același, schimbându-si denumirea după ieșirea SC SA T din SC
În perioada 01.01.2002-31.08.2002 denumirea angajatorului era de Sucursala T, iar de la data de 01.10.2002 - 31.12.2002 denumirea era de SC 2002 SA. Din calculele efectuate de către angajator ar fi rezulta un impozit achitat în plus și trebuia restituit de către organul fiscal și nu de plată cum în mod nelegal au calculat pârâtele.
Faptul ca fișele fiscale depuse de către cei doi angajatori nu au fost regularizate, deși angajatorul a sesizat organele fiscale despre greșeala produsă, nu poate antrena în sarcina petentului debitul din litigiu, cu titlu de diferență impozit pe venit pe anul 2002.
Pentru considerentele arătate și având în vedere dispozițiile art. 1 și urm. din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, instanța a admis acțiunea reclamantei ca fiind întemeiată și a dispus anularea Deciziei nr. 61/21/29.01.2008 emisă de DGFP T și a Deciziei de impunere anuală pentru anul 2002, nr. -/28.07.2004 emisa de T, ca fiind nelegale și netemeinice.
Urmare anulării acestor acte, întrucât reclamanta în calitate de soție supraviețuitoare și acceptată a succesiunii după defunctul său soț a achitat suma de 950 lei RON cu titlu de diferență impozit pe venit pe anul 2002, cu chitanța seria - nr. -/09.01.2008, aflată fila 21 din dosar, instanța obligă pârâta T să restituie reclamantei această sumă, încasată nelegal.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs ambele pârâte, considerând-o ca netemeinică și nelegală.
În motivarea recursurilor se susțin în esență următoarele:
În ceea ce privește excepția invocată și anume de prescripție a dreptului organului fiscal de a stabili obligații fiscale, se solicită respingerea acesteia, motivat de următoarele:
În conformitate cu prevederile art. 199 alin. 3 Cod procedură fiscală "termenele în recurs la data intrării în vigoare a prezentului cod se calculează după normele legale la data când au început să curgă".
Pentru anul fiscal 2002,prescripția organului fiscal de a stabili obligații fiscale este reglementată de art. 21 din OG nr. 70/1997 privind controlul fiscal, conform căruia,dreptul organului fiscal de a stabili diferențe de impozite, se prescrie:"a) în termen de 5 ani de la data la care a expirat termenul de depunere a declarației pentru perioada respectivă".
Astfel că, pentru impozitul pe venitul aferent anului fiscal 2002, prescripția organului fiscal de a stabili obligații fiscale, începe să curgă de la data de 15.05.2003(adat până la care petentul avea obligația să depună declarația de venit global aferentă anului 2002) și se împlinește la data de 15.05.2008, deci nu poate fi vorba de prescripție.
În baza de date a Administrației Finanțelor Publice T d-nul figurează cu venituri din salarii realizate în anul 2002 conform fișelor fiscale și depuse de către angajatorii SC 2002 SA și Sucursala
Organele fiscale au constatat faptul că fișele fiscale depuse de către cei doi angajatori nu au fost regularizate întrucât petentul nu a îndeplinit prevederile art. 27 alin. 1 din OG nr. 7/2001 privind impozitul pe venit.
Deoarece nu a fost angajat permanent la aceeași societate timp de un an de zile angajatorii nu au efectuat regularizarea fișelor fiscale,regularizarea impozitului urmând a se efectua de către organele fiscale, astfel că soțul d-nei avea obligația depunerii declarației de venit global cod 200, organul fiscal, până la data de 15.05.2003, conform prevederilor art. 62 din OG nr.7/2201.
Recursurile sunt nefondate.
Relativ la motivul de recurs invocat de către pârâte, prin are se solicită respingerea excepției prescripției dreptului organului fiscal de a stabili obligații fiscale, Curtea nu-l va mai analiza, în condițiile în care prima instanță a respins această excepție, soluționând cauza pe fond.
Pe fondul cauzei, din examinarea actelor și lucrărilor de la dosar, Curtea constată faptul că instanța de fond a reținut corect stare de fapt și de drept.
Și aceasta întrucât, din probatoriul administrat în cauză, rezultă că reclamantul, în anul 2002, fost angajat la aceeași unitate.
Eroarea de calcul al impozitului pe venitul global, aferent anului 2002, derivă într-adevăr din împrejurarea că, începând cu data de 1.2002, Sucursala Taf ost preluată de Consiliul Local, context în care și-a schimbat denumirea în 2002 SA, denumire sub care a funcționat în ultimul trimestru al acestui an.
Or, în această situație, a intervenit și schimbarea codului fiscal al societății din -în -, ceea ce nu poate duce la concluzia că ne-am afla în prezența a doi angajatori diferiți, ci a unui singur angajator, care pe parcursul unui an și-a modificat denumirea.
Față de condițiile mai sus reținute, Curtea apreciază că recursurile de față sunt nefondate, motiv pentru care urmează să fie respinse, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtele DGFP T și P T,împotriva sentinței civile nr.532/CA/11.06.2008,pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 06 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- LIBER - - - -
GREFIER
- -
Red.LC -5.12.2008
Tehnored LM- 5.12.2008
2 expl/SM
Prima instanță - Tribunalul Timiș
Judecători -
Președinte:ClaudiaJudecători:Claudia, Răzvan Pătru, Florin Moțiu
