Comunicare informații de interes public (legea nr.544/2001). Decizia 1185/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA Operator 2928

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr--04.09.2008

DECIZIA CIVILĂ NR.1185

Ședința publică din 06.2008

PREȘEDINTE: Claudia LIBER

JUDECĂTOR 2: Răzvan Pătru

JUDECĂTOR 3: Florin Moțiu

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta, împotriva sentinței civile nr. 540/CA/16.06.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- în contradictoriu cu pârâții intimați Casa Județeană de Asigurări de Sănătate T și Autoritatea de Sănătate Publică T având ca obiect comunicare informații de interes public (Legea Nr.544/2001

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă în reprezentarea pârâtei intimate STc., în reprezentarea pârâtei intimate P T se prezintă j, lipsă fiind reclamanta recurentă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată depuse la dosar prin serviciul de registratură al instanței concluzii scrise din partea reclamantei recurente și întâmpinare din partea pârâtei intimate P

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Reprezentantul pârâtei intimate STc., solicită admiterea excepției nemotivării în termen a recursului, conform întâmpinării depuse la dosar.

Reprezentanta pârâtei intimate P T se prezintă j pune aceleași concluzii de admitere a excepției nemotivării în termen a recursului

CURTEA

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub nr- la data de 04.06.2007, reclamanta a solicitat instanței de judecată, în contradictoriu cu pârâtele CASA JUDEȚEANĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE T și AUTORITATEA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ T, să oblige pârâtele la eliberarea documentelor în xerocopie, conform adreselor înaintate, sub sancțiunea de daune cominatorii de 3.000 lei pe zi de întârziere.

La data de 27.06.2007 pârâta AUTORITATEA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ Tad epus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantei, ca netemeinică și nelegală.

În apărare, pârâta a arătat că reclamanta a solicitat instanței de judecată să oblige pârâtele la a-i elibera anumite documente, fără să le individualizeze. De asemenea, față de calitatea pe care reclamanta a relevat-o, intimata a subliniat că reclamanta nu a precizat legătura de cauzalitate între solicitări și calitatea sa de angajat.

Pârâta a mai arătat că din coroborarea dispozițiilor art. 8 cu ale art. 7 din Legea nr. 554/2004 reiese faptul că reclamanta nu a îndeplinit în mod legal procedura prealabilă cerută de lege.

Prin sentința civilă nr.540/CA din16 iunie 2008 pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Timișa respins cererea formulată de reclamanta împotriva pârâților CASA JUDEȚEANĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE T și AUTORITATEA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ T, ca tardiv introdusă.

În motivarea soluției pronunțate, prima instanță a reținut următoarele:

Prin decizia Curții de Apel Timișoara, singura critică adusă sentinței pronunțate de Tribunalul Timiș, este aceea că, cu toate că aceasta din urmă a admis excepția invocată de pârâtă privind tardivitatea introducerii acțiunii, ceea ce în conformitate cu disp. art. 137 (1) pr. civ. face de prisos cercetarea în fond a pricinii, prima instanță s-a pronunțat și pe fond," făcând aprecieri cu privire la natura informațiilor solicitate de reclamantă, prin raportare la prevederile art.14 din Legea nr.544/2001, dar și la restricționările impuse prin nr.HG 432/2004, în privința accesului la unele informații solicitate, astfel că în același timp a respins acțiunea ca nefondată".

Analizând cererea formulată de reclamantă, probele din dosarul de fond și văzând Decizia Curții de Apel Timișoara, tribunalul apreciază ca fiind întemeiată excepția invocată de către pârâte, privind tardivitatea introducerii acțiunii, în raport de dispozițiile art. 22 alin. 1 din Legea nr. 544/2001, considerând acțiunea completată ca fiind tardiv formulată, întrucât disp. art. 22 alin. 1 din Legea nr. 544/2001 stipulează că,(1) În cazul în care o persoană se consideră vătămată în drepturile sale, prevăzute în prezenta lege, aceasta poate face plângere la secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărei rază teritorială domiciliază sau în a cărei rază teritorială se află sediul autorității ori al instituției publice. Plângerea se face în termen de 30 de zile de la data expirării termenului prevăzut la art. 7, urmând a dispune respingerea cererii formulată de reclamantă ca fiind tardiv introdusă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, considerând-o ca netemeinică și nelegală.

În motivarea recursului se invocă următoarele:

Pentru că în cazul actelor administrative unilaterale recursul grațios este obligatoriu, iar răspunsurile celor două pârâte la solicitările de eliberare a actelor,reprezintă acte administrative unilaterale, solicită respingerea excepției de tardivitate potrivit dispozițiilor art. 22 alin. 1 din Legea nr. 544/2001, care precizează faptul că plângerea s-ar întocmi în termen de 30de zile de la primirea răspunsului la simpla solicitare a actelor.

În termenul de 30 de zile de la primirea răspunsului la simpla solicitare a actelor, reclamanta era obligată să formuleze o plângere prealabilă,ceea ce a și făcut. Plângerile prealabile sunt depuse la dosarul cauzei.

Pentru toate aceste motive, reclamanta consideră că recursul este întemeiat și solicită admiterea acestuia astfel cum a fost formulat.

Recursul este întemeiat pentru considerentele mai jos reținute:

Din analiza dispozițiilor art.21 alin. 2 din Legea nr. 544/2001,rezultă faptul că, împotriva refuzului explicit sau tacit al angajatului desemnat alunei autorități ori instituții publice, se poate depune reclamație la conducătorul autorității sau instituției publice respective,în termen de 30de zile de la luarea la cunoștință de către persoana lezată.

Potrivit art.22 din același act normativ," în cazul în care o persoană se consideră vătămată în drepturile sale, prevăzute de lege, aceasta poate face plângere la secția de contencios administrativ a tribunalului, în termen de 30de zile de la data expirării termenului prevăzut de art. 7".

Art. 21 și 22 conțin aspecte confuze, privind termenul de depunere a plângerii împotriva refuzului explicit sau tacit al autorității sau angajatului desemnat.

Astfel, dacă conducătorului instituției, persoana lezată se poate adresa în termen de 30 de zile de la data luării la cunoștință despre acest refuz, rezultă că la instanța de contencios administrativ, nu se poate adresa decât după primirea răspunsului nefavorabil de la conducătorul instituției sau de la expirarea termenului în care acesta trebuie să-i răspundă, termen care nu este prevăzut de art. 22 decât pentru situații în care reclamația se dovedește întemeiată.

Or, în această situație, la instanța de contencios administrativ, nu se va putea adresa în termen de 30 de zile de la expirarea termenului prevăzut de art. 7, decât atunci când s-au adresat concomitent instanței și conducătorului instituției, ceea ce ar face ineficientă reclamația administrativă.

De asemenea, din interpretarea conținutului art. 21,reiese să plângerea prealabilă are caracter facultativ, art. 22 neprevăzând că plângerea se îndreaptă la instanța de contencios administrativ împotriva răspunsului conducătorului instituției, ci doar că persoana ce se consideră vătămată în drepturile sale,"poate face plângere la secția de contencios administrativ a tribunalului".

În fine, căile de atac împotriva refuzului eliberării informațiilor de interes public sunt ambigue și de natură a da naștere la interpretări.

Or, pentru aprecierea intereselor aflate în conflict, Legea nr. 544/2001 prevede accesul în justiție, ca o garanție a protecției vieții private, cât și ca o garanție a accesului la informație.

Drept urmare, în vederea realizării acestui scop al legii, Curtea apreciază, că în speță nu operează excepția tardivității, motiv pentru care în baza art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă,urmează să admită recursul declarat de reclamanta, împotriva sentinței civile nr. 540/CA/16.06.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, să caseze sentința atacată și să dispună trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamanta, împotriva sentinței civile nr. 540/CA/16.06.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.

Casează sentința atacată și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă

Pronunțată în ședința publică, azi 06 2008

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- LIBER - - - -

GREFIER

- -

Red.LC-05.12.2008

Tehnored LM.05.12.2008

2 expl/SM

Prima instanță - Tribunalul Timiș

Judecători -

Președinte:Claudia
Judecători:Claudia, Răzvan Pătru, Florin Moțiu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Comunicare informații de interes public (legea nr.544/2001). Decizia 1185/2008. Curtea de Apel Timisoara