Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1173/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--11.09.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.1173
Ședința publică din 5 noiembrie 2008
PREȘEDINTE: Răzvan Pătru
JUDECĂTOR 2: Ionel Barbă
JUDECĂTOR 3: Rodica Olaru
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.588/24.06.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați Ministerul Internelor și Reformei Administrative B și T, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, Curtea, văzând că s-a cerut judecarea cauzei în lipsă, conform prevederilor art.242 Cod procedură civilă și nemaifiind formulate alte cereri, reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr-, reclamantul a chemat in judecata pe parații Ministerul Internelor și Reformei Administrative prin Direcția Generală Reglementări Juridice și Contencios, Inspectoratul Județean de Poliție al Județului T, solicitând instanței pronunțarea unei hotărâri prin care sa se dispună obligarea paraților la plata primei de concediu cuvenite pe anul 2001-2004 conform art..37 pct. 2 OG 38/2003, actualizate in raport cu dobânda legala.
În motivarea acțiunii, se arată că prin art.37 pct.2 din OG nr.38/2003, s-a prevăzut ca polițiștii au dreptul, la plecarea în concediul de odihna la o prima de concediu egala cu salariul de baza din luna anterioara plecării in concediu, iar de la data intrării in vigoare a OG nr.38/2003, reclamantul nu a beneficiat de aceasta dispoziție legala, aceasta fiind suspendata odată cu intrarea in vigoare. Reclamantul menționează ca deși a fost suspendat, nu se poate retine ca acest drept nu a existat, suspendarea nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cat timp prin nici o dispoziție legala nu i-a fost înlăturata existenta pe anii 2004-2005. Se arata ca beneficiază de prime de concediu si pentru perioada 2001-2003 întrucât dispozițiile Legii nr. 360/2002 se completează cu prevederile Legii nr. 188/1999.O interpretare diferita ar contravenii prev.art.53 din Constituția României si art.1 din Protocolul din Convenția pentru apărarea drepturilor omului si libertăților fundamentale. In cerere se menționează ca pe de alta parte art. 41 din Constituția României statuează ca salariații au dreptul la protecția sociala a muncii printre care si concediul de odihna plătit iar potrivit art. 53 restrângerea exercițiului unor drepturi sau a unor libertăți poate fi dispusa numai daca este necesara, iar măsura trebuie sa fie proporționala cu situația care a determinat-o si fără a aduce atingere existentei dreptului. Se menționează ca in perioada 2001-2004 si-a desfășurat activitatea in cadrul Serviciului Județean de Politie Transporturi Feroviare a Inspectoratului de Politie T iar la începutul anului 2005 s-a transferat la cerere in cadrul IPJ V.
Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâtul IPJ Tas olicitat respingerea acțiunii.
Prin sentința civilă nr.588/24.06.2008, Tribunalul Timiș a admis în parte acțiunea principală formulată de reclamantul în contradictoriu cu parații Ministerul Internelor și Reformei Administrative prin Direcția Generală Reglementări Juridice și Contencios, Inspectoratul Județean de Poliție al Județului
Instanța de fond a obligat pârâții Ministerul Internelor si Reformei Administrative si J T la plata către reclamant a primei de concediu aferenta anului 2004, proporțional cu perioada in care a fost angajat in cadrul MIRA, suma ce va fi actualizată in raport cu rata inflației la data plății efective, a respins în rest acțiunea, având ca obiect acordarea primei de concediu pentru anii 2001 - 2003, reținând că:
Reclamantul a avut calitatea de funcționar public - polițist in cadrul Serviciului Politie Transporturi din cadrul IPJ T pana la data de 01.01.2005, ulterior mutându-se la IPJ V.
Prin urmare, reclamantul are calitatea de funcționar public civil cu statut special-polițist fiind angajat in cadrul MIRA.
Raportat la calitatea reclamantului, ii sunt aplicabile prev. art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003, privind salarizarea si alte drepturi cuvenite polițiștilor potrivit cărora " la plecarea in concediul de odihna, polițistul primește o prima de concediu egala cu salariul de baza din luna anterioara plecării in concediu".
Conform art.1 al.1 din nr.360/2002, polițistul este funcționar public civil cu statut special si ca atare ii sunt aplicabile prev.nr.188/1999, inclusiv ale art.91 din nr.215/2006 de modificare a nr.188/1999, ce atrag astfel competenta instanțelor de contencios administrativ in soluționarea litigiilor ce vizează raporturile de serviciu ale funcționarului public, dreptul la prima de concediu este o componenta a drepturilor salariale si se circumscrie astfel raportului de serviciu al polițistului.
Este adevărat, ca disp.art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003, au fost suspendate succesiv prin legile bugetare anuale, respectiv prin art.9 al.7 din nr.507/2003 s-a suspendat pana la 31.12.2004, prin art.8 al.7 din nr.511/1004 pana la 31.12.2005 si prin art.5 al.5 din nr.379/2005 a fost suspendata pana la 31.12.2006.
Nu se poate retine, susținerea reclamantului ca aceste suspendări contravin disp.art.41 din Constituția României, întrucât dreptul la indemnizația de concediu ca si drept fundamental înscris intre drepturile si libertățile enumerate la art.41 al.2 din Constituita României nu se confunda cu prima de concediu la care face referire art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003, aceasta fiind adiacenta indemnizației de concediu.
De altfel si Curtea Constituționala sesizata cu excepția de neconstituționalitate a dispoziției de suspendare din legile bugetare nr.507/2003 si nr.511/2004, le-a respins ca inadmisibila, respectiv neîntemeiata prin decizia nr.38/2005.
Cu toate acestea nu se poate considera ca dreptul stabilit prin art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003, nu exista câta vreme dispozițiile legale ce-i consacra, sunt in vigoare si in prezent si nu au fost declarate neconstituționale
Dispozițiile art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003 prin care s-a acordat dreptul solicitat au fost in funcție pe toata perioada de suspendare, dispozițiile legale de suspendare neconținând vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia si care nu pot fi considerate ca ar înlătura însăși existenta lui.
Suspendarea exercițiului dreptului, nu echivalează cu însăși înlăturarea lui cat timp prin nici o dispoziție legala nu i-a fost înlăturata existenta pana la introducerea acțiunii.
Respectarea principiului încrederii in statul de drept care implica aplicarea legilor adoptate in spiritul si litera lor, concomitent de eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute sa nu poată fi obstrucționați de a se bucura efectiv de acestea pe perioada in care au fost prevăzute pentru a nu fi astfel in ipostaza de titulari ai unor drepturi lipsite de orice valoare sau finalitate.
In acest sens s-a pronunțat si JBp rin decizia de admitere a recursului in interesul legii nr. XII/5.02.2007 publicata in din 30.10.2007 in care a reținut ca potrivit art. 38 din Codul muncii drepturile persoanelor încadrate in munca nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind aparate de stat împotriva oricăror încălcări a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu. De aceea fiind un drept câștigat derivat dintr-un raport de munca, prima de concediu nu putea fi anulata prin actele normative menționate.
Concluzionând ca obligațiile cuprinse in OG 38/2003 privind salarizarea si alte drepturi ale polițiștilor, astfel cum a fost aprobata cu modificări prin L 353/2003, precum si cele ale L 511/2004 si 379/2005 au fost numai suspendate, amânate prin acte normative temporare, emise datorita unor condiții financiare deosebite, Jad ecis ca in aplicarea art.37 al.2 teza I OG 38/2003, prima de concediu se cuvine pe perioada anilor 2004-2005
Văzând si caracterul obligatoriu al deciziei mai sus enunțate, conform art. 329 al 3.proc.civ. instanța a procedat la admiterea in parte a acțiunii reclamantului și a obligat pârâții IPJ T si MIRA la plata către aceasta a drepturilor bănești reprezentând prima de concediu aferenta anului 2004, actualizata in raport cu rata inflației la data plații efective, pentru a asigura astfel repararea integrala a prejudiciului suferit de reclamant prin neplata la termen a acestor sume.
Instanța a respins cererea de chemare în judecata având ca obiect acordarea primei de concediu pentru anii 2001-2003 întrucât reclamantului ii sunt aplicabile dispozițiile OG nr. 38/2003 privind salarizarea si alte drepturi ale polițiștilor, si anume dispozițiile art. 37 alin 2 din actul normativ menționat. Tribunalul a constatat că in ceea ce privește salarizarea polițiștilor nu sunt aplicabile prevederile Legii nr. 188/1999.Intr-adevar potrivit art.78 din Legea nr. 360/2002 se menționează ca dispozițiile legii se completează cu prevederile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare, și ale altor acte normative în vigoare aplicabile funcționarului public, în situația în care domeniile respective nu sunt reglementate în legislația specifică polițistului. Se arata insa in alineatul 2 al aceluiași articol ca până la intrarea în vigoare a legii privind salarizarea polițiștilor, acestora le sunt aplicabile dispozițiile legale referitoare la salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, lege care nu face trimitere la prevederile salariale implicit dreptul la prime de concediu.din Legea nr. 188/1999. Potrivit art. 37 alin 2 din OG nr. 38/2003 la plecarea în concediul de odihnă polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu. Ordonanța menționata a intrat in vigoare la data de 01.01.2004, astfel ca drepturile bănești constând din prima de concediu se datorează începând cu acest an.
Împotriva acestei hotărâri, reclamantul a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia.
În motivarea recursului, reclamantul arată că este angajat al Ministerului Internelor și Reformei Administrative din anul 1988, având gradul de agent sef adjunct de poliție în cadrul Politiei Transporturi
În perioada 01.01.2001 - 24.08.2002 am avut calitatea de funcționar public cu statut militar, fiindu-i aplicabile dispozițiile Legii nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, iar începând cu 24.08.2002 și până în prezent am statut de funcționar public (civil) cu statut special, fiindu-mi aplicabile dispozițiile Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului.
Prin dispozițiile art. 33 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici [1] s-a statuat că, funcționarul public are dreptul (la momentul plecării în concediul de odihnă, paranteza mea ), pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat".
M-am adresat cu cerere de chemare in judecata împotriva paraților pentru plata primelor de concediu pentru anii 2001-2003 dar instanța Tribunalului Vranceaa considerat in mod greșit ca in cazul polițiștilor nu sunt aplicabile prev.OUG 146/2007 si a considerat prescris dreptul la primele de concediu.
In realitate conform art. l din Legea 360/2002 privind statutul polițistului, acesta este funcționar public cu statut special, înarmat ce poarta de regula uniforma, considerând din aceste motive ca ne sunt aplicabile si noua prevederile Ordonanței de Urgență nr. 146/2007.
Cât privește dreptul la acțiune pentru perioada 2001-2003 solicită a se observa că momentul nașterii dreptului la acțiune pentru obținerea primelor de concediu neacordate a început să curgă de la 01.01.2007, dată la care a încetat de drept suspendarea dreptului, nu s-ar putea aprecia că a intervenit prescripția extinctivă, deoarece conform art. 3 din Decretul 167/1958 am dreptul ca în trei ani de la momentul nașterii dreptului meu la acțiune să mă adresez instanței de judecată pentru valorificarea acestuia, suspendarea acordării dreptului atrăgând și suspendarea dreptului de a mă adresa instanței, conform principiului "sequitor accesorium principale", dreptul la acțiune în scopul valorificării dreptului fiind subsecvent, secundar dreptului însuși, principal.
În dovedirea temeiniciei și a legalității acordării primelor de concediu pe anii 2001,2002 și 2003, drept conferit prin lege dar care nu mi-au fost încă dat, invoc Decizia nr. XXIII/12 decembrie 2005 Secțiilor Unite ale înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată într-un recurs în interesul legii prin care magistraților, fiind și ei funcționari publici, le-au fost acordare aceleași drepturi, interpretându-se texte de lege din legile bugetului ce duceau la o situație juridică identică, s-a decis că:
"Având în vedere că suspendarea unui drept nu înseamnă stingerea, pierderea acestuia, ci are ca efect numai imposibilitatea realizării acestuia în intervalul de timp pentru care a fost suspendat exercițiul său, se impune a se constata că suspendarea dreptului la acordarea primei de concediu nu se poate transforma într-o măsură cu caracter permanent, pentru că aceasta ar însemna însăși înlăturarea acelui drept. In consecință, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redus la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat pe perioada anilor 2001,2002 și 2003, perioadă în care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat. Dacă s-ar interpreta în sens contrar s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare.
Totodată, învederează că în conformitate cu dispozițiile art. 41 alin. 2 din Constituția României, astfel cum a fost modificat și completat prin Legea nr. 429/2003, consacră dreptul la muncă și la concediu de odihnă anual plătit. Dreptul la prima de vacanță constituie o formă de remunerare a muncii, ce face parte atât din conținutul complex al dreptului la muncă, dar și din conținutul drepturilor patrimoniale ale salariatului.
Analizând actele dosarului, criticile recurentului prin prisma dispozițiilor art. 304 din Codul d e procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041din Codul d e procedură civilă,Curtea de Apel constată următoarele:
Reclamantul - domnul - are calitatea de polițist, activând în prezent în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului V, iar în perioada 2001-2004 și-a desfășurat activitatea în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului
sa a solicitat obligarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative la plata primei de concediu aferentă anilor 2001-2004, iar instanța de fond a admis în parte acțiunea domniei sale, respingând cererea de obligare a instituțiilor pârâte la plata primei de concediu aferentă anilor 2001-2003.
sa și-a întemeiat cererea pe dispozițiile Legii nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici.
În rezolvarea acestei chestiuni, instanța observă că prin Decizia nr. XII din 5 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 733 din 30 octombrie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat asupra unor dispoziții legale referitoare la dreptul la prima de concediu pentru polițiști, stabilind, în dispozitiv, că "în aplicarea dispozițiilor art. 37 alin. (2) teza I din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 353/2003, cu modificările și completările ulterioare, -prima de concediu, respectiv o sumă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, pe lângă indemnizația de concediu, se cuvine pentru perioada anilor 2004 - 2006, astfel cum a fost reglementată prin dispoziția legală menționată."
În privința acestei decizii a Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța observă că aceasta a fost pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii promovat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție"pentru a se asigura"- potrivit art. 329 al. 1 Cod de Procedură Civilă -"interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul României". Fiind pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, această decizie este obligatorie pentru viitor, având în vedere dispozițiile art. 329 alin. 3 teza a doua Cod de Procedură Civilă, conform cărora "dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe".
De asemenea, instanța reține și că printr-o altă decizie dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, respectiv prin decizia nr. 77/5.11.2007, admițându-se recursul în interesul legii, s-a stabilit:
"Dispozițiile art. 34 alin. (2) (devenit art. 35 alin. 2) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se interpretează în sensul că:
Prima de concediu, reprezentînd o sumă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, se cuvenea acestei categorii de personal."
Din deciziile menționate anterior rezultă că polițiștii beneficiază de acordarea primei de concediu pentru perioada anilor 2004 - 2006 în baza dispozițiilor art. 37 alin. (2) teza I din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor.
Reclamantul solicită însă acordarea primei de concediu pentru perioada anterioară celei menționate în decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv pentru anii 2002 și 2003, invocând dispozițiile art. 34 alin. (2) (devenit art. 35 alin. 2) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici.
Reclamantul susține că dispozițiile din Statutul funcționarilor publici îi sunt aplicabile, întrucât polițiștii sunt funcționari publici cu statut special.
Așadar, problema în discuție este dacă până la intrarea în vigoare a Ordonanței de Guvern nr. 38/2003, sunt aplicabile polițiștilor dispozițiile din Legea nr. 188/1999 privind salarizarea funcționarilor publici.
În soluționarea acestei chestiuni, Curtea observă că statutul reclamanților este reglementat prin Legea nr. 360 din 6 iunie 2002, privind Statutul polițistului, care a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 440 din 24 iunie 2002, fiind ulterior modificată prin mai multe acte normative, respectiv prin Legea nr. 281/2003; prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 89/2003, (aprobată cu modificări prin Legea nr. 101/2004); prin Legea nr. 101/2004; prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 102/2004, (aprobată cu modificări prin Legea nr. 24/2005); prin Legea nr. 562/2004; și prin Legea nr. 24/2005.
Conform art. 1 alin. 1 din Legea nr. 360/2002, " polițistul estefuncționar public civil, cu statut special, înarmat, ce poartă, de regulă, uniformă și exercită atribuțiile stabilite pentru Poliția Română prin lege, ca instituție specializată a statului".
De asemenea, potrivit art. 78 alin. 1 din aceeași lege, "dispozițiile prezentei legi se completează, după caz, cu prevederile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarului public, cu modificările și completările ulterioare, și ale altor acte normative în vigoare".
Art. 78 alin.2 din Legea nr. 360/2002, prevede însă că "până la adoptarea legii privind salarizarea polițiștilor acestora le sunt aplicabile dispozițiile legale referitoare lasalarizarea și alte drepturi ale personalului militardin instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională".
În raport cu dispozițiile 78 alin.2 din Legea nr. 360/2002, instanța constată că reclamantului îi sunt aplicabile - până la adoptarea legii privind salarizarea polițiștilor, respectiv a Ordonanței de Guvern nr. 38/2003 - dispozițiile legale referitoare la salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, respectiv dispozițiile Legii nr. 138 din 20 iulie 1999, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții.
Așadar, instanța reține că pentru perioada 2002-2003 nu sunt aplicabile în cazul reclamantului dispozițiile art. 34 alin. (2) (devenit art. 35 alin. 2) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, ci dispozițiile Legii nr. 138/1999, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.
Întrucât dispozițiile din Legea nr. 188/1999 privind acordarea primei de concediu nu sunt aplicabile reclamantului pentru perioada 2001-2003, iar dispozițiile Legii nr. 138/1999, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar nu prevăd acordarea primei de concediu, instanța constată caracterul nefondat al cererii formulate de domnul.
În consecință, Curtea apreciază că soluția Tribunalului Timiș este temeinică și legală, urmând a fi respins ca nefondat - în temeiul art. 312 al. 1 Cod de Procedură Civilă - recursul formulat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 588/CA/24.06.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul reclamantului împotriva sentinței civile nr. 588/CA/24.06.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 5.11.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
red. 9.12.2008
tehnored. -12.12.2008; 2 ex.
prima instanță: Tribunalul Timiș
Judecător:
Președinte:Răzvan Pătru
Judecători:Răzvan Pătru, Ionel Barbă, Rodica Olaru
